Page 38 - Puţin, câte puţin
P. 38

Daniel-Dumitru Darie

            Nu te gândi că plec, nu lua drumul ca o cale fără de întoar-
         cere. E doar un firesc al vieţii tuturor, un adevăr pe care fiecare,
         în felul lui îl are ca şi măsurătoare a timpului pe care-l trăieşte.
         Ca şi altă dată, plec într-o lume în care nimic nu e deosebit dacă
         eu nu-i dau şansa de a-şi număra zilele care trec. O lume în care
         viaţa  se  simte,  în  existenţa  ei  incontestabilă,  în  forma  cea  mai
         simplă, cea mai curată, fără gânduri de împotrivire, fără dorinţe
         de încercare a pute-rilor, o lume a primitivităţii, lumea din care
         oamenii, dedaţi la învăţarea după vorbeşe altora, nu mai pot cu-
         lege nici măcar o floare, nicidecum fructul ce i-ar revigora şi în-
         sănătoşi de toate bolile lumeşti şi sufleteşti. Acolo plec, unde nici
         timpul nu se grăbeşte să treacă, nedându-mi motive să îmbătrâ-
         nesc. O lume în care pot găsi multe din cele pentru care voi aici,
         în lumea aceasta ruptă de viaţa, care până şi pasului îi dă ordin
         să stea ori să se mişte, în care chiar şi gândul se lasă furat spre
         alţii, făcându-şi de cap, împotrivindu-se celui în care se zămisleş-
         te, plătiţi cu trăirile voastre, cu suferinţele voastre, cu motivările
         voastre nemotivate. Eu merg pe drumuri căutând să dau celor ce
         au nevoie să primească, cu siguranţa că voi primi ceea ce trebuie
         să primesc, ceea ce îmi este dat, ceva ce nu poate fi furat, şi ori-
         câte asemenea bogăţii voi putea să strâng, nu voi avea grija de a
         mi le fura cineva. Şi oricât va fi să dăruiesc, nu se vor împuţina,
         căci nu sunt nici cu număr, nici cu durată limitată, durând până
         în eternitate.
            Rând cu rând scriu cartea vieţii, rând cu rând citesc în cartea
         vieţii, capitol după  capitol, aşa cum sunt rânduite, fără a trece
         mai departe, cu gândul că, de nu-i bine, mă voi întoarce ca să
         îmi fie bine, ori cu gândul că fiindu-mi bine, uşor îmi va fi să tră-
         iesc ce nu e chiar uşor de trăit. Nu mă dau în vânt după îndes-
         tulătoare fapte şi lucruri, risipă de fac de-ale mele, este pentru că
         ştiu  că  de  folos  celui  ce  le  primeşte  îi  sunt.  De  va  şti  să  le  fo-
         losească, le va folosi, de va şti să nu se lase îndatorat, nu se va
         lăsa, bucuros însă voi fi, înainte de toate, să-i simt liniştea şi, de
         vrea, bucuria dorinţei de a merge pe drumul cel drept, neîntor-
         cându-se  în  vacarm,  crezând  că-l  poate  înfrunta.  Sunt  uneori
         trist, când mi-e dat să aflu că aceloraşi învăţături ce nu le-au fost
         de folos le dau iarăşi crezare, făcând din ele legi care, cred ei,
         înşelaţi de propria mândrie, i-au făcut tot mai buni şi tot mai în-
         ţelegători. Trist sunt pentru că vor merge pe calea îndatorării fără
         măsură, şi pentru că va trebui, tot aşa cum am venit, să mă în-
         torc. De întors acum, ştiu că mă voi întoarce, dar bine ar fi să fie
         altfel...
                                                                    13.06.13
             36
   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42   43