Page 25 - Puţin, câte puţin
P. 25
Puţin, câte puţin
nu vrei, fără să-i pese că altceva vrei, cu ceea ce tu îi laşi, cu ceea
ce îi dai, nelăsând-o părtaşe la cele ce ar îmbogăţi-o, ba chiar,
înainte de toate, sărăcind-o, lăsând-o fără argumente. Ea, văzân-
du-te căutătoare a adevărului, alte fapte, asemenea celor ce ţi-au
fost trecut, îţi va da, pentru ca, măcar când crapă pietrele sau bat
clopotele celui de-al doisprezecelea ceas, să îi laşi drumul pe ca-
re ştia să meargă, pe care ar fi mers, de nu i-ai fi pus bariere, îm-
pinsă de dorinţe tainice, înainte de a fi vremea lor, de vruturi
dincolo de vrere şi vreme.
Rămăşiţele acelea, cele pe care nici nu le vezi, dorindu-ţi să
nu le vezi, obligîndu-te să nu le vezi, trag spre înapoi şi, când mai
puţin de aştepţi, când încrederea pe care o ai în paşii pe care,
gândindu-te, cum zici tu, bine, dorindu-ţi, dorindu-ţi-i, i-ai făcut,
când mai puţin ţi-ar veni să crezi că îţi dau apă la moară unor
fapte care te pun în faţa faptului împlinit, care te dau de gol, ară-
tând ce ai fost şi ce ai rămas să fii din ceea ce ai fost. Eu chiar
spun că te pun la zid, şi din disperare, văzând că nu ai putut să
pui nici măcar temelia casei pe care o voiai ridicată de tine, că
doar un castel de nisip s-a arătat a fi măreţ şi înălţător, pe alţii
vrei să pui la zid, să-i arăţi cu degetul. De ţi-ar fi limpezite trăirile,
limpede şi gândul repede s-ar face şi te-ar opri să faci ceea ce ţie
nu îţi place să ţi se facă, nici măcar când tu ţi le faci. Şi dacă a
fost alţii ţie să-ţi facă, nu te gândi să le întorci, ei n-au fost decât
oglindă a ceea ce-ţi faci, prin neputinţe şi îngăduinţe trecând
mai departe de realităţi, pe care nu le-ai putut înfrâna şi nu te-ai
putut înfrâna. Despre asta fiind vorba, nu te gândi că ai un rost în
viaţa celor nevinovaţi, că ai fost aleasă tu, la rândul tău, să le fii
lor oglindă, fiindcă n-ai cum să ai dovezi că vei face fapte care să
îi ajute sau e cumva doar gândul tău, răzbunător, pe ce sunt şi pe
cum sunt, ei.
Au fost trecute, peste ziua de ieri, spre azi, multe şi nu te poţi
lega la ochi, ca să-ţi laşi impresia că s-au sfârşit cele de atunci. O
sfoară de o despleteşti, fiindu-ţi folositoare şi îndeajuns desple-
tită, tot de sfoara cea de dinainte îţi aminteşte, şi, la nevoie tot o
alta ca ea vei căuta. Şi nu ai cum, şi nici de ce să uiţi de ea,
fiindcă sfoară nouă cu totul nici una nu e. Dar dacă mâinile te-au
durut despletind-o, nu mai spune cât de greu a fost să o des-
pleteşti. Ţi-ai ales sfoara pe care să o despleteşti, puteai alege al-
ta, dar n-ai făcut-o, ştiind că poţi să duci, îndurătoare, urmarea,
chiar dacă de neîndurat acum ţi se pare. Eu de durerea aceea îţi
spun să o laşi acolo, în timpul ei, pentru ca ceea ce vor lega a-
cele sfori să nu fie prea tare strânse şi să simtă durerea de care
vorbeşti şi tot vorbeşti. Iar de nu a fost greu, de-a fost uşor, tot nu
23

