Page 78 - Puţin, câte puţin
P. 78
Daniel-Dumitru Darie
din alte vieţi, despre vieţi care vor urma, despre fapte ce altfel
vor fi făcute, fiindcă sunt începuturi care nu se pot repete, se
vorbeşte, ca şi cum continuitatea ar fi o normalitate, depăşind
pragul morţii, cea însuşită de mai toţi, aproape totdeauna, ca un
punct de final, ireversibil.
Despre viaţa de acum se vorbeşte atât de mult, încât nu mai
are nici timpul cum să facă loc altor gânduri, nicidecum altor
vorbe. Nici dintre cei care ştiu, dintre cei care vor fi înţeles, ci
doar cei care s-au învrednicit a li se da cunoaşterea a mai mult
decât clipa trecătoare ce este numită viaţă şi dată tocmai ca
şansă a urcuşului sau coborâşului, nu se prea ostenesc să pri-
vească mai departe, în orizontul pe care ori vor să-l vadă îngust,
ori îl văd îngust, cu puţin mai departe decât mersul oricui a vrut
să meargă pentru a se întâlni cu lumea de dincolo de linia, destul
de bine conturată, a nevăzutei realităţi. Tocmai cuvintele ce altfel
le mânuiesc abil, îi dau de gol, toţi şi asemenea tuturor, văzând
greşeala ca şi greşeală, mai greu sau mai uşor de îndreptat, vino-
văţia ca vină, chiar dacă prin greşeală la vină s-a ajuns, timpul
trecut ca timp trecut cu urmările d0ar în trecut şi, pe de-a-n-
tregul, în prezentul care e mai greu sau mai uşor. Către altădată,
către mai departe, nu merge nici măcar gândul...
Moartea, nu lipseşte din nici un gând al omului, chiar dacă nu
îşi recunoaşte nimeni adevărul, şi nimeni nu s-ar recunoaşte me-
reu gânditor înspre ea. Că se fac lucruri sau fapte care să fie trai-
nice până la moarte, ori că nici moartea nu poate schimba o sta-
re de fapt, sau că doar moartea poate schimba ceva ce nu se do-
reşte a se schimba, se gândeşte sau chiar se spune. Moartea doar
este o certitudine iar certitudinea ei dă vieţii omului, dă omului,
dorinţe şi puteri pe care, abia când certitudine devine timpul tot
mai scurt până la moarte, ştie, înţelege şi recunoaşte, că i-au
scurtat viaţa.
De după ce omului i s-a dat moartea ca prag, cel firesc, ştiut
fiind că îşi va urma gândul născocitor de încercări, şi gusturi, şi
dorinţe, de împotriviri şi căutări a mai uşorului în locul a ceea ce
era aşa cum trebuia să fie, morţii i-a găsit omul folosinţă în a-şi a-
duce sieşi toate laudele şi toate foloasele a ceea ce era, zi de zi,
timp al vieţii cu toate ale sale. Fraţi încă fiind cei ce printre pri-
mii erau oameni ai lumii Pământului, cel ce nu primise ceea ce
primise celălalt, voind ca nici o deosebire să nu se vadă, crezân-
du-se nedreptăţit, o dreptate a sa căutând, o dreptate a dorinţei
de laudă şi îmbucurare asemenea a ceea ce el simţea şi toţi
credeau că simt, credinţa şi-o avea ca vrere, şi pentru că nu a
fost aşa, a luat calea prăvălirii în abisul faptei de nefăcut. Şi-a luat
76

