Page 44 - Puţin, câte puţin
P. 44

Daniel-Dumitru Darie

         cându-le ca pe un snop să săgeţi care lovind, să facă răni şi să
         doară, spre a se uita de faptele vinovăţiilor lor. Şi parcă spre a nu
         avea timp să mă pot o clipă odihni, se pun a se dezvinovăţi de
         orice, chiar şi de nevinovăţie, căutând calea de a arăta sufletul,
         mintea  şi  gândul  ca  fiind  curate  ca  lacrima,  de  a  li  se  adeveri
         credinţa că sunt doar plătitorii păcatelor altora, urmare a fapte-
         lor altora.
            Am obosit să îmi tot spun părerea, cerută fiind, şi să aud argu-
         mente care să o contrazică, doar pentru că părerea mea nu avea
         acele argumente care să o facă să fie aşa cum îşi dorea cel care
         mi-a cerut-o, simţind şi el ceea ce era uşor, şi de alţii, de văzut,
         că firescul e tot mai nefiresc şi dintr-un rău se dă într-un alt rău,
         fără ca lanţul să-şi aibă sfârşit. De-atâta oboseală ce mi-o simt, fa-
         ţă de mine simt datoria de a nu mai avea păreri, dar cum nu-mi
         vreau luptă cu propriul adevăr, încep să tac, oamenii tot mai rar
         fiind dornici de altceva decât vor, chiar dacă ceea ce vor îi face
         să ceară ajutor. Măcar vorba, de va putea, să nu-mi obosească de
         tot...
            Mâna întinsă celor ce ajutorul, spre a nu luneca pe tobogan, îl
         cer, am tot ţinut-o. Dar am obosit să fiu atent nu pentru a fi de
         ajutor în momentul inerent al dezechilibrului, ci pentru a mi-o
         apăra de lovitura ce venea ca un fulger, ascunsă de încăpăţâna-
         rea de a susţine că doar coborârea este calea cea mai bună şi cea
         mai dreaptă spre a se reuşi în ceea ce se spunea că n-a fost ni-
         ciodată reuşită, spre a se ajunge la limanul de care abia se spuse-
         se că nici ştiut nu este.
            Am obosit să aud repovestite, după chip şi asemănare, învă-
         ţături, amputate sau chiar lăsate fără viaţă, să văd că dascăli şi în-
         văţători pe cei care citesc pe sărite sau pe cei care ceea ce alţii
         laudă şi ei laudă, fără a şti ce laudă şi de ce laudă, chiar fără a în-
         ţelege că totul e o simplă laudă. Am obosit să pun în locul celor
         trei puncte pe care doar orbii cei mai orbi nu le-ar vedea, săritu-
         rile dintre înţelesuri, ceea ce lipsea, şi pentru acest motiv să fiu a-
         cuzat de neînţelegere, să adaug, înţelesului prezent, înţelesul vii-
         torului, şi pentru acest motiv să mi se spună că sunt cârtitor, po-
         trivnic şi neînţelegător.
            Am gândul, de oboseală, dornic a adormi, şi de a dormi adînc
         de câte ori mi-a fost dat să ascult poveşti despre lumi în care ni-
         mic nu e altfel decât se doreşte, şi pentru a fi luate ca adevăruri,
         se pun în gura unor cunoscuţi, sau necunoscuţi, foşti sau chiar şi
         nefoşti trăitori pe Pământ, doar-doar vor fi cât mai mulţi cei care
         le ascultă şi rostesc numele celor care întâii le-au adus oameni-
         lor spre a fi cunoscute. Am obosit să le spun celor care s-au luat
             42
   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49