Page 104 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 104
Daniel-Dumitru Darie
plet este să spun somn de somn) ca să se ajungă la punctul de rup-
tură. Dar cine e atât de sigur pe el că un ic nu sare chiar înspre cel
care îl bate, tocmai când crede că e bine bătut?
Percep gândurile şi le înţeleg sensurile nerostite. Le înţeleg şi
motivele. Le văd însă rotindu-se într-un sens giratoriu. Un sens gi-
ratoriu cu o ieşire înspre trecut. Doar că acel trecut a trecut şi mo-
mentul prezentului îl pune sub auspiciile irealismului. De fapt a-
ceastă împingere spre trecut îmi arată cât de absurd este jocul din
umbră. Pentru că, realizând că ceea ce s-a dorit nu se mai poate
împlini de vreme ce până acum nu s-a împlinit, aparent cu scop
nobil, se pune la dispoziţie un suflet spre a fi sacrificat. Nici un sa-
crificiu însă nu poate schimba ce-ea ce s-a făcut cândva, ceea ce
cândva s-a dărâmat nu mai poate fi reparat.
Percep gândurile şi înţelesurile şi esenţa. Dacă n-ar fi să-mi pese,
aş face un pas înapoi. Ştiu însă ceva: la toate câteam spus ceva mai
înainte, există o forţă mai mare. Vorbele spuse. Spuse nu doar o
dată, spuse cu voce tare, spuse ca şi crez ca şi ţel. Vorbele rostite au
o putere mare, mult mai mare decât gândurile. Efectele ar fi de-
vastatoare, căci, din momentul în care au fost rostite, au creat un
câmp care, cu fiecare rostire, a ajuns să aibă consistenţa existenţei.
Doar consumarea acestei existenţe poate elibera. Altfel generează
o suferinţă ce nu poate fi diminuată în nici un fel. Până la urmă
nici vorba (care aici, din motive obiective o reduc parţial) ...pun în
braţe şi apoi plec! conţine exact acest adevăr imposibil de distrus,
chiar fiind imposibil de înţeles!
Orizonturi întunecate
Dacă faptele vieţii erau acelea care
schimbau seninul orizontului în întuneci-
me, era normal să privesc înspre fapte,
căci doar faptele puteau desluşi misterul.
Dar când orizontul este senin până în ul-
timul moment şi dintr-o dată, cu expli-
caţii ce veneau după ce cu abia ore în ur-
mă ele nu-şi aveau esenţă, fiind concluzii, hotărâri, fapte şi trăiri
opuse, poate cineva să le treacă spre sens normal? Şi dacă se
admite în primul moment normalitatea, nu este greu, pe măsură
ce trece timpul să nu se reia firul vieţii pentru a înţelege nodul. Şi
cum să nu se vadă că un nod s-a înfăşurat pe acel fir, nefiind vorba
de în-nodarea firului, când după momentul apariţiei primului nod
au mai apărut, din senin, fără motive, alte noduri? Se voiau a fi
noduri gordiene, însă când au dispărut su-flând mai puternic peste
102

