Page 34 - Puţin, câte puţin
P. 34

Daniel-Dumitru Darie

         multe  minciuni  sau  ciudat  ţi  se  pare  că  oamenii  spun  atâtea
         minciuni?
            Ţi se pare ciudat că atât de mulţi vorbesc de frumuseţea sim-
         plităţii dar lumea fuge de simplitate, nemailuând în seamă pe o-
         mul simplu, cel care nu vine încărcat de tot felul de titluri şi a-
         dăugiri pompoase, înainte sau în coada numelui, privindu-l ca
         pe unul care n-are ce spune şi care trebuie să stea ochi şi urechi
         pentru a lua aminte şi a învăţa să vorbească doar în ticluieli pline
         de dulcegării, de la cei ce prin asta atrag atenţii? Mie nu mi se
         mai pare, eu cred, de-a dreptul, că lumea umblă bezmetică în că-
         utarea a ceea ce este complicat, greu de înţeles, fiindcă, de mul-
         te ori complicaţiile nu dau esenţă ci doar formă, şi că tot simpli-
         tatea ascunsă sub noua formă o fa-ce să fie de folos, altfel ar fi
         doar o decoraţiune care ar fi subiect de dispută a gusturilor. Pe
         când simplitatea era la îndemâna oricui, nu prea se arătau ciu-
         dăţeniile. Pe-atunci, simplu, oamenii le asemănau cu buruienile
         care sărăceau recoltele, şi aşa cum pe acestea le scoteau cu rădă-
         cini cu tot, şi apoi le ardeau, ca nu cumva sămânţa lor să o îm-
         prăştie vântul, şi împrăştiată să sporească, făcând şi mai mare pa-
         gubă, de la început tăiau, cu vorbă înţeleaptă, drumul celor care
         împrăştiau tot felul de vorbe care nu le spuneau nimic, doar se
         făceau auzite.
            Ca să nu aibă de-a face cu simplitatea, simplicatea care, cred
         mulţi, i-ar scoate din rândul lumii, mai toţi s-au pus să citească
         învăţături, ca vorba să le meargă ca pe roate. S-au pus să citească
         şi din toate citesc, ca să ia din fiecare ce le dă lor mai bine, şi ca
         să ţină minte cât mai multe. La cei care înaintea lor au citit se în-
         chină şi ca ei vor să vorbească, şi aceleaşi cuvinte rostesc. Se în-
         chină lor, precum altădată cei simpli se închinau lui Dumnezeu,
         de-ajung, cei care mai ştiu câte ceva, de se întreabă de nu se vor
         începe pomeni şi rugăciuni către aceştia, de preamărire şi prea-
         slăvire. Ciudat e că toţi citesc, dar în fapte se vede că nimic n-au
         învăţat, iar înţelesurile îi fac de râs când, cunoscători dându-se,
         cuvintelor nu le găsesc alte forme decât aşa cum le-au învăţat,
         de poţi să crezi că nu mai sunt vorbitori ai aceleiaşi limbi care,
         cu alte cuvinte poţi să spui ceea ce spui cu altele, sau, cu ace-
         leaşi cuvinte poţi altceva să spui. Când se mai aude un cuvânt
         care nimeni înainte de învăţătorii lor nu l-au rostit, n-ai cum să
         nu vezi cât de ciudată este ştiinţa care nu ştie nici chiar ea ce
         studiază, de nu cumva ştiinţa este o poveste pe care poţi s-o în-
         drugi, s-o scurtezi sau să o măreşti, după cum cel care o ascultă,
         are sau nu are timp, crede sau nu crede, ori după cum cel ce o
         spune are timp să stea de poveşti, crezând că aşa descoperă pri-
             32
   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39