Page 47 - Puţin, câte puţin
P. 47

Puţin, câte puţin



                                     Vorbe înspre îndreptarea lumii

                              •  E atâta haos în lume, atât de puţini cei ce
                              nu îl confundă cu dezordinea, că s-a ajuns la
                              dezordine!
                              •  Mulţi, foarte mulţi, se temeau până acum de
              moarte. Acum au ajuns să se teamă de viaţă! Acum se intra în
              normalitate deşi, cei care se tem, nu îşi pot imagina că motivele
              nedrepte i-au adus pe calea dreaptă!
           •  Nu-i vrednic de a urca la Ceruri cel care nu a ajutat măcar pe
              un altul săîşi vadă păcatele şi să se gră-bească a se lepăda de ele!
           •  Întunericul nu are culoare, dar are răceală!
           •  Emoţiile  dau  măsura  neîncrederii,  nicidecum  a  puterii  senti-
              mentelor!
           •  Când lacrima durerii îngheaţă pe obraz, îngerii plâng şi ei!
           •  Nu mă consider un om spiritual, căci eu n-am blazon. Blazonul
              te face credibil. Eu doar trăiesc aşa cum mi se dă să fie orice
              clipă!
           •  Mari sau mici, cuvintele sunt jaloanele care ar trebui să ştim că
              vor ghida drumul deja creat. Rămâne doar a fi mers.
           •  Focul nu se stinge când mocneşte. Mocnind este distrugător!


                                           Neliniştea liniştii nopţii


                                       Spuneam,  unuia,  altuia,  celor  care
                                    căutau  să-mi  audă  spusele,  că  am  obo-
                                    sit.... şi ţie ţi-am mai spus despre visele
                                    din care ştiu ce-i cu tine, spus, aşa cum
                                    totdeauna,  în  vis,  cu  înţelesuri  trecute
                                    de cuvinte şi fapte, pe de-a-ntregul, cu a-
           mănunte în care este ştiut şi firul de păr ce ţi-l mişcă vântul, altfel
           de nesimţit, ce mişcă firele de praf care ţi-ar putea farda privirea
           prea mult ai obligat-o să privească realităţi absurde, ori tresărirea
           speranţei  care  se  simte  pierdută  de  adevăr,  obligată  să  stea  de
           veghe  la  propriul  catafalc,  pe  care  gândul  prefăcut  în  dorinţe,
           mascate, i l-a rostuit, cumva, cândva, într-o grabă ce chiar şi pe
           el, de ar fi avut un strop de lumină, să vadă, l-ar fi speriat. Visele,
           acele  vise,  dincolo  de  oboseala  mea,  au  obosit  şi  ele  să-ţi  mai
           vadă tânguirea şi mersul înainte pe care abia aştepţi să-l faci spre
           înapoi... Şi l-ai face de nu ţi-ai ţine mândria ca stindard...
                                                                       45
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52