Page 59 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 59

Sunt om, vreau să fiu liber...

              E cazul să o spun direct: neîmplinirea planului material pe care
           tot au bătut mulţi a creat vulnerabilitate şi a lăsat posibilitatea ca li-
           berul arbitru să se sprijine pe ideea socială generalizată în socie-
           tatea modernă, că totul trebuie să înceapă bazat pe un anumit su-
           port. Ori, se ştie, spiritelor înalte le este dată menirea dar şi obliga-
           ţia de a construi de la nivel zero, sau mai jos de nivelul zero, pentru
           că sunt şi trebuie să fie un exemplu pentru ceilalţi care altfel nu ar
           avea puterea de a continua viaţa, când ea îi aduce la acel nivel.
              Totodată, el, spiritul înalt, mai adunase pe lângă el o entităţi ce
           sporeau efectul sufletului înlocuit, dar şi efectul unor corzi la care
           am mai făcut referire: o entitate ce trebuia să facă în aşa fel încât
           nimeni să nu-i fie împrejur, de fapt alături, mai ales dacă ar fi un
           spirit  înalt  (iar această entitate  încă  există!)  şi una  a  generării  de
           boală incurabilă, dacă el ia cumva un drum pe care spiritul ce tre-
           buia să fie mai de mult lăsat în colivia sa, nu i-l vroia.
              Tot ceea ce s-a întâmplat într-o perioadă scurtă de timp a fost
           un extrem al manifestărilor răului şi binelui. Se vlăguise forţa interi-
           oară şi intervenţia cadrului divin a fost extrem de mare. Interfaţa
           dintre suflet şi trup, subconştientul a fost practic anihilat de ma-
           nifestările  de  forţă.  A  fost  îngheţat,  căci  asemenea  momentului
           când un om vine din frig şi intră într-o încăpere, în care vede o
           sobă, pune mâna pe ea să se încălzească. Dar când simte că soba
           nu are căldură, copleşit de dezamăgire simte frigul cum îl parali-
           zează.  Îngheţând  această  interfaţă,  triada  suflet-psihic-trup  nu  a
           mai fost ceva concordant, faptele devenind doar instinct de con-
           servare. A fost un prag al nebuniei, un prag pe care s-au încrestat
           toate cele întâmplate, un prag ce trebuia şi trebuie slefuit bine pen-
           tru a se şterge acele încrustaţii.
              Îngerul acela, neştiutor şi el, uneori, mereu şi mereu cerea in-
           tervenţia divinităţii care a şi acţionat prin cei scoşi în cale, pentru
           nepieirea trupului. Dar omul a pierdut mult. Fac o analogie spu-
           nând că pierderea a fost aşa de mare ca a unuia care pierde pro-
           cese, bani, agoniseală, imagine, sănătate şi chiar o parte din minte.
           Şi a pierdut şi datorită acelor entităţi ce impuneau ideea singură-
           tăţii (o vulnerabilitate necesară controlului celor ce creaseră acele
           entităţi) şi care-i paralizau dorinţa de luptă, care-i induceau ideea
           de perdant dintr-un început, când de fapt, nimic nu ar fi trebuit să
           stea în cale.
              Asemenea tuturor nebunilor lumii, cel care-şi dorea înapoi bo-
           găţia nu s-a sfiit să încerce să se folosească de cele sfinte pentru a
           creea o punte, o legătură definitivă pentru a subjuga un suflet şi un
           trup. Acolo el nici nu ştie cât rau a făcut să rămână asupra lui şi a
           celor ce îi vor urma, căci atunci Dumnezeu s-a arătat la faţă. Sân-
           gele ce a curs va cere sânge să curgă. Să nu se creadă că Dumne-

                                                                            57
   54   55   56   57   58   59   60   61   62   63   64