Page 96 - Puţin, câte puţin
P. 96

Daniel-Dumitru Darie

         când ţi-i scoate în faţă, învăţându-i ce să mintă pentru a te amăgi,
         cuvinte ce îţi sunt pe plac, cuvinte care te fac să zăboveşti prea
         mult în gîndurile minţii. Să-ţi amintesc despre viitorul pe care îl
         ştiai, alături ţi-am venit, ştiindu-ţi de mai înainte de a fi rostită
         chemarea, prin el, cel ce mie mi-a fost ajutor, despre ceea ce ţie
         îţi este de trebuinţă ca ajutor, ştiind. Privind cerul din spatele tău,
         cerul din spatele meu îl văd şi mi-l amintesc, şi-mi amintesc de
         multele tale ştiute, doar de tine, cele care încă îţi pun piedici pa-
         sului ce-l faci, pentru a nu-ţi avea pasul următor, ca mai apoi,
         toţi paşii într-un îndărătnic mers să-ţi fie, într-un continuu du-te
         şi continuu vino, ori într-un cerc ameţitor. Privind cerul ce, dacă
         îţi ridici privirea înspre el, ca şi mie ţi se va arăta, stau cu tine, de
         veghe ţie, când ard focurile ori când gheţurile se rup de atâta a-
         păsare ce vine asupră-le spre a veni spre tine, tocmai pentru a
         vorbi ca oamenii, a trăi ca oamenii, pentru a ne cunoaşte timpu-
         rile care vor ne vor veni nouă ca oameni, lăsând fără cuvinte, şi
         fără fapte, teama care-ţi dă târcoale, frica nedefinită ce te ademe-
         neşte în mrejele căutării de ajutoare peste tot.
            Din  faţă,  din  spate,  de  departe  şi  de  aproape,  de  foarte
         departe, rar de foarte aproape, te văd, văzându-mă, şi le văd pe
         cele ce au fost şi nu mai sunt, pe cele ceau murit, născute fiind
         din neputinţa unor învăţături nefireşti, ori din moartea neputin-
         ţelor  învăţăturilor  şi  cunoaşterii  omeneşti,  din  necunoaştere  şi
         mândria ce dădea naştere unei altfel de încrederi, pe cele ce-şi
         merg drumul spre sfârşit, pe cele ce se zbat şi în cale, voindu-se
         stăpânitoare  fără  voie,  se  pun.  Şi  pe  cele  ce  stau  pe  creştetele
         noastre, gata să vină şi să se-mplinească, le văd. Fiindcă nimic nu
         este ascuns, doar de cele ce se trimit pe ascuns nevoie avem să
         nu ne temem, să nu le jucăm cum vor voi, spre a nu ne fi nicio-
         dată  semn  de  neputinţă,  semn  de  necunoaştere,  semn  de  bu-
         năvoinţă şi semn de biruinţă a ceea ce nu pot fi biruitoare decât
         pentru  cei  care,  vânzându-se  sau  pierzându-se,  pierduţi  şi  fără
         împliniri sunt şi aşa, pentru totdeauna, rămân. Prin tine acum,
         pe mine cel de cândva, cel nepregătit de a trece prin furci cau-
         dine şi strâmtori de stânci ce se bat cap în cap, pe cel prins la
         strânsoare de pietrele rupte din stâncile ce n-au reuşit să-ş sfar-
         me, îl redescopăr şi redescopăr calea. Căci dacă eu am primit să
         fiu ajutat, şi tu ajutorul îl poţi primi, dacă te vrei ajutată. Şi dacă
         eu am reuşit, şi tu vei reuşi, de-ţi vei voi reuşita, aşa cum îţi este
         dată să-ţi fie, uitând de teamă, de ruşinarea prin neadevăr şi de
         mândria cea stricătoare de viaţă şi rost, de minciuna care nu dă
         pe faţă toate motivele de teamă...
                                                                    09.10.13
             94
   91   92   93   94   95   96   97   98   99   100   101