Page 102 - Puţin, câte puţin
P. 102

Daniel-Dumitru Darie

         lor, plină de visurile deznădejdii. Şi de aici, unde îţi este toboga-
         nul,  unde  gheaţă  se  poate  găsi  oricând,  dacă  nu  te  laşi  stând
         întuneric, poţi, fără aşteptarea acelui cândva, să vezi limpede, să
         nu ai teamă de căderi ori alunecări...
            Iarăşi, şi iarăşi, şi iarăşi, din nou, şi din nou, şi din nou... Iarăşi,
         din nou! Aşa a fost şi încă este povestea vieţii, o continuă şi ne-
         sfârşită  repetare,  cu  o  ciclicitate  ce  nu  poate  fi  intuită.  Mai
         totdeauna pe înţelesul tău, la început, dincolo de înţelesuri mai
         apoi. Un mereu dus şi întors spre un totdeauna şi un niciodată,
         mereu visul urcării şi mereu realitatea coborârii, mereu gândul
         luminos şi mereu întuneric deplin, prin care drumul vieţii a tre-
         buit, orbecăind, să-l găseşti. De-atâta timp fiind aşa, orice rază ce
         îţi luminează privirea, orice cuvânt ce dă avânt gândului, orice
         speranţă ce face sufletul să tresară, te orbeşte, îţi cutremură fires-
         cul şi te înfricoşează. Şi reintri în cursa infernală pe zidul morţii,
         într-un cerc ameţitor se învârt toate pornirile, întrebărilor le gă-
         seşti un răspuns, răspunsul îl iei drept bun la început, apoi, ne-
         fiind întocmai cu faptele vieţii, îl readuci în cerc, şi alte întrebări,
         potrivnice primelor, îţi pui, şi alte răspunsuri găseşti. Şi tot aşa,
         mereu şi mereu, din întrebări în răspunsuri şi din răspunsuri în
         întrebări treci, mereu ţi le pui şi mereu ţi le găseşti, în lumea ta,
         nicidecum una în care mai există şi altceva, mai există şi altci-
         neva, chiar şi atunci când gândurile nu doar pe tine te au, ci şi
         un altceva, ci şi pe altcineva.
            Cusăturile, cu aţă albă, se văd la fel de bine pe orice, se văd, în
         toate felurile, cum sunt făcute şi cu ce scop sunt făcute, se văd zi-
         ua dar se văd şi noaptea, poate chiar mai bine se văd noaptea.
         Fiind uşor de văzut, greu nu este să se priceapă când sunt fără
         motiv făcute, făcute doar ca să fie făcute, sau cu un alt motiv de-
         cât, la prima vedere, s-ar vrea lesne de înţeles, decât spun cei ca-
         re le fac, dacă sunt despre ele întrebaţi. Cum tu, mai mult pe ne-
         gru, ori pe gri, mai rar pe roşu, pe verde, ori pe albastru coşi, les-
         ne se înţelege de ce cu alb coşi, şi nu coşi cu negru, ori cu roşu,
         ori cu verde, ori cu albastru. Vrei să se vadă, chiar fără să ştii tu că
         vrei, să se vadă marea-ţi dorinţă de alb, de luminos, de curat. Tu
         arăţi că vrei, dar nu ştii cum să faci să fie totul aşa cum îţi e do-
         rinţa, dar nu te gândeşti nici o clipă că, înainte de toate, la negru,
         la gri, trebuie să renunţi şi albul să fie nu doar culoarea cusăturii,
         ci şi a ceea ce cu alb este cusut. Aşa doar se poate ca albul să
         rămână  alb  şi  cusătura  să  fie  şi  cu  motiv,  şi  cu  scop,  făcută,  şi
         trainică să fie.
            Orice întâmplare îşi are rostul ei, orice pornire îşi are motiv,
         orice  faptă,  întâmplătoare,  de  motivul  pornirii  ţine,  şi  se  face
            100
   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106   107