Page 25 - Puţin, câte puţin
P. 25

Puţin, câte puţin


           nu vrei, fără să-i pese că altceva vrei, cu ceea ce tu îi laşi, cu ceea
           ce îi dai, nelăsând-o părtaşe la cele ce ar îmbogăţi-o, ba chiar,
           înainte de toate, sărăcind-o, lăsând-o fără argumente. Ea, văzân-
           du-te căutătoare a adevărului, alte fapte, asemenea celor ce ţi-au
           fost trecut, îţi va da, pentru ca, măcar când crapă pietrele sau bat
           clopotele celui de-al doisprezecelea ceas, să îi laşi drumul pe ca-
           re ştia să meargă, pe care ar fi mers, de nu i-ai fi pus bariere, îm-
           pinsă  de  dorinţe  tainice,  înainte  de  a  fi  vremea  lor,  de  vruturi
           dincolo de vrere şi vreme.
              Rămăşiţele acelea, cele pe care nici nu le vezi, dorindu-ţi să
           nu le vezi, obligîndu-te să nu le vezi, trag spre înapoi şi, când mai
           puţin de aştepţi, când încrederea pe care o ai în paşii pe care,
           gândindu-te, cum zici tu, bine, dorindu-ţi, dorindu-ţi-i, i-ai făcut,
           când mai puţin ţi-ar veni să crezi că îţi dau apă la moară unor
           fapte care te pun în faţa faptului împlinit, care te dau de gol, ară-
           tând ce ai fost şi ce ai rămas să fii din ceea ce ai fost. Eu chiar
           spun că te pun la zid, şi din disperare, văzând că nu ai putut să
           pui nici măcar temelia casei pe care o voiai ridicată de tine, că
           doar un castel de nisip s-a arătat a fi măreţ şi înălţător, pe alţii
           vrei să pui la zid, să-i arăţi cu degetul. De ţi-ar fi limpezite trăirile,
           limpede şi gândul repede s-ar face şi te-ar opri să faci ceea ce ţie
           nu îţi place să ţi se facă, nici măcar când tu ţi le faci. Şi dacă a
           fost alţii ţie să-ţi facă, nu te gândi să le întorci, ei n-au fost decât
           oglindă  a  ceea  ce-ţi  faci,  prin  neputinţe  şi  îngăduinţe  trecând
           mai departe de realităţi, pe care nu le-ai putut înfrâna şi nu te-ai
           putut înfrâna. Despre asta fiind vorba, nu te gândi că ai un rost în
           viaţa celor nevinovaţi, că ai fost aleasă tu, la rândul tău, să le fii
           lor oglindă, fiindcă n-ai cum să ai dovezi că vei face fapte care să
           îi ajute sau e cumva doar gândul tău, răzbunător, pe ce sunt şi pe
           cum sunt, ei.
              Au fost trecute, peste ziua de ieri, spre azi, multe şi nu te poţi
           lega la ochi, ca să-ţi laşi impresia că s-au sfârşit cele de atunci. O
           sfoară de o despleteşti, fiindu-ţi folositoare şi îndeajuns desple-
           tită, tot de sfoara cea de dinainte îţi aminteşte, şi, la nevoie tot o
           alta  ca  ea  vei  căuta.  Şi  nu  ai  cum,  şi  nici  de  ce  să  uiţi  de  ea,
           fiindcă sfoară nouă cu totul nici una nu e. Dar dacă mâinile te-au
           durut  despletind-o,  nu  mai  spune  cât  de  greu  a  fost  să  o  des-
           pleteşti. Ţi-ai ales sfoara pe care să o despleteşti, puteai alege al-
           ta, dar n-ai făcut-o, ştiind că poţi să duci, îndurătoare, urmarea,
           chiar dacă de neîndurat acum ţi se pare. Eu de durerea aceea îţi
           spun să o laşi acolo, în timpul ei, pentru ca ceea ce vor lega a-
           cele sfori să nu fie prea tare strânse şi să simtă durerea de care
           vorbeşti şi tot vorbeşti. Iar de nu a fost greu, de-a fost uşor, tot nu
                                                                       23
   20   21   22   23   24   25   26   27   28   29   30