Page 37 - Puţin, câte puţin
P. 37

Puţin, câte puţin


           să poată să ştie. Fiindcă e greu să mergi dinspre departe înspre
           departe, nicicui nu cer să încerce depărtarea să şi-o asume. N-ar
           avea de învăţat ceea ce ar vrea să înveţe şi cele care le-ar avea
           de învăţat, nefiindu-i clipei de care se teme de folos, şi-ar da li-
           bertate  judecăţii  după  măsuri  nepotrivite  făcându-şi  drum  toc-
           mai prin hăţişurile de care vrea să scape, spre margini de pră-
           păstii luminate, amăgitor, în culori vii şi jucăuşe. De-ar fi să în-
           veţe, ar avea de învăţat răbdarea, ar avea de învăţat ce înseamnă
           mal, şi ar avea de învăţat diferenţa dintre sus şi jos, cea pe care
           şi-o închipuie, fiindcă sus sau jos, în apropierea absolutului, ni-
           ciodată nu le-au mers paşii pe drumul ce şi-l simt acum fără măr-
           giniri şi fără parapeţi.
              După socoteala lumii, plec aşa cum vin, nimic mai mult. Fără
           de înţeles, chiar mie, de mă las de lume socotit, de socotesc aşa
           cum poate chiar mai bine decât unii am învăţat să fac socoteli şi
           pe care, pentru ei, când socoteli trebuie făcute, le fac fără să mă
           abat de la adevărul pe care şi ei ştiu că ar trebui să fie. Numai că
           eu am uitat de vrednicia socotelilor, nici acasă, nici în târg, nici
           pe drum fiind, nu socotesc. Ştiu lumea, şţiu ce preţ pune pe fap-
           te, ştiu ce preţ pune pe vorbe şi ştiu ce preţ pune pe lucruri. Şi
           ştiu că pe gânduri şi trăiri, pe toate cele de care ei au mai auzit
           din când în când, dar n-au ajuns, încă nu au ajuns sau niciodată
           nu vor ajunge, preţ nu au să pună niciodată, chiar dacă vor da
           ceea ce li se cere, cu gândul că fără motiv au dat. Ştiind nu cer,
           căci nu dau nimic şi nu fac nimic din cele ce au azi preţ. Câte-o
           vorbă de mai spun, o aud că supără, nefiind pe plac. Alteori se
           crede că aştept fapte asemenea răspunsurilor la vorbele mele şi
           ropote  de  cuvinte  însoţesc  privirile  ce  taie  şi  spintecă  precum
           securea  călăului,  punând  oprelişte  altor  vorbe  care-ar  putea  fi
           culoarea ce sare în ochi pe tabloul vieţii. Nedând nu primesc,
           fiindcă ceea ce pot da eu: trăiri, stări şi chiar picături de suflet,
           nici în galantare nu pot sta, nici pe lista de preţuri nu au loc, nici
           haină, nici podoabă nu-i, sprea a fi la vederea altora şi a primi
           laudele cuvenite. Şi nici nu spun că dau, ca să nu se creadă că
           cer...
              Mă  întorc  pe  mine  lumii  mele,  aşteptat  fiind  de  pregătiri  ce
           trebuie să le fac întru folosinţa altor dusuri şi întorsuri, dator mie
           şi propriei mele alegeri de a exista acum, aici, pentru a-l arăta pe
           astfel şi altfel, de oricâte ori astfel se pune de-a curmezişul vieţii,
           de oricâte ori se încăpăţânează a fi piedică sau doar prea sedu-
           cător în deznădejde ori înfumurare. Şi mă întorc şi pentru a avea
           de unde pleca, pentru a se şti unde pot fi găsit, de cumva sunt
           căutat.
                                                                       35
   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42