Page 53 - Puţin, câte puţin
P. 53
Puţin, câte puţin
începe, pornirea dintâi. Nici nu ştiu dacă am făcut bine, ori nu
am făcut bine, văd însă că certitudinea mult lăudată se arată, în
mod cert, incertă, mai pline de concretitudini erau părerile mele
despre ziua ce s-a încheiat altfel decât s-a văzut a avea începutul.
Acum m-am apucat să îţi scriu, nu mai pot să mă întorc, aşa
cum, dacă ne-am fi întâlnit, nu puteam ca la mijlocul discuţiei să
ne spunem că nu avem ce vorbi. Amintindu-ţi trecutul, aşa cum
o tot faci de o bună bucată de timp, ai ajuns să nu îţi mai pui la
îndoială părerile, deşi atunci, incerte fiind, ai vrut să trăieşti certi-
tudini... Şi aşa te-ai aruncat în mare de incertitudini... Tocmai
de-aceea va urma viitorul...
O teamă de prea târziu, să fi fost poate gândul ce s-a lăsat vă-
zut, cu înţelesul întreg, dar nedesluşit. S-a arătat a se împiedica
de razele soarelui ce lucrau de zor să trezească din prea multul,
nefolositor, somn, pe acei ce trebuiau treziţi şi pe cei care se
vroiau tre-ziţi, ţinând cont de nevoile sau voile fiecăruia. S-a a-
rătat a se împiedica, tocmai pentru a zăvobi spre a fi luat în sea-
mă, spre a fi văzut. Pesemne, şi de tine, nu doar de mine, se voia
văzut, poate chiar l-ai şi văzut, aprinzând, în juru-ţi focuri din
lumini, ca să fie privirii motiv de a-ţi spune să te întrebi ce s-ar
putea să fie lumina ce, chiar şi în plină lumină, se vede... Dar
poate n-ai avut certitudinea că ceea ce vezi se vede, şi te-ai lăsat
lovită de valul certitudinilor fiecărei zile, poate doar spre seară,
te-ai mai întrebat despre el, dar, neregăsindu-l, fiind neştiutor a
se face asemenea lucrurilor, se odihnea undeva, pe-acolo pe un-
de gândurile aşteaptă să vadă dacă se mai întorc, având multe de
spus, sau merg la cei care au puterea de a face fapte, la fel de re-
pede cum unii fac vorbe.
Cuţit fără muchie, cu două tăişuri l-am înţeles şi l-am simţit,
voind să scriu, când am avut prima pornire să o fac. Şi l-am sim-
ţit precum o lamă tăindu-mi avântul, căci eu tocmai despre cele
care doar eu, în clipele acelea, puteam să mă las cu totul pus pe
jar, ştiind că adevărul ce am să ţi-l spun este cert, şi nici jarul, nici
focul nu m-ar fi atins. Certitudinile mele nu aveau nici acope-
rire, nici înţeles, printre certitudinile celor pentru care certitudi-
nea este stindardul pe care-l flutură privirilor tuturor despre ceea
ce a fost, despre puterea pe care au avut-o şi despre ceea ce au
dat ca să aibă. Eu voiam să îţi spun despre vremuri de secetă şi
despre vremuri rodnice, despre cum poţi să ai rodnicie, despre
bucurii şi tristeţi, nicidecum despre râsul pe care oamenii-l înţe-
leg ca fiind semnul bucuriei, ori despre plânsul pe care, fără sfi-
ală, şi-l arată unii, pe ei plângându-se, când tristeţea li se pare o
grea povară. Chiar acum, când deja îţi scriu, sunt convins că pot
51

