Page 72 - Puţin, câte puţin
P. 72

Daniel-Dumitru Darie

         încercând a se înstăpâni, te ademenesc ori te forţează a dormi
         somn fără odihnă, într-o realitate a altora, a tuturor, cum spus es-
         te, ambiguu şi tăinuitor, plină de judecăţi şi prejudecăţi, contra-
         dictorii adeseori şi fără folos întotdeauna. Rând pe rând, ca ple-
         când dintr-un trecut al trecuturilor, în zbor mai repede ca vân-
         tul, paşii vor merge drumul dinspre ieri niciodată, prin posibilul
         acum, înspre sigurul şi singurul timp care nu se va mai lăsa prins
         între acele ceasornicelor care l-ar măsura doar de-ar putea mer-
         ge înainte şi înapoi.
            Ireversibile toate sunt, oricâte reversibilităţi crede sau caută o-
         mul să creadă că există. Cauzele sunt cauze, efectele sunt efecte.
         Le ştie omul pe cele care îi sunt date să le ştie, dar de cele mai
         multe ori îşi închipuie că le ştie. Şi nici nu se lasă convins de ade-
         vărurile care au fost, sunt şi vor fi. Nu va voi niciodată să creadă
         că viaţa este cauza morţii şi cât nu va voi să trăiască pentru a-şi
         prelungi viaţa, va tot căuta să prelungească ceea ce nu se poate
         prelungi, fiindcă ea, prin faptele lui, singură se scurtează. În ab-
         surdul necredinţei sale, îşi mai închipuie omul că dragostea este
         efectul iubirii, ca să se poată împăca, în faţa altora, cu ideea că
         dragostea poate fi cauză a iubirii. Doar cine iubeşte ştie ce este
         dragostea, ştiind că amândouă au cauzele  lor, diferite, dar  rar,
         foarte rar, omului îi este dat să le aibă pe amândouă în începu-
         turi. Din absurd s-a ajuns să se creadă că dragostea are nevoie de
         iubire ca început, fără a se accepta că iubirea singură se va aşeza
         în suflet, sub umbra necesară a dragostei, pentru a-i ierta aces-
         teia,  şi  omului,  păcatele  de  a-şi  închipui  că  ceva  din  trecut  se
         poate  să  fi  fost  ceea  ce  este  prezentul,  că  prezentul  e  ceva  ce
         poate fi, cu ceva, măsurat.
            Acum toate sunt începute, spuse deja prin acel cuvânt care
         nu s-a lăsat auzit, dar gândurilor s-a destăinuit, şi a trasat con-
         turul a ceea ce va fi formă, faptă, trăire, fără aşteptarea potrivirii,
         de care este convins, între plinul ce va umple golul, precum lu-
         mina nu-i lasă nici o şansă întunericului de a se mai crede atră-
         gător, când se ştie gol de orice strălucire, fiind deja potrivite, de
         cândva, din timpul alegerii celor scrise, celor ce scrise fiind, nu
         se tem de nici o împotrivire, ci doar stau în cuvenita aşteptare.
         Ţi-ai rostit gândul, cuvântul eu deja l-am scris, ţi l-am auzit de a-
         tâtea ori şi, sigur fiind de el, l-am înscris printre cuvinte, pentru a
         rămâne doar de tine ştiut, fiind acelaşi ce ştii că l-ai spus pentru a
         cuprinde  în  el  toată  trăirea  de  om.  Este  cel  care  va  fi  cauză  şi
         motiv începutului, începutul fiind cauză şi motiv pentru toate. Şi
         toate sunt deja cuprinse în cuvântul nostru.
                                                                    31.08.13
             70
   67   68   69   70   71   72   73   74   75   76   77