Page 97 - Puţin, câte puţin
P. 97
Puţin, câte puţin
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• Cei care-şi doresc o casă arătoasă aici, în Cer
abia dacă vor putea găsi o gazdă!
• Fii tu, femeie, aceea ce dată eşti să fii!
• Azi ursul de joacă la mine, mâine s-ar putea
să te trezeşti cu el în pat... Oare atunci jocul lui va va mai fi
plăcut?
• Frica şi neputinţele îl fac pe om să coboare înspre minciună, si-
nucidere sau crimă.
• Doar brazii bolnavi se aprind când îi loveşte fulgerul!
• Mereu îmi doresc să văd răsăritul soarelui. Apusul pot să-l văd de
oricâte ori vreau!
Aparenţe doar, acest acum
Mult a fost, puţin a rămas, s-a trecut
trecutul, s-a arătat viitorul, între ele fiind,
azi, aici, acum, timpul prezentului. S-au
însenintat orizonturile înfumurate, şi soa-
rele, faţă de altă dată nou, a risipit, fără să
aştepte să i se spună, ori să i se ceară, nori
de cenuşă. Era cenuşa arsurilor şi a trăi-
rilor arse, acele vechi trăiri ce aprinseseră foc de paie strălucitor,
care doar amintirii s-a păstrat ca foc, un foc ce, fără zăbavă, vremel-
nic şi fără folos ştiindu-se, în paie ude s-a ascuns, pentru a se putea
stinge, neştiut şi nevăzut, când focul cel veşnic, luminător şi de fo-
los traiului şi trăirii, printr-o străfulgerare din Cerurile înaltului ve-
nită, se va şti aprins, vestit de ploaia de stele căzute în străfundul a-
dâncului.
Prin mine însumi, am spus, din pornirea cea dintâi a tuturor în-
ţelesurilor care urmau să vină, şi prin mine însumi spun azi, ştiind
cu toate amănuntele şi ceea ce va fi, şi ceea ce, ca întâmplări ară-
tându-se a fi, sunt cele mai pline de înţeles amănunte ale urgiei le-
gării de pragul caselor străine şi de-al porţilor ce doar înspre înăun-
tru se vor deschise, stâlp. Ca rafale, care smulg valurile din rădăci-
na apelor, vin cele ce se pun în calea avântului pe care ţi-l vrei re-
adus drumului tău, pentru a nu se face ceea ce este de făcut. Prin
mine însumi ţie dându-mă, în mine se loveşte cu zel... Prin mine
însumi fiindu-ţi scut, printre lacrimi se trimit săgeţile care să te fa-
95

