Page 167 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 167
Sunt om, vreau să fiu liber...
Suntem obişnuiţi să spunem că noi
stăpânim cuvintele. Dar cine ştie de fapt
că ele ne stăpânesc pe noi, se foloseşte de
acest fapt cu multă iscusinţă pentru a-şi
duce intenţia spre fapt împlinit. Domina-
ţia conştiinţelor trece, în mod esenţial
prin folosirea viciată a limbajului, de că-
tre clasa dominantă economic şi social.
Având în proprietate aproape tot ansam-
blul mijloacelor de comunicare, puterea difuzează ideologia de
piaţă prin sensuri fixe, trunchiate sau ames-tecate, atribuite
cuvintelor. Cuvintele, prezentate ca neutre, au şi definiţia ca
evidentă. Însă, sub controlul puterii limbajul desem-nează mereu
alte lucruri decât realitatea vieţii. Acesta este, înainte de toate, un
limbaj al resemnării şi al neputinţei, limbaj al acceptă-rii pasive a
faptelor şi a lucrurilor, aşa cum sunt şi aşa cum trebuie să rămână.
Acum cuvintele sunt lacheii sistemului nou de organi-zare a vieţii.
Simplul fapt de a folosi limbajul puterii condamnă la neputinţă.
Rezolvarea problemei limbajului este parte din nucleul luptei
pentru emanciparea omenirii. Mai mult decât atât, aceasta nu este
o simplă formă de dominaţie ce se adaugă altora, este în-săşi inima
proiectului de aservire al sistemului totalitar de piaţă. Doar printr-o
reapropiere a limbajului şi a comunicării reale între persoane este
posibilă producerea unei schimbări reale, pentru că doar în acest
mod proiectul revoluţionar întâlneşte proiectul poe-tic.
În efervescenţa populară, cuvântul este reinventat de către gru-
puri numeroase de oameni. Creativitatea spontană se află în fie-
care om şi reprezintă forţa care uneşte omenirea.
Sclavii moderni sunt convinşi că sunt buni cetăţeni şi cred că ei
votează şi aleg liber pe cei care îi vor conduce. De fapt, alegerea
lor este o iluzie, căci oare există măcar o diferenţă fundamentală
între proiectele societăţii în care se va trăi atunci când trebuie ales
între două curente, sau, în limbaj politic partide? In realitate nu e-
xistă opoziţie reală, căci partidele politice dominante sunt întru to-
tul de acord în ceea ce priveşte ideea esenţială: conservarea socie-
tăţii de piaţă existente în actualitate. Şi nici nu există partide politi-
ce, susceptibil de a accede la putere, care să pună în discuţie dog-
ma societăţii de piaţă. Iar toate aceste partide politice, cu compli-
citatea mass-mediei, monopolizează scena politică, prin certuri în
care subiectele sunt detalii fără importanţă, în timp ce tot restul
rămâne neschimbat. În plan real ei îşi dispută scaunele şi funcţiile
oferite de sistemul parlamentar şi el de piaţă. Toate aceste dispute
şi certuri sunt difuzate pe toate canalele mass-media cu scopul de
a distrage atenţia de la adevărata dezbatere asupra alegerii societă-
165

