Page 88 - Puţin, câte puţin
P. 88
Daniel-Dumitru Darie
lui de folosinţă, în treaba lui de-a vieţui, mai rar fiind setei de tre-
buinţă, doar celei mari, cea care nu căuta gustul apei.
Şi tot mai mulţi oameni sunt însetaţi, de setea ce şi-o vor, ne-
maibând, ci sorbind picături răzleţite... Şi fântânile, aceleaşi fiind,
nemaifiind alte ape care să le umplă, unele de bună voie s-au
secat, altele, crezând că pot fi apă bună pentru fiecare, două şi
mai multe curgeri şi-au ales să aibă, acoperindu-se de lumina
soarelui, spre a fi răcoroase, crezând că lumina le-ar putea tul-
bura liniştea de care însetaţii trecători, mereu pe fugă, se tot
plângeau că şi-o doresc, linişte pe care nici ele nu o ştiau cum e
să fie adevărată, şi nici limpezimea, mereu tulburată de coborâ-
rea în adâncuri a izvoarelor, rămase la mâna nisipurilor mişcate
de arşită ori de ger.
Aleargă toţi spre fântâni făcute de alţii, izvoarele, de-s găsite
tot în fântâni li se adună apa, spre a fi pentru toţi, pentru oricine.
Şi se văd fântânile, şi cele care de departe se văd, spre ele cei do-
ritori de însetare şi de potolire a setei aleargă, şi se-apropie, pri-
vindu-le în adâncul goliciunii lor. Chiar şi cele care, ascunse du-
pă colţuri stau, tot sunt cercetate, de cei ce-şi aduc aminte de se-
tea ce-ar trebui să o aibă, spre ciutură caută, şi apa, ce-n picături,
prin ea de mai rămâne, încearcă a o şti după gust. Cele care de
departe se văd, curgeri multe şi-au lăsat de oameni făcute, ştiin-
du-se fără adâncime şi fără izvoare prea mari, dar mari adună-
toare de apele de ploaie şi de resturile zăpezilor. Doar fântânile
ce îşi au izvorul lor, privesc spre Cerul înalt, limpezindu-şi apa în
lumina Soarelui şi liniştindu-şi dorinţele în liniştea nopţilor în-
stelate...
Potolirea setei, a celei mai înfiorătoare şi înăbuşitoare, o vor
mai toţi, şi ciutura o coboară şi o ridică multor fântâni, dar mai
mult să vadă nu vor... Câtă lumină e în strălucirea apei, acolo, în
adâncul ei, de-i învălurită, ori de-i năvalnică, de-i limpede ori
plină de mâl şi de vieţuitoare nevăzute din adâncuri, puţini se
încumetă să vadă, doar de setea clipei păsându-le. Nu se prea ca-
ută, în vremea de azi adevărul, nu se vrea ştiut, nu se vrea să fie
departe ceea ce e departe, ori, dimpotrivă, aproape ceea ce e a-
proape. Fântânile privite sunt doar, pentru a culege picăturile
potolitoare de sete, ciuturile. Acolo, doar acolo, de-ar şti cei ce
beau apa, ce-ar găsi de ar fi ciutură care se cufundă după dorinţa
omului, s-ar minuna, de-ar găsi Raiul, şi n-ar mai căuta alte fân-
tâni, sau doar izvoare cristaline ar mai căuta, ori, de-ar găsi Ia-
dul, de sete, dar mai ales de dorinţă, s-ar lipsi. Doar că nodurile
ghemurilor nu mai se caută a se desface...
30.09.13
86

