Page 137 - Puţin, câte puţin
P. 137
Puţin, câte puţin
punsuri o arată, fără a avea pretenţia de a fi, de la început, totul
clar.
Despre omul care nu este de încredere, la fel şi despre cel fără
de cuvânt, uşor te poţi feri, ştiindu-l şi aflându-l repede, de vrei
cu adevărat a nu i te lăsa să-i stai alături. E uşor de recunoscut nu
căutând dacă a fost ori nu a fost de încredere, dacă s-a ţinut ori
nu s-a ţinut de cuvânt, când cu alţii a avut de-a face, ci după fap-
tul că atunci când el trebuie să aibă încredere în alţii, când tre-
buie să creadă în cuvântul şi promisiunea altora, tot întreabă şi
tot verifică, pentru a se încredinţa că totul este aşa cum s-a spus.
Merge mână în mână neîncrederea şi lipsa de cuvânt, pentru că
neîncrederea mereu trage de mânecă respectul cuvenit cuvân-
tului dat iar, la rândul lui, nerespectul pentru propriul cuvânt
pune beţe în roate încrederii.
Aşa va fi cu cel care este prea mic, oriunde ar fi ajuns, la un
moment dat, căţărat... O spusă a cuiva, de a face sau a nu face
ceva, nu-i este îndeajuns pentru a-l convinge că despre ceea ce
va urma şi, pe diverse căi, mai direct, mai indirect, ba cu in-
tenţie, ba cum ar fi întâmplător, despre cele ce i s-au spus va a-
duce vorba, crezând în schimbarea la care el se dedă mereu şi
mereu. Nefiind în stare să meargă până la capăt cu ceea ce spune
că face, nu va fi niciodată în stare să creadă că alţii sunt altfel, că
fac altfel, că au puterea şi curajul de a sta în bătaia vântului, în
arşiţa dogoritoare a soarelui, ori în viscolul cel năpraznic, bine
proptiţi în dorinţa de a rămâne, ori de a fi, ori de a deveni, ade-
văraţi oameni.
Acela care astfel e, e bine de ocolit, e bine de a fi lăsat deopar-
te, de a nu fi niciodată făcut părtaş al drumului spre mai departe.
Mic fiind, nimicnicia şi-o va folosi ca armă potrivnică oricui, dar
mai ales dreptăţii, adevărului şi drumului drept. Va da sfaturi şi
va încuraja o aventură într-un necunoscut pe care, prin con-
juncturile prezentului ştie că îl controlează, însă va fi gata, dacă
nu-i ies propriile calcule, aşa cum le doreşte, să lovească, să
mintă, să discrediteze, să amăgească, să mintă cu desăvârşire, cre-
zând că minciuna va prinde, că va fi crezută ca adevăr care-i
poate aduce foloase şi laude.
Şi nu e de mirare că unul şi acelaşi neîncrezător şi nerespec-
tător al propriului cuvânt va fi şi cel care cu mult mai multe,
asemenea calităţi este înzestrat. Va fi întru totul imoral, pentru că
moralitatea are de-a face cu încrederea, neîncrederea fiind apa-
najul imoralităţii, se va arăta victimă a propriilor stări sociale,
pentru că pe baza cuvântului s-a întemeiat starea, iar decăderea
era inerentă, confuzia fiind cea generatoare de lipsă de respect,
135

