Page 19 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 19
Sunt om, vreau să fiu liber...
Dacă acceptăm rolul celeilalte jumătăţi, noi putem crea împre-
ună şi ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie să uităm
însă că cealaltă parte are propriile ei vise, propria ei voinţă, iar noi
nu-i putem controla visele, oricât de mult am încerca. De aceea,
avem o singură opţiune: putem fie să creăm un conflict, adică un
război al controlului, fie să devenim un partener şi să formăm
împreună o echipă. Partenerii de echipă joacă împreună jocul, nu
luptă unul împotriva celuilalt.
Dacă veţi privi relaţia dumneavoastră de cuplu ca pe o echipă,
ea se va îmbunătăţi pe loc. La fel ca într-un joc, relaţia nu presupu-
ne neapărat un învingător şi un învins. Adevăratul scop al jocului
este distracţia, este plăcerea şi bucuria trăirilor împreună.
Cine merge pe calea iubirii dăruieşte mai mult decât primeşte.
Evident, el se iubeşte suficient de mult pe sine pentru a nu le per-
mite oamenilor egoişti să profite de el. Asemenea oameni nu do-
resc să se răzbune, dar sunt suficient de fermi de la bun început. Ei
îi spun partenerului lor: "Nu-mi place să profiţi de mine, nu suport
lipsa de respect sau de amabilitate. Nu am nevoie să fiu abuzat
verbal, emoţional sau fizic. Asta nu înseamnă că eu sunt mai bun
decât tine, dar iubesc frumuseţea, îmi place să râd, să mă distrez, să
iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place să am tot timpul alături o
victimă. Asta nu înseamnă că nu te iubesc, dar eu nu-mi pot asuma
responsabilitatea pentru visele tale."
Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul, ci este
consecinţa firească a iubirii de sine. Egoismul, controlul şi teama
sunt capabile să ruineze orice relaţie. Generozitatea, libertatea şi iu-
birea sunt capabile să creeze cea mai frumoasă relaţie între toate: o relaţie
de iubire fără sfârşit.
Orice relaţie este alcătuită din două jumătăţi. Jumătate sunteţi
chiar dumneavoastră, iar cealaltă jumătate este fiul, fiica, tatăl, ma-
ma, prietenul sau partenerul/partenera dumneavoastră de cuplu.
Într-o relaţie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria sa
jumătate, nu şi pentru cealaltă. Nu contează cât de apropiaţi sunteţi
sau cât de puternică este iubirea dumneavoastră pentru cealaltă
jumătate; cert este că nu aveţi cum să fiţi responsabil pentru felul
în care gândeşte celălalt. Nu puteţi şti niciodată ce simte, ce crede,
ce presupuneri face el. Practic, nu ştiţi nimic despre celălalt. Acesta
este adevărul. Cum procedăm însă noi? Noi ne asumăm responsa-
bilitatea pentru cealaltă jumătate şi aşezăm astfel relaţia noastră pe
bazele fricii, ale dramei, ale războiului controlului, adică ale iadu-
lui. Războiul controlului, specific oamenilor, se datorează faptului
că aceştia nu se respectă reciproc.
17

