Page 60 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 60
Daniel-Dumitru Darie
zeu este atât de iertător; “Dumnezeu nu doarme”, spune vorba po-
pulară... Şi sângele va curge, când îi va fi mai bine...
Dumnezeu n-a dormit, nici pentru spiritul de care ştia că nu s-a
lăsat pierdut. Că a depăşit şi momentul în care risca să-şi vândă e-
xistenţa fizică în contul datoriei, riscând şi pierzând mult, aproape
totul. Făcătura de apropiere de locul rău a înlăturat-o prin chiar
gândul şi fapta făcătorului. Trebuia să se depărteze pentru a se re-
găsi, măcar parţial, pe sine. Trebuia să se îndepărteze şi cum altă le-
gătură şi datorie o ţinea prea aproape de un “generator de radia-
ţie” malefică ar fi ţinut-o strânsă în chingi, a fost împinsă să se de-
părteze. Trebuia! Acum trebuie dusă mai departe datoria şi ceea ce
a rămas ca necesară revenire, periodică, acolo, trebuie să fie scoasă
de sub imperiul necesităţii. Este o indatorire de onoare faţă de un
alt spirit, mai înalt, salvator la un moment dat, ce trebuie şi el scos
din flăcări. De acum încolo cale este deschisă... Acelui spirit îi tre-
buie redată libertatea şi datornic este lui de a i se da libertatea vii-
torului, prin scoaterea de sub platoşa ce îi induce idei care-i sunt şi
lui şi, totodată, altora împotrivă.
Lumina s-a ivit!...
Intermezzo în destin
Încă un episod al vieţii luase sfârşit.
Epoca translaţiilor nu-şi mai avea mo-
tive. Epoca privirilor într-o direcţie ce nu
coincidea cu predestinarea spiritului şi
cu destinul fiinţei trebuia înţeles. Neînţe-
legerea de ar fi fost să rămână, pierderea
în totalitate s-ar fi făcut să fie o realitate.
Pierdere fizică, moarte de ar fi să-i spunem aşa, chiar dacă ar fi a-
vut doar forma parţială de boală şi imposibilitate de mişcare. Sau
pla-nul acela, pe care în prea mică măsură îl controlează omul,
într-o oarecare mare măsură divinitatea din om şi ceea ce rămâne,
o parte însemnată divinitatea absolută. Se traduce prin nebunie.
Aşa ar fi fost să fie datul unui spirit mediu, căci unul mic ar fi clacat
pentru totdeauna.
Ce încă nu era înţeles era faptul că totul era posibil, că şi ma-
terialul îi era şi îi este un plan permis mai mult decât îndeajuns,
calea însă de a ajunge la el era cu totul alta. Nu de unul singur, şi
nu prin sine. Dar nici pe de-a gata. Altfel, altcumva. Împotriva ide-
ilor puse ca şi cărămizile într-un zid de cei ce trebuiau să con-
struiască zidul.
58

