Page 16 - Puţin, câte puţin
P. 16

Daniel-Dumitru Darie

         singuri faptele, ori cei care găsesc vinovaţi în stânga şi în dreapta,
         şi motivele la toţi cei din preajmă, nu cred că poţi să nu-ţi amin-
         teşti, nu cred că poţi să spui că mult prea demult nu ai văzut. Şi
         poate că prea departe căutăm, prea ne vrem să îi găsim pe alţii la
         care să ne uităm... Te întreb, întrebându-mă: înspre tine, când ai că-
         utat ultima dată? Ştiu, şi nu suntem noi singurii care poate nici
         ultimul gând sau poate nici măcar un gând nu lasă căutării spre
         sine, dar oare altfel vom şti de ce lumea merge ci, simplu, că mer-
         ge?  De  ce  faptele sunt aşa  cum sunt de  se  ajunge  să  nu  se  mai
         poată om pe om privi în ochi?
            Ştiindu-te căutând, ştiindu-te de multe întrebătoare, dar şi, une-
         ori, prea aproape de cele pe care toţi spun că trebuie făcute, îţi
         spun şi ţie din cele ce am văzut, am auzit ori chiar mi-a fost dat să
         cunosc îndeaproape, sau pe de-a-ntregul să trăiesc. Avem nevoie
         să ştim, de toate, bune şi rele, şi după vorba, tot veche şi de demult,
         din  greşeli  ale  altora  să  învăţăm,  fiindcă  nu-i  vreme  de  pierdut.
         Doar cu poveşti frumoase nu facem lumea mai bună, cei ce vin
         după  noi  ne  vor  arăta obrazul, ne  vor  spune că  am  pus  preşuri
         peste tot felul de gunoaie doar să ne fie nouă clipa ceva mai u-
         şoară, şi i-am lăsat pe ei să poarte prin viaţa lor, pe tălpi, gunoiul
         nostru. Cu preşurile noastre noi ascundem gunoiul, dar tot cu ele
         reperele lor le ascundem, cu frica noastră de adevăr îi facem să nu
         mai ştie ce e bine şi ce e rău, cum să vadă ce e bine şi cum să vadă
         ce  e  rău.  Ba  chiar  şi binele  îl  ascundem,  din  ruşinea  noastră  de
         neruşinarea ce-o avem în fapte, dar, voind să nu se ştie, ne minţim
         pe  noi,  nevorbind  despre  ele,  că  nici  nu  ne-au  trecut  prin  cap
         vreodată.
            Cum vorbesc şi cum gândesc oamenii azi ştiu, ştiu că vorbelor li
         se caută nod în papură şi li se caută încrederea cu multe alte vorbe
         care  să  întărească  ceea  ce  spun  unii  sau  alţii,  vorbindu-se  fără
         oprire, însă despre orice altceva decât se face, la început, vorbirea.
         Dar aşa cum am început a-ţi spune, vorbelor vechi dându-le în-
         ţeles, e uşor nodul papurei să-l desfaci şi adevărul mai aproape să-l
         aduci, dacă vrei să nu fii străin de lumea care, înainte de toate, de
         la tine se face. Şi e vremea să fie înţelese, de nu stăm ca orbii, prea
         încrezuţi în cele noi, şi aşteptăm să pice mană din Ceruri, sau din
         Ceruri să vină cineva să ne spună ce avem de făcut. Dar oare, nu
         vrem să ne întrebăm: va veni, atât timp cât noi vrem să fim şi să
         rămânem orbi?
            Suntem la fel ca ceilalţi şi ceilaţi la fel ca noi sunt...
            Să nu judecăm... bine s-a zis, dar prost s-a-nţeles. De judecata
         care pune la zid să ne ferim totdeauna, dar de judecata care pe noi
         ne  face  să  vedem  ceea  ce  poate  noi  suntem,n-avem  de  ce  să
             14
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21