Page 97 - Puţin, câte puţin
P. 97

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  Cei care-şi doresc o casă arătoasă aici, în Cer
                              abia dacă vor putea găsi o gazdă!
                              •  Fii tu, femeie, aceea ce dată eşti să fii!
                              •  Azi ursul de joacă la mine, mâine s-ar putea
              să te trezeşti cu el în pat... Oare atunci jocul lui va va mai fi
              plăcut?
           •  Frica şi neputinţele îl fac pe om să coboare înspre minciună, si-
              nucidere sau crimă.
           •  Doar brazii bolnavi se aprind când îi loveşte fulgerul!
           •  Mereu îmi doresc să văd răsăritul soarelui. Apusul pot să-l văd de
              oricâte ori vreau!


                                          Aparenţe doar, acest acum


                                       Mult  a  fost,  puţin  a  rămas,  s-a  trecut
                                    trecutul, s-a arătat viitorul, între ele fiind,
                                    azi, aici, acum, timpul prezentului. S-au
                                    însenintat orizonturile înfumurate, şi soa-
                                    rele, faţă de altă dată nou, a risipit, fără să
                                    aştepte să i se spună, ori să i se ceară, nori
                                    de cenuşă. Era cenuşa arsurilor şi a trăi-
           rilor arse, acele vechi trăiri ce aprinseseră foc de paie strălucitor,
           care doar amintirii s-a păstrat ca foc, un foc ce, fără zăbavă, vremel-
           nic şi fără folos ştiindu-se, în paie ude s-a ascuns, pentru a se putea
           stinge, neştiut şi nevăzut, când focul cel veşnic, luminător şi de fo-
           los traiului şi trăirii, printr-o străfulgerare din Cerurile înaltului ve-
           nită, se va şti aprins, vestit de ploaia de stele căzute în străfundul a-
           dâncului.
              Prin mine însumi, am spus, din pornirea cea dintâi a tuturor în-
           ţelesurilor care urmau să vină, şi prin mine însumi spun azi, ştiind
           cu toate amănuntele şi ceea ce va fi, şi ceea ce, ca întâmplări ară-
           tându-se a fi, sunt cele mai pline de înţeles amănunte ale urgiei le-
           gării de pragul caselor străine şi de-al porţilor ce doar înspre înăun-
           tru se vor deschise, stâlp. Ca rafale, care smulg valurile din rădăci-
           na apelor, vin cele ce se pun în calea avântului pe care ţi-l vrei re-
           adus drumului tău, pentru a nu se face ceea ce este de făcut. Prin
           mine însumi ţie dându-mă, în mine se loveşte cu zel... Prin mine
           însumi fiindu-ţi scut, printre lacrimi se trimit săgeţile care să te fa-
                                                                       95
   92   93   94   95   96   97   98   99   100   101   102