Page 115 - Puţin, câte puţin
P. 115

Puţin, câte puţin

           se gândi la ea. Apoi, când au început să fie, de ai lor înştiinţaţi de
           uraganul cel negru, când vedeau carele cu soldaţi veniţi la ceas de
           seară şi puşi la ospăţ, râzând de soarta casei, când în casele lor
           simţeau  mirosul  deloc  plăcut  al  acestor  îmbuibaţi,  ce-şi  lăsau
           urmele peste tot, prin jurul casei, chiar şi pe pereţii care, ştiind că

           dacă se vor cutremura, casa poate oricând să cadă.
              N-a mai fost, de-atunci, deloc pace. Ziua paznicii căutau să-şi
           împlinească ordinele, noapte uraganul se arunca năpăstuitor. Zi-
           ua uşa ba se închidea, ba se deschidea, după cum paznicii găseau
           de cuviinţă, după cum ei spuneau casei că-i este de folos ori de
           trebuinţă, noaptea se dădea singură la o parte, nemaiputincioasă,
           văzând  puzderia  de  nimicuri  ce-i  bat  fără  încetare  pragul,  cău-
           tând să nimicească totul în cale. Ştia, simţea, că n-are nici o şansă
           de a sta închisă atunci când i se cerea să se deschidă! Stând la
           perete, se minţea singură că este mai bine aşa, că aceea-i este po-
           ziţia adevărată, aşa fiindu-i rostul, că trebuia să vină şi un aseme-
           nea uragan care să o facă să înţeleagă ce motiv îşi are. În podul
           casei era numai fum, pucioasa făcând să se taie orice respiraţie.
           Ferestrele nu mai aveau nici o strălucire, lumină nu se vedea, ori-
           cine, în juru-i orbecăia, învârtindu-se în cerc, fără spor şi fără să
           poată face un pas înainte, dar oricâţi înapoi.
              Zile întregi cu burniţă şi ploaie rece, nopţi la rând cu vântul ca-
           re tăia puterea oricărei încheieturi, ferestrele crăpau, tocurile lor
           trosneau de frigul care nu-şi găsea, prin nici un fel, leac. Mersul
           de zi era somn  de noapte şi somnul  de noapte era cumplită a-
           lergătură şi căutare. Căutările se opreau la căderea întunericului
           şi începeau, fără a avea continuare, când pleca întunericul nopţii
           să-şi adune puterile pentru a altă noapte, în care să poată ascun-
           de pe cei care, râzând prin spate de casă, prefăcându-se, pe faţă,
           interesaţi de pereţii care se cojeau şi se putrezeau văzând cu o-
           chii. Pe lângă casă începeau să crească bălării, pelin şi mătrăgună,
           tătăneasa  sub praguri creştea şi sub praguri se usca, ca şi cum,
                     1
           sub praguri câmp pustiiz era. Şi ca acasă, în câmp, prin scorburi,
           ori la adăpost, sălbăticii trăiau. Dincolo de gardul casei era primă-
           vară, ori vară, ori toamnă ori iarnă, cam toate la vremea lor, doar
           casa  în  care  cuib  îşi  făcuse  frigul  întunecat  al  vântului,  nu  mai
           avea de ce se bucura, nu-şi mai avea decât timp de aşteptare fără
           rost  şi  trecere  de  timp  fără  nici  o  schimbare.  Orice  schimbare

              1
                Denumiri populare: albăstrioare, buruiana de făcut copii, ciocănaşi, ciocul-
           berzei,  ciocul-ciocârliei,  cizma-cucului,  cârligei,  clonţul-nagâţului,  clonţul-
           cocostârcului,  coada-rândunicii,  cornul-plugului,  creasta-cocoşului,  cununio-
           are, doselnică-mica, floare domnească, gheata cătanei, gâlceava, mărariul câm-
           pului, pintenaşi, somnoroasă, surguci, tatnici, tătăneasa, toporaşi de câmp.
                                                                       113
   110   111   112   113   114   115   116   117   118   119   120