Page 114 - Puţin, câte puţin
P. 114

Daniel-Dumitru Darie

         zolvată. Şi chiar dacă le venise pe tavă ruptura legăturilor acelui
         perete, ei ordinul ţineau să-l execute întocmai. Şi, într-o zi ca toa-
         te celelalte, cu doar adiere de vânt, cu o ploaie mai rece, obişnu-
         ită, le-a ieşit în cale motivul întâmplării care să pornească cel mai
         cumplit uragan, cel care nu doar distruge, ci acela care i-a totul cu
         el, spre a putea arăta, altor uragane, puterea ce o are, să se poată
         mândri ca fiind altfel decât altele. Şi, ştiindu-l, apă la moară i-au
         dat pentru a se porni, ştiindu-l şi ajutat, în a se porni, de alte vâr-
         tejuri care, pentru a nu fi văzute ca vârtejuri, îşi ţineau vârful în
         pământ şi pâlnia spre Ceruri, spre a-i putea fura, chiar şi Cerului,
         lumina.
           S-a făcut pentru-ntâia oară să fie, pe uşa deschisă oricum de
         paznicii zeloşi a păzi casa doar ce cei veniţi cu gând curat, să se
         intre prin faţă, dar, de la primul pas pe uşă, din spate, pe la spate,
         pentru a nu mai exista scăpare, s-a lovit cu furie neagră, cea care
         şi drumurile şi privirile înspre zări senine le taie şi le mută înco-
         tro vor cei ce măsluiesc destine, pentru a se face ei înfloritori şi
         bogaţi. Şi-aducea, fiindu-i puterea sporită noaptea, spre miez de
         noapte şi dincolo de miezul nopţii, cârlige şi parâme cu care să
         înlănţuiască, săbii şi iatagane cu care să hăcuiască şi să spintece
         orice piedică pusă în cale-i, ba chiar şi care cu soldaţi nevăzuţi
         prin  întuneric,  care  să  împiedice  orice  nou  venit  să  stea  prea
         mult, dincolo de ceasul înserării, pentru a nu-i da nicicui prilejul
         de a cunoaşte de unde-i vine puterea înlănţuitoare şi cui i se su-
         pune fără crâcnire. Ştia metehnele uşii, ştia de paznicii pe care-i
         chemase, şi căuta chiar şi pe ei să-i îngrozească, voindu-se sin-
         gurul şi de-a pururea prădător, singurul care să se bucure de tot
         ceea ce era îmbucurare.
           Nu se lăsau nici paznicii mai prejos, în lumina zilei ei făceau,
         mai tot timpul legea, ei cotrobăiau peste tot, ei urcau în pod şi
         spuneau ceea ce văd, ei fluturau flamuri deasupra acoperişului, să
         fie văzute din depărtare, chiar şi focuri aprindeau, focuri cu fum
         gros, ca nu cumva să fie nevăzute. Şi mergeau şi prin vecini, pe la
         cei de care îi lega prietenia ajutorului dat pe ascuns, când încă nu
         ştiau seama casei, şi ei, ca răsplată, puseseră casa şi acestora la
         dispoziţie, pentru când ar fi vrut-o. Nu le mergea nici lor prea bi-
         ne, paznicilor lor, căci şi aceşti vecini aveau, îmbătrâniseră şi nu
         mai aveau putere, acum plăteau, chiar şi cu ziua, pe cei care-i apă-
         rau şi se străduiau să le aducă mai mult spor şi mai mult folos. Ca-
         sa le-ar fi fost bună, dar ştiind de la paznicii casei metehnele uşii,
         starea pereţilor, vraiştea ce tocmai ei au făcut-o, în pod, nu le tre-
         cea prin cap, pentru atunci, să se mai procopsească şi cu o casă în
         prag de părăginire. Căderea acelui perete îi făcuse să cam uite a
            112
   109   110   111   112   113   114   115   116   117   118   119