Page 158 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 158
Daniel-Dumitru Darie
Lumea dinspre azi spre mâine
Dacă cineva m-ar întreba, cu privire la
viitor, cum sunt, aş spune că sunt în ace-
eaşi măsură optimist pe cât sunt de pesi-
mist. Optimismul meu se bazează pe cer-
titudinea că această civilizaţie se va sfârşi
în curând, iar pesimismul pe faptul că a-
ceastă civilizaţie, în cădere, va face tot
posibilul pentru a ne antrena în propria-i prăbuşire.
William Sheakespeare spunea cândva: “Ce epocă îngrozitoare este
aceea în care idioţii îi conduc pe orbi!”. Trăim acum ca orbii, fără con-
ştiinţă acceptăm să fim servili. Servitutea modernă este o servitute
voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi, ce-şi mai şi arogă titul
de oameni liberi, care efectiv se târăsc pe suprafaţa pământului. O
mulţime care, în mod absolut identic, îşi cumpără mărfurile care îi
aservesc şi mai mult. Pentru aceste cumpărături aleargă toţi către o
muncă tot mai alienantă, ce le este oferită printr-un consimţământ
generos, dacă se dovedesc a fi suficient de cuminţi. Dar dreptul de
a-şi alege stâpânii pe care îi vor servi.
Pentru ca această tragedie, amestecată cu doza mortală de ab-
surditate, să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să se extir-
pe acestei clase, clasa celor care muncesc pentru a cumpăra, orice
urmă a conştiinţei legată de exploatarea şi, deopotrivă, alienarea
ei. Aceasta este strania modernitate, absurdul modernism, al epo-
cii noastre.
Istoria mai aduce aminte de alte forme de sclavie, de aservire.
Dar spre deosebire de sclavii Antichităţii, de iobagii Evului mediu
ori de muncitorii din timpul primelor Revoluţii industriale, azi e-
xistă clasa total aservită, dar care nu ştie acest lucru, sau, mai trist,
nici nu vrea să ştie de această. În acest fel ei nu cunosc revolta, re-
acţia legitimă a celui exploatat, acceptând fără să crâcnească viaţa
jalnică ce le-a fost, încet, sigur şi ocult, construită. Resemnarea,
renunţarea la orice reacţie, încăpăţânarea de a rezista – dacă
acceptăm sensul negativ al ideii – în această condiţie, sunt sursele
nefericirii lor.
Aşa s-ar putea defini visul nefericit al sclavilor moderni ce nu
mai aspiră, în final, decât la a se lăsa prinşi în această horă amenin-
ţătoare, dar macabră, a sistemului, perfectibil mereu, de alienare.
Opresiunea se modernizează pe zi ce trece, întinzându-şi, ca o ca-
racatiţă, formele de mistificare care să permită mascarea formei de
sclavie şi a condiţiei de sclav.
156

