Page 35 - Puţin, câte puţin
P. 35
Puţin, câte puţin
mordialitatea. Eu mă întreb dacă cel care caută ceea ce azi e la
mare căutare, lumina, crede că ea e la fel ca lumina soarelui, ori
e ca lumina lumânării şi va putea cândva chiar el să o aprindă
sau stingă, după cum îi e pofta, să o facă să aibă culori şi străluciri
de după cum o doreşte cel staruitor în poftiri?
Înainte de a mă apuca să-ţi scriu, mă gândeam la toate cu-
vintele care bat toba despre cum oamenii ar trebui să fie ca să nu
mai vadă că lumea este rea, şi ciudat mi se părea că tocmai cei
care vorbeau de răutatea oamenilor, de răutatea lumii nu vor-
beau, ca şi cum ar vorbi de valurile unui ocean, dar oceanul nu
există. Firesc, mă întrebam dacă nu cumva ei, cei care dau atâtea
sfaturi, fiind asemenea lumii, pe omul care vrea o lume mai bu-
nă, mai adevărată, aşa cum, trăind-o cândva, acum poate să spu-
nă că era mai bună, pe om îl vede rău şi vrea să-l schimbe a fi a-
semenea lor şi lumii despre care omul spune că nicidecum nu
este bună. Ciudat mi se pare că învăţătorii de azi nu-s asemenea
celor învăţaţi şi nimic nu împart cu ei, ba mai repede cer şi iau
fără să îi întrebe de au ori nu au, ori înainte, ori după ce au spus
cuvintele care îndeamnă pe alţii să dea... Şi, ciudat mi se pare că
cei care dau nu se întreabă cum poate acelaşi om să spună vorbe
care, ca şi faptele, se bat cap în cap, ba chiar sunt convinşi că
acela trebuie să ceară deşi-i învaţă că nu trebuie să ceară şi nu
trebuie să ia, ca şi cum el ar fi altceva decât ei...
Mă tot gândesc la cei care învaţă şi tot învaţă, mereu alte şi
alte învăţături. Invaţă şi se cred că le ştiu pe toate, ca apoi să-i
vezi iar învăţând şi iar să-i auzi spunând că le ştiu pe toate. Şi tot
aşa mereu şi mereu. E ciudat să vezi amestecul de învăţături, mai
ciudat să-i auzi de fiecare dată vorbind de un tot maxim, pe care
alţii încă nu l-au atins, dar cel mai ciudat, pentru mine, e că ni-
ciodată nu spun că au ajuns să cunoască ceva cu adevărat. Dar
absurdul ciudăţeniei mi se pare că îl ating atunci când nu văd că
cei care au fost învăţătorii cei dintâi a ceea ce ei învaţă au avut
doar o singură direcţie pe care au mers până la capăt, când au
ajuns să cunoască tot ceea ce ştiau şi abia atunci au început al-
tora să vorbească. Ţie cum ţi se par cei care acum ne dau lecţii
despre frumuseţea singurătăţii, deşi niciodată n-au fost şi n-au
trăit singuri, ca mai apoi să vorbească despre greutăţile singu-
rătăţii doar pentru că ştiu avantajele nesingurătăţii? Ţi-ai găsit
motive să îţi pierzi timpul ascultându-i?
Ţi-aş vorbi mai mult despre ciudăţeniile ce le văd, o să îţi mai
scriu despre asta... Ce zici, ei pe noi, fiindcă nu prea ne înghe-
suim la învăţăturile lor, ne văd ca nişte ciudaţi?
08.06.13
33

