Page 80 - Puţin, câte puţin
P. 80

Daniel-Dumitru Darie

         omorât trăieşte, iar el, atât cât îi mai este dat să trăiască, nu mai
         este cu totul el, este mereu o umbră a celui pe care l-a omorât.
         Şi  mai  trăieşte,  zi  de  zi,  clipă  de  clipă,  în  toate  gândurile  sale,
         gândul fiind greu desprins de cel ce, plecând în moarte, înainte
         de vreme, şi-a lăsat gândurile nesfârşite, ca o poruncă, sau bles-
         tem, peste vremuri.
            Şi aşa a fost dintotdeauna... Iar când oamenii n-au mai fost
         fraţi,  dar  încă  de  aveau  ca  fraţii,  uitând  omorul  care  pe  frate,
         prin frate, morţii l-a dat prin gândul din minte pornit, doar pen-
         tru  o  vorbă,  ce  trebuia  să  fie  vorba  prin  care  s-a  spus  ceva  ce
         avea cineva de spus, prin fapte şi motive asemenea, mulţi au fost
         omorâţi şi mulţi au murit. Şi mereu s-au găsit ori s-au scornit,
         motive prin care, unii, pentru a-şi arăta o măreţie închipuită, au
         luat altora dreptul de a trăi viaţa. Pe atunci încă nu existau legile
         învăţăturile care caută azi motivaţii bune pentru fapte rele, încă
         nu  aveau  oamenii  şi  alte  idei  care  să  le  îmbete  minţile,  şi
         moartea nu se arăta atât de des, cum azi se arată, de oameni a-
         dusă altor oameni. Pe atunci şi legea era lege, omorul fiind o-
         mor, şi, pentru că se ştia că cel ce omorâse chin avea să-i fie via-
         ţa, prin lege i se curma suferinţa cea mare, cea a zbaterii în re-
         grete şi în urmările gândurilor ce nu ar fi putut, cu nimic şi de
         nimic, stăvilite...
            Dacă ar fi să creadă că moartea e doar trecerea dintre ceea ce
         se vede şi ceea ce nu se vede, aşa cum naşterea face să se vadă
         ceea ce nu este văzut, omul n-ar mai avea ca răspuns, ori ca şi
         soluţie a dorinţei sale de a fi stăpân al vieţii, moartea. Aşa ar şti
         că între moarte şi nemoarte stă viaţa, ca reper şi ca timp de re-
         găsire a ceea ce a fost şi ceea ce va fi, el, prin el, prin sufletul său,
         necunoscător al morţii. Dacă ar sta să-şi găsească propriile ade-
         văruri, nu s-ar lăsa rătăcit pe căile separării dintre cel ce este şi cel
         ce face, făcându-se executant a ceea ce i se spune. Fiindcă multe
         i se spune, de către cineva ori chiar de către el, cel care adună de
         la  toţi  spusele  prin  vorbe  sau  fapte  şi,  pentru  sine,  şi  le  face,
         pentru a nu-şi recunoaşte marea-i naivitate, idei proprii pentru
         care, un timp, s-ar lua chiar şi cu Cerurile la bătaie, dacă Ele i-ar
         spune  că  n-au  nimic  de-a  face  cu  adevărul.  Găsindu-şi  adevă-
         rurile, nu s-ar mai da împins de la spate, asemenea celor de la
         începuturile omenirii, de cei ce promit doar, dar nimic nu dau,
         spre a căuta calea cea uşoară a avutului fără faptele care să-l facă
         a merita răsplata ce o vrea şi ar trăi ceea ce-i este dat, nemurirea
         cea adevărată, fără a căuta a prelungi viaţa lumească, uitând de
         cea de totdeauna, şi morţii nu s-ar da, singur, de viu.
                                                                    29.09.13
             78
   75   76   77   78   79   80   81   82   83   84   85