Page 152 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 152

Daniel-Dumitru Darie

         aşteptat. N-a mers de multe ori urciorul la apă, iar vorba populară
         spune ca dacă de două ori se întâmplă într-un fel, a treia oară sigur
         se  întâmplă  altfel.  Şi  altfel  a  fost  cu  al  treilea  bărbat  (în  ordinea
         vârstei) care n-a putut fi ţinut de soţ fiicei, cu toate boroscodelile din
         miez de noapte de vineri ale mamei. Breşa făcută de cei care nu
         acceptă jocul la nesfârşit. Cineva, venit din anonimat, care nu s-a
         mai putut să fie legat la ochi, legat de mâini ori de picioare.
            Cum se lucra? Se lucra permanent, folosindu-se aşa-zisul des-
         cântec ce nu face rău: stingerea cărbunilor în apă pentru deochi...
         Ritualul consta în stingerea cărbunilor sau chibriturilor. Astfel într-un
         vas cu apă neîncepută se aruncă 3, 6 sau 9 carbuni/chibrituri aprin-
         se,  şi  se  rostesc  diferite  incantaţii  sau  rugăciuni,  pentru  deochi
         Tatăl nostru, apoi se bea de trei ori din acea apă. Jocul gândurilor şi
         al minţii a pervertit totul. Cu puterea gândului se poate face bine,
         cu puterea gândului se poate face rău. Incantaţii sau chiar gându-
         rile, spuse chiar la nivel mental, în timpul stingerii cărbunilor, face
         ca acea energie, dependentă de cel care pregăteşte apa cu cărbuni
         stinşi, să ajungă cuibărită pe cel tratat. Dureri simple are omul de
         multe ori în viaţă... Cele trei înghiţituri le va lua chiar şi pe ideea e
         apă nu-mi poate face rău... Durerea se calmează dar, pe de altă parte
         în minte intră exact ceea ce vrea, acum trebuie să-i spunem, ataca-
         torul. La fel de bine, în locul apei poate fi mâncarea. Câţi n-au pă-
         ţit-o, simţindu-se rău, deşi din toate punctele de vedere mâncarea
         era fără probleme? Dar s-a întrebat cineva ce stare avea cel care a
         preparat mâncarea?
            Pe locul acela, locul de casă, casa, focul a pus semnul ce trebuia
         să fie ştiut. Focul arde doar acolo unde trebuie să ardă, acolo unde
         nici apa, nici gerul, nu e de ajuns spre a spăla răul. Se ştie că focul
         vine  acolo  unde  sunt  păcate,  iar  atunci  când se  apropie  de  oa-
         meni, acolo răul este cuibărit. Focul poate fi trimis, dar atunci nu
         sunt puşi în pericol oamenii. Iar când pericolul se apropie de co-
         pii, când mor copii în foc, părinţii poartă toată vina răului. Iar aici
         semnele focului au fost mai mult decât evidente: un copil putea
         pieri în foc, un altul a fost pe deplin afectat, pierzând tot ceea ce
         avea... Efectele focului fac parte din ceea ce rezultă din faptele de
         magie, este parte din blestemul vrăjitoarelor... Iar dacă se ţine cont
         că focul a mai atins încă odată, se înţelege că jocul cu focul sufle-
         tului nu a luat sfârşit.
            Dar blestemul propriu-zis a început să intre în linie dreată odată
         cu naşterea următoarei generaţii pe care, o bunică grijulie o do-
         reşte a continua. Firul însă s-a rupt. Şi s-a rupt şi prin lipsa uneia
         dintre  condiţii.  S-a  mers  la  extrem,  alungând  tatăl  copilului,  de
         fapt doar o prelungire a agoniei.
            Prelungire, da, căci urmează, şi voi enumera, fără să pun o or-
         dine cronologică: decăderea psihică şi morală a mamei copilului,
         150
   147   148   149   150   151   152   153   154   155   156   157