Page 138 - Puţin, câte puţin
P. 138
Daniel-Dumitru Darie
pentru alţii sau de sine, va ridica statuie singurătăţii, singurătatea
altora fiindu-le prielnică prin vulnerabilităţile pe care le deschide
şi le lasă deschise. Şi nici o credinţă acela nu va avea, oricât şi-ar
declara credinţa, ori credinţe şi-ar declara, fiindcă în devălmăşia
ideilor pierdute mereu, pentru altele pe care momentul le face a
fi de mai mare preţ, credinţa va fi ceva desuet. Va fi criminalul
care la locul crimei revine, criminal al sufletului pe drept fiind,
va fi mereu hoţul care strigă “săriţi, hoţii”, pe drept putând fi
considerat hoţ, furând, de câte ori poate, un avantaj, o trăire, o
folosire a cuiva, mereu fiind cerşetorul de lux care, deşi nu-i lip-
seşte cu adevărat nimic, mereu se va plânge de lipsa a ceea ce îşi
doreşte de la alţii.
Uşor pot să ajungă lângă oameni şi greu e să fie îndepărtaţi. Cu
vorbe pline de meşteşuguri şi cu promisiuni pentru orice, drum
îşi fac, precum şarpele către sânul la care încălzească. Caută şi
găsesc soluţii pentru orice greutate şi orice problemăi, la înce-
put, şi nu e deloc uşor ca cineva, mai ales cel puţin cunoscător
al tainelor lumii, să se dumirească repede, să nu îl lase repede la
sân să se cuibărească, chiar voindu-l astfel pentru a-şi plăti aju-
torul care i s-a dat. Şi astfel ajunge, uşor, şi chiar de la început
muşcă, dar dărnicia în răsplată a celui muşcat îl face întru totul
iertător şi, s-ar putea spune, înţelegător al unui firesc nefiresc. Şi
muşcă, şi tot muşcă, pleacă şi se întoarce, caută un alt sân dar la
nici unul nu este capabil să renunţe, şi chiar dacă spune că re-
nunţă, chiar dacă i se spune să nu mai revină, chiar dacă este a-
lungat, caută mereu o cale să revină şi să-şi ia o continuă şi
nemeritată răsplată. Revine şi tot revine, ca să zădărnicească
orice faptă, a celui care s-a lăsat muşcat, de a scăpa de rănile pe
care muşcăturile sale le-au făcut şi le-au împiedicat să se vinde-
ce, de a nu reveni în starea în care era când i-a fost dat să-l
întâlnească, de a nu pierde ceea ce, între timp, a câştigat.
De este dat cuiva să fi avut de-a face cu un asemenea om, aşa
cum se crede el a fi, ba chiar supra-om de multe ori avându-se
pe sine, ca să se poată scăpa de veninul muşcăturii sale, orice
cale trebuie să-i închidă, acestuia nimic să nu-i mai spună despre
orişicare problemă ce-ar avea-o, ci doar despre cele ce-i sunt, în
viaţă, fireşti, după firescul omenesc. Se va convinge aşa de ura
pe care acesta o poartă omului pe care nu-l mai poate sărăci de
cele ce şi le doreşte pentru sine, se va convinge că bunătatea şi
poate chiar şi un fel de iubire, un surogat de iubire, arătate
cândva, n-aveau de-a face decât cu dorinţa acestuia de a avea
unde se încălzi şi ce muşca.
15.02.14
136

