Page 65 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 65
Sunt om, vreau să fiu liber...
Frica este o realitate ce nu există şi pe care omul şi-o formează
ca mod de a se scuza în sinea sa pentru ceea ce face şi pentru ceea
ce trăieşte. O construieşte uzând de energia cu o putere mare de
aderenţă, energia negativă.
***
Orice formă ar fi avut acel şoc revigorator, ca şi socurile defi-
brilatorului, trebuia să aibă şi rolul de a arunca în afară energiile
grele, adunate ca urmare a legăturilor fizice. Trebuia ruptă platoşa
energetică, trebuia spart câmpul dinspre înăuntru spre în afară.
Această rupere, se face totdeauna la nivelul la care energiile se
transformă, sau pe unul dintre organele ce au reflectare în subtil.
Sau, dacă e cazul, toate la un loc.
Deşi apar ruperi de câmp şi în zona dintre Chakra Plexului
Solar şi Anahata (a treia, respectiv a patra chakră), atunci când răul
nu trebuie să urce la nivelul superior, energia Kundalini erupe
deasupra chakrei a patra. Intern erupe prin cancerul de sân. Acea
erupţie arată că sufletul trebuie salvat prin moarte. Erupţia la nivel
extern, epidermică arată că sufletul are nevoie de a fi salvat şi omul
de a-şi continua existenţa. Tocmai acest lucru s-a întâmâmplat şi
suferinţa extremă a aruncat în afară o tot atâta de mare energie
negativă. Purificarea totdeauna se face prin suferinţă, căci omul,
agonisitor cum este, chiar şi ceea ce este rău vrea să păstreze
pentru el. Dar omul nu i se poate opune lui Dumnezeu. După acea
răbdare şi durere dusă la extrem, trupul fizic a fost în mare parte
curăţat. Şi era pregătit pentru ceea ce trebuia să urmeze.
Dar un corp curat nu poate fi în întregime divin de nu-şi curăţă
şi nivelul mental, al gândurilor. Aici intervine liberul arbitru, drep-
tul divin dat omului. Dumnezeu nu intervine asupra acestui drept,
căci prin el omul îşi alege cum să-şi aştearnă pentru a dormi. Dar
Dumnezeu şi Ierarhia Cerului dă semne.
***
Când eram la începutul adolescenţei aveam multe probleme
cu infecţii la ochi. Medical, deşi s-a plecat de la o igienă precară,
nefiind reală, nu s-a putut face nimic. Citeam mult, în condiţii de i-
luminare improprii. După doi ani am ajuns, trimis de un profesor
ce acum îl pot numi înger păzitor, la oftamolog. Aveam nevoie de
ochelari, lucru pe care eu nu-l luasem în calcul, şi nici bunica
mea, cea care m-a crescut. Dumnezeu îi arătase ei semnul prin su-
ferinţa mea, dar ea nu fusese capabilă să deschidă ochii şi să vadă
adevărul, să vadă că necesitatea mea de a citi nu era un moft, era
ceea ce-mi dăduse El şi nu ar fi trebuit să mă obstrucţioneze în ce-
ea ce aveam de făcut, căci condiţiile improprii de iluminat erau e-
fectul acelei obstrucţionări iar eu citeam pe ascuns. A trebuit ci-
neva, străin mie, să-mi deschidă şi să-i deschidă ochii.
***
63

