Page 47 - Puţin, câte puţin
P. 47
Puţin, câte puţin
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• E atâta haos în lume, atât de puţini cei ce
nu îl confundă cu dezordinea, că s-a ajuns la
dezordine!
• Mulţi, foarte mulţi, se temeau până acum de
moarte. Acum au ajuns să se teamă de viaţă! Acum se intra în
normalitate deşi, cei care se tem, nu îşi pot imagina că motivele
nedrepte i-au adus pe calea dreaptă!
• Nu-i vrednic de a urca la Ceruri cel care nu a ajutat măcar pe
un altul săîşi vadă păcatele şi să se gră-bească a se lepăda de ele!
• Întunericul nu are culoare, dar are răceală!
• Emoţiile dau măsura neîncrederii, nicidecum a puterii senti-
mentelor!
• Când lacrima durerii îngheaţă pe obraz, îngerii plâng şi ei!
• Nu mă consider un om spiritual, căci eu n-am blazon. Blazonul
te face credibil. Eu doar trăiesc aşa cum mi se dă să fie orice
clipă!
• Mari sau mici, cuvintele sunt jaloanele care ar trebui să ştim că
vor ghida drumul deja creat. Rămâne doar a fi mers.
• Focul nu se stinge când mocneşte. Mocnind este distrugător!
Neliniştea liniştii nopţii
Spuneam, unuia, altuia, celor care
căutau să-mi audă spusele, că am obo-
sit.... şi ţie ţi-am mai spus despre visele
din care ştiu ce-i cu tine, spus, aşa cum
totdeauna, în vis, cu înţelesuri trecute
de cuvinte şi fapte, pe de-a-ntregul, cu a-
mănunte în care este ştiut şi firul de păr ce ţi-l mişcă vântul, altfel
de nesimţit, ce mişcă firele de praf care ţi-ar putea farda privirea
prea mult ai obligat-o să privească realităţi absurde, ori tresărirea
speranţei care se simte pierdută de adevăr, obligată să stea de
veghe la propriul catafalc, pe care gândul prefăcut în dorinţe,
mascate, i l-a rostuit, cumva, cândva, într-o grabă ce chiar şi pe
el, de ar fi avut un strop de lumină, să vadă, l-ar fi speriat. Visele,
acele vise, dincolo de oboseala mea, au obosit şi ele să-ţi mai
vadă tânguirea şi mersul înainte pe care abia aştepţi să-l faci spre
înapoi... Şi l-ai face de nu ţi-ai ţine mândria ca stindard...
45

