Page 123 - Puţin, câte puţin
P. 123
Puţin, câte puţin
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• Înainte de a coborî Dumnezeu focul din
Ceruri, îl va coborî omul pe Dumnezeu din
Cer.
• Cei care mor când este frig afară sunt feri-
ciţi. În lumea lor nu duc mizeria căldurii artificiale! E destul să
se spună "căldura e scumpă” şi se înţelege de ce nu este curată!
• Viaţa sfinţilor e bine să fie ştiută! Însă nicidecum trăită!
• Cei care vor să vadă cerul senin trebuie să fie uneori cu capul în
nori. Sunt atâţia care folosesc binecuvântările, că te poţi gândi
că ei chiar merg spre sfinţenie. Şi îngerii îi ţin pe buze... Dar de
fapt ei îşi acund lipsa interesului, făcând gesturi de comple-
zenţă!
• Când tac nu înseamnă că nu ştiu adevărul chiar dacă atunci
când ştiu adevărul totdeauna vorbesc.
• Cei mai secretoşi vor să ştie cele mai multe secrete. La ce le-ar
folosi? Satisface, cu adevărat ego-ul? Şi apoi?...
• Cel mai greu îi e omului să-l înţeleagă pe cel care tace. Şi a-
desea cade în plasa acuzării acestuia!
• Cei ce pe războinici îi iubesc, mesageri ai păcii nu pot vreodată
fi.
Noi, prin timpul nostru
Timpul, cât nu-l fugărim şi cât nu-l lă-
săm simplu trecător pe lângă noi, nu nu
se împotriveşte, nu ne face să fim cei ca-
re din greşeală în greşeală trecem. Cât îi
respectăm măsura firească, acea măsură
pe care el o are pentru fiecare, a noastră
fiind, ne ajută să fim noi, să nu ne pier-
dem de rostul şi destinul nostru. La urma-urmelor, timpul nu es-
te decât o înşiruire, rostuită, de fapte, cele care între ele prin vor-
be se leagă, şi, prin cele neştiute decât de noi înşine, prin gân-
duri. Timpul îşi are în noi originea şi, atât timp cât ne respectăm
pe noi, el ne respectă, ştiindu-se, la rândul lui, respectat de noi,
numit firesc, real, concludent.
Ne-am învăţat să nu mai fim noi înşine, să ne dorim mai mult,
să ne dorim dintr-odată să facem să fie altfel, un altfel grăbit ori
121

