Page 33 - Puţin, câte puţin
P. 33

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  În frigul nopţii, stelele sunt martorii puterii
                              credinţei.
                              •  Flacăra arde mai rău când pare invizibilă; de
                              fapt este violetă! Totdeauna violetul este mult
              mai violent!
           •  Cei care au căutat să aducă lumina în mijlocul muntelui, gău-
              rind tavanele grotelor, s-au trezit, de cele mai multe ori, cu tot
              muntele peste ei.
           •  Iubirea nu se lasă uşor prinsă în plasa dragostei!
           •  Ceea ce scriu eu trezeşte uneori interesul. De mine însă ar vrea
              cineva să ştie?


                                                       Ciudat, ciudaţii


                                       Ca şi ciupercile care după ploaie, cu
                                    fiecare  clipă  care  trece,  tot  mai  multe
                                    ciudăţenii ies la iveală. Ca şi ciupercile
                                    care după ploaie se grăbesc să se ridice
                                    deasupra  firelor  de  iarbă,  umbrindu-le,
                                    furioase pe verdele crud ce i-ar convin-
           ge pe oameni să-şi mai ridice şi ochii spre cer, liniştiţi si dornici
           de a scruta înălţimile de care, cât norii le-au ţinut ascunse, unii
           uitaseră iar altora le era dor. Şi, cu cât mai multe se văd, tot mai
           ciudată e lumea, şi tot mai multe, la fel sau de altfel, adună, de
           parcă ar vrea să-şi atingă perfecţiunea în ciudăţenie, iar oamenii,
           fiecare în felul său, parcă doar asta caută...
              Este peste tot, este la ea acasă, minciuna. Este ciudat să vezi la
           tot  pasul,  ţopăind  de  fericire,  neadevărul,  pentru  că  nu  a  fost
           dovedit,  dar să  vezi omul ţopăind de fericire că neadevărul pe
           care sieşi şi l-a spus, încercând şi reuşind să se convingă, să şi-l
           accepte pe deplin, e şi mai ciudat. Dacă se mai văd şi argumente
           prinse în horă, încercând să joace după cum ţopăie neadevărul,
           ciudăţenia te face să rămâi nemişcat. Şi toate ca toate, dar mu-
           ţeşti,  chiar  şi  privirile  ţi  se  întunecă,  de  vezi  că  cine-i  cântă  în
           strune  neadevărului  nu-i  un  oarecine,  nu-i  unul  din  cei  care-l
           crezi în stare a se lăsa dus de val, ci este cineva care vorbeşte şi
           ştie ce vorbeşte, despre adevăr. Acum spune-mi tu, că şi tu auzi
           destule în jurul tău, ce ţi se pare ciudat? Ţi se pare ciudat că auzi
                                                                       31
   28   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38