Page 106 - Puţin, câte puţin
P. 106
Daniel-Dumitru Darie
rău, lăsându-şi lor puterea de a numi mai puţin bine ceea ce din-
spre ei pleca, ori, ceea ce înspre ei venea, mai puţin rău i-au
spus. Şi-aşa, binele şi răul, nu mai erau doar bine şi rău, erau şi
bine, erau şi rău, şi puteau să fie, binele, rău, şi, răul, bine, şi, mai
mult decât atât, putea să aibă extreme.
Şi tot aşa, i-au spus, luminii, lumină, întunericului, întuneric,
dar pentru că cei care în întuneric vreme lungă au vieţuit, vă-
zând dâra de lumină a stelelor căzătoare, ori a luceafărului nop-
ţii, crezând că aşa se vede lumea în lumină, lumină au numit în-
tunecatul gri, şi tot lumină au numit lumina zilelor prea înoura-
te, cei care luminii adevărate nu se puteau arăta, fiindu-le teamă
că trecând prin ei, umbrele, şi petele ascunse, pot vorbi şi îşi
pierd renumele de curaţi şi luminaţi. Şi-aşa, lumina şi întuneri-
cul n-au mai fost doar lumină şi întuneric, au devenit şi lumină,
şi întuneric, şi s-a putut chiar lumina cea puţină, ivită într-un o-
cean de întuneric să fie numită lumină şi, aşa, lumina cea adevă-
rată să fie văzută întuneric de aceia care, închizând ochii la orice,
îşi închipuie că nu poate exista altă lumină decât cea pe care şi-o
închipuie ei. Doar cei care, trecând prin gerul întunericului s-au
putut desprinde de obişnuinţa ochilor închişi, şi nu şi-au mai o-
blojit ochii, dând crezare deplină hotarului ce desparte lumina
de tot ce se vrea asemenea luminii, semi-întunericul sau semi-lu-
mina, n-au îndoieli că lumina poate fi măsurată, ori că binele
poate fi mai mic sau mai mare...
Fiind greu de acceptat, cum era greu să se accepte că doar bi-
ne ori rău există, că doar lumină sau întuneric există, greu de ac-
ceptat au fost şi cuvintele adevăr şi minciună, cele două, în legea
simplă a existenţialităţii neputând să se amestece, adevărul nu a-
vea nici o picătură de minciună în el, iar minciuna nici măcar un
graunte de adevăr în ea. Era uşor, era posibil de mers aşa când
viaţa oamenilor era simplă, când nu erau în joc interese de mă-
rire şi mândrie, când nu lua nimeni pe nimeni la întrebări pentru
o faptă care nu era asemenea celei pe care el putea să o facă, şti-
ind şi acela că dacă el nu făcea, altuia, ceva ce nu-i era sieşi pe
plac, nici altcineva lui nu îi făcea, nefiindu-i aceluia pe plac, şti-
ind că faptele erau după placul fiecăruia şi nu pe placul său îm-
potriva altuia. Când simplul n-a mai fost vrut de om ca şi cale
bună a vieţii, când s-a complicat cu înavuţiri şi a inventat dregă-
torii, rearanjând lumea, când s-au văzut unii mai egali decât al-
ţii, nici de adevăr, dar nici de minciună nu au uitat. Şi adevărul,
şi minciuna, în morişca, fără scrupule, a complicării au intrat, fi-
indcă unei alte egalităţi, unor anumite poziţii, minciuna nu-i era
pe plac să fie numită minciună, ori adevărul să fie căutat, până în
104

