Page 33 - Puţin, câte puţin
P. 33
Puţin, câte puţin
Vorbe înspre îndreptarea lumii
• În frigul nopţii, stelele sunt martorii puterii
credinţei.
• Flacăra arde mai rău când pare invizibilă; de
fapt este violetă! Totdeauna violetul este mult
mai violent!
• Cei care au căutat să aducă lumina în mijlocul muntelui, gău-
rind tavanele grotelor, s-au trezit, de cele mai multe ori, cu tot
muntele peste ei.
• Iubirea nu se lasă uşor prinsă în plasa dragostei!
• Ceea ce scriu eu trezeşte uneori interesul. De mine însă ar vrea
cineva să ştie?
Ciudat, ciudaţii
Ca şi ciupercile care după ploaie, cu
fiecare clipă care trece, tot mai multe
ciudăţenii ies la iveală. Ca şi ciupercile
care după ploaie se grăbesc să se ridice
deasupra firelor de iarbă, umbrindu-le,
furioase pe verdele crud ce i-ar convin-
ge pe oameni să-şi mai ridice şi ochii spre cer, liniştiţi si dornici
de a scruta înălţimile de care, cât norii le-au ţinut ascunse, unii
uitaseră iar altora le era dor. Şi, cu cât mai multe se văd, tot mai
ciudată e lumea, şi tot mai multe, la fel sau de altfel, adună, de
parcă ar vrea să-şi atingă perfecţiunea în ciudăţenie, iar oamenii,
fiecare în felul său, parcă doar asta caută...
Este peste tot, este la ea acasă, minciuna. Este ciudat să vezi la
tot pasul, ţopăind de fericire, neadevărul, pentru că nu a fost
dovedit, dar să vezi omul ţopăind de fericire că neadevărul pe
care sieşi şi l-a spus, încercând şi reuşind să se convingă, să şi-l
accepte pe deplin, e şi mai ciudat. Dacă se mai văd şi argumente
prinse în horă, încercând să joace după cum ţopăie neadevărul,
ciudăţenia te face să rămâi nemişcat. Şi toate ca toate, dar mu-
ţeşti, chiar şi privirile ţi se întunecă, de vezi că cine-i cântă în
strune neadevărului nu-i un oarecine, nu-i unul din cei care-l
crezi în stare a se lăsa dus de val, ci este cineva care vorbeşte şi
ştie ce vorbeşte, despre adevăr. Acum spune-mi tu, că şi tu auzi
destule în jurul tău, ce ţi se pare ciudat? Ţi se pare ciudat că auzi
31

