Page 121 - Puţin, câte puţin
P. 121
Puţin, câte puţin
drumul lor spre a fi soare al lumilor ce în jurul lor se va aduna, e
şirul în care toate celelalte, şirurile stelelor care nu-şi lasă tim-
pului privirile clipă de clipă, se adună să rămână amintiri. Mereu,
amintirile acolo se regăsesc... Precum e-n Ceruri, la fel şi pe Pă-
mânt e...
Una peste alta se aşează, înălţându-se, clipele. Una peste alta
aşezându-se, fără ca măcar ele să se numere, Universul faptei, ori
al gândului, ori al trăirilor, creează. Nenumărate de nimeni, şi tot
de nimeni ştiute, asemenea stelelor cerului, fiecare îşi are lumea,
nevăzută şi greu de pătruns cu mintea omului care, nici lumea în-
tregului Univers de ele creat, n-o poate pătrunde şi nici pe de-a-n-
tregul a o-nţelege. Omul pentru clipa trăită este asemenea cu ste-
lele pentru om. Universul clipei ne este de neînţeles, mai puţin în-
să decât ne este al stelelor. Universul clipelor n-are cum să fie vă-
zut, nici atins, nici măsurat, către al stelelor măcar privirea ne-o
aruncăm şi ne putem dumiri întrucâtva.
Ne-ncepem a aduna totul de la nimic... Aşa se vede... Nu avem
decât un minut, apoi o ora, o zi, o lună, un an până când ajungem
la o viaţă, totul reductibil la acel singular unu. Ne guvernează a-
cest univers singular şi,tot universul fiinţei umane, la el se rapor-
tează, fiindcă totul porneşte de la acea unică şi infimă clipă. Tot ce
excede acestuia trimite în haos realitatea. Haosul este univesul în
care unitatea are mai multe dimensiuni şi simultane pot fi mai
multe, pentru că ele nu se mai suprapun. Dar haosul este un uni-
vers, la fel de singular, al Cerurilor. Haosul este de necuprins, este
văzutul şi nevăzutul la un loc. Unicităţii omului îi este dată unici-
tatea. Îngerilor le este dat a putea cuprinde mai mult, şi chiar şi ei
au o limită. Alţii, mai mult decât îngeri, trec de acea limită, şi ei
avându-şi altă limită. Limitea finală, infinitul, doar Creatorul o
poate cunoaşte şi cuprinde într-o totalitate de amănunte.
Viaţa-i una, doar cu unu se poate însoţi. Tot ce excede, tot ce se
vrea asemenea haosului, devine dezordine. Vieţii şi omului îi este
necesară unicitatea pentru a putea fi el însuşi: o şcoală, o activi-
tate, o familie, Mai mult nu poate duce, mai mult îl scoate în afara
uni-versului existenţial. Plăteşte mai mult pentru tot ce e mai
mult. Două de-acelaşi fel deodată înseamnă pierderea a altceva.
De cele mai multe ori înseamnă, din ceea ce se vede, pierderea
sănătăţii sau pierdere minţii, sau chiar amândouă dintr-odată,
fiindcă, din ceea ce nu se vede, pierde sufletul. Şi nici nu ştie cât
pierde, pentru că nu şi-a găsit încă măsură potrivită înţelegerii
sale pentru suflet. Doar sufletele mari pot duce mai mult. Dar nici
lor nu li se poate totul, oricât de mari ar fi, pot să se piardă, depă-
şindu-şi limitele.
119

