Page 151 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 151

Sunt om, vreau să fiu liber...

           nici nu ştiu, nici m-aş spune de aş şti. Căci mai important este să
           desfaci o asemenea lucrătură ce afectează viaţa multor generaţii ce
           urmează, decât a înţelege nebunia şi neomenia cuiva.
              Într-o  simplitate  extremă,  având  în  vedere  apropierea  fizică...
           lucrarea a dat rezultate. Convulsiile fizicului adolescentin era doar
           semnalul de alarmă pe care cine ştia, putea să îl identificie. O coro-
           borare a mai multor informaţii despre cea care era mama (com-
           portamentul social, comportamentul celor din anturaj faţă de ea,
           prezenţa sa mereu continuă lângă cel care îi era partener etc) ar fi
           dat multe de înţeles, însă cui, dacă şi aceştia, vedeau lucrurile dife-
           rit în prezenţa ei, faţă de cum le vedeau în lipsa ei?
              Ceea ce s-a vrut s-a reuşit. Toată familia a îngenuncheat la pi-
           cioarele noului Dumnezeu. De n-a vrut careva, şanse nu a avut: to-
           tul a mers pe dos, un atac cerebral, o plecare într-o ţară foarte în-
           depărtată... Mă repet, reamintind, cazul îmi este foarte bine cunos-
           cut... Tradiţia îngenuncherii partenerului, a celui ce devenise soţ,
           nu era nicidecum nouă. La rândul ei mama venea pe acest funda-
           ment. Nu ştiu cum era cel anterior ca vârstă, dar pe care l-am cu-
           noscut eu, în condiţii normale, nu era deloc dispus să cedeze ab-
           solut totul. Scenele violente ale tinereţii, dovedesc asta, însă altce-
           va dovedeşte faptul că după căsătorie, deşi la distanţă foarte mică
           fiind,  pe  cea  care  lui  îi  era  mamă,  niciodată  nu  a  mai  vizitat-o.
           Cumva să fie o întâmplare?
              Totul era făcut să graviteze în jurul unei case, unui loc de casă.
           Este tradiţia de necontestat a celor care lucrează necurat, cu necu-
           ratul cum se spune în limbajul mistico-religios. Acolo sunt toate în
           aşa fel aranjate încât să nu se poată sparge un aranjament făcut să
           fie pe totdeauna. Acel loc trebuie păzit de cei care ar avea curajul
           de a şti mai multe şi a se îm-potrivi ordinii prestabilite. Pentru că
           acolo  s-a  lucrat  de  ani  şi  ani.  Pentru  că  acolo  este,  pentru
           măsluitoarea  de  destine  altarul  său  şi  mormântul  victimelor  ce,  cât
           sunt, ca oameni, vii, pot fi dezgropate şi ar ieşi mare dandana.
              Fiica a primit ca şi zestre, de la mamă, şi partea de destin a ma-
           mei. Se numeşte suflet adăugat. Pentru că tot ceea ce însemna pâ-
           nă la un punct comportament normal, firesc, în concordanţă cu
           vârsta, devenea apoi altceva. Ceva ce nu semăna cu ceea ce fuse-
           se. Era rău, dar în tot răul exista şi un bine... Se crease nişa prin ca-
           re vinovatul să-şi primească răsplata. Dedicată mamei până dincolo
           de limitele fireşti, fiind şi dincolo de cele propăvăduite de religia
           prin care se numea cu adevărat credincioasă, a avut momentul de
           curaj, de regăsire a puterii regăsirii minimei realizări şi împliniri a
           destinului. Doar că... ai grijă ce-ţi doreşti era zicala uitată. Şi-a dorit
           un copil al cărui tată să nu fie un prost. Atât i s-a dat. I s-a îndeplinit
           dorinţa! Ceea ce ea, fiica devenită mamă nu realizează (cred, încă)
           este faptul că blestemul ce cade pe neamul vrăjitoarelor, nu se lasă
                                                                           149
   146   147   148   149   150   151   152   153   154   155   156