Page 133 - Puţin, câte puţin
P. 133
Puţin, câte puţin
Cum însă omul să poată să aleagă să-şi facă bine şi să nu-şi facă
rău? Şi jos fiind, şi sus fiind, dorinţe avem. Avem dorinţe fireşti şi
avem dorinţe nefireşti. Noi, punându-le la grămadă,le numim pe
toate omeneşti, şi scăpăm de grija de a ne avea grijă de noi.
Fireşti însă nu sunt decât cele ale necesităţilor fără de care nu
putem nici măcar vieţui, cele care primejduiesc binele vieţii ori-
cui. Nefireşti sunt cele ale dorinţelor născute din alegerile noas-
tre. Eu, de pildă, îmi doresc să am o haină nouă, dar nu pun pre-
ţul cel mai mare pe faptul că este nouă, ci pe faptul că e bună, e
mai bună decât cea veche, care nu mai este bună pentru că lasă,
prin ea, frigul să mă biciuiască. Ştiu că aşa fiind, ea nu doar că
îmi este mai bună, dar arată şi mai bine decât cea veche, eu îm-
brăcat cu ea altfel, mai bine arăt. Asta e ceva în plus, asta e ceea
ce dorinţa alegerii ar pune-o pe primul plan, însă aşa făcând, fi-
rescul necesităţii m-a dus, fără să vreau, şi la cealaltă dorinţă o-
menească, împlinită. Dacă însă caut ceva pe placul celei de-a do-
ua dorinţe, îmi este la fel de bun placul şi pentru cea dintâi, do-
rinţa fireştii necesităţi?
Aşa am învăţat eu să trăiesc firesc. De fapt nu eu m-am învăţat,
ci viaţa m-a învăţat. Şi nu pot să spun că încă nu amestec încă
dorinţele. Nu pot să spun că toate diferenţele îmi sunt imediat
văzute. Uneori trec pe lângă oameni şi se naşte şi în mine
dorinţa. Dar, faţă de altădată, se naşte pe un plan mai greu de în-
vins, acela că dacă nu arăţi ca ei, nici dreptul de a deschide gura
nu-l ai pentru a vorbi, nici să ai o părere, nicidecum nu ţi se cade
ţie, cel sărăcăcios îmbrăcat, cel simplu, cel care ai o haină îndă-
rătnic cusută, să poţi să-i ajuţi pe alţii, ori chiar pe ei, în sufe-
rinţele lor. Asta mă mai doare... tocmai faptul că atunci când pe
ei îi doare, eu ştiu ce este durerea...
Viaţa, dacă a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. A
făcut-o fiindcă avem ce ne da unul altuia, fiindcă Dumnezeu cu
noi are, sau noi înşine cu noi avem, un plan. Nicidecum al Lui
nu ne este ştiut, dar nici pe-al nostru nu putem să spunem că îl
ştim. Doar îl definim prin gândurile noastre. Viaţa însă ne va pu-
ne, şi chiar ne pune, în faţă provocările. Vrem, ori nu vrem, azi
suntem prizonierii destinului, chiar dacă ne-am asumat sau nu a-
ceastă postură. Ne ţine acest prizonierat alegerile în frâu, şi ne
ţine pentru că ne ştie ca pe toţi oamenii, poftitori la încercări şi
greşeli. Ne ştie posibilitatea de a ne face prieteni între neprieteni,
de a ne face durerea însoţitor. Ne ştie şi neîmplinirile pe care,
chiar dacă noi am renunţat a le considera neîmpliniri, ni le va
reda ca împliniri. Ne ştie în toate amănuntele noastre. Ne ştie ea,
ne ştie El, noi nu ne ştim...
131

