Page 19 - Puţin, câte puţin
P. 19
Puţin, câte puţin
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• Zăpezile ard ochii spre a nu le fi văzută stră-
lucirea!
• Nu exista minciună cu scuza de a fi bun.
Cum poate fi considerat salvator cel care infige
cuţitul, fuge şi apoi revine ca să dea primul ajutor muribun-
dului?
• Mor de foame doar cei ce cred că vor muri de foame! Cei care
cred că vor supravieţui vor găsi şi ce să mănânce!
• Cei ce vor să-mi asculte tăcerea se vor trezi auzind spusele sufle-
tului.
• Pe scenele spectacolelor astăzi este atât de multă gălăgie dată de
clopoţeii din coada cuvintelor, că şi instrumentele se dezacor-
dează!
• "Să fii bun cu cine trebuie!" - spun unii. Oare un asemenea
prieten aş putea avea? m-am întrebat! Dacă l-aş avea, sigur mi-
ar fi prieten doar până când mi-ar cere ceva şi eu nu aş putea
să-i fac binele pe care şi-l doreşte! Căci bun de eşti, cu toată
lumea eşti la fel! Ori de nu eşti, bun nu te poţi numi!
• Prin tăcere fac necesara pauza între cuvinte. Şi asta pentru a
lăsa cuvântului timpul de a da semn că trăiesc.
Deschis, închis, întredeschis...
Lacătele porţilor le-au făcut oamenii,
plecând nu de la faptele oamenilor con-
trs altor oameni, aşa cum s-ar putea cre-
de, întâi şi-ntâi, ci de la propriile gânduri
şi de la proprile fapte împotriva lor şi mai
apoi împotriva altora. De alţii le este fri-
că, atât cât e să le fie, dar de pornirile lor
şi mai frică le este, de aceea şi poarta, şi uşa, spre înăuntru se des-
chid, spre a nu putea da, cei ce stau înăuntru, buzna spre lume, şi
în lume să-şi dea-n petec gândurile ce nu-l lasă să aibă pace şi o-
dihnă. Şi tot pe dinăuntru unii lacăte pun, pentru ca, spun, ca şi
cum ar spune adevărul, să nu se vadă câte şi ce fel de lacăte stră-
juiesc intrarea.
Omul mai tot timpul ia, însă de-ar putea, nicicând n-ar da. Ar fi
primul motiv pentru care se gândeşte la cum şi în ce fel alţii-şi pun
17

