Page 82 - Puţin, câte puţin
P. 82
Daniel-Dumitru Darie
golea literele în cuvintele de neşters. Şi când a fost cititor de alte
cărţi şi când nu avea habar că şi alte cărţi se lasă citite, şi când nu
putea alte cărţi citi, după cât de mari sau mici, bogate sau sărace
sunt capitolele, se poate şti. Se mai poate, tot din cartea ce se la-
să citită, şti, cât de vechi sau de nou este înscrisul, nu după ordi-
nea pe care oamenii o dau cărţilor ce le scriu în lumea vieţii şi a
morţii, fiindcă sunt altfel de cărţi, cărţi care vorbesc despre lu-
mea vieţii şi a morţii, privind-o dintr-o lume în care doar viaţa e-
xistă căci moartea nu este ştiută, ci după scris, cele vechi fiind
scrise în cuvinte cu multe înţelesuri, cuvinte puţine, care conţin
esenţe, cele noi fiind scrise în cuvinte cu puţine înţelesuri, cu-
vinte bogate, care conţin lămuriri.
Sunt unele cărţi mari, volum după volum, care încep aseme-
nea cărţilor de poveşti pentru copii, cu banalităţi şi întâmplări
simple, ca mai apoi, undeva pe la mijloc, să te cuprindă teama şi
bucuria, sau bucuria şi teama, despre ceea ce cândva, când car-
tea s-a scris, când cel ce atunci a scris în ea a trăit, a făptuit şi a
năzuit, într-o formă prin care, ceea ce a fost se vede ca fiind, ce-
ea ce este se vede a fi fost, neavând a se găsi ceva nou sub soare,
nou fiind însă prin cei ce cărţilor le-au fost pergament sau cer-
neală. Greu să găseşti o carte, aşa mare, cu puţine diferenţe de
scriere, uneori te întrebi ce-a căutat unul care barda morţii mâ-
nuia fără păsare, să mâzgălească, din fugă, înscrisuri de preţ şi cu
migală făcute, până ce s-a găsit un pierde-vară să o murdărească
şi să o preschimbe într-un biet petic de însemnări, simţindu-se o-
bligată să se rescrie, cu tot atâta migală, spre a-şi regăsi strălucirea
pierdută, cu voie, de cele mai multe ori.
Cele mici, par de multe ori prea puţin interesante, de multe
ori sunt la îndemână şi uneori sunt pline de idei noi, de căutări a-
le înţelesurilor care, pentru cei ce pot trece de înfumurarea do-
rinţei de citire, ori de scriere, de cărţi valoroase, să fie diamantul
neşlefuit din mâna bijutierului care va ajunge strălucitor, ori de
aruncat să se piardă de vederea oricui, după cum acesta se pri-
cepe şi vrea să fie veşnicie martor şi vesnicia să-l păstreze prin
mereu pomenita-i lucrătură. Par doar, nu sunt deloc de lăsat la o
parte, chiar doar un singur rând scris le poate scoate la lumină şi
vederea tuturor.
Cărţile aşa, şi poate şi în alte multe feluri, pot fi văzute, aşa
cum oamenii, asemenea, dacă nu tocmai la fel se arată. Cititorii
nu-s cu nimic asemenea cu altceva, căci, în afară de cei care cer-
cetează cărţile, ştiind şi cum s-au lăsat ele citite şi ce înţelesuri au
lăsat, ştiind şi cine, şi ce, le-au citit, ştiu şi cine au mai scris câte
ceva, şi cum au scris, şi ce au scris, mai presus decât oamenii,
80

