Page 113 - Puţin, câte puţin
P. 113

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  De sus, din Ceruri, Pământul nu e albastru. E
                              mai mult o forfota de puncte gri!
                              •  Chiar  şi  când  câinii  sar  la  gâtul  cailor  fără
                              şei, aceştia nu pot fi opriţi să fie liberi.
           •  Iubirea e veşnică! Nici Cerul, nici Pământul nu o poate îngropa!
           •  Dacă  iarna  bate  vântul,  stelele  tremură  şi  îşi  doresc  să  poată
              dormi.  Dar  vântul  fluieră  şi  nu  le  lasă  să  adoarmă!  Când  s-a
              scufundat Atlantida au scăpat omizile ce s-au grăbit să se trans-
              forme în fluturi?
           •  Cruciaţii din vechime au ucis în numele crucii; ei nu înţelegeau
              ce înseamnă crucea. Acum cei ce înţeleg asta sunt vânaţi, dar
              nu ucişi. Crucea le este scut.
           •  Costul  unei  prestaţii  şi  eventual  un  proces  îţi  dau  prestanţă!
              Vrăjitorii au întâietate!
           •  Crimele  împotriva  umanităţii sunt  doar  vârful  ice-bergului  ce
              pluteşte acum deasupra noastră.
           •  Hapurile vindecătoare omoară ceea ce nu pot vindeca.


                                                   Revelări în lumina
                                                          relevatoare [2]


                                       Venise, pe nepregătite, vremea lor, vre-
                                    mea de a-şi face jocul, vremea de a acapa-
                                    ra ceea ce trebuiau să acapareze, vremea
                                    de  a  distruge  tot  ceea  ce  putea  să  urce
                                    deasupra a ceea ce fusese pus ca limită,
           venise vremea să oprească cu totul ceea ce nu fusese oprit, aşa cum,
           în alte condiţii dăduseră greş, nefiind uşor de deschis uşa deznădej-
           dii şi decăderii. Doar întâmplarea potrivită era aşteptată...
              Erau deja lupte pierdute, erau siguri pe victoria deplină, căci
           erau deja ferestrele sparte, pietrele intraseră şi prin ferestre, pe-
           reţii dinauntru aveau urme, drept nimic nu mai era. Bogăţia încă
           exista şi ei pe asta o păzeau, puteau pleca liniştiţi de era golită ca-
           sa de toate, şi dacă împrejuru-i se puteau mărăcinii simţi liberi la
           a cuprinde totul. Şi-acel perete, proptit să stea în picioare, ştiin-
           du-l că fără proptele s-ar fi putut dărâma, la proptele se gândeau
           când apărea câte-o rafală de vânt, ori când şuiera viscolul. Dacă e-
           le cădeau, peretele s-ar fi prăbuşit şi treaba cu hoţia o ştiau ca re-
                                                                       111
   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117   118