Page 45 - Puţin, câte puţin
P. 45
Puţin, câte puţin
după ele, crezând în adevărul care, dacă lumea nu o pot totuşi
îndrepta, măcar pe ei i-ar fi îndreptat, că sunt poveştile altora,
sunt înţelesurile altora, că aceia care au fost primii povestitori
caută ei, pentru ei, înţelesuri, dar din teama de a pierde, de a re-
nunţa, de a se schimba ei, de a ajunge a fi alţii, pe alţii îi ademe-
nesc şi-i încearcă, ori doar îşi vor un podium de nemuritori cât
încă sunt vii.
M-am obosit, de o viaţă încoace, să tot şterg etichetele pe care
oamenii altor oameni le pun sau, uneori, cu blândeţe sau cu ră-
utate, şi le pun chiar lor, privind eticheta pe care altora, cu rău-
tate sau cu blândeţe au pus-o. Şi pentru că n-am putut să văd,
aşa cum era eticheta, nici diavoli din cei mari, întrupaţi, şi nici
arhangheli puşi în trupul unora care numai fapte asemenea în-
gerilor, departe de cele ale arhanghelilor, n-au făcut, m-am în-
cărcat şi duc după mine, etichete la fel de neadevărate ca acelea
pe care am încercat, încerc şi voi tot încerca să le şterg. De jude-
cată fug cei ce flutură etichetele, împotriva judecăţii sunt, dar ju-
decă mult mai mult decât toţi cei pe care îi arată cu degetul ca
fiind judecători sau prieteni cu judecata. Şi-am obosit încercând
să-i conving măcar ca, din când în când, după ce pun o etichetă,
sau despre cineva vorbesc, ridicându-l în slăvile cerului, ori cu-
fundându-l în adâncurile cele mai întunecate, sau despre învă-
ţături cu aceleaşi porniri, vorbind, să se uite în oglindă. Şi de vor
descoperi mai mult decât văd, să uite, atunci, a pune şi a-şi pune
etichete...
Am obosit, încercând, uneori reuşind, alteori nereuşind, pen-
tru cei plecaţi, ştiindu-i ca pe toţi ceilalţi, veşnici, şi mai ales pen-
tru cei care, aici, în viaţa de pe Pământ, sunt altfel decât ceilalţi,
sunt nemuritori. Fiindcă din lipsă de adevăr pentru propriile idei,
oamenii îi încarcă şi cu alte etichete, cu alte merite sau alte ne-
merite, cu alte puteri, cu alte limitări, de a face bine sau a face
rău, De judecata faptelor nu scapă nimeni, fiind normal, firesc,
fiind cea care şi pe alţii îi poate îndrepta, dar de la faptă până la
viaţă şi de la viaţă până la sufletul puţin trăitor în timp omenesc,
e cale lungă şi greu de ştiut. Şi nemuritori fiind, mai grea le va fi
povara pe care nu şi-o merită, doar pentru că unii şi-au găsit ca
singură cale, neputând altceva face, să se agaţe de nemurirea
lor, spre a fi ei înşişi, măcar pentru un timp, pentru câţiva, ne-
muritori. Am obosit, vorbind despre liniştea în a face altceva şi
odihna pe care toţi o au necesară, într-o anumită vreme, după
plecarea de aici...
Am obosit şi mai obosit mă simt pe zi ce trece... Mă obosesc
tot mai mult ştiinţele de peste noapte care n-au de-a face cu şti-
43

