Page 36 - Puţin, câte puţin
P. 36

Daniel-Dumitru Darie


                                   Vorbe înspre îndreptarea lumii

                            •  Am  reuşit  să  capăt  de  la  Dumnezeu  atâta
                            răbdare cât să nu mă mai tem că-mi trece vre-
                            mea, chiar dacă, inevitabil, timpul trece.
                            •  De ce se anunţă atât de mult despre moar-
            tea  oamenilor  şi  niciodată  despre  vindecarea  miraculoasă  a
            altora? Criminalii sunt enorm de cunoscuţi, vindecătorii rămân
            anonimi! Oare omenirea are nevoie de criminali?
         •  Deasupra norilor cerul este totdeauna senin!
         •  Trăieşte clipa... Dar fii cu ochii in patru înspre viitor. Din acea
            clipa totul s-a schimbat!
         •  De mine mă tem cel mai mult, că aş putea fi împotrivă-mi!
         •  Eu cred în viaţă, în adevăr, în dretate, în iubire, în dragoste. Şi
            cred  în  puterea  tămăduitoare  a  acestora!  Şi  cred,  căci  mi-a
            arătat de atâtea ori, că Dumnezeu ne este alături atunci când ne
            este greu, dacă suntem cu adevărat încrezători în valorile legilor
            divine! Dar oare câţi mai vor să accepte că legile divine nu sunt
            deloc  blânde  şi  mângâietoare,  aşa  cum  încearcă  unii  să  ne
            mintă?


                                      Întorcându-mă spre a pleca

                                     Nu te gândi că plec, nu te gândi ne-
                                  firesc la ceea ce este firesc. Nu plec, aşa
                                  cum alţii vor fi plecat, unii pe drumuri
                                  care s-au pierdut printre drumurile alto-
                                  ra. Plec aşa  cum deja  m-am învăţat că
                                  trebuie  să  plec,  înapoi,  în  lumea  mea,
                                  readucându-mi  alături  singurătatea  de
         care  au  nevoie  cei  care,  din  simţirea  propriilor  adevăruri,  mă
         cheamă pentru un înţeles sau pentru un prag pe care aşa le este
         dat să-l aibă sau să-l treacă. Aşa e de fiecare dată... Eu plec împă-
         cat că ceea ce am putut să fac am făcut, cei care au rămas, doar
         ei ştiu cum şi-au ales continuarea. Eu doar cuvintele le-am auzit,
         de la ei, de la alţii şi mi-a fost îndeajuns ca să privesc în faţă ade-
         vărul, ca să readuc înseninarea în lumea mea, spre a avea-o, de
         va fi nevoie, ca far dezrătăcitor.
            Vin, şi de unde vin nimeni nu ştie, plec, iar unde plec se ştie,
         dar neştiut rămâne, nicui nu-i dă mâna, nefiindu-i la-ndemână,
             34
   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41