Page 82 - Puţin, câte puţin
P. 82

Daniel-Dumitru Darie

         golea literele în cuvintele de neşters. Şi când a fost cititor de alte
         cărţi şi când nu avea habar că şi alte cărţi se lasă citite, şi când nu
         putea alte cărţi citi, după cât de mari sau mici, bogate sau sărace
         sunt capitolele, se poate şti. Se mai poate, tot din cartea ce se la-
         să citită, şti, cât de vechi sau de nou este înscrisul, nu după ordi-
         nea pe care oamenii o dau cărţilor ce le scriu în lumea vieţii şi a
         morţii, fiindcă sunt altfel de cărţi, cărţi care vorbesc despre lu-
         mea vieţii şi a morţii, privind-o dintr-o lume în care doar viaţa e-
         xistă căci moartea nu este ştiută, ci după scris, cele vechi fiind
         scrise în cuvinte cu multe înţelesuri, cuvinte puţine, care conţin
         esenţe, cele noi fiind scrise în cuvinte cu puţine înţelesuri, cu-
         vinte bogate, care conţin lămuriri.
            Sunt unele cărţi mari, volum după volum, care încep aseme-
         nea  cărţilor  de  poveşti  pentru  copii,  cu  banalităţi  şi  întâmplări
         simple, ca mai apoi, undeva pe la mijloc, să te cuprindă teama şi
         bucuria, sau bucuria şi teama, despre ceea ce cândva, când car-
         tea s-a scris, când cel ce atunci a scris în ea a trăit, a făptuit şi a
         năzuit, într-o formă prin care, ceea ce a fost se vede ca fiind, ce-
         ea ce este se vede a fi fost, neavând a se găsi ceva nou sub soare,
         nou fiind însă prin cei ce cărţilor le-au fost pergament sau cer-
         neală. Greu să găseşti o carte, aşa mare, cu puţine diferenţe de
         scriere, uneori te întrebi ce-a căutat unul care barda morţii mâ-
         nuia fără păsare, să mâzgălească, din fugă, înscrisuri de preţ şi cu
         migală făcute, până ce s-a găsit un pierde-vară să o murdărească
         şi să o preschimbe într-un biet petic de însemnări, simţindu-se o-
         bligată să se rescrie, cu tot atâta migală, spre a-şi regăsi strălucirea
         pierdută, cu voie, de cele mai multe ori.
            Cele mici, par de multe ori prea puţin interesante, de multe
         ori sunt la îndemână şi uneori sunt pline de idei noi, de căutări a-
         le înţelesurilor care, pentru cei ce pot trece de înfumurarea do-
         rinţei de citire, ori de scriere, de cărţi valoroase, să fie diamantul
         neşlefuit din mâna bijutierului care va ajunge strălucitor, ori de
         aruncat să se piardă de vederea oricui, după cum acesta se pri-
         cepe şi vrea să fie veşnicie martor şi vesnicia să-l păstreze prin
         mereu pomenita-i lucrătură. Par doar, nu sunt deloc de lăsat la o
         parte, chiar doar un singur rând scris le poate scoate la lumină şi
         vederea tuturor.
            Cărţile aşa, şi poate şi în alte multe feluri,  pot fi văzute, aşa
         cum oamenii, asemenea, dacă nu tocmai la fel se arată. Cititorii
         nu-s cu nimic asemenea cu altceva, căci, în afară de cei care cer-
         cetează cărţile, ştiind şi cum s-au lăsat ele citite şi ce înţelesuri au
         lăsat, ştiind şi cine, şi ce, le-au citit, ştiu şi cine au mai scris câte
         ceva, şi cum au scris, şi ce au scris, mai presus decât oamenii,
             80
   77   78   79   80   81   82   83   84   85   86   87