Page 83 - Puţin, câte puţin
P. 83
Puţin, câte puţin
cititorii toţi, la fel şi cei ce le scriu, oameni sunt şi prin fapte, vor-
be, gânduri şi trăiri omeneşti scriu şi înţeleg ceea ce scris este
deja.
Ei, cititorii, sunt cei de vină, de multe ori, însă nu totdeauna,
de toate cărţile ce în focuri ajung aruncate şi de toate cele ce cu
greu mai vor alţi cititori să le deschidă. Şi asta pentru că, unii,
mai fuduli decât toată fudulia lumii la un loc, fără să ştie să ci-
tească literele scrise strălucitor, de bună credinţă fiind luaţi, în a-
fara ideilor sar şi scriu şi ei, pe-acolo, câte ceva, ca să se vadă că
ştiu să scrie, în stil analfabet, e drept, şi să se poată mândri cu
opera lor, care, după cum se poate, sau nu se poate, prin cartea
astfel pângărită, spre o anume eternitate merg. Cei ce pot cu a-
devărat să lase ceva în urma lor, ceva de folos oamenilor şi lu-
mii, au fost mulţi cândva, puţini sunt acum, şi chiar şi dintre a-
ceştia, parcă mulţumiţi cu ceea ce ştiu că au lăsat să fie înainte
mergător, la cimilituri, poveşti de groază ori poveşti ale nesă-
buinţei scriu. Şi toţi aceştia, cei de acum mulţi, împotriva celor
ce ştiu să citească şi ştiu să scrie adevăruri nepieritoare sunt, do-
rindu-i, într-un fel ori în oricare alt fel, din lumea lor duşi de-
parte, spre a nu le tăia elanul de a ţine focul arderii cărţilor me-
reu aprins, ca, de altă scăpare n-au, cândva, să se poată pe ei în-
şişi lăsa focului care, cred ei, îi scapă de suferinţa pe care le-o dă
amintirea rândurilor însăilate, ca o cusătură cu aţă neagră pe o
pânză albă.
***
Am scris în cărţi şi am citit cărţi, multe după câte cred eu, nici
nu ştiu dacă puţine sau multe, după cum alţii cred, sau după
cum se spune că alţii cred, imaginându-şi fapte pe care cred ei
că le-aş fi tăpit. Nu găsesc rost ideii de a compara... Am învăţat,
citind, să citesc dincolo de litere, să aud foşnetul şi să înţeleg din
felu-i de deschidere, amănunte care să îmi dea între-girea fireas-
că şi necesară pentru oricare carte, fie ea mică, fie ea mare, fie
carte cu multe căi uitate a fi duse până la capăt, fie cu drumuri
ce s-au dus până departe, acolo unde-i era departele şi capătul
din care altul, urcător pe munţi, ori spre creste albe şi mereu lu-
minate, putea continua. Am citit pe întuneric, am citit de lumi-
nă, am citit în zori de zi şi în căderi de nopţi, şi, am învăţat să de-
osebesc ziua însorită de ziua plină de norii ploii, am învăţat să de-
osebesc noaptea de o simplă furtună, am învăţat să las furtuna să
vină, ca fiind singura cale, ori să dau avânt spre depărtarea de
mohorârea ploilor ce, de se pornesc, nu se mai opresc.
Mai greu sau mai uşor se lasă deschisă o carte, înşelătoare fi-
ind această greutate pentru cei mai mulţi, crezându-se că valoa-
81

