Page 105 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 105

Sunt om, vreau să fiu liber...

           ele,  precum  zboară  orice  scamă,  poţi  ne-ga  întrebarea  ce  trece
           oricui prin minte?
              Aşa a început seria de întrebări. Seria de întrebări ce mi-a des-
           chis “apetitul ” spre informaţii care să confirme sau să infirme in-
           formaţiile ce le primisem, omeneşte, cât se poate de normal. Abia
           atunci, ceea ce se conturase din alte contraste ce arătau marea di-
           ferenţă între ce se voia percepe şi realitatea verificabilă, am înce-
           put să caut cât de exagerate erau spusele. “Până nu voi pleca de
           acolo nu mă pot elibera! ” a fost prima “exagerare ” ce s-a relevat a fi
           dur şi de netăgăduit adevăr. Pentru un om ce avea decenii de tre-
           cere prin viaţă, se poate spune, de către oricine, că nu este posibil,
           nu este normal, a sta sub controlul unui “orar de viaţă socială ”,
           decât dacă nu cumva viaţa se desfăşoară într-o interdicţie impusă
           de fapte antisociale, adică o viaţă de deţinut. Căci el, doar el, tre-
           buie să dea raportul şi despre faptele din timpul acestui orar şi, mai
           mult, să fie oricând de găsit informativ, pentru a se putea exercita
           controlul asupra lui. Planul subtil nu este decât o transpunere a
           planului real, de fapt este baza planului real, căci planul real este
           modelat, înainte de toate, prin gând. Şi, aşa, viaţa bate, prin ab-
           surd, orice film de groază. Sau bate orice piesă de teatru absurd.
              Nu este necesar să se discute de ce s-a ajuns în postura de de-
           ţinut. Mai degrabă cum s-a ajuns în postura de deţinut urmărit ca şi
           unul deosebit de periculos? Răspunsul nu acum se poate ta, căci la
           sfârşit se va regăsi inclus în ceea ce va însemna “În sfârşit, viaţa...”.
              În timpul studiilor de master la facultatea de drept, discutam şi
           despre verdicte şi condamnări absurde, altele decât cele date de
           erorile juduciare. Printre ele a fost un caz (şi am să-l caut, ori să mi-
           l amintesc cu lux de amănunte) în care chiar judecătorul fusese
           făptaşul infracţiunii şi găsise un ţap ispăşitor pe care l-a condamnat
           cu maximă severitate... Faptul că pe patul de moarte judecătorul a
           spus adevărul, nu a mai schimbat cu nimic starea deţinutului care
           a fost eliberat după ce ani mulţi şi i-a petrecut în celulă.
              Readucând în discuţie planul subtil şi planul real, nu este greu
           de a trage cu ochiul la unele ţări care vor să folosească tehnologia
           nouă în planul controlului foştilor deţinuţi şi Anglia a dat tonul:
           implantarea de CIP-uri în organismul foştilor deţinuţi periculoşi,
           care,  dau  localizarea  exactă  a  acestora,  prin  sem-nalele  emise,
           folosind ca sursă de energie chiar bio-energia acestora. Atunci, în
           planul subtil, unde totul se poate modela şi “emiţătorul” funcţio-
           nează permanent, mai ales că e vorba de puţini deţinuţi, de ce ar fi
           greu ca un singur “monitor” să ţină sub observaţie şi control trei-
           patru persoane? Doar puterea acestora de a realiza monitorizarea
           şi controlul poate opri sau denatura informaţia emisă. Analogia nu
           este întâmplătoare şi va reveni în discuţie.

                                                                       103
   100   101   102   103   104   105   106   107   108   109   110