Page 21 - Puţin, câte puţin
P. 21

Puţin, câte puţin


           trezesc, ca şi învăţătorii lor fac. Dar nu despre ei vreau eu să îţi
           spun, despre cei ce lasă faptele în calea tuturor, eu mă gândesc, re-
           cunosc, uneori cu milă, la cei care, de voie, de nevoie, fac în gând
           faptele, căci ajung să le creadă făcute şi văzând că nu au ceea ce au
           ajuns să creadă că au luat, mai tare se pornesc în făptuiri, dincolo
           de gând. Şi despre cei ce nu la lucruri de gândesc, ci la om, la trăiri
           şi rosturi pe care nu le au ei, dar alţii le au, pe care le vor şi, voin-
           du-le, cu dinţii trag să le ia.
              Dacă stai să auzi cât zornăit de lanţuri se poate să se facă şi cât
           de mult se face, dacă stai o clipă nemişcată, să poţi auzi cheile poc-
           nind în lacăte, te vei întreba, în următoarea clipă, şi în clipa ce va
           urma clipei întrebării te vei mira, de marea şi tot mai marea dife-
           renţă dintre adevăruri şi adevăr, de-ai crezut că toate adevărurile
           spuse sunt părtaşe la făptuirea adevărului care-l face pe orice om
           asemenea ţie şi te vei întreba şi dacă nu cumva tu ţi-ai mai greşit
           câteodată, la fel ca ei. Te vei mira să auzi, doar pe dinăuntru închi-
           zându-se, după porţi şi garduri de netrecut cu privirea, tocmai pe
           cei care nu au, şi sunt aceeaşi pe care i-ai auzit cuvinte frumoase
           spunând,  despre  cinste,  despre  omenie,  despre  iubire  şi  despre
           mâna  întinsă  spre  cel  ce  nu  are,  de  fiecare  dată,  fără  nici  o
           excepţie. Dacă laşi să se coboare seara, sau poţi să vezi dincolo de
           pereţii unor iatacuri pe cine ştie unde rătăcite, plecate din locul în
           care ar trebui să fie, uimirea te va cuprinde, văzând faptele şi, mai
           ales, vorbele faptelor. Dar nu te vei mai mira, apoi, că aşa de de-
           parte este Cerul de Pământ, că spre Cer se urcă, spre Pământ doar
           se cade.
              Am văzut multe şi am trăit fără să ştiu, atât cât mi-a trebuit să îmi
           dau seama, în curţi cu porţile ferecate. Am dormit, toropit de obo-
           seală fără motiv, în case cu uşile mereu încuiate pe dinăuntru, cu
           storurile trease şi cu locuri de tras cu ochiul spre ceea ce este în a-
           fară. S-au întâmplat toate şi din aceste întâmplări ştiu acum de ce
           unii fac asta. Nu mai am îndoieli nici să spun, nici să îndemn, pe
           cei care cred că aşa se pot feri de cei răi, să nu se lase înşelaţi, şi
           nici să creadă că e bine să facă ceva asemănător înşelătorilor. De
           vor face pasul acesta, pasul ce-l va urma nu-l vor putea da înapoi.
           Şi, după primii doi paşi, nu se vor mai da înapoi să facă alţii şi alţii,
           cât vor putea de mulţi. Am văzut acolo cât de săraci sunt şi cât de
           mult îşi doresc ceea ce au alţii. Şi din acea dorinţă, cumnecum,
           doar pe unii îi cheamă, îi atrag, îi ademenesc, să-i caute pe la porţi,
           să le deschidă uşile care nedeschise fiind, scârţîie de aud până şi
           cei adormiţi. Şi doar atunci când aceştia sunt pe uşă intraţi, lumină
           pe chipul celor înăuntru vieţuind se face. Şi se aude vorba ce caută
           a lua, de la cei care au, aceia chemaţi, căci ştiuţi sunt ca avuţi, lu-
                                                                       19
   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26