Page 18 - Puţin, câte puţin
P. 18

Daniel-Dumitru Darie

         ce au plecat, lăsându-ne urmaşi, prin noi ei fiind trăitori, şi cei ce
         dau măsura faptelor noastre...
            Până la urmă noi cum ne vom privi pe noi, cei care am fost, de
         acolo de unde vom ajunge? Ne va fi de ajuns amintirea sau ne vor
         ajunge din urmă vorbele şi faptele celor ce azi, lângă noi, luând de
         la noi bunele şi relele noastre, cresc, şi crescând, la rândul lor le
         vor repeta? Ne trece prin cap că ei fac ceea ce facem şi noi, şi nu
         ceea ce le spunem noi, şi dacă ei ştiu, şi dacă nu ştiu, ce facem noi?
         Ne trece, măcar fulgerător, prin minte, că îi certăm ca să avem ce
         certa, neştiind cum să ne certăm pe noi? Ne pedepsim sau ne răs-
         făţăm copiii, pe noi pedepsindu-ne sau pe noi răsfăţându-ne, fără a
         avea curajul să ne recunoaştem că asta merităm, că asta vrem, că
         atât putem. De n-am pleca urechea la egoism, ne-ar fi uşor să în-
         ţelegem că fapta, aşa cum e, bună sau rea, de înspre ei e îndrep-
         tată, înspre noi, îndoit o facem. De-l facem să-l doară, şi pe noi ne
         doare, şi-o să ne mai doară cândva, când prea târziul ne va aduce
         cu  picioarele  pe  pământ,  acel  târziu  care  pentru  noi  va  fi  prea
         târziu. La vorba cu copilul orfan e bine să se gândească toţi, dar
         cele care sunt mame şi vor să fie mame, mai totdeauna e bine să îşi
         întoarcă  gândul.  Neamul  omenesc,  dincolo  de  ceea  ce  vrem  a-
         cum, după legile de care vorbeam, să credem, prin femei are des-
         chisă poarta viitorului. Pe Pământ, la tot ceea ce trăieşte, e la fel,
         doar  noi  oamenii  vrem  să  fie  altfel.  Până  şi  floarea  tot  flori  are
         urmaşi, chiar dacă fluturele sau chiar dacă albina o ajută să facă
         seminţe. Din seminţele de flori, flori ies, nici fluturi, nici albine. Iar
         ceea ce, mai apoi, voi daţi, pe veşnicie rămâne. Şi mai cu seamă,
         peste veacuri, prin cele ce, la rândul lor, mame vor fi, şi voi veţi fi,
         ca urmaşe ale voastre.
            Noi, ce suntem noi? Ne spun unii că suntem un întreg al ale-
         gerilor pe care le-am făcut, pe care le facem, şi chiar şi acum, prin
         aceste cuvinte alegem să fim ceva sau altceva, să fim de acord, sau
         să fim împotrivă. Dar suntem doar atât? Dar oare cu ceea ce au
         ales cei ce ne-au fost părinţi, faptele lor, n-avem nici o legătură, am
         putut să alegem şi totdeauna am ales? Tot ce pentru noi e valabil,
         valabil e şi pentru cei ce nouă ne vor urma, ceea ce ne este răs-
         puns ne va fi îndrumător al faptelor şi peste timp, adevărului nu-i
         vom  mai  putea  întoarce  spatele.  Dacă  azi  reuşim  să  fim  cu  noi
         înşine drepţi, urmaşilor noştri dreptate le vom dărui, şi dreptatea le
         poate fi reper spre libertatea de care au şi vor avea nevoie... Putem
         să vrem orice altceva decât suntem să fim, putem să ne închipuim
         orice, dar nu putem să schimbăm, aşa cum ne iluzionăm, viitorul,
         tocmai fiindcă el este urmaşul trecutului...
                                                                    01.06.13
             16
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23