Page 108 - Puţin, câte puţin
P. 108

Daniel-Dumitru Darie

         îndoielilor şi a regretelor de mai târziu, a faptelor ieşite din fi-
         resc, a consignaţiilor de suflete, a târgurilor de trupuri, a îndem-
         nurilor, sfaturilor şi exemplelor, cât încă avantajele şi realizările
         par de netăgăduit.
            Cu aşa înţelesuri, de la generaţie la generaţie, completate me-
         reu cu alte şi mai mici detalii, cu amănunte şi argumente care să
         motiveze  în  toată  această  continuă  împărţirea  a  întregului  gol
         dintre extreme, golul care făcea distincţia clară între firesc şi ne-
         firesc, între omenie şi neomenie, se merge mai departe, un de-
         parte care, de multe ori, cu măsura pentru timp se lasă a fi diferi-
         tă de la om la om, impunându-se astfel necăutarea în fapte şi în
         agoniseala sufetului.
            Înainte se vrea mersul, înainte să meargă vor toţi. Toţi îşi spun
         înainte, puţini văd înainte, puţin văd că înainte este şi trebuie să
         fie altfel, cu totul diferit de înapoi, cu cât mai mult diferit decât
         acum. Este t mai greu de spus încotro e înainte, într-un univers
         în care nu mai reperele nu mai au înălţime absolută, în care în
         care acel mai mult ori acel mai puţin trage o linie şerpuită ple-
         când de sus până în jos, ori de jos până în sus, un lanţ de care
         oricine se poate sprijini, pentru a nu îi mai fi clar când urcă sau
         când coboară. Coboară mulţi fără să ştie că aşa coboară, şi sunt
         destui care urcă, dincolo de limitele ce le-au  fost date, ajutaţi,
         împinşi de la spate, pe seama ştiută sau neştiută a altora, de dra-
         gul urcării sau, de multe ori, de dragul batjocoririi celor neşti-
         utori într-ale pumnalului înfipt pe la spate. Într-o aşa, absolută
         încertitudine, tot mai uşor se ia ca reper pentru înainte un timp
         anume, acel timp în care nu apucase suferinţa să se arate, dar
         nici bucuria de după suferinţă nu era ştiută, în care orice drum
         către lume se arăta deschis, tocmai pentru că lumea tot mai or-
         bită de luminile sclipitoare ale scânteilor ce sar din frecuşul con-
         tinuu şi fără sens dintre trăitorii ei, în continu-ul ei neputincios în
         a  deosebi  lumina  de  întuneric,  binele  de  rău,  ori  adevărul  de
         minciună, aşteaptă să vadă ori un izbăvitor, ori încă unul, ca ei,
         care şi-a frânt gâtul. Sau se merge, drep cu capul direct în laţ,
         către un înainte scornit de mintea doldora de dorinţe spre trufie
         şi mândrie, de uşurinţe în a fi fără a face şi de a face fără piedici.
            Departe, cât mai departe, înainte. Dar, ca mai toate, înainte e
         şi el răstălmăcit. Înainte are aceeaşi nuanţă cu adevărul. Pentru
         toţi el este un adevăr, adevărul fiecăruia. Doar viaţa îl arată, ace-
         luia ce crede în el dacă adevăr este sau e minciună, dacă este cu
         adevărat înainte sau mai degreabă înapoi... Şi apoi pune punct
         final...
                                                                    20.11.13
            106
   103   104   105   106   107   108   109   110   111   112   113