Page 16 - Puţin, câte puţin
P. 16
Daniel-Dumitru Darie
singuri faptele, ori cei care găsesc vinovaţi în stânga şi în dreapta,
şi motivele la toţi cei din preajmă, nu cred că poţi să nu-ţi amin-
teşti, nu cred că poţi să spui că mult prea demult nu ai văzut. Şi
poate că prea departe căutăm, prea ne vrem să îi găsim pe alţii la
care să ne uităm... Te întreb, întrebându-mă: înspre tine, când ai că-
utat ultima dată? Ştiu, şi nu suntem noi singurii care poate nici
ultimul gând sau poate nici măcar un gând nu lasă căutării spre
sine, dar oare altfel vom şti de ce lumea merge ci, simplu, că mer-
ge? De ce faptele sunt aşa cum sunt de se ajunge să nu se mai
poată om pe om privi în ochi?
Ştiindu-te căutând, ştiindu-te de multe întrebătoare, dar şi, une-
ori, prea aproape de cele pe care toţi spun că trebuie făcute, îţi
spun şi ţie din cele ce am văzut, am auzit ori chiar mi-a fost dat să
cunosc îndeaproape, sau pe de-a-ntregul să trăiesc. Avem nevoie
să ştim, de toate, bune şi rele, şi după vorba, tot veche şi de demult,
din greşeli ale altora să învăţăm, fiindcă nu-i vreme de pierdut.
Doar cu poveşti frumoase nu facem lumea mai bună, cei ce vin
după noi ne vor arăta obrazul, ne vor spune că am pus preşuri
peste tot felul de gunoaie doar să ne fie nouă clipa ceva mai u-
şoară, şi i-am lăsat pe ei să poarte prin viaţa lor, pe tălpi, gunoiul
nostru. Cu preşurile noastre noi ascundem gunoiul, dar tot cu ele
reperele lor le ascundem, cu frica noastră de adevăr îi facem să nu
mai ştie ce e bine şi ce e rău, cum să vadă ce e bine şi cum să vadă
ce e rău. Ba chiar şi binele îl ascundem, din ruşinea noastră de
neruşinarea ce-o avem în fapte, dar, voind să nu se ştie, ne minţim
pe noi, nevorbind despre ele, că nici nu ne-au trecut prin cap
vreodată.
Cum vorbesc şi cum gândesc oamenii azi ştiu, ştiu că vorbelor li
se caută nod în papură şi li se caută încrederea cu multe alte vorbe
care să întărească ceea ce spun unii sau alţii, vorbindu-se fără
oprire, însă despre orice altceva decât se face, la început, vorbirea.
Dar aşa cum am început a-ţi spune, vorbelor vechi dându-le în-
ţeles, e uşor nodul papurei să-l desfaci şi adevărul mai aproape să-l
aduci, dacă vrei să nu fii străin de lumea care, înainte de toate, de
la tine se face. Şi e vremea să fie înţelese, de nu stăm ca orbii, prea
încrezuţi în cele noi, şi aşteptăm să pice mană din Ceruri, sau din
Ceruri să vină cineva să ne spună ce avem de făcut. Dar oare, nu
vrem să ne întrebăm: va veni, atât timp cât noi vrem să fim şi să
rămânem orbi?
Suntem la fel ca ceilalţi şi ceilaţi la fel ca noi sunt...
Să nu judecăm... bine s-a zis, dar prost s-a-nţeles. De judecata
care pune la zid să ne ferim totdeauna, dar de judecata care pe noi
ne face să vedem ceea ce poate noi suntem,n-avem de ce să
14

