Page 41 - Puţin, câte puţin
P. 41
Puţin, câte puţin
trecut mult, doar cât i-a trebuit să nu piardă o zi importantă, şi,
cu nerăbdare, cu grabă, a ajuns la coliba care se vedea a fi mai în
paragină, de parcă nimeni n-ar fi locuit acolo. Încă sfios, a bătut
de trei ori, a tras oblonul, şi a întrebat: Cum pot să vând mai
mult, pentru a strânge mai mulţi bani, ca să mă pot muta în o-
raşul curţii regelui?
Privea ochii înţeleptului, care se arătau trişti, obosiţi, parcă
lipsiţi de lumină. Nici n-a fost greu. În gând să-şi spună: Aşa
priveşte un om singuratic, ce pe nimeni nu-şi are aproape, ce-i
de lume izolat. Aproape speriat, şi-a spus sieşi: Nu am prieteni,
de rudele ce mă mai caută eu fug, pe cine am eu? Mereu îmi este
frică a mă întâlni cu ei, căci frică-mi e că îmi vor cere bani, sau
ajutor...
Pe drumul de întoarcere a luat hotărârea: Din ceea ce va
câştiga, lucrând şi vânzând mai mult, îşi va ajuta puţinii prieteni,
rudele şi vecinii, toţi oameni sărmani, care abia se descurcau de
pe o zi pe alta. După câteva săptămâni vedea roadele hotărârii
lui: vindea de două ori mai mult şi, deşi pe mulţi îi ajutase cu
bani şi mâncare, lui îi rămânea mai mult, nici nu se vedea că el
şi-i împuţinase, dându-le altora. Şi a ţinut-o tot aşa, după câteva
luni reuşind să strângă cât să-ţi ia o căsuţă în oraşul de care-i era
legată năzuinţa lui veche. Oraşul avea un târg mare, cumpărători
veneau de peste tot şi nici nu mai trebuia să piardă timp pe
drumul, dus şi întors, între satul lui şi oraş.
În târgul cel mare veneau şi călători de peste mări şi ţări, cu
pungile doldora de bani, iar el vindea tot ce producea. Îi ajuta
pe oameni şi, pe lângă cei pe care îi ajuta, îşi făcuse mulţi prie-
teni, nu mai simţea singurătatea care îl apăsse crunt până atunci.
Dar, ca să poată să-şi împlinească visul, de a câştiga, de a fi cu-
noscut, de a avea ucenici şi de a avea propria-i prăvălia, nu era
de ajuns. Nu avea timp să lucreze mai mult, nu-şi avea timp pen-
tru nimic altceva, făcea tot ceea ce creadea că se poate face. Că-
uta cheia prin care să poată să treacă şi această barieră, dar nu o
găsea. Nu putea nici să vândă mai scump, pentru că alţii produ-
ceau la fel ca el, la fel de bune, şi cumpărătorii n-ar mai fi venit
la el. Trebuia deci să meargă iarăşi la sfătuitorul lui, înţeleptul
mut din casa părăginită, spre a-i mai cere un sfat, unul care să-l
facă să guste din cupa împlinirii .
Abia îşi înfrâna aşteptarea de a ajunge din nou la uşa colibei,
cu încrederea deplină că va primi răspunsul cel bun, la fel ca
altădată. Se temea doar să nu fi murit cel căruia nu ştia cum să-i
mulţumească. Şi aşa credea când a ajuns în faţa colibei, care era
şi mai dărăpănată, ca şi părăsită...
39

