Page 96 - Puţin, câte puţin
P. 96
Daniel-Dumitru Darie
când ţi-i scoate în faţă, învăţându-i ce să mintă pentru a te amăgi,
cuvinte ce îţi sunt pe plac, cuvinte care te fac să zăboveşti prea
mult în gîndurile minţii. Să-ţi amintesc despre viitorul pe care îl
ştiai, alături ţi-am venit, ştiindu-ţi de mai înainte de a fi rostită
chemarea, prin el, cel ce mie mi-a fost ajutor, despre ceea ce ţie
îţi este de trebuinţă ca ajutor, ştiind. Privind cerul din spatele tău,
cerul din spatele meu îl văd şi mi-l amintesc, şi-mi amintesc de
multele tale ştiute, doar de tine, cele care încă îţi pun piedici pa-
sului ce-l faci, pentru a nu-ţi avea pasul următor, ca mai apoi,
toţi paşii într-un îndărătnic mers să-ţi fie, într-un continuu du-te
şi continuu vino, ori într-un cerc ameţitor. Privind cerul ce, dacă
îţi ridici privirea înspre el, ca şi mie ţi se va arăta, stau cu tine, de
veghe ţie, când ard focurile ori când gheţurile se rup de atâta a-
păsare ce vine asupră-le spre a veni spre tine, tocmai pentru a
vorbi ca oamenii, a trăi ca oamenii, pentru a ne cunoaşte timpu-
rile care vor ne vor veni nouă ca oameni, lăsând fără cuvinte, şi
fără fapte, teama care-ţi dă târcoale, frica nedefinită ce te ademe-
neşte în mrejele căutării de ajutoare peste tot.
Din faţă, din spate, de departe şi de aproape, de foarte
departe, rar de foarte aproape, te văd, văzându-mă, şi le văd pe
cele ce au fost şi nu mai sunt, pe cele ceau murit, născute fiind
din neputinţa unor învăţături nefireşti, ori din moartea neputin-
ţelor învăţăturilor şi cunoaşterii omeneşti, din necunoaştere şi
mândria ce dădea naştere unei altfel de încrederi, pe cele ce-şi
merg drumul spre sfârşit, pe cele ce se zbat şi în cale, voindu-se
stăpânitoare fără voie, se pun. Şi pe cele ce stau pe creştetele
noastre, gata să vină şi să se-mplinească, le văd. Fiindcă nimic nu
este ascuns, doar de cele ce se trimit pe ascuns nevoie avem să
nu ne temem, să nu le jucăm cum vor voi, spre a nu ne fi nicio-
dată semn de neputinţă, semn de necunoaştere, semn de bu-
năvoinţă şi semn de biruinţă a ceea ce nu pot fi biruitoare decât
pentru cei care, vânzându-se sau pierzându-se, pierduţi şi fără
împliniri sunt şi aşa, pentru totdeauna, rămân. Prin tine acum,
pe mine cel de cândva, cel nepregătit de a trece prin furci cau-
dine şi strâmtori de stânci ce se bat cap în cap, pe cel prins la
strânsoare de pietrele rupte din stâncile ce n-au reuşit să-ş sfar-
me, îl redescopăr şi redescopăr calea. Căci dacă eu am primit să
fiu ajutat, şi tu ajutorul îl poţi primi, dacă te vrei ajutată. Şi dacă
eu am reuşit, şi tu vei reuşi, de-ţi vei voi reuşita, aşa cum îţi este
dată să-ţi fie, uitând de teamă, de ruşinarea prin neadevăr şi de
mândria cea stricătoare de viaţă şi rost, de minciuna care nu dă
pe faţă toate motivele de teamă...
09.10.13
94

