Page 151 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 151
Sunt om, vreau să fiu liber...
nici nu ştiu, nici m-aş spune de aş şti. Căci mai important este să
desfaci o asemenea lucrătură ce afectează viaţa multor generaţii ce
urmează, decât a înţelege nebunia şi neomenia cuiva.
Într-o simplitate extremă, având în vedere apropierea fizică...
lucrarea a dat rezultate. Convulsiile fizicului adolescentin era doar
semnalul de alarmă pe care cine ştia, putea să îl identificie. O coro-
borare a mai multor informaţii despre cea care era mama (com-
portamentul social, comportamentul celor din anturaj faţă de ea,
prezenţa sa mereu continuă lângă cel care îi era partener etc) ar fi
dat multe de înţeles, însă cui, dacă şi aceştia, vedeau lucrurile dife-
rit în prezenţa ei, faţă de cum le vedeau în lipsa ei?
Ceea ce s-a vrut s-a reuşit. Toată familia a îngenuncheat la pi-
cioarele noului Dumnezeu. De n-a vrut careva, şanse nu a avut: to-
tul a mers pe dos, un atac cerebral, o plecare într-o ţară foarte în-
depărtată... Mă repet, reamintind, cazul îmi este foarte bine cunos-
cut... Tradiţia îngenuncherii partenerului, a celui ce devenise soţ,
nu era nicidecum nouă. La rândul ei mama venea pe acest funda-
ment. Nu ştiu cum era cel anterior ca vârstă, dar pe care l-am cu-
noscut eu, în condiţii normale, nu era deloc dispus să cedeze ab-
solut totul. Scenele violente ale tinereţii, dovedesc asta, însă altce-
va dovedeşte faptul că după căsătorie, deşi la distanţă foarte mică
fiind, pe cea care lui îi era mamă, niciodată nu a mai vizitat-o.
Cumva să fie o întâmplare?
Totul era făcut să graviteze în jurul unei case, unui loc de casă.
Este tradiţia de necontestat a celor care lucrează necurat, cu necu-
ratul cum se spune în limbajul mistico-religios. Acolo sunt toate în
aşa fel aranjate încât să nu se poată sparge un aranjament făcut să
fie pe totdeauna. Acel loc trebuie păzit de cei care ar avea curajul
de a şti mai multe şi a se îm-potrivi ordinii prestabilite. Pentru că
acolo s-a lucrat de ani şi ani. Pentru că acolo este, pentru
măsluitoarea de destine altarul său şi mormântul victimelor ce, cât
sunt, ca oameni, vii, pot fi dezgropate şi ar ieşi mare dandana.
Fiica a primit ca şi zestre, de la mamă, şi partea de destin a ma-
mei. Se numeşte suflet adăugat. Pentru că tot ceea ce însemna pâ-
nă la un punct comportament normal, firesc, în concordanţă cu
vârsta, devenea apoi altceva. Ceva ce nu semăna cu ceea ce fuse-
se. Era rău, dar în tot răul exista şi un bine... Se crease nişa prin ca-
re vinovatul să-şi primească răsplata. Dedicată mamei până dincolo
de limitele fireşti, fiind şi dincolo de cele propăvăduite de religia
prin care se numea cu adevărat credincioasă, a avut momentul de
curaj, de regăsire a puterii regăsirii minimei realizări şi împliniri a
destinului. Doar că... ai grijă ce-ţi doreşti era zicala uitată. Şi-a dorit
un copil al cărui tată să nu fie un prost. Atât i s-a dat. I s-a îndeplinit
dorinţa! Ceea ce ea, fiica devenită mamă nu realizează (cred, încă)
este faptul că blestemul ce cade pe neamul vrăjitoarelor, nu se lasă
149

