Page 118 - Puţin, câte puţin
P. 118

Daniel-Dumitru Darie
           Şi după toate acestea, s-au văzut semnele, dar nu doar Cerurile

         le-au văzut, şi întunecatele adâncuri le-au văzut, şi de la paznici
         au  auzit,  fiindcă  ei  de-acolo  fuseseră  trimişi  şi  de  acolo  cereau
         ajutor când nu puteau să facă faţă. Se vedeau umiliţi de Înaltul cel
         înalt  şi  se  plângeau  de  frica  de  a  pleca  precum  câinii  cu  coada
         între picioare, după atâta timp în care, prin vicleşuguri şi năluciri,
         ajunseseră până aproape de limanul dorit de cei care, cândva, cu
         de la ei putere şi viaţă îi plătiseră. Încercau chiar a găsi o cale de a
         se uni cu singurul în stare să mai vrea să lupte, căci lupta pentru
         a-şi apăra furtişagurile, înşelăciunile şi mândria, pusă la pământ
         după aşa pierdere, ce nu şi-o închipuia, după aşa scăpare printre
         degete a unei sigure victorii. Jucau pe singura lor carte ce o mai
         aveau...
           Zarurile au fost aruncate, înţelegerile s-au făcut, semnele lup-
         tei, date sub masca îmblânzirii uraganului, sunt deja văzute, fiind
         deja cunoscute de la prima încercare. Cunoscut e şi ce poate şi ce
         nu  poate  acel  uragan,  ce  chingi  foloseşte  şi  unde  loveşte.  Casei
         doar îi lipseşte curajul de a-i sta în cale şi, din lipsă de curaj, nu-şi
         lasă luminile noaptea aprinse, încurajând astfel pe cei ce bat doar
         noaptea la în geamuri, sting candelele, se furişează în vise, înfri-
         gurează ori înfierbântează, fură adevăratele gânduri pentru mâi-
         ne, punând în locul lor altele, îmbrăcate în alb dar de un gri negri-
         cios înăuntrul lor. Luminii nu i se mai pot ascunde detaliile, doar
         amănuntele sunt ascunse sub motive de tot felul, motive de ocolit
         ori de neocolit. Dar sunt ştiute dinainte urmările, şi chiar dacă a-
         jung pietrele să se mai lovească de acoperişul care e încă provi-
         zoriu, care încă nu poate să fie bună acoperitoare, neavând înve-
         litoare, a ceea ce sub acoperiş îşi are locul. Pietrele ajung şi acolo
         încă nu e linişte deplină, nelinişte şi nesigranţă fiind, încă, în toată

         casa.
           Lupta cea de pe urmă e începută. De la-nceput nimeni nu poate
         fi văzut ca învingător. Între Lumină şi Întuneric, între Adevăr şi
         Neadevăr, motivul luptei, este tocmai casa, nicidecum uşa casei...
         Va  învinge  Casa  Luminată,  dacă  nu  va  ceda  greutăţii  drumului
         spre Lumină sau va câştiga Întunericul o Casă care, încet dar si-
         gur, se va dărăpăna, lăsând în urmă pereţii duşi, de ape murdare,
         în pământ, înrobiţi durerii de a nu fi avut parte de împlinirea de a
         fi pereţii unei case pe care şi-au dorit-o şi au susţinut-o totdea-
         una, chiar când orbecăia prin întuneric. Lupta e în toi, nimeni şi
         nimic nu e cruţat! Pentru un suflet, oricum ar fi, mare sau mic,
         lupta e mare. Pentru un suflet mare e şi mai mare. Căci un suflet
         mare e un trofeu mare!
                                                                    24.11.13
            116
   113   114   115   116   117   118   119   120   121   122   123