Page 114 - Puţin, câte puţin
P. 114
Daniel-Dumitru Darie
zolvată. Şi chiar dacă le venise pe tavă ruptura legăturilor acelui
perete, ei ordinul ţineau să-l execute întocmai. Şi, într-o zi ca toa-
te celelalte, cu doar adiere de vânt, cu o ploaie mai rece, obişnu-
ită, le-a ieşit în cale motivul întâmplării care să pornească cel mai
cumplit uragan, cel care nu doar distruge, ci acela care i-a totul cu
el, spre a putea arăta, altor uragane, puterea ce o are, să se poată
mândri ca fiind altfel decât altele. Şi, ştiindu-l, apă la moară i-au
dat pentru a se porni, ştiindu-l şi ajutat, în a se porni, de alte vâr-
tejuri care, pentru a nu fi văzute ca vârtejuri, îşi ţineau vârful în
pământ şi pâlnia spre Ceruri, spre a-i putea fura, chiar şi Cerului,
lumina.
S-a făcut pentru-ntâia oară să fie, pe uşa deschisă oricum de
paznicii zeloşi a păzi casa doar ce cei veniţi cu gând curat, să se
intre prin faţă, dar, de la primul pas pe uşă, din spate, pe la spate,
pentru a nu mai exista scăpare, s-a lovit cu furie neagră, cea care
şi drumurile şi privirile înspre zări senine le taie şi le mută înco-
tro vor cei ce măsluiesc destine, pentru a se face ei înfloritori şi
bogaţi. Şi-aducea, fiindu-i puterea sporită noaptea, spre miez de
noapte şi dincolo de miezul nopţii, cârlige şi parâme cu care să
înlănţuiască, săbii şi iatagane cu care să hăcuiască şi să spintece
orice piedică pusă în cale-i, ba chiar şi care cu soldaţi nevăzuţi
prin întuneric, care să împiedice orice nou venit să stea prea
mult, dincolo de ceasul înserării, pentru a nu-i da nicicui prilejul
de a cunoaşte de unde-i vine puterea înlănţuitoare şi cui i se su-
pune fără crâcnire. Ştia metehnele uşii, ştia de paznicii pe care-i
chemase, şi căuta chiar şi pe ei să-i îngrozească, voindu-se sin-
gurul şi de-a pururea prădător, singurul care să se bucure de tot
ceea ce era îmbucurare.
Nu se lăsau nici paznicii mai prejos, în lumina zilei ei făceau,
mai tot timpul legea, ei cotrobăiau peste tot, ei urcau în pod şi
spuneau ceea ce văd, ei fluturau flamuri deasupra acoperişului, să
fie văzute din depărtare, chiar şi focuri aprindeau, focuri cu fum
gros, ca nu cumva să fie nevăzute. Şi mergeau şi prin vecini, pe la
cei de care îi lega prietenia ajutorului dat pe ascuns, când încă nu
ştiau seama casei, şi ei, ca răsplată, puseseră casa şi acestora la
dispoziţie, pentru când ar fi vrut-o. Nu le mergea nici lor prea bi-
ne, paznicilor lor, căci şi aceşti vecini aveau, îmbătrâniseră şi nu
mai aveau putere, acum plăteau, chiar şi cu ziua, pe cei care-i apă-
rau şi se străduiau să le aducă mai mult spor şi mai mult folos. Ca-
sa le-ar fi fost bună, dar ştiind de la paznicii casei metehnele uşii,
starea pereţilor, vraiştea ce tocmai ei au făcut-o, în pod, nu le tre-
cea prin cap, pentru atunci, să se mai procopsească şi cu o casă în
prag de părăginire. Căderea acelui perete îi făcuse să cam uite a
112

