Page 32 - Puţin, câte puţin
P. 32
Daniel-Dumitru Darie
mine, cel care nu spun că îmbătrânesc, trecerea îmi este mult
mai dragă, fiindcă aşa pot cuprinde mai multe din nelimitata
cunoaştere pe care o putem avea. Şi de ce n-aş vrea să cunosc
mai multe? Dacă m-aş grăbi să cunosc mai mulţi oameni, aş pu-
tea cu adevărat să cunosc şi altceva? Totul nu e un tot întreg da-
că nu cuprinde şi restul.
Tu-ţi vrei timpul potrivit, dar tu cât te potriveşti timpului? Şi
de ce te plângi că nu mai ai timp pentru toate, l-ai folosit pe tot
ce l-ai avut să-l învinovăţeşti că trece acum fără să ţină cont de
dorinţa ta, de dorinţa de a-ţi reda, când tu vrei, timpul pe care-l
laşi să stea la palavre cu aşa zise căutări ale convingerilor pe care
abia ce le găseşti şi la care te tot gândeşti să te convingă cu mult
mai mult decât pe ele însele ar putea-o face. Nimeni, şi nici tu,
pe mâine, înainte de a-l întâlni, nu l-a văzut... Oricît te-aş aştepta
să arate aşa cum îţi închipui, doar de nu trăieşti este, sigur, aşa
cum vrei tu...
Timpul îţi trece, tot asta spui şi tot asta se întâmplă. Nu eşti de-
parte de adevăr, dar să-i laşi o clipă de răgaz şi să nu-i mai com-
pari prezentul cu trecutul nu îţi trece prin cap, să-i dai o clipe de
răgaz, nefiindu-i însoţitoare printr-un gând răzleţit, căutător în
stânga şi în dreapta, căutător spre stânga şi spre dreapta, ori în
sus, ori în jos, nu-ţi prea e la îndemână. Şi te miri că nu stă pe
gânduri când trage linie şi se socoteşte, când mai adaugă şi cli-
pele pierdute, când nu se dă înapoi să îţi arate mereu doar ceea
ce s-a pierdut şi se laudă că nu-i dai motiv să ţină cont de ceea ce
s-a câştigat?
Tu îl tot numeri, el tot te arată cu degetul... Tot tu de înfurii pe
el, el n-o face, doar îţi întoarce spatele şi te lasă, ruptă de orice
realitate, să faci pe titirezul întrebându-te “cum ar fi fost dacă...”?
Îşi ştie rostul lui, şi tu puteai să-l ştii pe-al tău, dacă, mai de mult,
nu căutai şi nu ţi-ai fi găsit obiceiul de a-l socoti înainte de a-l
vedea trecut şi de a-l pune ca semn în calendarele care acum pe
toţi pereţii stau şi râd cu gura până la urechi, uitate de timpul ce
nu le-a luat în seamă, doar pentru tine fiind de neuitat, pentru
alţii doar de văzut şi luat aminte.
Trece timpul, trece... Dar care-i este trecerea adevărată. Trece
al tău, trece şi-al meu, dar cum trecerea timpului tău e la fel ca
trecerea timpului meu? Ţi-aud gândul care nu înţelege vorba
prin care-ţi spun despre timpul destul pe care-l am, dar timpului
meu nu îi dai crezare, nici măcar clipei pe care o ştii, căci a fost
şi clipă a ta. Îţi doreşti să fii timpului stăpână, însă doar trecerea
pe care nu i-o poţi stăpâni, o vezi...
11.06.13
30

