Page 54 - Puţin, câte puţin
P. 54
Daniel-Dumitru Darie
să îţi vorbesc despre mâine ca şi cum ţi-aş vorbi despre ieri, aş-
teptând acum să se întâmple ceea ce tu mâine, în mode simplu,
vei povesti că ţi s-a întâmplat.
Acum, toate barierele sunt rupte. Ţie, cea care, pînă să-mi fie
gândul la a-ţi scrie, îmi erai necunoscută, dar având o viaţă în
faţă spre a-mi înţelege trăirile şi pornirile, eu, cel care îţi eram
necunoscut, cu aceeaşi viaţă spre a-ţi cunoaşte dorinţele şi
speranţele împlinite în forma cea mai concretă a acestor vre-
muri, fiindcă, de altfel ar fi, s-ar prăbuşi sub apăsarea tăvălugului
acestei lumi, ruptă de sine înseşi, de chiar esenţa principiilor ca-
re au făcut-o să fie lume de oameni şi nu o adunătură de unul şi
altul, adunaţi dintr-o întâmplare a dezordinii, care luptă unul
împotriva altuia doar pentru recunoaşterea puterii şi a subju-
gării, doar pentru concretul faptei, pusă, în mod justificativ, sub
puterea necesităţii şi rostului trupului, lăsat la dispoziţia propriei
neputinţe de a merge până la capătul pe care îl propăvăduieşte
în vorbele dorinţelor, lipsite de curajul adevărurilor care să-l du-
că, întru totul, până la capăt.
Într-o realitate a certitudinilor, incertitudinea de ieri, prin ce-
ea ce tu eşti, prin ceea eu sunt, azi este o certidune a realităţii, pe
care nici viitorul, dintotdeauna înainte-mergător, mai trăitor de-
cât orice trecut, oricât de apropiat, nici prezentul care se va şti
făptuitor şi împlinitor, cu atît mai puţin trecutul, nu o poate con-
testa, acum sau cândva, mai târziu. Aceasta-i sabia care se arată
celor care, credincioşi doar în ceea ce există, cuţitul îl ridică spre
cei ce cred în ceea ce va urma să existe, la fel de mult, şi chiar
mai mult decât în ceea ce există, a certitudinii certe. Şi semn al
puterii ce o au cei ce pot să vadă ziua de mâine ca azi, urmat de
un continuu azi. Impins spre mai departe de gândul de ieri, azi
despre certitudinile ce vom fi, dincolo de ceea ce azi este
distanţă şi nevăzutul în sens real, pot să-ţi spun despre ceea ce
vom fi, spunându-ţi că ne vom fi, de ceea ce vor fi faptele,
spunându-ţi că faptele ne vor fi ştiute, ori neştiute, dar înţelese
de toţi. Exişti, exist, şi certitudinea existenţialităţii a legat, prin
primul cuvânt, parâma capetelor de pod pe care, şi de care, se
vor prinde, timp de o viaţă întreagă, toate cuvintele în care ne
vor regăsi şi ne vor regăsi, oamenii de azi, oamenii de mâine,
chiar şi eternitatea...
Am început a mă gândi să-ţi scriu, neştiutori unul de celălalt,
scriindu-ţi, m-am convins că existăm, cu certitudine, tu, eu... şi,
mai mult ca niciodată, din întâmplarea rostirii cuvintelor, s-a lă-
sat înţeleasă certitudinea existenţei noastre. Eu, tu, şi, la fel, noi...
06.07.13
52

