Page 59 - Puţin, câte puţin
P. 59
Puţin, câte puţin
facă. Acel rău pe care, fără de vina lor, îl poartă cu ei, şi mai tare
îi fac să se agaţe de acele fapte ale trecutului pe care le văd ca
fiind bune, negăsind că, de n-au fost făcute, cu oricâtă putere au
ţinut să le facă, de păzitorii lor în duh au fost sfătuiţi, şi nu le-au
făcut tocmai pentru a nu da frâu pornirilor şi vieţii la care fuse-
seră cândva, tocmiţi, de acei ce le le-au gândit răul, ori, de-au
fost făcute şi au urmat altă cale decât cea pe care o voiau, de
aceeşi păzitori ori chiar de cei ce veghează, pentru toţi, a nu a-
vea sorţi de izbândă cei care cu răutate şi cu desconsiderare pri-
vesc dumnezeiasca-i făptură, s-a îndreptat ceea ce era de îndrep-
tat şi spre drumul cel adevărat al vieţii au fost împinşi, împotriva
gândului lor, cel care pentru viaţa care se vede cu ochii are pu-
tere de a alege între bine şi rău, aşa cum are puterea să vadă şi
trecutul, dar nu are putere să despartă răul de bine, pentru ceea
ce ochii nu văd şi nici viitorul să îl prevadă, ca fiind ceea ce exis-
tă şi prin ceea ce nu există, nu doar prin ceea ce există, doar prin
ceea ce s-a arătat ca purtând semne ce pot fi aceleaşi totdeauna.
Atunci cade omul la învoială cu cei care pretind a le da răs-
punsul bun, răspuns care ţine de destinul lor, la întrebările ce şi
le au, la întrebările ce şi le pun, şi le lasă pe mâna lor, şi de la răs-
punsurile lor îşi fac motive de a plânge pe urmele paşilor care
altfel se fac, şi îşi fac poveşti despre ceea ce în jurul lor, în apro-
pierea lor, se întâmplă.
Dacă te tot auzi vorbindu-ţi, dacă vorbele-ţi merg mai repede
despre trecut decât despre prezent, ori mai repede vrei să te în-
crezi în faptele trecutului decât să crezi în faptele pe care le vei
avea de făcut, ca să te ajuţi şi să-ţi ai împlinirile destinului în via-
ţa ta, ori dacă la alţii asta vezi, şi vezi pentru că poţi fi de ajutor
în alinarea suferinţelor şi regăsirea drumului de împlinire, fă în
aşa fel încât gândului să nu-i mai dai întâietate, întreabă-te, ca şi
cum l-ai întreba despre motivele pentru care ţii morţiş să priveşti
în jos, precum priveşte omul ruşinat, lipsit de puterea de a mai
sta călare pe minciuni. Simţindu-te aşa, reaminteşte-ţi că eşti
ceea ce eşti tocmai pentru că ai reuşit să treci de acele clipe, fără
să te laşi pierdută de tine, că aşa cum altă dată, după durere a
venit bucuria, după tristeţe au venit clipe frumoase, şi lasă loc în
sufletul tău încrederii în propria-ţi frumuseţe, omenească şi
dumnezeiască, în aceeaşi măsură, şi nu te întoarce, nici cu spa-
tele, nici în dungă, spre ceea ce, venind spre tine, îţi poate aduce
scara pe care uşor să urci pentru a trece peste pragul cel înalt, îţi
vine nu doar ca întrupare omenească ci su-fleteşte, ca reazem,
ca sprijin, ca orice altceva, în nevăzuta lume a simţirilor, ai ne-
voie pentru a se dezlega cele legate, a se des-face cele pecetluite,
57

