Page 38 - Puţin, câte puţin
P. 38
Daniel-Dumitru Darie
Nu te gândi că plec, nu lua drumul ca o cale fără de întoar-
cere. E doar un firesc al vieţii tuturor, un adevăr pe care fiecare,
în felul lui îl are ca şi măsurătoare a timpului pe care-l trăieşte.
Ca şi altă dată, plec într-o lume în care nimic nu e deosebit dacă
eu nu-i dau şansa de a-şi număra zilele care trec. O lume în care
viaţa se simte, în existenţa ei incontestabilă, în forma cea mai
simplă, cea mai curată, fără gânduri de împotrivire, fără dorinţe
de încercare a pute-rilor, o lume a primitivităţii, lumea din care
oamenii, dedaţi la învăţarea după vorbeşe altora, nu mai pot cu-
lege nici măcar o floare, nicidecum fructul ce i-ar revigora şi în-
sănătoşi de toate bolile lumeşti şi sufleteşti. Acolo plec, unde nici
timpul nu se grăbeşte să treacă, nedându-mi motive să îmbătrâ-
nesc. O lume în care pot găsi multe din cele pentru care voi aici,
în lumea aceasta ruptă de viaţa, care până şi pasului îi dă ordin
să stea ori să se mişte, în care chiar şi gândul se lasă furat spre
alţii, făcându-şi de cap, împotrivindu-se celui în care se zămisleş-
te, plătiţi cu trăirile voastre, cu suferinţele voastre, cu motivările
voastre nemotivate. Eu merg pe drumuri căutând să dau celor ce
au nevoie să primească, cu siguranţa că voi primi ceea ce trebuie
să primesc, ceea ce îmi este dat, ceva ce nu poate fi furat, şi ori-
câte asemenea bogăţii voi putea să strâng, nu voi avea grija de a
mi le fura cineva. Şi oricât va fi să dăruiesc, nu se vor împuţina,
căci nu sunt nici cu număr, nici cu durată limitată, durând până
în eternitate.
Rând cu rând scriu cartea vieţii, rând cu rând citesc în cartea
vieţii, capitol după capitol, aşa cum sunt rânduite, fără a trece
mai departe, cu gândul că, de nu-i bine, mă voi întoarce ca să
îmi fie bine, ori cu gândul că fiindu-mi bine, uşor îmi va fi să tră-
iesc ce nu e chiar uşor de trăit. Nu mă dau în vânt după îndes-
tulătoare fapte şi lucruri, risipă de fac de-ale mele, este pentru că
ştiu că de folos celui ce le primeşte îi sunt. De va şti să le fo-
losească, le va folosi, de va şti să nu se lase îndatorat, nu se va
lăsa, bucuros însă voi fi, înainte de toate, să-i simt liniştea şi, de
vrea, bucuria dorinţei de a merge pe drumul cel drept, neîntor-
cându-se în vacarm, crezând că-l poate înfrunta. Sunt uneori
trist, când mi-e dat să aflu că aceloraşi învăţături ce nu le-au fost
de folos le dau iarăşi crezare, făcând din ele legi care, cred ei,
înşelaţi de propria mândrie, i-au făcut tot mai buni şi tot mai în-
ţelegători. Trist sunt pentru că vor merge pe calea îndatorării fără
măsură, şi pentru că va trebui, tot aşa cum am venit, să mă în-
torc. De întors acum, ştiu că mă voi întoarce, dar bine ar fi să fie
altfel...
13.06.13
36

