Page 132 - Puţin, câte puţin
P. 132
Daniel-Dumitru Darie
deşi trăieşte bine, deşi nu îl năpădeşte suferinţa, deşi rău altora
nu face, crezând în Dumnezeul credinţei sale, nu se înrolează în
armata altei credinţe, cea care îl numeşte păcătos. Eu am ales
calea respectului altora, eu am ales calea de a trăi în credinţă,
fără să mă las încorsetat de legile slujbaşilor bisericilor, fără să ştiu
cu adevărat dacă sunt ale credinţei sau ale lor, de-a lungul tim-
pului, sau mai noi făcute. Am cunoscut pe mai mulţi, am văzut la
ei, şi prin ei de la ei la mine, generalităţile, dar am văzut şi par-
ticularităţile care, pe măsură ce se apropiau mai mult de mine,
cap în cap se băteau. Atunci am înţeles că şi ei fac la fel ca alţi
oameni: unii îşi fac meseria, alţii chiar cred că fac bine, dând sfa-
turi şi poveţe, din învăţături sau proprie judecată, păcătuind şi ei,
uneori, tocmai în legile credinţei. Sfântă este viaţa şi nici un alt
cuvânt nu este mai sfânt, nu defineşte sfinţenia mai bine decât
cele care definesc viaţa.
De greşit vieţii, noi suntem însă cei care îi greşim, noi, cei care
o facem, aproape totdeauna, când credem că ne este bine. dar şi
când nu acceptăm că e vina noastră că nu ne este bine. Apoi,
realizând că am greşit, negăsindu-ne puterea de a ne îndrepta şi
a îndrepta greşelile, alergăm la alţii să ne spele de păcate, de gre-
şeli. Şi mai greşim încă odată, şi aşa ajungem acolo unde nimic
nu mai putem face. Ajungem la biserici pe care le credem tămă-
duitoare a tot şi izbăvitoare de toate ale noastre şi ale tuturor,
fără să privim înspre lume şi să ne dăm seama că de ar fi biserica
tămăduitoare, n-am avea atâta rău în lume, nici boli nici suferin-
ţe, nici fărădelegi. Dar omul, în preamulta-i dorinţă de a-i fi bine,
se minte şi se lasă minţit. Cînd nu-i merge ceva bine, cere şi i se
citeşte o dezlegare pentru acel ceva ce nu merge bine. Crezând
doar că aşa e bine, nici cuvintele citite nu le ascultă. N-are de un-
de să înţeleagă, nu are cum să înţeleagă... Dacă i s-ar citi pentru
altceva şi ar asculta, ar auzi câteva alte cuvinte altfel, restul l-ar
auzi ca fiind la fel. Ar înţelege că este o generalitate şi că dezlega-
rea are efect dacă generalul este repus în drepturi, ca particula-
rul să se lase văzut de el însuşi, şi văzându-l, să-l îndrepte.
Totul înseamnă pentru om “minte”, cu “raţionament” şi “ju-
decată”... dar el nu mai vrea să vadă dedesubt, acolo unde stăpân
este “sufletul” cu ale sale “porniri”, “simţiri”... Nici nu-şi prea
vrea accepta, că fără suflet nu poate avea minte. Sufletul se fură,
se pierde, dar se şi lasă dat, se lasă pierdut. Dumnezeu îl dă, dă,
dar nu bagă în traista omului şi nici nu ţine omului traista să ba-
ge omul în ea ceea ce i se dă. Şi nici nu o leagă, pentru că dacă
ar lega-o, ar trebui şi minţile să i le lege şi aşa l-ar lăsa pe om să-
rac de bucuria alegerilor. Omul alege şi aşa poate greşi...
130

