Page 99 - Puţin, câte puţin
P. 99

Puţin, câte puţin


           să îşi arate faţă luminoasă stând în spatele unei făclii ce a fost a-
           prinsă ca să se arate că nemurirea, dată fiind, poate doar fi furată.
              M-am coborât ca mâna-mi să o vezi ţie dată, pentru urcarea de
           tine dorită, te-ai coborât prinzându-mi mâna, prevăzând înălţimea
           la care, ajungând, nici umbra, nici întunericul, nici frigul, mi se vor
           mai avânta înspre tine, neavând puterea de a trece prin apele lim-
           pezite de focul prin care-ţi va fi trecerea, acel foc ce arde azi, în a-
           cest acum care este doar o aparenţă, de efemeritatea căreia mie
           îmi este dat să ştiu, de perenitatea căreia îţi este teamă, însă, nici
           sub această teamă, nu-i poţi da întreaga încredere. Înaltul timpului
           tău viitor, cu mâna întinsă spre tine îl caut, ca în acel mâine, care
           vine spre azi, pentru a-i lua locul acestui acum, în care sunt ames-
           tecate întrebările, frământările, necunoaşterile, neştiinţele şi nepri-
           ceperile trecutului, faptele, răspunsurile, rătăcirile, neîncrederile şi
           aminţările prezentului, căutările, aşteptările, urmările şi împlinirile
           viitorului. Ca să-mi fie cunoscute motivele şi cauzele, vinovăţiile şi
           nevinovăţiile, greşelile şi intenţiile, privite din acest acum aparent,
           în felul în care se spune că e coborârea, pentru ca, prin mine, să
           înţeleg ceea ce nu este ştiut, să ştiu ceea ce nu-i spus, să cunosc
           ceea ce a rămas, cu voie sau fără de voie, uitat, să văd dincolo de
           ziduri şi porţi, dincolo de părerile şi întocmai rostitele cuvinte, în
           tine fiind, din toată-ţi povestea să iau boabele de grâu, năpădite de
           neghină şi tăciune, ca mai apoi prin rodul puţinelor vânturate şi
           întregi boabe, în tine încolţind şi rodind, să se plămădească curatul
           aluat al vadului luminos pe care pâraiele cristaline ale vremurilor
           vor fi motiv de bucurie celor mulţi şi motiv de fericire celor pu-
           ţini, foarte puţini, care aproape vor fi şi care aproape vor rămâne.
              Ar mai fi rămas, dacă erau doar faptele vinovate, să se ardă nişte
           vreascuri de amintire, să se trăiască nişte regrete ale trăirilor şi gân-
           durilor clipelor mai mult făcute decât înţelese. Dar tocmai pentru
           că nu doar acestea erau cele ce tulbură liniştea somnului şi fură
           puterea hotărârii de a face, pentru că nu doar cele ce s-au arătat şi
           s-au lăsat ştiute, cele pe care, mai mult decât ar trebui, ţi le porţi pe
           umeri  ca  pe  o  a  doua  cruce,  te-ai  coborât  să-mi  întinzi  mâna
           pentru a urca eu, ştiind că aşa, urcând împreună, nevăzutele se vor
           face văzute, cele legate se vor dezlega, cele scrise se vor şterge, cele
           făcute pierdute vor fi regăsite, şi cei ce-au furat se vor da de gol, şi
           cei ce-au privit urât se vor urâţi, însemnându-se cu semnul urâţe-
           niei, cei ce şi-au vrut bogăţii prin pierderea şi sărăcirea altora, ne-
           maiputând să ia, vor pierde şi vor sărăci, cei ce-au luat, nedând, se
           vor  schimba  la  faţă,  vicleşugul  cuvintelor  nu  va  avea  pe  unde
           scoate  cămaşa  şi  prea-grăbiţii  doritori  nu  vor  mai  avea  trecere,
           coborându-se şi dorindu-şi doar iertarea. Tu coborându-te, ţi-ai re-
                                                                       97
   94   95   96   97   98   99   100   101   102   103   104