Page 61 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 61

Sunt om, vreau să fiu liber...

              Doar dispariţia este posibilă peste noapte. Transformarea şi con-
           strucţia nu. Transformarea este supusă unor legi, dacă nu intervine
           divinitatea, palpabile, vizibile, inerţiale.
              Divinitatea acţionează direct mai rar, prin oameni cel mai ade-
           sea. Acest din urmă aspect poate cauza însă şi anumite confuzii,
           căci oamenii pot veni aproape şi cu lucrarea celeilalte părţi, ce se
           arată  magnifică,  strălucitoare,  atrăgătoare,  însă  pe  dinăuntru  pu-
           tredă. Nu cred că cineva poate să spună că a întâlnit oameni prin
           care Dumnezeu să-şi facă simţit ajutorul ca fiind nume sonore, sau
           cei  alergători  după  faimă.  Dumnezeu  se  arată  prin  oameni  aleşi
           dintre  oamenii  obişnuiţi,  în  parte  anonimi,  simpli  în  vorbă  şi  în
           fapt, ducători ai vieţii şi nu duşi de valul vieţii, aceia care ţin în frâu
           valul şi nu căţăresc pe el ca să fie văzuţi de ceilalţi în vitejia lor.
           Lucrătorii  întru  Dumnezeu  ţin  valul  în  spate  şi  valul  le  acoperă
           strălucirea, dar ei nici nu caută să le fie văzută strălucirea.
              Ceilalţi sunt cei care îşi schimbă rânjetul în zîmbet şi apar pe
           fieunde le este preaslăvit numele şi prea-slăvită fapta. Harul e dar şi
           despre dar alţii vorbesc, nu cei care dăruiesc. Lumea prea pestriţă
           este plină de zurgălăi şi lanterne ce atrag ureche şi privirea înspre
           ceea ce cred că este de folos omului. Sunt oameni căci spiritul nu
           li se ridică la nivelul pe care ei şi-l cred. Acesta este acum şi a fost şi
           la  vremea  punctului  în  care  am  ajuns  în  ceea  ce  scriu,  planul
           social...
                                            ***
              Mai avea omul de învăţat ceva? Cu siguranţă? Mai avea spiritul
           de experimentat, de verificat ceva? Răspunsul este acelaşi.
              Încotro se îndreptau, atât omul cât şi spiritul?
              Am un singur răspuns aici, că place, că nu place, ori că ar con-
           veni, ori că nu ar conveni, oricare ar fi acela care vrea să îşi dea cu
           părerea:  pe drumul  destinului, spre  împlinirea menirii, spre ulti-
           mul episod al vieţii. Episodul în care nu mai există întuneric. Acel
           episod care, bulversând, întorcând brazda spre rodnicie, va face
           să-şi înduplece capul acei ce cap plecat altora au dorit.
              Nu pot să caut minciuni, nici n-aş putea să găsesc una plauzibilă.
              În acest punct însă, al scrierii, paşi de făcut mai erau...
                                            ***
              Se adunaseră destule întâmplări care configuraseră complexi-
           tatea vieţii pentru omul real. Se adunaseră trăiri, fapte, realităţi din
           lumea materială. Dar corpul energetic adunase o anumită încăr-
           cătură. El, corpul energeric, excedând fizicul, era interfaţa ce putea
           să apară în ochii celorlalţi căci omul vede ceea ce îi ajunge ca in-
           formaţie în minte, oricât s-ar spune, ori s-ar crede, că vede realul,
           palpabilul. Raţionalul prelucrează informaţia primită de elementul
           receptor, fără a putea evalua corectitudinea informaţiei receptate.
           Daca e să fac referire la ochiul uman, este evident că nu poate ni-
                                                                            59
   56   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66