Page 36 - Puţin, câte puţin
P. 36
Daniel-Dumitru Darie
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• Am reuşit să capăt de la Dumnezeu atâta
răbdare cât să nu mă mai tem că-mi trece vre-
mea, chiar dacă, inevitabil, timpul trece.
• De ce se anunţă atât de mult despre moar-
tea oamenilor şi niciodată despre vindecarea miraculoasă a
altora? Criminalii sunt enorm de cunoscuţi, vindecătorii rămân
anonimi! Oare omenirea are nevoie de criminali?
• Deasupra norilor cerul este totdeauna senin!
• Trăieşte clipa... Dar fii cu ochii in patru înspre viitor. Din acea
clipa totul s-a schimbat!
• De mine mă tem cel mai mult, că aş putea fi împotrivă-mi!
• Eu cred în viaţă, în adevăr, în dretate, în iubire, în dragoste. Şi
cred în puterea tămăduitoare a acestora! Şi cred, căci mi-a
arătat de atâtea ori, că Dumnezeu ne este alături atunci când ne
este greu, dacă suntem cu adevărat încrezători în valorile legilor
divine! Dar oare câţi mai vor să accepte că legile divine nu sunt
deloc blânde şi mângâietoare, aşa cum încearcă unii să ne
mintă?
Întorcându-mă spre a pleca
Nu te gândi că plec, nu te gândi ne-
firesc la ceea ce este firesc. Nu plec, aşa
cum alţii vor fi plecat, unii pe drumuri
care s-au pierdut printre drumurile alto-
ra. Plec aşa cum deja m-am învăţat că
trebuie să plec, înapoi, în lumea mea,
readucându-mi alături singurătatea de
care au nevoie cei care, din simţirea propriilor adevăruri, mă
cheamă pentru un înţeles sau pentru un prag pe care aşa le este
dat să-l aibă sau să-l treacă. Aşa e de fiecare dată... Eu plec împă-
cat că ceea ce am putut să fac am făcut, cei care au rămas, doar
ei ştiu cum şi-au ales continuarea. Eu doar cuvintele le-am auzit,
de la ei, de la alţii şi mi-a fost îndeajuns ca să privesc în faţă ade-
vărul, ca să readuc înseninarea în lumea mea, spre a avea-o, de
va fi nevoie, ca far dezrătăcitor.
Vin, şi de unde vin nimeni nu ştie, plec, iar unde plec se ştie,
dar neştiut rămâne, nicui nu-i dă mâna, nefiindu-i la-ndemână,
34

