Page 54 - Puţin, câte puţin
P. 54

Daniel-Dumitru Darie

         să îţi vorbesc despre mâine ca şi cum ţi-aş vorbi despre ieri, aş-
         teptând acum să se întâmple ceea ce tu mâine, în mode simplu,
         vei povesti că ţi s-a întâmplat.
            Acum, toate barierele sunt rupte. Ţie, cea care, pînă să-mi fie
         gândul la a-ţi scrie, îmi erai necunoscută, dar având o viaţă în
         faţă spre a-mi înţelege trăirile şi pornirile, eu, cel care îţi eram
         necunoscut,  cu  aceeaşi  viaţă  spre  a-ţi  cunoaşte  dorinţele  şi
         speranţele  împlinite  în  forma  cea  mai  concretă  a  acestor  vre-
         muri, fiindcă, de altfel ar fi, s-ar prăbuşi sub apăsarea tăvălugului
         acestei lumi, ruptă de sine înseşi, de chiar esenţa principiilor ca-
         re au făcut-o să fie lume de oameni şi nu o adunătură de unul şi
         altul,  adunaţi  dintr-o  întâmplare  a  dezordinii,  care  luptă  unul
         împotriva  altuia  doar  pentru  recunoaşterea  puterii  şi  a  subju-
         gării, doar pentru concretul faptei, pusă, în mod justificativ, sub
         puterea necesităţii şi rostului trupului, lăsat la dispoziţia propriei
         neputinţe de a merge până la capătul pe care îl propăvăduieşte
         în vorbele dorinţelor, lipsite de curajul adevărurilor care să-l du-
         că, întru totul, până la capăt.
            Într-o realitate a certitudinilor, incertitudinea de ieri, prin ce-
         ea ce tu eşti, prin ceea eu sunt, azi este o certidune a realităţii, pe
         care nici viitorul, dintotdeauna înainte-mergător, mai trăitor de-
         cât orice trecut, oricât de apropiat, nici prezentul care se va şti
         făptuitor şi împlinitor, cu atît mai puţin trecutul, nu o poate con-
         testa, acum sau cândva, mai târziu. Aceasta-i sabia care se arată
         celor care, credincioşi doar în ceea ce există, cuţitul îl ridică spre
         cei ce cred în ceea ce va urma să existe, la fel de mult, şi chiar
         mai mult decât în ceea ce există, a certitudinii certe. Şi semn al
         puterii ce o au cei ce pot să vadă ziua de mâine ca azi, urmat de
         un continuu azi. Impins spre mai departe de gândul de ieri, azi
         despre  certitudinile  ce  vom  fi,  dincolo  de  ceea  ce  azi  este
         distanţă şi nevăzutul în sens real, pot să-ţi spun despre ceea ce
         vom  fi,  spunându-ţi  că  ne  vom  fi,  de  ceea  ce  vor  fi  faptele,
         spunându-ţi că faptele ne vor fi ştiute, ori neştiute, dar înţelese
         de  toţi.  Exişti,  exist,  şi  certitudinea  existenţialităţii  a  legat,  prin
         primul cuvânt, parâma capetelor de pod pe care, şi de care, se
         vor prinde, timp de o viaţă întreagă, toate cuvintele în care ne
         vor  regăsi  şi  ne  vor  regăsi,  oamenii  de  azi,  oamenii  de  mâine,
         chiar şi eternitatea...
            Am început a mă gândi să-ţi scriu, neştiutori unul de celălalt,
         scriindu-ţi, m-am convins că existăm, cu certitudine, tu, eu... şi,
         mai mult ca niciodată, din întâmplarea rostirii cuvintelor, s-a lă-
         sat înţeleasă certitudinea existenţei noastre. Eu, tu, şi, la fel, noi...
                                                                    06.07.13
             52
   49   50   51   52   53   54   55   56   57   58   59