Page 108 - Puţin, câte puţin
P. 108
Daniel-Dumitru Darie
îndoielilor şi a regretelor de mai târziu, a faptelor ieşite din fi-
resc, a consignaţiilor de suflete, a târgurilor de trupuri, a îndem-
nurilor, sfaturilor şi exemplelor, cât încă avantajele şi realizările
par de netăgăduit.
Cu aşa înţelesuri, de la generaţie la generaţie, completate me-
reu cu alte şi mai mici detalii, cu amănunte şi argumente care să
motiveze în toată această continuă împărţirea a întregului gol
dintre extreme, golul care făcea distincţia clară între firesc şi ne-
firesc, între omenie şi neomenie, se merge mai departe, un de-
parte care, de multe ori, cu măsura pentru timp se lasă a fi diferi-
tă de la om la om, impunându-se astfel necăutarea în fapte şi în
agoniseala sufetului.
Înainte se vrea mersul, înainte să meargă vor toţi. Toţi îşi spun
înainte, puţini văd înainte, puţin văd că înainte este şi trebuie să
fie altfel, cu totul diferit de înapoi, cu cât mai mult diferit decât
acum. Este t mai greu de spus încotro e înainte, într-un univers
în care nu mai reperele nu mai au înălţime absolută, în care în
care acel mai mult ori acel mai puţin trage o linie şerpuită ple-
când de sus până în jos, ori de jos până în sus, un lanţ de care
oricine se poate sprijini, pentru a nu îi mai fi clar când urcă sau
când coboară. Coboară mulţi fără să ştie că aşa coboară, şi sunt
destui care urcă, dincolo de limitele ce le-au fost date, ajutaţi,
împinşi de la spate, pe seama ştiută sau neştiută a altora, de dra-
gul urcării sau, de multe ori, de dragul batjocoririi celor neşti-
utori într-ale pumnalului înfipt pe la spate. Într-o aşa, absolută
încertitudine, tot mai uşor se ia ca reper pentru înainte un timp
anume, acel timp în care nu apucase suferinţa să se arate, dar
nici bucuria de după suferinţă nu era ştiută, în care orice drum
către lume se arăta deschis, tocmai pentru că lumea tot mai or-
bită de luminile sclipitoare ale scânteilor ce sar din frecuşul con-
tinuu şi fără sens dintre trăitorii ei, în continu-ul ei neputincios în
a deosebi lumina de întuneric, binele de rău, ori adevărul de
minciună, aşteaptă să vadă ori un izbăvitor, ori încă unul, ca ei,
care şi-a frânt gâtul. Sau se merge, drep cu capul direct în laţ,
către un înainte scornit de mintea doldora de dorinţe spre trufie
şi mândrie, de uşurinţe în a fi fără a face şi de a face fără piedici.
Departe, cât mai departe, înainte. Dar, ca mai toate, înainte e
şi el răstălmăcit. Înainte are aceeaşi nuanţă cu adevărul. Pentru
toţi el este un adevăr, adevărul fiecăruia. Doar viaţa îl arată, ace-
luia ce crede în el dacă adevăr este sau e minciună, dacă este cu
adevărat înainte sau mai degreabă înapoi... Şi apoi pune punct
final...
20.11.13
106

