Page 134 - Puţin, câte puţin
P. 134
Daniel-Dumitru Darie
Căi, pentru noi neînţelese, îşi are viaţa ca să ne redea adevă-
rului. Ne lasă paşii mari, apoi, brusc, ni-i taie. Ne taie multe legă-
turi, ne taie putinţele. Ne taie şi de ce este rău, dar mai ales ne ta-
ie de ce este bun. Pe cât de mult ne încăpăţînăm să rezistăm la
ceea ce ne-a fost traiul, pe atât de mult ne taie, ne izolează, ne
duce în margini de lume. Dar nu ne uită acolo, ne lasă doar atât
cât noi să uităm, sau chiar ne obligă să înţelegem răul ce l-am fă-
cut altora, făcându-ni-l nouă. Îl conştientizăm sau nu, ea ştie
cum să ni-l îndrepte. Apoi ne pune ceva în faţă, pentru ca noi,
vindecaţi sau nu, să alegem. Cu cât suntem mai aproape de
cum-pănă, cu atât mai mult ne pune ceea ce ne este necesar. În-
să nu ne ia şansa neşansei, nu ne pune în sfere de cristal, ne dă
dreptul la alegeri fără să ne atenţioneze cu “Da” ori “Nu”. Putem
alege vindecarea cuţitului înroşit, înfipt direct în rană, sau putem
alege otrava, veninul dulce, care omoară, încet, mai tîrziu, dar
sigur, chiar şi speranţa. Putem alege să ne întoarcem la cei ce
ne-au lovit şi, acum, pe la spate, nu stau, nu s-au împăcat cu lo-
vitura ce-au dat-o, şi încă lovesc, dar putem alege şi tăietura
grea, dureroasă, ruptura, cea care spulberă şansa de victorie a
cotropitorului. Din istoria lumii, veche, ne vin exemplele... Dacii
au ars podul de la Drobeta şi romanii nu i-au putut cuceri în pri-
mul război. Dacă şi a doua oară îl ardeau, învinşi n-ar fi fost, Doar
că ei au ales să-şi facă o armată puternică în loc să slăbească le-
gătura cu cei care îi voiau învinşi... Şi noi la fel, de multe ori fa-
cem. Pentru că ni se pare greu. Greu este acum, dar tocmai acest
greu nu ne lasă gândul să meargă înspre necesarul mâine, du-
cându-se înspre ştiutu-i ieri.
Armata puternică asemenea este faptelor proprii, care nu ţin
loc de minte sau de suflet. Sufletul este conducătorul, coman-
dantul armatei. O armată puternică, dar condusă de un coman-
dant slab, pierde războaiele, chiar dacă mai câştigă câte o luptă.
O armată mică, slabă, condusă de un comandant puternic, va
învinge totdeauna, va pierde lupte, dar războiul îl va câştiga. Un
comandant puternic îşi va alege generali pe măsura sa. Un suflet
mare, puternic, va avea mintea, cea care-i pune în practică pute-
rea, ageră, vioaie. De suflet să ne îngrijim, şi ne va fi mintea sănă-
toasă, şi ne va fi trupul sănătos. Să nu dăm gândului puterea de
simţire, căci tot gândul ne va lua la întrebări şi tot el ne poate
face să ne pierdem minţile. Nici minţii să nu dăm puterea de a fi
conducător suprem, fiindcă, tocmai ea, neştiutoare a toate fiind,
fiind cea care învaţă, prin căutări va încerca să meargă mai de-
parte. Dar încercarea este tocmai riscul ulciorului dus prea des
la apă.
132

