Page 18 - Puţin, câte puţin
P. 18
Daniel-Dumitru Darie
ce au plecat, lăsându-ne urmaşi, prin noi ei fiind trăitori, şi cei ce
dau măsura faptelor noastre...
Până la urmă noi cum ne vom privi pe noi, cei care am fost, de
acolo de unde vom ajunge? Ne va fi de ajuns amintirea sau ne vor
ajunge din urmă vorbele şi faptele celor ce azi, lângă noi, luând de
la noi bunele şi relele noastre, cresc, şi crescând, la rândul lor le
vor repeta? Ne trece prin cap că ei fac ceea ce facem şi noi, şi nu
ceea ce le spunem noi, şi dacă ei ştiu, şi dacă nu ştiu, ce facem noi?
Ne trece, măcar fulgerător, prin minte, că îi certăm ca să avem ce
certa, neştiind cum să ne certăm pe noi? Ne pedepsim sau ne răs-
făţăm copiii, pe noi pedepsindu-ne sau pe noi răsfăţându-ne, fără a
avea curajul să ne recunoaştem că asta merităm, că asta vrem, că
atât putem. De n-am pleca urechea la egoism, ne-ar fi uşor să în-
ţelegem că fapta, aşa cum e, bună sau rea, de înspre ei e îndrep-
tată, înspre noi, îndoit o facem. De-l facem să-l doară, şi pe noi ne
doare, şi-o să ne mai doară cândva, când prea târziul ne va aduce
cu picioarele pe pământ, acel târziu care pentru noi va fi prea
târziu. La vorba cu copilul orfan e bine să se gândească toţi, dar
cele care sunt mame şi vor să fie mame, mai totdeauna e bine să îşi
întoarcă gândul. Neamul omenesc, dincolo de ceea ce vrem a-
cum, după legile de care vorbeam, să credem, prin femei are des-
chisă poarta viitorului. Pe Pământ, la tot ceea ce trăieşte, e la fel,
doar noi oamenii vrem să fie altfel. Până şi floarea tot flori are
urmaşi, chiar dacă fluturele sau chiar dacă albina o ajută să facă
seminţe. Din seminţele de flori, flori ies, nici fluturi, nici albine. Iar
ceea ce, mai apoi, voi daţi, pe veşnicie rămâne. Şi mai cu seamă,
peste veacuri, prin cele ce, la rândul lor, mame vor fi, şi voi veţi fi,
ca urmaşe ale voastre.
Noi, ce suntem noi? Ne spun unii că suntem un întreg al ale-
gerilor pe care le-am făcut, pe care le facem, şi chiar şi acum, prin
aceste cuvinte alegem să fim ceva sau altceva, să fim de acord, sau
să fim împotrivă. Dar suntem doar atât? Dar oare cu ceea ce au
ales cei ce ne-au fost părinţi, faptele lor, n-avem nici o legătură, am
putut să alegem şi totdeauna am ales? Tot ce pentru noi e valabil,
valabil e şi pentru cei ce nouă ne vor urma, ceea ce ne este răs-
puns ne va fi îndrumător al faptelor şi peste timp, adevărului nu-i
vom mai putea întoarce spatele. Dacă azi reuşim să fim cu noi
înşine drepţi, urmaşilor noştri dreptate le vom dărui, şi dreptatea le
poate fi reper spre libertatea de care au şi vor avea nevoie... Putem
să vrem orice altceva decât suntem să fim, putem să ne închipuim
orice, dar nu putem să schimbăm, aşa cum ne iluzionăm, viitorul,
tocmai fiindcă el este urmaşul trecutului...
01.06.13
16

