Page 112 - Puţin, câte puţin
P. 112

Daniel-Dumitru Darie

         să revină promiteau, dar în spate altceva gândeau şi doar când
         îşi aveau motive să revină, reveneau. Şi, uneori, aşteptarea era
         lungă, fiindcă în altă parte le era gândul. Paznicii îşi ştiau împlinit
         rostul. Casa devenea din ce în ce mai rece, alungându-şi singură,
         ştiind că altfel nu vor fi bine, pe cei ce şi-ar fi vrut să locuiască în
         ea...
            Alte şi alte furtuni şi adieri de vânt loveau pereţii casei. Mai
         loveau şi trăsnete, mai veneau şi hoţi căutându-i, pe la fereste,
         bogăţiile, care nu lipseau, ori lucruri de folosinţă. Pereţii se clăti-
         nau, stâlpii dădeau semne că prea multă greutate îi apasă, ori că
         sunt împinşi să cadă, pereţii erau loviţi cu pietre dar, ştiindu-se
         că ei făcuseră casa să fie aşa cum este, nicicui nu spuneau, doar
         câteodată spre a se lăsa la pământ căutau, simţind că se slăbesc,
         simţindu-se mai urâţiţi de fiecare bolovan sau piatră aruncată.
         Casei i-ar fi trebuit căldură, iar fi trebuit meşter priceput şi înţe-
         legător,  dar  ea  căuta  poleiala,  căuta  raza  pieizişe  care  să  îi
         accentueze conturul, se voia înălţată şi bine văzută. Uşa însă, des-
         chisă stând, fără să poată să stea închisă cum se cade, nu mai as-
         culta de nimic, nici de întrebări, nici de răspunsuri, nici de po-
         veţe. Începuse să se creadă că ea poate fi singura în măsură să în-
         călzească pe cei înfriguraţi, nebăgând de seamă că unii, care se
         plângeau de frig, erau prea înfierbântaţi, erau decăzuţi de pro-
         pria mândrie. Paznicii deja puneau casei beţe-n roate de nu era
         de ei ascultătoare, punând foc pe lângă pereţii ce nu se vedeau şi
         nimeni nu-i putea cerceta de sunt cumva ei aprinşi, ori o pustiau
         şi o lăsau în adormire.
            Un prim uragan, după atâtea cîteva furtuni, un perete a lovit
         cu furie. Şi l-a rupt de tot motivul ce-l avea, de perete şi stâlp al
         casei, făcându-l să se încline până aproape de pământul pe care,
         dacă-l  atingea,  pământ  se  făcea  şi  acolo  rămânea.  Uraganul  şi
         paznicii ieşiţi din casă, şi soldaţii dezertori din alte armate, aciuiţi
         în ea, loviseră fără cruţare. Casa era vraişte, curtea casei la fel,
         pereţii trosneau de ger, fiindcă oricâtă arşită şi foc ar fi fost, n-ar
         fi putut să întreacă puterea frigului ce îngheţase fiecare loc al ca-
         sei. Paznicii căutau soldaţi adevăraţi şi ieşiseră la drumul mare.
         Soldaţii dezertori căutau alte case, oricât de mici, chiar şi crăpă-
         turi de ziduri, să-şi găsească loc de odihnă şi petreceri. Nici un a-
         devăr nu mai era adevăr. Uşa se tot închidea şi deschidea, cre-
         zând că astfel poate să mai facă ceva să nu cadă cu totul casa.
         Paznicii o  tot trînteau,  supăraţi cumva şi ei pe uragan, nemai-
         avându-şi  nici  ei  liniştea.  Ei,  din  altă  parte  îşi  voiau  întăriri.  Ei
         aveau ordinele lor clare...
                                                                    23.11.13
            110
   107   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117