Page 80 - Puţin, câte puţin
P. 80
Daniel-Dumitru Darie
omorât trăieşte, iar el, atât cât îi mai este dat să trăiască, nu mai
este cu totul el, este mereu o umbră a celui pe care l-a omorât.
Şi mai trăieşte, zi de zi, clipă de clipă, în toate gândurile sale,
gândul fiind greu desprins de cel ce, plecând în moarte, înainte
de vreme, şi-a lăsat gândurile nesfârşite, ca o poruncă, sau bles-
tem, peste vremuri.
Şi aşa a fost dintotdeauna... Iar când oamenii n-au mai fost
fraţi, dar încă de aveau ca fraţii, uitând omorul care pe frate,
prin frate, morţii l-a dat prin gândul din minte pornit, doar pen-
tru o vorbă, ce trebuia să fie vorba prin care s-a spus ceva ce
avea cineva de spus, prin fapte şi motive asemenea, mulţi au fost
omorâţi şi mulţi au murit. Şi mereu s-au găsit ori s-au scornit,
motive prin care, unii, pentru a-şi arăta o măreţie închipuită, au
luat altora dreptul de a trăi viaţa. Pe atunci încă nu existau legile
învăţăturile care caută azi motivaţii bune pentru fapte rele, încă
nu aveau oamenii şi alte idei care să le îmbete minţile, şi
moartea nu se arăta atât de des, cum azi se arată, de oameni a-
dusă altor oameni. Pe atunci şi legea era lege, omorul fiind o-
mor, şi, pentru că se ştia că cel ce omorâse chin avea să-i fie via-
ţa, prin lege i se curma suferinţa cea mare, cea a zbaterii în re-
grete şi în urmările gândurilor ce nu ar fi putut, cu nimic şi de
nimic, stăvilite...
Dacă ar fi să creadă că moartea e doar trecerea dintre ceea ce
se vede şi ceea ce nu se vede, aşa cum naşterea face să se vadă
ceea ce nu este văzut, omul n-ar mai avea ca răspuns, ori ca şi
soluţie a dorinţei sale de a fi stăpân al vieţii, moartea. Aşa ar şti
că între moarte şi nemoarte stă viaţa, ca reper şi ca timp de re-
găsire a ceea ce a fost şi ceea ce va fi, el, prin el, prin sufletul său,
necunoscător al morţii. Dacă ar sta să-şi găsească propriile ade-
văruri, nu s-ar lăsa rătăcit pe căile separării dintre cel ce este şi cel
ce face, făcându-se executant a ceea ce i se spune. Fiindcă multe
i se spune, de către cineva ori chiar de către el, cel care adună de
la toţi spusele prin vorbe sau fapte şi, pentru sine, şi le face,
pentru a nu-şi recunoaşte marea-i naivitate, idei proprii pentru
care, un timp, s-ar lua chiar şi cu Cerurile la bătaie, dacă Ele i-ar
spune că n-au nimic de-a face cu adevărul. Găsindu-şi adevă-
rurile, nu s-ar mai da împins de la spate, asemenea celor de la
începuturile omenirii, de cei ce promit doar, dar nimic nu dau,
spre a căuta calea cea uşoară a avutului fără faptele care să-l facă
a merita răsplata ce o vrea şi ar trăi ceea ce-i este dat, nemurirea
cea adevărată, fără a căuta a prelungi viaţa lumească, uitând de
cea de totdeauna, şi morţii nu s-ar da, singur, de viu.
29.09.13
78

