Page 90 - Puţin, câte puţin
P. 90
Daniel-Dumitru Darie
stă să îşi pună întrebări despre iarba care s-a uscat, iarbă care nu
putea să trăiască în lumina razelor sale şi s-a încrezut mai mult în
întunericul nopţii! Gata! Te rog, nu te pot obliga, dar îţi spun aşa,
răspicat, direct, să-ţi laşi auzit sufletul care, de atâta dor de ade-
văr şi de trăiri adevărate, de aşteptarea multă a paşilor împlinirii,
abia îşi mai poate sta locului!
Se mai văd încă urmele paşilor tăi, şi pentru că se văd, îţi este
frică să păşeşti mai departe? Dar oare de ce crezi că se văd încă a-
tât de bine când, vezi şi tu, pe drumul pe care acum tu mergi, se
văd că au mers şi alţii, se văd urmele lor şi urme ale urmelor lor,
dar de multe ori te pierzi de ele, acoperite fiind de pulberea dru-
mului pe care, vânturile timpurilor, au presărat-o, nemaifiind
cuiva de folosinţă să le vadă? N-ai fost tu cea care, crezând că
paşii sunt semne ale trecerii tale prin viaţă, vânturi, furtuni şi
uragane, ploi şi zăpezi, viscolirea geroasă, ai lăsat să te biciuiască,
doar pentru a ţine urmele acelea, ce-şi voiau moarte, într-o a-
gonie care te-a făcut să îţi pierzi timpul, timpul pe care abia a-
cum îl preţuieşti, timpul care acum abia de-l mai putem amân-
doi ţine în frâu, ca să se facă toate câte trebuiau să se facă, să faci
tot ceea ce trebuia făcut, ca plecarea-ţi să nu-ţi fie motiv de în-
toarcere şi continuare a tot ceea ce îţi este gând şi început deja a
fost?
Vrei să ajungi departe, vrei să nu amorţeşti şi să nu oboseşti de
atâta neînaintare? Vrei să înţelegi ceea ce acum nu înţelegi şi te
tot zbaţi să înţelegi? Cum să poţi învăţa cu mintea dacă tot tu, în-
că, ţi-o încarci cu cele pe care le ai în minte, doar că acum le co-
lorezi altfel şi le dai un nume nou, le înfrumuseţezi void să îţi fie
de ajutor într-o definire ce nu îşi are azi, acum, locul? Neavând
loc să încapă acolo unde le-ar fi locul, acolo fiind deja pus lacă-
tul pe uşă, se ascund ca şi trântorii fără de trebuinţă stupului iar-
na, prin cuiburile pregătite pentru următorul rod, şi n-ai unde să
mai pui ceea ce ar trebui să pui. Te-ntrebi de ce atâta zbatere în
tine noaptea, şi fierbere în tine ziua, ai, fără să te întrebi de ce a-
uzi cum trece timpul şi îţi astupi urechile să nu auzi că bat clo-
potele sorocului împlinitor, retezându-i avântul cu vorbele-ţi ce
caută trecutului prezent şi prezentului motiv de trecut, ca şi cum
ai căuta mersul celui ce a murit şi de nimeni nu se mai lasă în-
tâlnit?
Am văzut şi pot să văd multe urme, înspre tine vin, din spate,
pentru a-ţi arăta că timpul trece, din faţă ca să nu-ţi mai rătăceşti
gândurile şi să nu-ţi mai fie paşii tremurători, Şi lângă tine stau,
în dreapta ta mai tot timpul, când vrei să simţi că nu eşti singură,
în stânga ta când te împiedici şi întorci capul înspre acelaşi îna-
88

