Page 140 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 140
Daniel-Dumitru Darie
Azi totul se cumpără...
Sub ochii noştri se dezvoltă clar, cert,
fără dubii o filozofie şi o concepţie nouă.
E nouă prin faptul că totul se reduce, fără
remuşcări, la un simplu calcul matema-
tic: investiţie şi profit.
Este o lege foarte bună când este vor-
ba de comerţ, nimeni nu o poate contes-
ta, doar limitele i se pot pune în discuţie. Când am realizat că a-
ceastă nouă concepţie domină, fiind cea mai întâlnită la parcă toa-
tă lumea, am rostit, atât de tare de cred că s-a auzit în Ceruri: ”Am
trăit să o văd şi pe asta! Asta mai lipsea!”...
E o lege bună pentru comerţ dar viaţa în sine ar trebui plasată
în această sferă ambiguă? Dar cum vremurile sunt tulburi şi lumea
se schimbă pe zi ce trece, omul nu mai face distincţii, confundând
de multe ori căminul propriu, casa proprie, cu locul de munca, s-a
ajuns ca acestă nouă lege să fie prezentă pretutindeni. “Nimic nu se
primeşte, nimic nu se dă, ci totul se cumpără”, răsună de cele mai mul-
te ori în capul oricărui om… “totul e pe bani”! Chiar dacă e bine
ştiut că banul este cel făcut de om şi nici un om nu este făcut de
ban, totul la asta se rezumă. Omul, în loc să ia măsuri în revenirea
pe calea normalităţii, a adoptat întru totul această concepţie, cu
rol de lege, tot mai mult, şi mai mult, în viaţa sa.
Dacă până la invenţia banului comerţul se făcea sub amprenta
trocului, schimb pe schimb, odată cu invenţia banului, omul a fost
prins în capcana întinsă de pofta de bani, de mai mulţi bani. Câţi
în ziua de astăzi sunt auziţi spunând că-şi au viaţa în făgaşul nor-
mal, că au tot ce le este necesar vieţii, că nu duc lipsă de nimic, că
sunt multumiţi de ceea ce au făcut, de ceea ce sunt şi de ceea ce
fac? Să recunoaştem, sunt mult prea puţini pentru a fi găsiţi. Toată
lumea se plânge că banii sunt puţini şi că viaţa e grea.
Niciodata viata nu a fost aşa cum omul a visat-o. Niciodată nu a
fost, nu va fi, căci dacă ar fi atunci nu ar mai avea culoare şi omul
nu ar mai şti cu adevărat să se bucure pentru micile bucurii ale
vieţii. Ar fi prea mare monotonia zilnică. Odată cu invenţia sa, ba-
nul a adus omului un nou viciu, o nouă dependenţă. Dar fenome-
nul acesta se pare că este din ce în ce mai predominant şi a atins
cote inimaginabile. Mai nou şi în dragoste a prins rădăcini şi a per-
vertit-o în aşa fel încât cea autentică, cea în care cealaltă persoană
e cea importantă, aproape că s-a pierdut. E greu să se mai găsească
persoane care să iubească dezinteresat şi care cred în puterea dra-
gostei, putere care poate schimba o persoană. E greu să se mai gă-
138

