Page 101 - Puţin, câte puţin
P. 101

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  Vântul se porneşte totdeauna dinspre locul
                              curat spre cel care trebuie curăţit.
                              •  Zăpezile  ne  arată,  mult  mai  repede  decât
                              ploile, că suntem neputincioşi. Ele cad albe, di-
              rect din cer!
           •  Câtă ură este necesară pentru a dărâma un munte de iubire?
           •  Dacă  alegi  calea  siguranţei  în  locul  căii  fericirii,  vei  avea
              siguranţa, însă preţul este fericirea.
           •  Celor ce ascund adevărul, Cerul le închide poarta. Cei ce se vor
              în Ceruri trebuie să închidă poarta minciunii. Dacă se mint că ei
              nu  mint,  ei  sunt  cei  care  zăvorăsc  Poarta  Cerului  şi  se
              condamnă la suferinţă mare şi prelungită!
           •  Cât  încă  trăiesc  eu  nu  pot  fi  pus  sub  tipar,  nici  chiar  sub  cel
              tipografic!
           •  În logica dualităţii universale există pesimişti şi optimişti.
           •  Pesimistul spune că "nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită",
              ascunzâd reversul: "Orice faptă rea nu rămâne nerăsplătită". Este
              sim-plu să se înţeleagă astfel de ce pesimistul nu-şi poate şi nu
              poate să facă un bine adevărat nicicui. Optimistul are ca deviză
              ideea: "Orice faptă bună va fi răsplătită", ceea ce duce la deviza
              complementară: "Orice faptă rea va fi pedepsită". Doar un opti-
              mist va putea să îşi facă sieşi bine, şi la fel ca sieşi, altora!
           •  Câte case vor trebui dărâmate ca să facă loc vieţii... De ce oare
              oamenii tot construiesc?
           •  Vinovaţii  sunt  uşor  de  ştiut.  Ei  ţipă  cel  mai  tare,  dorindu-şi
              nevinovăţia pe care, ştiind că nu o pot avea, caută să o ia cu
              forţa!


                                       Repetând, între alb şi negru


                                       Nici nu se poate, nici n-ai cum, dru-
                                    mul să îl vezi, dacă întunericului îi laşi,
                                    de la tine lăsând, să-ţi întunece vederea
                                    şi să îţi pună sub tălpi gheaţă, când deja
                                    pe  tobogan  aluneci.  Dacă  ţi-ai  dori  să
                                    poţi, cumva, cândva, de sub acoperişul
                                    lumii, de-acolo de unde se vede Soarele
           mereu neadormit, să vezi unde altfel ţi-ai fi trăit adormirea trăiri-
                                                                       99
   96   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106