Page 56 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 56

Daniel-Dumitru Darie

         simt această mânie a sinuciderii ca urmare a unor suferinţe violente. O
         profundă tristeţe, mai spune el, chiar fără ajutorul diavolului dă naştere
         celor mai mari suferinţe... Sub apăsarea unei descurajări  întunecate,
         nefericiţii împletesc un laţ, se străpung cu un pumnal, se aruncă în apa,
         recurg la orice alt fel de moarte violentă. Chiar cei în care se relevează
         acţiunea duhului rău trebuie să-l acuze mai puţin pe acesta de pierzania
         lor decât tirania şi lipsa de măsură a tristeţilor lor”.
            Tristeţea, din toate aceste motive, poate fi considerată drept o
         boală a sufletului a cărei importanţă e mare, iar efectele – puter-
         nice. “Mare e împărăţia tristeţii", spune Sfântul Ioan Gură de Aur, “e
         o boală a spiritului care cere multă putere pentru a-i rezista cu curaj şi
         pentru a respinge ce are ea mai rău”.
            Sfinţii Părinţi prezintă adesea această patimă drept o formă de
         nebunie, stare care se manifestă într-un mod deosebit de clar în
         disperare. Sfânta Singlitichia, invocând "tristeţea care vine de la duş-
         man", spune cum că ea este "plină de nebunie". Şi Sfântul Ioan Ca-
         sian evidenţiază că “dacă o lăsăm să pună stăpânire încetul cu încetul
         pe sufletul nostru, după voia diferitelor împrejurări, atunci ea ne zdrun-
         cină şi ne deprimă sufletul; o data adus (cel pe care-l afectează) în sta-
         rea de a fi incapabil să ia o hotărâre salvatoare şi lipsit de pacea inimii,
         ea face din el un nebun... pe care-l doboară şi-l scufundă sub o disperare
         apăsătoare”.
            Efectele  patologice  ale  tristeţii  sunt  importante  şi  de  temut.
         “Tristeţea  i-a  pierdut  pe  mulţi”,  constată  Ecclesiastul.  Sfântul  Ioan
         Gură de Aur nu ezită să spună: “O tristeţe profundă, ne este cu mult
         mai vătămătoare decât, toate atacurile duhului rău”.
            În afara de faptul că ea dă naştere, aproape inevitabil, disperării
         şi gravelor ei consecinţe, dacă e lăsată să se dezvolte, această pati-
         mă produce, de la primele manifestări, atitudini pătimaşe cum ar fi
         supărarea, răutatea, pizma, amărăciunea, ranchiuna (pe care am
         văzut-o generând tristeţea, dar pe care aceasta din urmă o sporeşte
         în schimb), nerăbdarea. Prin aceasta, ea perturbă în mod grav rela-
         ţiile omului cu aproapele său.
                                          ***
            N-am adus întâmplător în discuţie ideile de mai sus. Tristeţea,
         cu toate efectele sale, este un factor deloc neglijabil în viaţa omu-
         lui. Am preferat să reproduc un text pe care l-am păstrat de atunci
         când mie mi-a fost de folos, text care m-a făcut să înţeleg ce-mi era
         pus în cale. După ce învinsesem, mai mult sau mai puţin conştient
         tristeţea dată de vestea unei morţi iminente, învingând cauza ce
         mă putea duce acolo, nu reuşeam să-mi înţeleg stări dure şi con-
         fuze ce-mi erau date să le am, să le trăiesc. Cu tristeţea mea avuse-
         seră de luptat psihologii, rezultatul fiind absolut neînsemnat. Acest
         text, pe care eu l-am înţeles translatând ideile în forma modernă a


         54
   51   52   53   54   55   56   57   58   59   60   61