Page 9 - Puţin, câte puţin
P. 9

Puţin, câte puţin


           acel plan, material, are relevanţă, dă toate înţelesurile acestui
           timp pe care îl numim prezent.
              După cum îmi sunt acum înţelese rosturile lumii, deriva de
           care toţi vorbesc, fără să ia seama că sunt, firesc, asemenea lu-
           mii, stricarea lumii şi a rânduielilor, se mai poate să fie oprită,
           se  poate  să  fie  îndreptată,  căutând  nu  doar  stricăciunea,  nici
           doar cum şi doar unde se va duce totul, ci acolo unde s-au în-
           ceput stricăciunile, acolo unde doar o vorbă, doar o privire alt-
           fel decât altele, neînsemnată precum bătaia din aripi a unui flu-
           ture, în nemărginirea relativă a câmpului pe care se pregăteşte
           să-l  privească  din  zbor,  declanşează  dezastre,  declanşează  fur-
           tuni ce chiar uragane devin mai apoi. Şi, ca orice uragan, dărâ-
           mă, strică, lasă în urmă dureri şi dezolare.
              Acolo  ajungând,  mai departe  nu-i  greu  de  mers,  fiindcă  în
           vremurile acestea noi, vremurile lumii noi, a scos în lume ceea
           ce era lumesc, dar nu era al tuturor şi ceea ce era al tuturor a
           intrat în lumea prea mică pentru a cuprinde un întreg în care
           se pierde orice, de la simţăminte până la identitate, de la rea-
           lism  la  personalitate.  Revoluţii  de  toate  felurile,  lupte  pentru
           drepturi reale, inventate drepturi în numele cărora se duc răz-
           boaie, a dat apă la moară celor care ştiu să se agaţe de orice
           pentru a declanşa schimbări, timpul schimbărilor şi al revolu-
           ţiilor fiind, totdeauna, de mare folos celor care nicicui nu-s de
           folos, dar ştiu să tulbure toate apele, pentru ca de nefolosul lor
           să nu mai vorbească ni-meni.
              Această carte, aşa cum deja am spus, o carte altfel scrisă de-
           cât cele ce sunt scrise altfel decât vorba directă, este o carte în
           care înţelesurile mele despre dizarmonia lumii, despre dezor-
           dinea ideilor care au luat locul principiilor şi conduc lumea ne-
           principial, haotic, uneori ancorate de absurdul ad-hoc-ului po-
           sesivităţii excesive, ajung să arate de ce nimeni nu poate şi nu
           trebuie să aştep-te revenirea din zig-zag-ul existenţial într-o li-
           nie dreaptă, o linie a echilibrului şi mersului înainte, fără plecă-
           ciuni şi fără priviri care pot număra pietrele dar nici nu îşi dau
           seama când stelele apun sau răsar, fără a căuta la el însuşi, la
           propriile dezechilibre, la propriul zig-zag, cel care-l descalifică
           înainte de toate în faţa propriei existenţe, propriei personalităţi,
           propriei identităţi. Iar mai apoi acel nucleu al lumii, care este
           familia, ori cuplul, ca orice altă relaţie care are sens în mersul
           treburilor lumii, trebuie să-şi vadă motivele pentru care există,
           să-şi vadă principiile şi să-şi privească existenţa nu doar în ceea
           ce l-a făcut să existe într-un prezent care se clatină, cât mai ales
           într-un viitor în care să se poată identifica prin el însuşi, să de-
                                                                        7
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14