Page 50 - Puţin, câte puţin
P. 50
Daniel-Dumitru Darie
miră când văd fumul dus de vânt în depărtări însă norii stau
grămadă, gata să tune şi să fulgere, deasupra caselor lor. Şi chiar
după ce casele de focuri le sunt nimicite, întrebări îşi pun despre
norii ce nu se dau duşi încotro bate vântul, ci, dimpotrivă, con-
tra vântului merg. Înţeleg puţini că doar norii ce se lasă prea jos,
la aceleaşi obiceiuri ca oamenii ce privesc pământul ce le lunecă
de sub picioare, se dedau. Cei ce îşi aţintesc ochii spre tăriile ce-
rului, nici stelele care-i lasă de oameni văzuţi, nu-i fac săşi ducă
într-altă parte drumul, altfel decât cel pe care îl au rostuit să îl
facă.
Grei şi îndărătnici, azi, ţi-s paşii... Ce-mi este dat să văd eu la
oameni şi cum eu văd lumea, greu nu-mi este să spun. Oricărui
animal i se pot pune pantofi... Maimuţa care va învăţa să poarte
pantofi cu toc înalt, chiar şi când îşi va da capul pe spate ca şi
cum ar privi soarele în ochi, doar se va maimuţări sau când ca-
pul şi l-ar pleca, crezîndu-se că priveşte pământul deşi ea doar se
va strâmba. Oricum ar învăţa să tropăie, spre a-i auzi cât mai
mulţi trecerea-i, nu va fi femeie, nici măcar maimuţă evoluată.
Tot aşa va fi motanul ce se va arăta încălţat, chiar şi şoarecii îl
vor privi, dar nu va ajunge nici măcar un motan nobil, nici-
decum un bărbat. Şi maimuţa şi motanul doar vor ajunge un
timp priviţi, în vorbele tuturor, chiar şi zarva vor face cât se va şti
de ei. Dar mai apoi chiar şi amintirea lor va muri.
Mai sunt însă, pe pământ, şerpii, iar în ape, peştii. Sunt cei de
care nimeni n-a auzit şi la care nimeni nu s-a gândit să-i ştie ca
putând purta pantofi. Sunt doar târâtori şi lunecoşi, dar degrabă
neputincioşi a face faţă locurilor în care nu pot să se târască ori
să lunece. Şi mai tot timpul sunt reci, răcindu-i graba cu care ies
în faţă şi graba cu care fug spre locuri fără motiv de viaţă a celor
ce stau la vederea tururor, înfruntând ceea ce au de înfruntat,
căutând să nu fie lunecoşi şi nici picioarele să le tremure.
Precum şarpele, pe ascuns, seara îţi strecori gândul înspre mi-
ne, crezând că ţi se va întoarce ştiutor despre mine, prea mândră
să crezi că ale nopţii tale gânduri te-au trădat şi te trădează. Doar
ele, cele ale nopţii, cele ale somnului se mai gândesc să aibă grijă
de tine, tu nu-ţi mai ai de mult. Sau poate ştiu că nu pot fi pre-
cum şarpele, aşa cum ţi-ai hotărât tu să-ţi fii... Precum peştele,
dimineaţa, aluneci prin apele pe care le-ai tulburat destul ca
abia să-ţi fie pentru nouă vieţi pentru a le limpezi, să-ţi aduci
înapoi gândurile, temătoare de adevăr şi temătoare de lumea în
care fluturi, încă mult prea mândră pentru realitatea care eşti,
steagurile fericirii şi împlinirii...
26.06.13
48

