Page 121 - Puţin, câte puţin
P. 121

Puţin, câte puţin

           drumul lor spre a fi soare al lumilor ce în jurul lor se va aduna, e
           şirul în care toate celelalte, şirurile stelelor care nu-şi lasă tim-
           pului privirile clipă de clipă, se adună să rămână amintiri. Mereu,
           amintirile acolo se regăsesc... Precum e-n Ceruri, la fel şi pe Pă-
           mânt e...
              Una peste alta se aşează, înălţându-se, clipele. Una peste alta
           aşezându-se, fără ca măcar ele să se numere, Universul faptei, ori
           al gândului, ori al trăirilor, creează. Nenumărate de nimeni, şi tot
           de nimeni ştiute, asemenea stelelor cerului, fiecare îşi are lumea,
           nevăzută şi greu de pătruns cu mintea omului care, nici lumea în-
           tregului Univers de ele creat, n-o poate pătrunde şi nici pe de-a-n-
           tregul a o-nţelege. Omul pentru clipa trăită este asemenea cu ste-
           lele pentru om. Universul clipei ne este de neînţeles, mai puţin în-
           să decât ne este al stelelor. Universul clipelor n-are cum să fie vă-
           zut, nici atins, nici măsurat, către al stelelor măcar privirea ne-o
           aruncăm şi ne putem dumiri întrucâtva.
              Ne-ncepem a aduna totul de la nimic... Aşa se vede... Nu avem
           decât un minut, apoi o ora, o zi, o lună, un an până când ajungem
           la o viaţă, totul reductibil la acel singular unu. Ne guvernează a-
           cest univers singular şi,tot universul fiinţei umane, la el se rapor-
           tează, fiindcă totul porneşte de la acea unică şi infimă clipă. Tot ce
           excede acestuia trimite în haos realitatea. Haosul este univesul în
           care unitatea are mai multe dimensiuni şi simultane pot fi mai
           multe, pentru că ele nu se mai suprapun. Dar haosul este un uni-
           vers, la fel de singular, al Cerurilor. Haosul este de necuprins, este
           văzutul şi nevăzutul la un loc. Unicităţii omului îi este dată unici-
           tatea. Îngerilor le este dat a putea cuprinde mai mult, şi chiar şi ei
           au o limită. Alţii, mai mult decât îngeri, trec de acea limită, şi ei
           avându-şi  altă  limită.  Limitea  finală,  infinitul,  doar  Creatorul  o

           poate cunoaşte şi cuprinde într-o totalitate de amănunte.
              Viaţa-i una, doar cu unu se poate însoţi. Tot ce excede, tot ce se
           vrea asemenea haosului, devine dezordine. Vieţii şi omului îi este
           necesară unicitatea pentru a putea fi el însuşi: o şcoală, o activi-
           tate, o familie, Mai mult nu poate duce, mai mult îl scoate în afara
           uni-versului  existenţial.  Plăteşte  mai  mult  pentru  tot  ce  e  mai
           mult. Două de-acelaşi fel deodată înseamnă pierderea a altceva.
           De cele mai multe ori înseamnă, din ceea ce se vede, pierderea
           sănătăţii  sau  pierdere  minţii,  sau  chiar  amândouă  dintr-odată,
           fiindcă, din ceea ce nu se vede, pierde sufletul. Şi nici nu ştie cât
           pierde, pentru că nu şi-a găsit încă măsură potrivită înţelegerii
           sale pentru suflet. Doar sufletele mari pot duce mai mult. Dar nici
           lor nu li se poate totul, oricât de mari ar fi, pot să se piardă, depă-
           şindu-şi limitele.
                                                                       119
   116   117   118   119   120   121   122   123   124   125   126