Page 61 - Puţin, câte puţin
P. 61

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  Când te-ai pornit pe drum, din proprie sim-
                              ţire, şi-ţi iese cineva în cale, ori în gând, spu-
                              nându-ţi vorbe spre a te întoarce sau măcar a
                              nu face ceea ce-ţi era ca semn al pornirii, stai şi
              te întreabă de trei ori de îţi vrea binele! Nu poţi şti de nu îţi va
              ieşi, o vreme mai încolo, iarăşi în cale, râzând de tine şi spunân-
              du-ţi că ai jucat cum ţi-a cântat!
           •  Dragostea e ca un cerc pe care nu îl poţi face cu compasul...
           •  Harul  poate  aduce  un  om  în  Cer  fără  minuni  şi  fără  laudele
              altora. Minunile nu vor aduce niciodată un om fără har în cer.
              Cuvintele de laudă, de sunt iubite şi dorite, mai jos decât poate
              vreodată gândi cineva trag pe cel ce le iubeşte!
           •  Coroana copacilor urcă apa izvoarelor în Ceruri.
           •  Lacrimile de ger curăţă privirea!
           •  Cei care afişează mare credinţă sunt cei care stau cu spatele la
              ea. Cei care arată mare curaj îl au doar în faţa celor care nu le
              fac rău. Doar ei cred asta, ca să-şi arate curajul!


                                           Cheia porţii unui înţeles


                                       E greu, e tot mai greu să fie crezute
                                    vorbele care au fost cândva, în timpuri
                                    care neştiute ne sunt şi neştiute vor ră-
                                    mâne, fiind prea de mult trecute, dar şi
                                    înţelesurile din vremurile de azi, cele pe
                                    care le dau aceia care, trăind, le-au re-
           găsit, mai uşor fiind să se caute motive împotriva lor, împotriva
           trecutului şi împotriva adevărului, până când adevărul nu-şi cere
           dreptul de a nu mai fi dosit. Şi chiar şi atunci omul, omul de azi,
           omul nou, chiar dacă-şi aduce aminte că o cale ar mai avea, nu
           pe acea cale se duce ci, din când în când, crezând că aşa se poa-
           te face, ca şi cum s-ar lua un pumn de medicamente, merge pe
           cale atât cât timp îşi lasă, înainte de a fugi înapoi, pe calea sa,
           motivând cu graba şi lipsa de timp ce i-o mai lasă viaţa, atât cât
           este şi atât cum este ea.
              Că nu a ştiut ceea ce este păcatul, spun cei care ajung să îşi
           dea seama că şi-au făcut păcat. Că nu ştie omul ce este păcatul
           spun cei care spre a nu atrage atenţia spre ei, caută vorbe blân-
                                                                       59
   56   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66