Page 133 - Puţin, câte puţin
P. 133

Puţin, câte puţin


              Cum însă omul să poată să aleagă să-şi facă bine şi să nu-şi facă
           rău? Şi jos fiind, şi sus fiind, dorinţe avem. Avem dorinţe fireşti şi
           avem dorinţe nefireşti. Noi, punându-le la grămadă,le numim pe
           toate  omeneşti,  şi  scăpăm  de  grija  de  a  ne  avea  grijă  de  noi.
           Fireşti  însă  nu  sunt  decât  cele  ale  necesităţilor  fără  de  care  nu
           putem nici măcar vieţui, cele care primejduiesc binele vieţii ori-
           cui. Nefireşti sunt cele ale dorinţelor născute din alegerile noas-
           tre. Eu, de pildă, îmi doresc să am o haină nouă, dar nu pun pre-
           ţul cel mai mare pe faptul că este nouă, ci pe faptul că e bună, e
           mai bună decât cea veche, care nu mai este bună pentru că lasă,
           prin ea, frigul să mă biciuiască. Ştiu că aşa fiind, ea nu doar că
           îmi este mai bună, dar arată şi mai bine decât cea veche, eu îm-
           brăcat cu ea altfel, mai bine arăt. Asta e ceva în plus, asta e ceea
           ce dorinţa alegerii ar pune-o pe primul plan, însă aşa făcând, fi-
           rescul necesităţii m-a dus, fără să vreau, şi la cealaltă dorinţă o-
           menească, împlinită. Dacă însă caut ceva pe placul celei de-a do-
           ua dorinţe, îmi este la fel de bun placul şi pentru cea dintâi, do-
           rinţa fireştii necesităţi?
              Aşa am învăţat eu să trăiesc firesc. De fapt nu eu m-am învăţat,
           ci viaţa m-a învăţat. Şi nu pot să spun că încă nu amestec încă
           dorinţele. Nu pot să spun că toate diferenţele îmi sunt imediat
           văzute.  Uneori  trec  pe  lângă  oameni  şi  se  naşte  şi  în  mine
           dorinţa. Dar, faţă de altădată, se naşte pe un plan mai greu de în-
           vins, acela că dacă nu arăţi ca ei, nici dreptul de a deschide gura
           nu-l ai pentru a vorbi, nici să ai o părere, nicidecum nu ţi se cade
           ţie, cel sărăcăcios îmbrăcat, cel simplu, cel care ai o haină îndă-
           rătnic  cusută,  să  poţi  să-i  ajuţi  pe  alţii,  ori  chiar  pe  ei,  în  sufe-
           rinţele lor. Asta mă mai doare... tocmai faptul că atunci când pe
           ei îi doare, eu ştiu ce este durerea...
              Viaţa, dacă a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. A
           făcut-o fiindcă avem ce ne da unul altuia, fiindcă Dumnezeu cu
           noi are, sau noi înşine cu noi avem, un plan. Nicidecum al Lui
           nu ne este ştiut, dar nici pe-al nostru nu putem să spunem că îl
           ştim. Doar îl definim prin gândurile noastre. Viaţa însă ne va pu-
           ne, şi chiar ne pune, în faţă provocările. Vrem, ori nu vrem, azi
           suntem prizonierii destinului, chiar dacă ne-am asumat sau nu a-
           ceastă postură. Ne ţine acest prizonierat alegerile în frâu, şi ne
           ţine pentru că ne ştie ca pe toţi oamenii, poftitori la încercări şi
           greşeli. Ne ştie posibilitatea de a ne face prieteni între neprieteni,
           de a ne face durerea însoţitor. Ne ştie şi neîmplinirile pe care,
           chiar dacă noi am renunţat a le considera neîmpliniri, ni le va
           reda ca împliniri. Ne ştie în toate amănuntele noastre. Ne ştie ea,
           ne ştie El, noi nu ne ştim...
                                                                       131
   128   129   130   131   132   133   134   135   136   137   138