Page 138 - Puţin, câte puţin
P. 138

Daniel-Dumitru Darie

         pentru alţii sau de sine, va ridica statuie singurătăţii, singurătatea
         altora fiindu-le prielnică prin vulnerabilităţile pe care le deschide
         şi le lasă deschise. Şi nici o credinţă acela nu va avea, oricât şi-ar
         declara credinţa, ori credinţe şi-ar declara, fiindcă în devălmăşia
         ideilor pierdute mereu, pentru altele pe care momentul le face a
         fi de mai mare preţ, credinţa va fi ceva desuet. Va fi criminalul
         care la locul crimei revine, criminal al sufletului pe drept fiind,
         va  fi  mereu  hoţul  care  strigă  “săriţi,  hoţii”,  pe  drept  putând  fi
         considerat hoţ, furând, de câte ori poate, un avantaj, o trăire, o
         folosire a cuiva, mereu fiind cerşetorul de lux care, deşi nu-i lip-
         seşte cu adevărat nimic, mereu se va plânge de lipsa a ceea ce îşi
         doreşte de la alţii.
            Uşor pot să ajungă lângă oameni şi greu e să fie îndepărtaţi. Cu
         vorbe pline de meşteşuguri şi cu promisiuni pentru orice, drum
         îşi fac, precum şarpele către sânul la care încălzească. Caută şi
         găsesc soluţii pentru  orice greutate şi orice problemăi, la înce-
         put, şi nu e deloc uşor ca cineva, mai ales cel puţin cunoscător
         al tainelor lumii, să se dumirească repede, să nu îl lase repede la
         sân să se cuibărească, chiar voindu-l astfel pentru a-şi plăti aju-
         torul care i s-a dat. Şi astfel ajunge, uşor, şi chiar de la început
         muşcă, dar dărnicia în răsplată a celui muşcat îl face întru totul
         iertător şi, s-ar putea spune, înţelegător al unui firesc nefiresc. Şi
         muşcă, şi tot muşcă, pleacă şi se întoarce, caută un alt sân dar la
         nici unul nu este capabil să renunţe, şi chiar dacă spune că re-
         nunţă, chiar dacă i se spune să nu mai revină, chiar dacă este a-
         lungat,  caută  mereu  o  cale  să  revină  şi  să-şi  ia  o  continuă  şi
         nemeritată  răsplată.  Revine  şi  tot  revine,  ca  să  zădărnicească
         orice faptă, a celui care s-a lăsat muşcat, de a scăpa de rănile pe
         care muşcăturile sale le-au făcut şi le-au împiedicat să se vinde-
         ce,  de  a  nu  reveni  în  starea  în  care  era  când  i-a  fost  dat  să-l
         întâlnească, de a nu pierde ceea ce, între timp, a câştigat.
            De este dat cuiva să fi avut de-a face cu un asemenea om, aşa
         cum se crede el a fi, ba chiar supra-om de multe ori avându-se
         pe  sine,  ca  să  se  poată  scăpa  de  veninul  muşcăturii  sale,  orice
         cale trebuie să-i închidă, acestuia nimic să nu-i mai spună despre
         orişicare problemă ce-ar avea-o, ci doar despre cele ce-i sunt, în
         viaţă, fireşti, după firescul omenesc. Se va convinge aşa de ura
         pe care acesta o poartă omului pe care nu-l mai poate sărăci de
         cele ce şi le doreşte pentru sine, se va convinge că bunătatea şi
         poate  chiar  şi  un  fel  de  iubire,  un  surogat  de  iubire,  arătate
         cândva, n-aveau de-a face decât cu dorinţa acestuia de a avea
         unde se încălzi şi ce muşca.
                                                                    15.02.14
            136
   133   134   135   136   137   138   139   140   141   142   143