Page 99 - Puţin, câte puţin
P. 99
Puţin, câte puţin
să îşi arate faţă luminoasă stând în spatele unei făclii ce a fost a-
prinsă ca să se arate că nemurirea, dată fiind, poate doar fi furată.
M-am coborât ca mâna-mi să o vezi ţie dată, pentru urcarea de
tine dorită, te-ai coborât prinzându-mi mâna, prevăzând înălţimea
la care, ajungând, nici umbra, nici întunericul, nici frigul, mi se vor
mai avânta înspre tine, neavând puterea de a trece prin apele lim-
pezite de focul prin care-ţi va fi trecerea, acel foc ce arde azi, în a-
cest acum care este doar o aparenţă, de efemeritatea căreia mie
îmi este dat să ştiu, de perenitatea căreia îţi este teamă, însă, nici
sub această teamă, nu-i poţi da întreaga încredere. Înaltul timpului
tău viitor, cu mâna întinsă spre tine îl caut, ca în acel mâine, care
vine spre azi, pentru a-i lua locul acestui acum, în care sunt ames-
tecate întrebările, frământările, necunoaşterile, neştiinţele şi nepri-
ceperile trecutului, faptele, răspunsurile, rătăcirile, neîncrederile şi
aminţările prezentului, căutările, aşteptările, urmările şi împlinirile
viitorului. Ca să-mi fie cunoscute motivele şi cauzele, vinovăţiile şi
nevinovăţiile, greşelile şi intenţiile, privite din acest acum aparent,
în felul în care se spune că e coborârea, pentru ca, prin mine, să
înţeleg ceea ce nu este ştiut, să ştiu ceea ce nu-i spus, să cunosc
ceea ce a rămas, cu voie sau fără de voie, uitat, să văd dincolo de
ziduri şi porţi, dincolo de părerile şi întocmai rostitele cuvinte, în
tine fiind, din toată-ţi povestea să iau boabele de grâu, năpădite de
neghină şi tăciune, ca mai apoi prin rodul puţinelor vânturate şi
întregi boabe, în tine încolţind şi rodind, să se plămădească curatul
aluat al vadului luminos pe care pâraiele cristaline ale vremurilor
vor fi motiv de bucurie celor mulţi şi motiv de fericire celor pu-
ţini, foarte puţini, care aproape vor fi şi care aproape vor rămâne.
Ar mai fi rămas, dacă erau doar faptele vinovate, să se ardă nişte
vreascuri de amintire, să se trăiască nişte regrete ale trăirilor şi gân-
durilor clipelor mai mult făcute decât înţelese. Dar tocmai pentru
că nu doar acestea erau cele ce tulbură liniştea somnului şi fură
puterea hotărârii de a face, pentru că nu doar cele ce s-au arătat şi
s-au lăsat ştiute, cele pe care, mai mult decât ar trebui, ţi le porţi pe
umeri ca pe o a doua cruce, te-ai coborât să-mi întinzi mâna
pentru a urca eu, ştiind că aşa, urcând împreună, nevăzutele se vor
face văzute, cele legate se vor dezlega, cele scrise se vor şterge, cele
făcute pierdute vor fi regăsite, şi cei ce-au furat se vor da de gol, şi
cei ce-au privit urât se vor urâţi, însemnându-se cu semnul urâţe-
niei, cei ce şi-au vrut bogăţii prin pierderea şi sărăcirea altora, ne-
maiputând să ia, vor pierde şi vor sărăci, cei ce-au luat, nedând, se
vor schimba la faţă, vicleşugul cuvintelor nu va avea pe unde
scoate cămaşa şi prea-grăbiţii doritori nu vor mai avea trecere,
coborându-se şi dorindu-şi doar iertarea. Tu coborându-te, ţi-ai re-
97

