Page 79 - Puţin, câte puţin
P. 79
Puţin, câte puţin
dreptul de a lua ceea ce nimeni altcineva, om, nu putea să dea,
şi cu trufie peste măsură, potrivnic vieţii s-a făcut. Omorând, a-
lungând pentru totdeauna din preajmă-i, făptura semenului său,
şi-a găsit o linişte care să-i satisfacă vanitatea. Dar acea linişte, a
clipei, a prezentului, prin nepieritoarea amintire a făpturii, dar
mai ales a amintirii faptei, i-a fost decădere şi risipă, pierdere
prin el însuşi, toate faptele următoare ale vieţii, prin neliniştea
regretului, neconştientizat în primele momente ale urmării, dar
prezent de-a pururi.
Luându-şi, aşa cum şi l-a luat, dreptul de a pune vrerea să-şi
satisfacă dorinţa, fără a căuta puterea de a înţelege şi a lăsa fap-
tele şi urmările faptelor să fie convingătoare, pentru plăcerea şi
beţia clipei, pentru a-şi auzi vorbe de laudă şi apreciere, din con-
vingerea că el este mult mai important, superior, decât semenul
său, că faptele sale sunt cu mult mai importante, superioare, fap-
telor semenului său, convins că adevărul este, va fi şi va rămâne,
aşa cum şi-l avea, pentru a avea ceea ce primise celălalt, a ales...
A ales să pună absenţa semenului la loc de cinste şi, ca să fie con-
vins că absenţa va fi o realitate, în felul lui, cu vicleşug şi forţă, a
dat viaţă faptelor pricinuitoare de moarte. Şi nimic nu l-a făcut
să renunţe, nici faptul că cel ce va pleca în inexistenţă îi era frate,
nici amintirile copilăriei, cu bucuriile împreună trăite.
Cel ce omorât a fost, nici prin gând nu i-a trecut că omorât va
fi, doar pentru că primise şi celălalt, că avea, se gândea. Nu-i era
gândul la ceea ce avea, primit fiind fără să ceară, primit prin
hotărârea altcuiva, care, după o judecată a lui, dreaptă pentru el
şi nedreaptă pentru cel care n-a primit, de la el a dat, cu gândul
de a face bine. Nici celui ce a dat, asemenea celui ce a primit, nu
i-a trecut prin cap că binele lui, dat spre binele altuia, ca rău va
ajunge la cel care n-a primit nici bine, dar nici rău n-a primit. Şi
nici că acela, neprimind, singur va face ceva care să îi aducă şi
lui un ceva, chiar dacă ceea ce şi-a găsit nu bine a însemnat, ci
un rău, un mare rău.
Cel ce a murit, mort pentru ceilalţi este... aşa gândesc oame-
nii. Aşa gândesc oamenii care însă nu se gândesc să omoare alţi
oameni sau, chiar şi cei care gândesc asta, înainte de a face fapta
care, făcută fiind, nu se poate face şi invers. Atunci, abia atunci,
cei făptuitori de moarte, înţeleg nemoartea celui pe care ei l-au
omorât. Le e dat să înţeleagă tocmai prin amintirea pe care o
poartă în ei, prin vorbele altora despre fapta lor şi, aşa, nu se mai
elibera, celălalt, prin ei, trăind. Abia atunci, ei ucigaşul poate spu-
ne, şi mulţi ucigaşi spun, că, pe un altul omorând, pe el, sau o
mare parte din el, l-a omorât. Prin el, atât timp cât el trăieşte, cel
77

