Page 66 - Puţin, câte puţin
P. 66

Daniel-Dumitru Darie

         alţii,  ceea  ce  învaţă,  alegerile  încep  să-l  ducă  şi  pe  margini  de
         prăpastie. Unele dintre motive sunt ele în sine păcate şi de alte
         păcate născătoare, şi ştiute, fiind şi de alţii luate drept bune şi a-
         poi înţelese a fi rele. Dar sunt altele care nu par omului a fi alt-
         ceva decât un bun îndrumător. Ştiinţa oamenilor, cea care ni-
         ciodată nu s-a dovedit a fi completă, chiar dacă a fost tot timpul
         spusă ca fiind reală, este motiv de înşelare. Asta nu înseamnă că
         ea nu este bună, că ar trebui ca omul să nu ia nimic în seamă.
         Doar  că  ea  este  ca  un  preludiu,  deschide  un  drum  şi  pe  el  se
         merge până acolo unde se poate merge, o ruptură sau o stâncă
         prăvălită din înălţimi îi arată capătul, chiar dacă mergătorul dru-
         mului ştie că dacă ar putea trece mai departe, drumul mult mai
         lung ar fi. Cu ceea ce se ştie acum, se poate ceva înţelege, dar u-
         nii, crezând cu totul că oamenii au ajuns să cunoască toate tai-
         nele, pe perna ei s-au pus să doarmă. Nici că s-au trezit obosiţi,
         nici că somnul le-a fost târziu venit, nici că visele le-au fost tre-
         săriri şi sperieturi, nu au luat în seamă, şi în ceea ce au văzut scris
         negru pe alb, au ţinut să creadă şi să se încreadă, mult şi bine.
         Ştiinţa nu are nimic rău în ea, oamenii o fac să fie rea, crezând-o
         completă şi crezând că nimic nu mai poate fi nou, ori crezând că
         în spatele oglinzii ce este ea, nu este întunericul, ci poarta către
         toate universurile. Ştiinţa este precum becul ce luminează dru-
         mul în noapte, luminează doar o parte din drum. Doar soarele,
         răsărind luminează tot drumul.
            În alegerile care se fac privind pe cei care pot fi însoţitori pe
         drumul vieţii, chiar lumină, şi întunericul, cele definite prin ab-
         solutul lor, dar care şi împreună, un timp scurt pot sta, sunt mo-
         tiv de grabnică şi uşoară mare înşelare. Pe cei luminoşi, propria
         lumină, de se lasă duşi de alte idei, îi face să nu vadă că doar pro-
         pria lumină este cea care luminează şi că ochii celui întunecat
         sunt luminaţi, arătând ca a fi ei luminoşi. Dar ei sunt doar dor-
         nici, însetaţi de lumina în care se simt bine şi caută a o avea pen-
         tru a fi bine, pentru a fi văzuţi bine aşa cum sunt văzuţi ochii lu-
         minoşi. Cel care este plin de răutate, de rău, ştie măsura răului şi
         ştie şi măsura binelui. Şi va căuta tot timpul să-şi aibă în preajmă
         binele, chiar dacă el, pe faţă sau pe ascuns, mai face şi rău sau se
         întovărăşeşte  cu  răul.  Iar  ochii  lui,  întunecaţi  în  spate,  vor  în-
         toarce lumina care vine înspre ei, sclipind de bucuria că-i este în
         preajmă, că o poate folosi pentru a-şi lumina drumurile care, alt-
         fel,  ştie  că  spre  întunericul  în  care  nimic  nu  se  poate  desluşi,
         merg.  În  ochii  lor  se  vede  bunătatea,  iubirea,  dragostea,  cal-
         mul... se vede însă nu este ceea ce ei sunt, se vede ceea ce are a-
         cela care ajunge privitor, cel care ajunge să fie înşelat de luciul
             64
   61   62   63   64   65   66   67   68   69   70   71