Page 15 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 15

Sunt om, vreau să fiu liber...

           nuăm să practicăm acest legământ până când atingem un control
           absolut asupra lui. Felul în care gândim, în care simţim şi în care
           acţionăm devin atât de rutiniere încât nu mai avem nevoie să fim
           atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un ti-
           par, o reacţie de acelaşi fel la stimulii exteriori.
              Şi dacă tot am învăţat această măiestrie, folosită chiar şi împo-
           triva noastră, de ce nu am învăţa una care să nu fie niciodată, dar
           absolut niciodată, împotriva cuiva. Să fie una împlinitoare şi vin-
           decătare a tuturor relelor şi tuturor bolilor. Calea este doar una, a
           iubirii, a iubirii în sens Christic, fără perversiunile la care a fost su-
           pusă şi prin acestea redefinită. Acea iubire pe care unii, greşind fără
           măsură îi atârnă un adjectiv gratuit: necondiţionată, de parcă toc-
           mai ar voi să spună că există nenumărate tipuri de iubiri. Pleonas-
           mul se poate scuza, mai greu cu principiul, căci de-ar fi Iisus în-
           trebat despre aceasta oare ar găsi ca divine formele pe care omul
                       1
           le-a inventat ?
              Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practicăm arta de
           a iubi. La fel ca şi orice altă manifestare, arta relaţiilor interumane
           se învaţă prin practică, iar cei care practică suficient de mult pot
           atinge un control perfect asupra ei. Aşadar, controlul unei relaţii
           de cuplu sau de prietenie ţine de acţiune, nu de cunoaştere sau de
           teoretizare. Totul este legat de acţiune. Evident, pentru a intra într-
           o acţiune este necesar să dispunem de o anumită cunoaştere, sau
           cel puţin de conştientizarea felului în care funcţionează oamenii.
              Oamenii trăiesc cu teama continuă de a nu fi răniţi, iar acest lu-
           cru creează o dramă uriaşă, pe care o regăsim oriunde ne-am afla.
           Felul în care comunicăm unii cu ceilalţi este atât de dureros din
           punct de vedere emoţional încât fără nici un motiv aparent noi ne
           înfuriem, ne întristăm, devenim geloşi sau invidioşi. Chiar şi a spu-
           ne “Te iubesc!” poate fi ceva înspăimântător.
              Iubirea  nu  presupune  nici  un  fel de  obligaţii.  Teama  este  carac-
           terizată în primul rând de obligaţii. Atunci când mergem pe calea
           fricii, facem tot ceea ce facem pentru că trebuie să facem acest lu-
           cru, şi  ne  aşteptăm  ca şi  ceilalţi  oameni să  facă  anumite  lucruri
           pentru că trebuie să le facă. Noi avem obligaţii, iar atunci când a-
           vem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cât le opunem mai multă re-
           zistenţă, cu atât mai mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi
           încercăm să scăpăm de aceste obligaţii. Pe de altă parte, iubirea nu
           opune nici un fel de rezistenţă. Atunci când iubim, noi facem tot
           ceea ce facem pentru că dorim să facem acest lucru. Orice acţiune
           a noastră devine o plăcere; este ca un joc care ne amuză.

           1
             Vezi şi Iubiri pervertite
                                                                       13
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20