Page 85 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 85

Sunt om, vreau să fiu liber...

           bucurie a verdelui renascentist strica planuri. Atunci prin gând şi
           prin faptă s-a hotărât folosirea armamentului greu: trebuia distrus
           orice fundament. Trebuia ca victima să devină nu doar sinucigaşă
           ci şi ucigaşă. Explozibilul s-a aşezat acolo unde trebuia, declanşato-
           rul se ştia că există, dar s-a reactivat şi declanşatorul de la distanţă.
           Căci războiul era unul asemenea celor dintre popoare, cu regulile
           sau neregulile lui dure şi absurde...


                                                          Reînvăţând zborul

                                       Furtună trebuia să fie după atâta linişte
                                    şi  calm,  doar  furtuna  putea  să  distrugă
                                    rodul pe care ploile primăverii, de după
                                    zăpezile ocrotitoare ale iernii le clădiseră
                                    şi le arătau a fi prea bogate ca să se ad-
                                    mită  că  se  poate.  Dar  se  încălcase  con-
                                    semnul şi scala de valori numai avea pe
           ce să se aşeze ca să poată să se stabilizeze şi să nu arate că totdea-
           una s-a clătinat şi mulat după moment. Devenise lege ca judecata
           să fie mereu cu aceleaşi acuzaţii vechi şi învechite. Şi mereu ace-
           eaşi pedeapsă să fie fluturată, pentru ca cel aflat în boxă să-şi cu-
           noască dinainte pedeapsa pe care, dintr-o fluturată circumstanţă
           atenuantă să nu fie niciodată pusă în aplicare.
              Ceva nou de-ar fi fost, doar necunoscătorii ar fi rămas surprinşi.
           Şi cei nevăzători ai adevărului poate ar fi coborât în catacombe şi
           nu ar fi înţeles, de dinainte ce se vântură pe undele ce purtau false
           muzici aducătoare a mireasmă de îngropare şi falsă realitate. Bă-
           tătorite căi, de când lumea vechi, fuseseră trecute în sus şi în jos,
           dar miresmele dădeau greaţă şi nu orbire, înlăcrimare şi nu ener-
           vare, şi, peste toate puţine se puteau ascunde dovedirii în real.
              Era cald şi mare dorinţă de zbor şi zborul fusese dat de ştire.
           Drumul intrase în pădurea seculară, plină de luminile ocrotitoare şi
           călăuzitoare, greu de văzut cum se poate undui... Şi de pe acest
           drum  să  se  ia  zborul...  Totul  depăşea  măsura  admisă.  Trebuia
           furtună căci doar furtuna oprea tot, şi rodul şi zborul.
              Realitatea a fost trăită şi văzută, şi, la vedere nu prevedea nimic
           special, nimic diferit. Nou poate doar printr-o libertate ce nu era
           ţinută sub lupă. Însă lupa doar fusese mascată...
              Ceea ce nu se vedea, ceea ce nu se trăia, era ceea ce pregătea
           furtuna care trebuia să se dezlănţie din senin. Neştiinţa locurilor nu
           ferea de furtună căci furtuna de mare înălţime nu se lasă doar pes-
           te un loc, se lasă peste toate locurile în care se poate fulgerul trasor
           să lumineze. Şi furtuna aceasta se pregătea pentru a lovi nu pe zi
           plină, ori în plină noapte, ci pe geana pâlpâindă a nopţii sau a zilei.
                                                                            83
   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89   90