Page 123 - Puţin, câte puţin
P. 123

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  Înainte  de  a  coborî  Dumnezeu  focul  din
                              Ceruri,  îl  va  coborî  omul  pe  Dumnezeu  din
                              Cer.
                              •  Cei care mor când este frig afară sunt feri-
              ciţi. În lumea lor nu duc mizeria căldurii artificiale! E destul să
              se spună "căldura e scumpă” şi se înţelege de ce nu este curată!
           •  Viaţa sfinţilor e bine să fie ştiută! Însă nicidecum trăită!
           •  Cei care vor să vadă cerul senin trebuie să fie uneori cu capul în
              nori. Sunt atâţia care folosesc binecuvântările, că te poţi gândi
              că ei chiar merg spre sfinţenie. Şi îngerii îi ţin pe buze... Dar de
              fapt  ei  îşi  acund  lipsa  interesului,  făcând  gesturi  de  comple-
              zenţă!
           •  Când  tac  nu  înseamnă  că  nu  ştiu  adevărul  chiar  dacă  atunci
              când ştiu adevărul totdeauna vorbesc.
           •  Cei mai secretoşi vor să ştie cele mai multe secrete. La ce le-ar
              folosi? Satisface, cu adevărat ego-ul? Şi apoi?...
           •  Cel mai greu îi e omului să-l înţeleagă pe cel care tace. Şi a-
              desea cade în plasa acuzării acestuia!
           •  Cei ce pe războinici îi iubesc, mesageri ai păcii nu pot vreodată
              fi.


                                            Noi, prin timpul nostru

                                       Timpul, cât nu-l fugărim şi cât nu-l lă-
                                    săm simplu trecător pe lângă noi, nu nu
                                    se împotriveşte, nu ne face să fim cei ca-
                                    re din greşeală în greşeală trecem. Cât îi
                                    respectăm măsura firească, acea măsură
                                    pe care el o are pentru fiecare, a noastră
                                    fiind, ne ajută să fim noi, să nu ne pier-
           dem de rostul şi destinul nostru. La urma-urmelor, timpul nu es-
           te decât o înşiruire, rostuită, de fapte, cele care între ele prin vor-
           be se leagă, şi, prin cele neştiute decât de noi înşine, prin gân-
           duri. Timpul îşi are în noi originea şi, atât timp cât ne respectăm
           pe noi, el ne respectă, ştiindu-se, la rândul lui, respectat de noi,
           numit firesc, real, concludent.
              Ne-am învăţat să nu mai fim noi înşine, să ne dorim mai mult,
           să ne dorim dintr-odată să facem să fie altfel, un altfel grăbit ori
                                                                       121
   118   119   120   121   122   123   124   125   126   127   128