Page 166 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 166
Daniel-Dumitru Darie
Prima ţintă a acestor imagini este copilul căci libertatea trebuie
sufocată încă din leagăn. Acesta trebuie să devină un idiot, să i se
înăbuşe orice formă de reflexie şi de critică, dar şi să fie soldat per-
fect al armatei de înăbuşire a altora, începând chiar cu proprii pă-
rinţi. Toate acestea se fac, desigur, cu complicitatea deconcertantă
a propriilor părinţi care nu pot opune vreo rezistenţă forţei cumu-
late de lovire a tuturor mijloacelor moderne de comunicare. Sub
imboldul ideii devenite false acum, aceea că jocul dezvoltă aptitu-
dinile, cumpără chiar ei înşişi toate mărfurile necesare arervirii
propriilor copii. Astfel ei abdică din rolul de educatori ai propriilor
copii, livrându-i pe aceştia sistemului de abrutizare şi mediocritate.
Sunt fabricate imagini pentru toate vârstele şi pentru toate
categoriile sociale. Iar sclavii moderni confundă aceste imagini cu
cultura, chiar şi cu arta. Dar pe primul plan rămâm mărfurile şi,
pentru a epuiza stocurile de marfă se face apel la instincte, chiar şi
la cele mai josnice. Femeia este cea care, odată în plus, plăteşte cel
mai scump preţ, fiind de două ori sclavă în această societate de
consum. Ea este redusă la condiţia de simplu obiecte de consum,
de piesă de schimb.
Imaginea este întotdeauna forma de comunicare cea mai
simplă şi cea mai eficace... Cu ajutorul ei se construiesc modele, se
abrutizează şi se mint masele, li se creează frustrări. Ideologia de
piaţă se difuzează prin intermediul imaginilor, căci se urmăreşte
mereu aceeaşi idee: să se vândă. Şi se face totul pentru a vinde
modele de viaţă sau de produse, comportamente sau mărfuri... nu
are importanţă ce, important este să se vândă.
Spectacolele sunt făcute pentru ca oamenii sărmani să se dis-
treze. Să se distreze doar, nicicum să aibă trăiri care să le trezească
conştiinţele. Pe primul plan sunt spectacolele de divertisment – ar-
hiprezente la TV – specatacole la care indivizii, sărmani, se distrea-
ză, dar acest divertisment serveşte doar pentru a distrage atenţia
de la adevăratul rău care îl striveşte. Aceşti sclavi şi-au lăsat viaţa pe
mâna altora pentru a face ceea ce vor cu ea şi se prefac chiar că
sunt mândri de acest lucru. Încearcă în van să-şi arate satisfacţia,
căci nu pot păcăli pe nimeni. Nu reuşesc, la nivelul conştiinţei, să
se păcălească nici chiar pe ei înşişi când îşi privesc reflexia de
gheaţă în oglindă. Astfel ei îşi pierd timpul privind la acei imbecili
care încearcă să-i facă să râdă, să cânte, să viseze sau să plângă.
Prin canalele de sport individul este dresat să simtă succesul şi
eşecul, forţele şi victoriile pe care nu le-au manifestat niciodată pe
viu, în viaţa de zi cu zi. Ei trăiesc prin procură, prin împrumut, o a
doua viaţă, de mâna a doua, în faţa televizorului. Odinioară împă-
raţii Romei antice cumpărau bunăvoinţa poporului cu pâine şi cu
circ. Acum tăcerea noilor sclavi este cumpărată cu divertisment şi
consum de nimic, de vid.
164

