Page 135 - Puţin, câte puţin
P. 135
Puţin, câte puţin
Viaţa pune pilonii podului vieţii, totdeauna, unde trebuie şi
când trebuie, şi din lemnul care trebuie să fie făcuţi îi pune. Din
lemn, fiindcă viaţa din viaţă se naşte şi de viaţă are nevoie ca să
fie viaţă. Noi suntem cei care ne dorim lemn de esenţă tare, ori
nobilă, ori frumos mirositor. Şi tot noi, atraşi de mirajul tobelor
bătute în piaţa mare, în locul lemnului, care se crede că poate
putrezi, alegem să-i facem din betoane cu renume, care, mai de-
vreme, ori mai târziu, în gerul iernii, ori lovit de şuvoaiele plo-
ilor, cad precum uriaşii cu picioare de lut. Viaţa-şi pune pilonii
podului fără să-i pese că s-ar putea lăsa trecută spre mai departe
şi pe punţi ori pe poduri suspendate. Nu lipsesc niciodată pun-
ţile, dar fiindcă ea ştie că pot şi atât de nesigure, că tocmai în
timpul trecerii, la mijloc, chiar deasupra abisului, se pot rupe, nu
se încrede în ele, chiar şi când noi, dintr-odată, faţă de altă dată,
mari curajoşi, ne-am avânta fără a mai sta pe gânduri. Şi le evită
pentru că, mai bine decât noi ştie că dacă ajunge să treacă, dar
picioarele sunt tremurânde când ajung pe celălalt mal, timp de
revenire îi trebuie şi drumul îşi poate pierde răbdarea, aşteptând
să fie bătut pe lumină şi nu pe întuneric.
Viaţa ne pune faţă în faţă când ştie ea, când simte ea că tre-
buie asta să ni se întâmple, când ştie că asta întâmplându-se,
orice altceva e sortit să piară. Nu face calcule, nu măsoară de
multe ori. Dinainte ştie ce croi ne este pe măsură, o singură dată
taie. Când ne ademenim pe căi, iarăşi, ei lăturalnice, ne dă, ca
semn, suferinţa, ne dă, ca măsură neputinţa, ne ia binele, oricât
de mic ar fi el şi ne ia putinţa tocmai pentru a ne arăta că ei nu
ne putem împotrivi, că alegerea ei, după ce noi, în alegerile noa-
stre, ne-am încărcat de greşeli, este singura ce o mai putem face
şi singura ce ne mai este la îndemînă. Viaţa e în noi, viaţa sun-
tem noi, cei care, cu mintea şi cu gândurile noastre suntem una
cu ea, sau, tot cu mintea şi gândurile noastre, facem fapte care
se împotrivesc ei, facem fapte de care ea, atunci, sau cândva mai
târziu, de ea înseşi ajunge să se ruşineze. Prin noi înşine, ne dăm
şi ne avem şansa de a ne arăta demni, atunci când ei îi dăm
şansa de a avea motive să-şi vadă drept drumul către împlinire.
Noi înşine, ea fiind, ne luptăm cu noi înşine pentru a izbândi în
marea încercare de a pleca oameni, cu motivul venirii, cu meni-
rea, împlinită. Când noi ne opunem ei, ea ni se opune nouă,
când ne suntem loiali, nu îşi găseşte timp de a se arăta, ci doar se
lasă trăită. Altfel, în orice altă situaţie, ceea ce noi nu mai sun-
tem în stare să facem, ea face în locul nostru. Ea chiar ştie de ce
o face... Noi nu ştim!...
04.12.13
133

