Page 70 - Puţin, câte puţin
P. 70
Daniel-Dumitru Darie
găţi ori putea sărăci fapte, trăiri ori chiar esenţialitatea existenţei
a tot şi toate. Şi prin pute-rea ce o avea, mai mare decât vreoda-
tă s-ar găsi cineva care să spună sau să creadă că are năucitoare
puteri, ni s-a dat să fim şi noi, cândva şi acum, rostitori de cuvin-
te ispititoare şi izbăvitoare.
Aproape de tine prin cuvânt ajung şi tot prin cuvinte sunt. Şi
ascult tăcerea cuvintelor tale, care mi se destăinuie, care despre
tine îmi povestesc, lăsându-mă să te ştiu dincolo de ceea ce laşi
să se vadă şi dincolo de ceea ce, oricine s-ar încumeta să caute
înţelesuri, s-ar lovi de stavila pe care adevărul ce ţi-l păstrezi ţie,
ce ţi-l păstrezi ca reper al drumului, spre nemairătăcire ori clipă
de pas bătut pe loc. Chiar de nu am cum să-ţi aud rostirea cuvin-
telor, în tăcerea aşteptării mele, aud glasul trăirilor tale care, tre-
cute prin focul purificării, şi prin sabia despărţirii grâului rodnic
de neghina fără de folos, bună doar pentru cei ce nu pot decât
după forma ce o ia mâna când strânge boabele în pumn, te re-
dau dorinţei vieţii în forma ei simplă şi pură.
Nu avem azi, noi cei ce acum suntem, alte drumuri care să ne
aducă mai aproape... deşi neştiute amintiri, uşor ascunse sub pă-
reri şi înţelegeri, au îndreptat, deja, sensurile drumurilor noastre,
spre ceea ce se va numi, cumva întâmplător, cumva dintr-o sim-
plă zicere, a mea, de mie îmi este rândul, a ta, de va fi să fii tu cea
care pasul îl faci, începutul a ceea ce doar cuvântul îl va putea
cuprinde şi-i va putea înţelege toate motivele care l-au îndemnat
să nu mai stea să aştepte firescul de care se vorbeşte peste tot, în
faţă şi în spate, de cei care îşi ţin viaţa agăţată de vorbele pe care
alţii le-au rostit, fără să se întrebe dacă nu, cumva, tocmai acele
vorbe s-au spus pentru a ascunde adevărul, cel care, trăit fiind,
înseamnă şi bucurie, şi înălţare, şi împlinire, şi schimbare. Prin
cuvinte facem paşi spre mai aproape, prin cuvânt s-a început
vremea care ne va defini şi, din nou, pe amândoi, ne vor re-
defini.
Amândoi, tu şi eu, suntem azi cuvânt, cuvântul care s-a zămis-
lit pentru a zămisli clipa de adevăr în care, întâia oară la ceas de
seară trăită, apoi, ca printr-un obicei, la ceasul dimineţii, în miez
de noapte ori în miez de zi, va fi treaptă, şi mereu treaptă de iz-
băvire şi izbândire, tălmăcindu-ne sensurile încă neînţelese, ori a-
bia de atunci începute a se arăta, ale puterii din noi, rostitoare a
cuvântului dintr-odată şi împreună, nerăbător a fi răspuns şi che-
mare căutătoare de răspunsuri, faptă şi dorinţă în aşteptarea altor
fapte. Suntem cuvânt rostit şi cuvânt înţeles ca întreg, cu toate
sensurile, asemenea fulgului de nea care se ştie urcat la Ceruri şi
coborât din Ceruri, pentru a lăsa cunoscută ideea splendorii fru-
68

