Page 103 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 103

Sunt om, vreau să fiu liber...

           Din tot ceea ce a fost să văd atunci, doar o singură “realitate” este
           altfel.  Dar  faptul  că  regăsesc  momentele  anterioare  acelei  “rea-
           lităţi”, îmi lasă întreagă şi fără îndoieli acea informaţie.
              Mi-a trebuit mult ca să mă înţeleg pe cel care eram, faţă de cel
           care a fost. De n-aş mai fi opus gândul, înfierbântarea şi ascultarea
           cuvintelor otrăvite, timpul nu se scurgea împotriva mea şi nu tre-
           buia acum să lupt cu ceea ce singur mi-am făcut să am. Când am
           abordat lupta către sensul şi motivul ei normal a trebuit să treacă
           puţin timp ca să se înţeleagă cine a pierdut. N-am fost eu, şi rea-
           litatea ce i-a urmat a arătat tot.
              Lupte pentru alţii au mai urmat, şi unde a fost să ajungă, pentru
           cei care voiau să ajungă, o pot spune ei. Oricum nu e aici cazul de
           a discuta despre acestea. Căci aici este vorba de alte lupte.
              Am mai avut o luptă. O luptă mult mai uşoară, pe planul pe
           care puţini vor să îl vadă. Pe planul omului pot mulţi să mă pri-
           vească de sus şi să îmi spună asta s-o crezi tu!, aşa cum mi s-a spus
           deja. Eu nu vreau să le iau dreptul de a avea o opinie, ştiu doar că
           îmi este rezervat dreptul de a fi cel care la urmă nu plânge. Rostul
           şi rolul meu de om mi l-am înţeles şi, firesc, în întregime, mi l-am
           asumat. Poate că mă repet în idei, dar chiar trebuie să spun că mi l-
           am asumat împtriva a ceea ce cred toţi că este omeneşte asumabil.
           După ei poate să se numească o mare nebunie sau o mare prostie.
              A  fost  o  luptă  simplă,  o  luptă  uşoară,  chiar  ţelul  era  uşor  de
           atins. Acel ţel a fost atins. Intr-atât era rolul meu, pentru că din acel
           moment trebuia să predau ştacheta celui care avea de dus lupta
           sa. În acea luptă am avut şansa să verific învăţăturile luptei de di-
           nainte şi să mă pregătesc pentru cea care mi-o ştiam că va fi împli-
           nitoare, în Cer şi precum în Cer aşa şi pre Pământ. Începutul i-l
           ştiu, părea chiar şi că s-a ratat de două ori începutul. Însă nu e ni-
           mic întâmplător că omniprezentul trei din viaţa mea şi-a făcut şi a-
           tunci (re)simţită prezenţa. Şi într-o zi rezonantă, ce nu are cum să
           fie uitată decenii de acum încolo, ea a început. Şi declanşarea ei a
           avut nouă săptămâni de pregătire...
                                            * * *
              Trebuia toate acestea spuse înainte de toate. Căci ele nu sunt
           nici rânduri în plus, nici laudă, nici mândrie. Ele fac parte dint toa-
           te cele care au împins acele ceasului spre cel de-al doisprezecelea
           ceas, când vor bate clopotele în locul gongului. Căci doar clopo-
           tele, prin dangătul lor pot arăta importanţa, acolo sus, a victoriei.
              Par momente critice că se întâmplă, unii deja se pregătesc să-şi
           sărbătorească victoria. Victoria ruperii unei alianţe. Dacă asta ar fi
           ceea ce trebuie să fie, nu m-aş pune de-a curmezişul. Dar nu pot să
           nu observ că nu este deloc o victorie spre binele celui predestinat
           să câştige. Uşor îmi este dat să înţeleg că nu este decât un ic pus
           într-o despicătură ce este bătut noapte de noapte (deşi mai com-
                                                                       101
   98   99   100   101   102   103   104   105   106   107   108