Page 137 - Puţin, câte puţin
P. 137

Puţin, câte puţin


           punsuri o arată, fără a avea pretenţia de a fi, de la început, totul
           clar.
              Despre omul care nu este de încredere, la fel şi despre cel fără
           de cuvânt, uşor te poţi feri, ştiindu-l şi aflându-l repede, de vrei
           cu adevărat a nu i te lăsa să-i stai alături. E uşor de recunoscut nu
           căutând dacă a fost ori nu a fost de încredere, dacă s-a ţinut ori
           nu s-a ţinut de cuvânt, când cu alţii a avut de-a face, ci după fap-
           tul că atunci când el trebuie să aibă încredere în alţii, când tre-
           buie să creadă în cuvântul şi promisiunea altora, tot întreabă şi
           tot verifică, pentru a se încredinţa că totul este aşa cum s-a spus.
           Merge mână în mână neîncrederea şi lipsa de cuvânt, pentru că
           neîncrederea mereu trage de mânecă respectul cuvenit cuvân-
           tului  dat  iar,  la  rândul  lui,  nerespectul  pentru  propriul  cuvânt
           pune beţe în roate încrederii.
              Aşa va fi cu cel care este prea mic, oriunde ar fi ajuns, la un
           moment dat, căţărat... O spusă a cuiva, de a face sau a nu face
           ceva, nu-i este îndeajuns pentru a-l convinge că despre ceea ce
           va  urma  şi,  pe  diverse  căi,  mai  direct,  mai  indirect,  ba  cu  in-
           tenţie, ba cum ar fi întâmplător, despre cele ce i s-au spus va a-
           duce vorba, crezând în schimbarea la care el se dedă mereu şi
           mereu. Nefiind în stare să meargă până la capăt cu ceea ce spune
           că face, nu va fi niciodată în stare să creadă că alţii sunt altfel, că
           fac altfel, că au puterea şi curajul de a sta în bătaia vântului, în
           arşiţa dogoritoare a soarelui, ori în viscolul cel năpraznic, bine
           proptiţi în dorinţa de a rămâne, ori de a fi, ori de a deveni, ade-
           văraţi oameni.
              Acela care astfel e, e bine de ocolit, e bine de a fi lăsat deopar-
           te, de a nu fi niciodată făcut părtaş al drumului spre mai departe.
           Mic fiind, nimicnicia şi-o va folosi ca armă potrivnică oricui, dar
           mai ales dreptăţii, adevărului şi drumului drept. Va da sfaturi şi
           va  încuraja  o  aventură  într-un  necunoscut  pe  care,  prin  con-
           juncturile prezentului ştie că îl controlează, însă va fi gata, dacă
           nu-i  ies  propriile  calcule,  aşa  cum  le  doreşte,  să  lovească,  să
           mintă, să discrediteze, să amăgească, să mintă cu desăvârşire, cre-
           zând  că  minciuna  va  prinde,  că  va  fi  crezută  ca  adevăr  care-i
           poate aduce foloase şi laude.
              Şi nu e de mirare că unul şi acelaşi neîncrezător şi nerespec-
           tător  al  propriului  cuvânt  va  fi  şi  cel  care  cu  mult  mai  multe,
           asemenea calităţi este înzestrat. Va fi întru totul imoral, pentru că
           moralitatea are de-a face cu încrederea, neîncrederea fiind apa-
           najul  imoralităţii,  se  va  arăta  victimă  a  propriilor  stări  sociale,
           pentru că pe baza cuvântului s-a întemeiat starea, iar decăderea
           era inerentă, confuzia fiind cea generatoare de lipsă de respect,
                                                                       135
   132   133   134   135   136   137   138   139   140   141   142