Page 84 - Puţin, câte puţin
P. 84

Daniel-Dumitru Darie

         rea dată îi este tocmai de această împotrivire. Sau mai se zice că
         ceea ce uşor se deschide odată, mereu uşor se va deschide şi al-
         tădată, fără să se ţină seama că strânsă de încheietură, cartea nu
         se vrea deschisă şi, când se deschide, sare de primele rânduri, pe
         acolo  unde  toate  începuturile  sunt  deja  spuse  şi  nu  se  mai
         înţelege  nimic.  La  fel  şi  cartea  care  se  lasă  greu  deschisă,  în-
         ceputurile sau capitole întregi vrea să le lase ascunse, şi se îm-
         potriveşte,  pentru  ca  cel  ce  vrea  să  ştie  tot,  pierzându-şi  răb-
         darea, să accepte că, doar frunzărindu-se, cartea lasă toate înţe-
         lesurile citite, restul fiind banalităţi fără importanţă. Doar cartea
         ce  de  la  începuturi  se  lasă  deschisă,  nimic  nu  are  ce  să-şi  ţină
         pentru ea, fiind cea care s-a completat singură cu note şi expli-
         caţii care să nu lase nimic să scape. Dar, de multe ori, am văzut
         cărţi care, mi s-au deschis la întâia atingere, deşi de-abia că au
         putut fi întredeschise de alţii, strânse cu prea multă putere, ştiind
         că vor fi repede închise şi cu mâzgălituri şi pete urât mirositoare
         se vor alege. Şi de-aceea ştiu să nu mă mai las, aproape nicio-
         dată, înşelat.
            De citit, cei mai mulţi citesc, pe fugă, la vremuri nepotrivite,
         cărţi pe care le văd ca potrivite, doar pentru că ştiu că trebuie să
         citească,  aşa  cum  şi  alţii,  în  aceleaşi  vremuri,  citesc  alte  cărţi,
         care  celorlalţi  le  sunt  potrivire.  Din  această  nepotrivire  unii  a-
         jung să înveţe ceea ce n-are nici în clin, nici în mânecă, cu ceea
         ce ei aveau de învăţat şi se aleg cu alergătura după alte şi alte
         cărţi, adesea chiar ajung să pună mâna pe o carte de colorat, ca-
         re-şi face sensuri după cum este culoarea aleasă, doar pentru a
         nu se arăta celorlalţi ca fără carte. Însă la orice examen, repetenţi
         sunt, chiar dacă nici în ruptul capului nu recunosc, dând vina
         ori pe carte, ori pe cei care l-au îndemnat a fi cititor, crezînd ei
         că a citi e tot una cu a se juca, mai degrabă, cu formele literelor,
         chiar şi cu focul, de nu le iese socoteala aşa cum şi-o fac dina-
         inte.
            Câte unii, plini de ifose, care, citind ori necitind, se dau drept
         adevărat tălmăcitori ai unor înţelesuri care de oricine se pot în-
         ţelege, sau, dacă nu sunt crezuţi, ori vor să fie cu totul crezuţi,
         răstălmăcesc propria tălmăcire, dând cărţii sensuri care o fac să
         se vrea citită de câţi mai mulţi, ori de nimeni atinsă, dacă se lasă
         convinsă de răstălmăcirile scrise în cuvinte frumoase, cuvinte de
         laudă, care, separat luate, au valoare dar nu dau valoare de n-au
         nici reazem, nici sprijin, nici motiv, ci sunt spuse doar ca să ia o-
         chii prin scânteieri care se pot împrăştia şi se pot pierde, fără ur-
         mă. Şi-aşa se face că se găsesc unele cărţi cu mult prea multă va-
         loare care pe ele însele se găsesc, crezându-se ca putând fi citite
             82
   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89