Page 147 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 147

Sunt om, vreau să fiu liber...

           jungă precum o cocă moale, în mâinile lor. O asemenea cocă poate fi
           pusă în formele pe care aceasta le doreşte. Forma este, faţă de copii sau
           nepoţi, educaţia, rolul oricărei mame, oricărui părinte, în această soci-
           etate. Şi totul se face nu prin cuvinte directe, ci prin gânduri sau
           mesaje subliminale. De multe ori, o întrebare şi-au pus mulţi tineri
           care locuind singuri, având un copil mic, deşi nu au cerut ajutorul
           bunicilor se trezesc presaţi insistent de o bunică de a fi ajutaţi în
           treburi. Insistenţa se motivează pe faptul că doreşte să-şi ajute nora
           sau fiica, dar de fapt este neliniştea şi disperarea că nu-şi poate face
           mendrele, atât asupra celor doi (şi automat a verifica efectele asu-
           pra celor ce le impune) dar mai ales asupra sufletului mare şi nevi-
           novat al copilului. Căci ele ştiu că, asemenea educaţiei, cu cât mai
           devreme, cu atât controlul va fi mai mare., rezultatele fiind pe mă-
           sură, sacrificiul fiind pe deplin justificat.
              Înainte de a vorbi despre ceea ce cunosc, acele cazuri directe şi
           indirecte, scriind, mi-am amintit de prima dată când mi-a fost dat
           să cunosc o vrăjitoare, faţă în faţă. Deşi ea acum nu mai este prin-
           tre oameni, nu am să îi dau numele: Era în perioada în care aveam
           mulţi pacienţi cu probleme fizice; erau începuturile mele în ReiKi
           şi aveam, căci aşa a fost să fie, cam 20-30 de pacienţi pe zi. Prin ca-
           zurile diverse ce-mi ieşeau în cale, eu spun că că a fost perioada u-
           ceniciei mele. Majoritatea erau ţigani rudari, aceia care se ocupau
           tradiţional cu prelucrarea plutei, a lemnului. Cam pe când nu mai
           voiam să fac drumuri pentru a-i trata (nu câştigam, de cele mai
           multe ori, nici cât mă costa drumul până la ei) am primit un tele-
           fon prin care eram rugat să merg la un pacient care avea proble-
           me la inimă şi cărora medicii nu găseau nici o cauză, nici un motiv.
           Avea dureri puternice, asemenea cu cele ce apăreau în cazul unei
           crize de anghină pectorală. Toate investigaţiile medicale aveau a-
           celaşi verdict: sănătos.
              După a doua întâlnire cu el, negăsind o soluţie spre a-l ajuta, în
           afară de a-i ameliora durerile, soţiei i-am spus că, fiind la distanţă
           de mine, circa 150km, nu voi putea să-l ajut prea mult. Atunci ea,
           sec şi fără explicaţii, ea mi-a spus: eu sunt vrăjitoarea X! Nu o ştiam,
           nu ştiam prea multe nici despre vrăjitoare. Mi-a povestit ce fapte
           făcuse de la 15 ani (avea atunci 55). După 21 de zile de când ne-am
           cunoscut, a murit, în condiţii misterioase, -atac cerebral- cu capul
           în WC-ul spitalului la care era internată pentru probleme, apărute
           brusc, cu rinichii.
              Spunea că problemele soţului ei au început când a refuzat pe o
           fostă clientă, dintr-un oraş de la circa 250 de km. O ajutase atunci,
           cu 25 de ani în urmă şi, pentru a avea efect ajutorul, o învăţase ce
           să facă. Erau ritualuri în gând, spuse zi de zi sau de fiecare dată
           când era nevoie.

                                                                           145
   142   143   144   145   146   147   148   149   150   151   152