Page 103 - Puţin, câte puţin
P. 103
Puţin, câte puţin
spre îndreptare, în căutarea mersului spre mai departe, spre înţe-
legere, spre, altă dată, mai bine facere, fără cele greşit puse în ca-
lea paşilor. Doar faptele care se pornesc având un scop, fiind
pornite prin gânduri, nu prin simţiri, caută să se depărteze de a-
cel drum spre mai departe, fiind faptele omului care pe el se dă,
fiind mândru de puterea pe care o are, chiar şi de nesăbuinţa cu
care pe sine, ca făptură cu chip şi formă prin asemănare, se pune
în balanţă cu ceea ce vrea să fie, cu ceea ce vrea să aibă, cu ceea
ce crede că trebuie să facă, cu ceea ce este. Cele dintâi sunt înăl-
ţătoare până unde sunt date să înalţe, cele de pe urmă sunt până
în fund de abis coborâtoare. Cele dintâi sunt bucurie a sufletului,
cele de pe urmă sunt iatagane care sfâşie şi tranşează sufletul, că-
ruia, pe galantare fiind oricum pus, i se pune preţ asemenea tru-
pului, scos şi el la mezat.
Luând-o mereu de la capăt, s-ar putea crede că adevărat e că
încercarea moarte n-are, dar cât timp se poate lăsa încercărilor?
Şi de câte ori se poate repeta o încercare? Cei care gustă vinul
nu-l beau, ci doar îi simt calităţile, nelăsându-l să le ajungă în fie-
care por, nelăsându-se la mâna lui. Doar aşa nu se pot înşela,
doar aşa pot fi corecţi în a recunoaşte calităţi şi defecte. De s-ar
lăsa duşi de valul încercărilor, amestecând pe cel alb cu cel roşu,
pe cel dulce cu cel sec, n-ar mai şti ce înseamnă dulce, n-ar mai
şti ce înseamnă sec. Şi nici calităţile celui roşu nu le-ar mai şti,
nici defectele celui alb. Încercarea moarte n-are, dar nimeni nu
poate să spună că ea nu este drumul cel mai sigur şi mai scurt
către moarte, când ea înseamnă repetare şi iarăşi repetare... Vi-
nul cel bun, pentru cei care tot amestecă tot felul de vinuri, nu-l
mai văd bun, abia după ce multă vreme doar acel vin îl beau, şi-l
tot beau, îl vor şti bun şi nu-l vor mai schimba. Dar până să se
convingă de el, de calităţile lui, de multe ori gândesc să mai gus-
te şi un altul, pentru, îşi zic ei, a se convinge că nu greşesc iarăşi,
prelungind, dacă asta fac, calvarul lipsei gustului, calvarul gân-
dului nehotărât.
Este uşor de vorbit despre oricine, despre orice, despre fapte
sau purtări, despre cele spuse ori cele presupuse, cum la fel de u-
şor este să se repovestească povestea altora, cu alte înţelesuri, de
cele mai multe ori, fără nici un înţeles în plus, rar, foarte rar. Şi
este tot la fel de uşor să se apuce pe un drum, când toate par îm-
potmolite, luând aminte la alţii care, în felul lor împotmoliţi fi-
ind, acelaşi drum urmând, la liman s-au văzut ieşiţi, decât căuta-
rea unui drum, propriu, care să ducă la liman. Doar că, uşorul a-
pucat drum, se vrea drum repede pentru toate în câte s-a intrat
în atâta timp pierdut în folosul rătăcirii. Se vrea acel drum a fi
101

