Page 22 - Puţin, câte puţin
P. 22
Daniel-Dumitru Darie
mina care să însufleţească paşii, lumina care să deschidă depăr-
tările, crezându-se că aşa pot fi aduse aproape, fără oboseala mer-
sului, prin mersul celorlalţi. Şi crezându-se că bogăţia culeasă din
depărtări, din înalturi, aşa se poate avea, luată, pentru totdeauna.
Am văzut, atunci când am intrat pe acele uşi, cum mi se întunecă
orizontul, fără să mai pot să văd norii.
Nu te întreba acum de ce îţi spun toate astea... Îţi spun înainte
de a face temenele întrebării, spre a-ţi da degrabă răspuns... Am vă-
zut uşa ta deschisă, nu te-ai sfiit să o laşi deschisă, chiar ştiind că te
văd, aşa cum eşti, clipă de clipă, chiar dacă te văd fără nici un fel de
acoperire. Şi am intrat, simţind îndemnul tău de a intra, ştiind că
asta e şi voia ta. Şi-am intrat ca să pot vorbi, fără nici o oprelişte, fă-
ră nici o prejudecată, fără să ne ceară cineva socoteală, despre noi,
despre lumea noastră, despre ceea ce am avut sau nu avem, des-
pre cum să avem iarăşi, şi, mai ales, pentru că îţi era dorinţa să le
cunosc, chiar din profunzimea simţirii tale. Pentru că amândoi, şi
tu, şi eu, ştim că, avându-ne, primul pas, şi unul mare, face spre a
avea. Un pas spre poarta ce trebuie să o deschidem, căreia trebuie
să-i tăiem lanţul pe care, alţii, plecând, au ţinut cu tot dinadinsul,
să o ştie ferecată. Am intrat ştiind că intrând acum, şi nu mai târziu,
va rămâne deschisă, altfel se putea să îşi găsească motive de a ră-
mâne închisă.
Am lăsat cuvintele să se facă ştiute înaintea unor fapte, dar sin-
gure îşi ştiau rostul şi nu ne-au mai aşteptat pe noi, care eram gân-
ditori sau confuzi, să le deschidem poarta, le-a fost de-ajuns că nu
au găsit-o proptită de vreo piedică. Noi nu mai avem decât să ne
urmăm cuvintele, aşa cum ele au ţinut cont de drumul pe care noi
abia de vrem să ştim că-l avem unul înspre celălalt. Şi-au găsit mo-
tiv acum ştiind că te apasă ceva, acel ceva ce-l numesc eu dor de
viaţă şi trăiri. Te apasă astea, dar mai ai şi gândurile care caută prin
lume esenţialităţi şi înţelegeri ale vieţii. Nu cred că ţi-au dat idei
despre toate răspunsurile pe care ţi le vrei, nici măcar n-au vrut să
plutească pe valul care pe toţi îi ia şi ei, cât încă aer respiră, spun că
trăiesc, confundând ideile, de vreme ce tot ceea ce ei numesc trai
nu se bazează pe trăiri ci pe trecerea dinspre ieri spre azi şi grija
pentru mâinele în care vor să ajungă, pentru s trece, mai departe,
spre un alt mâine. Au vrut să fie ele mai întâi şi le-am lăsat să vină
să îţi spună ele ce au de spus. Vestitoare, altfel decât cele pe care le
ştie lumea că sunt vestitoare, numeşte-le de vrei, eu le spun doar
înainte mergătoare, cu grijă mare pentru fapte, pentru tine şi pen-
tru viaţa de care vom începe, într-un mîine al nostru, amândoi, să
ne bucurăm.
03.06.13
20

