Page 81 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 81

Sunt om, vreau să fiu liber...

           dăduseră chiar pe faţă făcătorii vânturilor pentru a fi siguri că din
           coroana  roditoare  mugurii  pot  fi  rupţi  şi  coroana  aplecată  cu
           fruntea până în pământ. Şi se îngropaseră parâme groase ce tre-
           buiau să-l ţină aplecat pe totdeauna şi-ntotdeuna.
              Ceva însă se tot uitase. Se uitase că orice, oricât de ancorat şi în-
           nodate sunt parâmele, cât nu e rupt definitiv, caută a se îndrepta,
           zvâcnind, rupând legăturile...
                                            ***
              Chiar dacă legate erau trăirile şi simţirele, pe dinăuntru totul era
           în adormire şi nimic nu murise. Durerea şi frica omorâse dorinţa
           de fapte, ascunse erau normalităţile, dar simţurile celor ce ei acele
           normalităţi le căutau, nu le puteau ignora.
                                            ***
              Oamenii se vor totdeauna curaţi, perfecţi, fără greşeală, fără eroare.
           Uită ca a greşi e omenesc şi că oamenii sunt supuşi greşelii. Asta însă
           nu îi face ca, întotdeauna, să caute, pentru tot ceea ce merge prost, pe
           altcineva ca vinovat, căci nu se poate niciodată pe sine vinovatul. Mereu
           caută şi găseşte un ţap ispăşitor. Invariabil se folosesc aceleaşi scuze, a-
           celeaşi argumente: “Da, am greşit, dar...”, “Da, am greşit, dar am fă-
           cut-o pentru ca...”, “Nu aveam altă soluţie”. Sunt toate acestea argu-
           mente  care  subliniază  existenţa  unui  ţap  ispăşitor,  mereu  responsabil
           pentru vinovăţia care nu se poate asuma. Evident, nu s-a vrut, au existat
           doar “obligaţii” sau constrângeri datorate împrejurărilor, ori provocări,
           ori... Este eliberator sentimentul ce-l dă posibilitatea de a da vina, pentru
           orice, pe oricine.
              Aceasta este logica celui care, în taină, dă cu parul sau doar cu
           palma când simte tendinţa de a se elibera de tutoriat a celui ce de
           tutori nu mai are nevoie. Un orgoliu nemăsurat îl face să se consi-
           dere deţinător de adevăr absolut, unic şi clar. Toate greşelile vin de
           la cel ce nu acceptă o copilărie dusă dincolo de limitele copilăriei,
           de la cel ce nu acceptă că trebuiă să îşi refacă un cordon ombilical
           în locul celui tăiat la naştere.
                                            ***
              E greu să se creadă că totuşi există oameni ce greşesc fără vină. E
           greu să se creadă că există oameni care se consideră vinovaţi fără a
           greşi, chiar fără a face fapte. Ei iau asupră-le vina lăsându-se ali-
           mentaţi de vina celor vinovaţi. Şi o fac şi o tot fac, până când su-
           fletul fierbe. Oricât de mare ar fi dorinţa conştientă de a se confor-
           ma dorinţei de auto-învinovăţire, nimic nu poate să învingă ceea
           ce doar sufletul ştie. Îl murdăresc faptele, vorbele şi gândurile pro-
           prii, faptele, vorbele şi gândurile altora. Dar el, sufletul, mai repede
           duce pe om spre pierzanie, fizică sau psihică decât să-l lase să cadă
           în  prizonieratul  destinului  contrafăcut,  unui  destin  hăituit,  unui
           destin îmbâcsit de praf şi pulbere. El trage de manetele de frână ale
           mecanismelor ce cuplează mersul spre motoare false şi face din

                                                                            79
   76   77   78   79   80   81   82   83   84   85   86