Page 59 - Puţin, câte puţin
P. 59

Puţin, câte puţin


           facă. Acel rău pe care, fără de vina lor, îl poartă cu ei, şi mai tare
           îi fac să se agaţe de acele fapte ale trecutului pe care le văd ca
           fiind bune, negăsind că, de n-au fost făcute, cu oricâtă putere au
           ţinut să le facă, de păzitorii lor în duh au fost sfătuiţi, şi nu le-au
           făcut tocmai pentru a nu da frâu pornirilor şi vieţii la care fuse-
           seră cândva, tocmiţi, de acei ce le le-au gândit răul, ori, de-au
           fost făcute şi au urmat altă cale decât cea pe care o voiau, de
           aceeşi păzitori ori chiar de cei ce veghează, pentru toţi, a nu a-
           vea sorţi de izbândă cei care cu răutate şi cu desconsiderare pri-
           vesc dumnezeiasca-i făptură, s-a îndreptat ceea ce era de îndrep-
           tat şi spre drumul cel adevărat al vieţii au fost împinşi, împotriva
           gândului lor, cel care pentru viaţa care se vede cu ochii are pu-
           tere de a alege între bine şi rău, aşa cum are puterea să vadă şi
           trecutul, dar nu are putere să despartă răul de bine, pentru ceea
           ce ochii nu văd şi nici viitorul să îl prevadă, ca fiind ceea ce exis-
           tă şi prin ceea ce nu există, nu doar prin ceea ce există, doar prin
           ceea ce s-a arătat ca purtând semne ce pot fi aceleaşi totdeauna.
           Atunci  cade  omul  la  învoială  cu  cei  care  pretind  a  le  da  răs-
           punsul bun, răspuns care ţine de destinul lor, la întrebările ce şi
           le au, la întrebările ce şi le pun, şi le lasă pe mâna lor, şi de la răs-
           punsurile lor îşi fac motive de a plânge pe urmele paşilor care
           altfel se fac, şi îşi fac poveşti despre ceea ce în jurul lor, în apro-
           pierea lor, se întâmplă.
              Dacă te tot auzi vorbindu-ţi, dacă vorbele-ţi merg mai repede
           despre trecut decât despre prezent, ori mai repede vrei să te în-
           crezi în faptele trecutului decât să crezi în faptele pe care le vei
           avea de făcut, ca să te ajuţi şi să-ţi ai împlinirile destinului în via-
           ţa ta, ori dacă la alţii asta vezi, şi vezi pentru că poţi fi de ajutor
           în alinarea suferinţelor şi regăsirea drumului de împlinire, fă în
           aşa fel încât gândului să nu-i mai dai întâietate, întreabă-te, ca şi
           cum l-ai întreba despre motivele pentru care ţii morţiş să priveşti
           în jos, precum priveşte omul ruşinat, lipsit de puterea de a mai
           sta  călare  pe  minciuni.  Simţindu-te  aşa,  reaminteşte-ţi  că  eşti
           ceea ce eşti tocmai pentru că ai reuşit să treci de acele clipe, fără
           să te laşi pierdută de tine, că aşa cum altă dată, după durere a
           venit bucuria, după tristeţe au venit clipe frumoase, şi lasă loc în
           sufletul  tău  încrederii  în  propria-ţi  frumuseţe,  omenească  şi
           dumnezeiască, în aceeaşi măsură, şi nu te întoarce, nici cu spa-
           tele, nici în dungă, spre ceea ce, venind spre tine, îţi poate aduce
           scara pe care uşor să urci pentru a trece peste pragul cel înalt, îţi
           vine nu doar ca întrupare omenească ci su-fleteşte, ca reazem,
           ca sprijin, ca orice altceva, în nevăzuta lume a simţirilor, ai ne-
           voie pentru a se dezlega cele legate, a se des-face cele pecetluite,
                                                                       57
   54   55   56   57   58   59   60   61   62   63   64