Page 66 - Puţin, câte puţin
P. 66
Daniel-Dumitru Darie
alţii, ceea ce învaţă, alegerile încep să-l ducă şi pe margini de
prăpastie. Unele dintre motive sunt ele în sine păcate şi de alte
păcate născătoare, şi ştiute, fiind şi de alţii luate drept bune şi a-
poi înţelese a fi rele. Dar sunt altele care nu par omului a fi alt-
ceva decât un bun îndrumător. Ştiinţa oamenilor, cea care ni-
ciodată nu s-a dovedit a fi completă, chiar dacă a fost tot timpul
spusă ca fiind reală, este motiv de înşelare. Asta nu înseamnă că
ea nu este bună, că ar trebui ca omul să nu ia nimic în seamă.
Doar că ea este ca un preludiu, deschide un drum şi pe el se
merge până acolo unde se poate merge, o ruptură sau o stâncă
prăvălită din înălţimi îi arată capătul, chiar dacă mergătorul dru-
mului ştie că dacă ar putea trece mai departe, drumul mult mai
lung ar fi. Cu ceea ce se ştie acum, se poate ceva înţelege, dar u-
nii, crezând cu totul că oamenii au ajuns să cunoască toate tai-
nele, pe perna ei s-au pus să doarmă. Nici că s-au trezit obosiţi,
nici că somnul le-a fost târziu venit, nici că visele le-au fost tre-
săriri şi sperieturi, nu au luat în seamă, şi în ceea ce au văzut scris
negru pe alb, au ţinut să creadă şi să se încreadă, mult şi bine.
Ştiinţa nu are nimic rău în ea, oamenii o fac să fie rea, crezând-o
completă şi crezând că nimic nu mai poate fi nou, ori crezând că
în spatele oglinzii ce este ea, nu este întunericul, ci poarta către
toate universurile. Ştiinţa este precum becul ce luminează dru-
mul în noapte, luminează doar o parte din drum. Doar soarele,
răsărind luminează tot drumul.
În alegerile care se fac privind pe cei care pot fi însoţitori pe
drumul vieţii, chiar lumină, şi întunericul, cele definite prin ab-
solutul lor, dar care şi împreună, un timp scurt pot sta, sunt mo-
tiv de grabnică şi uşoară mare înşelare. Pe cei luminoşi, propria
lumină, de se lasă duşi de alte idei, îi face să nu vadă că doar pro-
pria lumină este cea care luminează şi că ochii celui întunecat
sunt luminaţi, arătând ca a fi ei luminoşi. Dar ei sunt doar dor-
nici, însetaţi de lumina în care se simt bine şi caută a o avea pen-
tru a fi bine, pentru a fi văzuţi bine aşa cum sunt văzuţi ochii lu-
minoşi. Cel care este plin de răutate, de rău, ştie măsura răului şi
ştie şi măsura binelui. Şi va căuta tot timpul să-şi aibă în preajmă
binele, chiar dacă el, pe faţă sau pe ascuns, mai face şi rău sau se
întovărăşeşte cu răul. Iar ochii lui, întunecaţi în spate, vor în-
toarce lumina care vine înspre ei, sclipind de bucuria că-i este în
preajmă, că o poate folosi pentru a-şi lumina drumurile care, alt-
fel, ştie că spre întunericul în care nimic nu se poate desluşi,
merg. În ochii lor se vede bunătatea, iubirea, dragostea, cal-
mul... se vede însă nu este ceea ce ei sunt, se vede ceea ce are a-
cela care ajunge privitor, cel care ajunge să fie înşelat de luciul
64

