Page 83 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 83

Sunt om, vreau să fiu liber...

           atras de mirajul unei victorii definitive obţinute foarte uşor, dar ca-
           re a ajuns să fie o înfrângere de răsunet, capitularea este necondi-
           ţionată şi acceptată ca un status quo pentru totdeauna. Doar că
           mai  există  zvâcnetul  interior  al  spiritului,  manifestat  de  el  însuşi
           sau prin ceea ce el consideră a fi mod şi rost de manifestare şi face
           să renască dorinţa drumului în libertate. În căutarea-i neostenită,
           nu-şi găseşte odihna pentru a găsi căi şi aliaţi, pregătindu-şi, mi-
           nuţios, chiar dacă uneori sincopatic, cu atenţie şi la factorii adi-
           acenţi, externi, bătălia finală a luptei de eliberare şi revenire în for-
           ma, fondul şi parametri iniţiali, nepervertiţi, ai misiunii sale, sau, în
           înţeles uman, al destinului.
              Malaxorul  vieţii,  deloc  simple  în  zilele  de  azi, amestecă  totul,
           bun sau rău, amestecă adevăruri şi minciuni, oameni buni şi oa-
           meni răi, vorbe ticluite şi vorbe într-o doară. În acest amalgam, şi
           urmăritorii pot pierde detalii şi, ori îşi au colaboratori ori stau la
           pândă  pentru  a  sesiza  schiţarea  unui  gest  nepotrivit  cu  ceea  ce
           trebuia bine învăţat ca mod de trăire şi existenţă, pentru a sesiza
           posibila căutare a unei piste de decolare spre un zbor în care nici
           urmărirea nici împiedicarea nu ar mai avea sorţi de izbândă.
              Şi astfel, drumul drept a început sub auspicii de speranţă dar şi
           sub  teama  ameninţării.  Alianţa  amalgamului  se  arăta  benefică,
           pentru că se putea arăta că drumul stă drept şi era paravan pentru
           orice pală de vânt ce putea, prin foşnetul frunzelor, să dea de veste
           zbaterea interiorului...
              Gândurile însă nu stăteau în adormire. Aparent, omul este bun,
           dar gândul este al dracului, spune o vorbă din popor. Gândul ca-
           ută  în  toate  cotloanele.  Gândul  celui  care  a  muşcat  o  dată,  iar
           muşcătura crede că i-a fost de folos, va mai muşca încă de atâtea
           ori de câte ori i se va părea a fi cu folos. Şi în tot acest timp, chiar
           dacă acalmia arăta a fi linişte, fremăta gândul care voia să ţină în
           acelaşi tipar viaţa.
              Radiografiind, nepărtinitor trăirile şi manifestările, dorinţa şi a-
           devărurile necesităţilor de tot felul arătau că pierderea de viteză era
           doar o aparenţă, faptul că nu era vorba de moarte ci de un somn
           din care trezirea era totdeauna posibilă. Dar înainte de toate, o do-
           rinţă nemăsurată de luminare şi înstelare, şi nu de poleire, aprin-
           sese un foc nestăvilit. Dar, ştiindu-se că focul dă căldură, lumină şi
           fum, ochii vegheau spre întuneric să vadă de nu cumva, ochii luci-
           tori ai vânătorilor, dar şi către lumină către cei ce neputând să se
           regăsească încă în strălucirea ei, puteau da semne ori chiar pune
           piedici.
              Manifestările realităţii erau încă amestecate. Cele spre împlini-
           rea proprie nu-şi mai aduceau aproape, încet-încet, ascunzişurile,
           cele spre apărare stăteau însă pe un palier ce unii, neştiutori, l-ar

                                                                            81
   78   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88