Page 50 - Puţin, câte puţin
P. 50

Daniel-Dumitru Darie

         miră  când  văd  fumul  dus  de  vânt  în  depărtări  însă  norii  stau
         grămadă, gata să tune şi să fulgere, deasupra caselor lor. Şi chiar
         după ce casele de focuri le sunt nimicite, întrebări îşi pun despre
         norii ce nu se dau duşi încotro bate vântul, ci, dimpotrivă, con-
         tra vântului merg. Înţeleg puţini că doar norii ce se lasă prea jos,
         la aceleaşi obiceiuri ca oamenii ce privesc pământul ce le lunecă
         de sub picioare, se dedau. Cei ce îşi aţintesc ochii spre tăriile ce-
         rului, nici stelele care-i lasă de oameni văzuţi, nu-i fac săşi ducă
         într-altă parte drumul, altfel decât cel pe care îl au rostuit să îl
         facă.
            Grei şi îndărătnici, azi, ţi-s paşii... Ce-mi este dat să văd eu la
         oameni şi cum eu văd lumea, greu nu-mi este să spun. Oricărui
         animal i se pot pune pantofi... Maimuţa care va învăţa să poarte
         pantofi cu toc înalt, chiar şi când îşi va da capul pe spate ca şi
         cum ar privi soarele în ochi, doar se va maimuţări sau când ca-
         pul şi l-ar pleca, crezîndu-se că priveşte pământul deşi ea doar se
         va  strâmba.  Oricum  ar  învăţa  să  tropăie,  spre  a-i  auzi  cât  mai
         mulţi trecerea-i, nu va fi femeie, nici măcar maimuţă evoluată.
         Tot aşa va fi motanul ce se va arăta încălţat, chiar şi şoarecii îl
         vor  privi,  dar  nu  va  ajunge  nici  măcar  un  motan  nobil,  nici-
         decum  un  bărbat.  Şi  maimuţa  şi  motanul  doar  vor  ajunge  un
         timp priviţi, în vorbele tuturor, chiar şi zarva vor face cât se va şti
         de ei. Dar mai apoi chiar şi amintirea lor va muri.
            Mai sunt însă, pe pământ, şerpii, iar în ape, peştii. Sunt cei de
         care nimeni n-a auzit şi la care nimeni nu s-a gândit să-i ştie ca
         putând purta pantofi. Sunt doar târâtori şi lunecoşi, dar degrabă
         neputincioşi a face faţă locurilor în care nu pot să se târască ori
         să lunece. Şi mai tot timpul sunt reci, răcindu-i graba cu care ies
         în faţă şi graba cu care fug spre locuri fără motiv de viaţă a celor
         ce stau la vederea tururor, înfruntând ceea ce au de înfruntat,
         căutând să nu fie lunecoşi şi nici picioarele să le tremure.
            Precum şarpele, pe ascuns, seara îţi strecori gândul înspre mi-
         ne, crezând că ţi se va întoarce ştiutor despre mine, prea mândră
         să crezi că ale nopţii tale gânduri te-au trădat şi te trădează. Doar
         ele, cele ale nopţii, cele ale somnului se mai gândesc să aibă grijă
         de tine, tu nu-ţi mai ai de mult. Sau poate ştiu că nu pot fi pre-
         cum şarpele, aşa cum ţi-ai hotărât tu să-ţi fii... Precum peştele,
         dimineaţa,  aluneci  prin  apele  pe  care  le-ai  tulburat  destul  ca
         abia  să-ţi  fie  pentru  nouă  vieţi  pentru  a  le  limpezi,  să-ţi  aduci
         înapoi gândurile, temătoare de adevăr şi temătoare de lumea în
         care  fluturi,  încă  mult  prea  mândră  pentru  realitatea  care  eşti,
         steagurile fericirii şi împlinirii...
                                                                    26.06.13
             48
   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54   55