Page 113 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 113

Sunt om, vreau să fiu liber...

           altă persoană dacă nu este fericit cu el însuşi. Dacă omului îi place
           cine este, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei feri-
           ciri. Însă, dacă omul nu se place pe sine însuşi, a fi cu cineva nu fa-
           ce decât să se exacerbeze starea de nefericire.
              Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se
           bazeze pe dorinţa de a evita privirea către propria persoană, ci pe
           consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când se trăieşte
           lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reci-
           procă  a  rănilor  nevindecate.  Nu  este  nici  plăcut  şi nici simplu  a
           deveni conştient de părţile nevindecate. Oricum, este o etapă ne-
           cesară a călătoriei către reîntregirea psihică. O relaţie seamănă cu o
           uriaşă gaură neagră. Săpa în straturile superficiale ale conştientului
           până ce scoate la lumină cele mai adânci temeri şi nesiguranţe.
              Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi
           pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată
           cu cineva. Nu se poate apropia de cineva fără să se confrunte cu el
           însuţi!
              Omul trebuie să fie recunoscător aceluia pe care destinul i l-a
           scos în cale pentru a-l ajuta să înveţe această lecţie. Este imposibil
           să se iubească dacă nutreşte sentimente precum amărăciune, furia,
           vina sau orice alt sentiment care nu înseamnă iubire. Atunci când
           se priveşte prin „binoclul” propriu, se văd lucrurile în modul în ca-
           re omul a fost învăţat să o facă.
              A găsi iubirea înseamnă a te regăsi, într-un altfel, asemenea tutu-
           ror, fiind tu celălalt şi celălalt tu.
              Omul a uitat mult prea multe din ceea ce l-a făcut, ca seminţie,
           nepieritor. Experimentând neputinţele, după cum i-a fost, mai ma-
           re sau mai mică tăria, a pervertit şi ideea de ajutor, a luat ajutorul
           doar ca fiind ceva ce se face în locul lui, în ceea ce gândeşte, îm-
           preună, alături, a căpătat nunaţe, mergând până la obligaţii. Iar i-
           deea a mers până acolo încât, deşi el însuşi este unul dintre cei
           care nu admit să ajute, făcând ceva în locul altora, decât prin pro-
           pria voinţa, nu admit că există obligaţia lor de a ajuta, când este
           vorba  de  ajutor  pentru  ei,  fără  doar  şi  fără  poate,  acestea  sunt
           obligatorii. Oricând ar fi mari vorbitori de “Ce ţie nu-ţi place, al-
           tuia nu-i face”, însă nu îşi găsesc argumentele de a se da pe sine e-
           xemplu...
              Dar toţi aceşti oameni se plâng că iubesc, însă nu sunt iubiţi.
           Fără idei de detaliu le este iubirea, şi plină de detalii iubirea ce o
           caută. Îi vor pe ceilalţi asemenea lor, îi vor cu bucurii când ei se
           bucură, ori cu tristeţi, când pe ei ceva îi întristează, însă când e să
           se bucure de bucuria celorlalţi, ori să aibă înţelegere pentru triste-
           ţea lor, găsesc cuvinte care să ia în derâdere bucuria ori să arunce
           în desuet ideea de tristeţe sau de durere.

                                                                           111
   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117   118