Page 115 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 115
Sunt om, vreau să fiu liber...
Iubiri pervertite
Când Dumnezeu a creat Pământul şi
apoi animalele şi când l-a creat pe om, a
lăsat să se umple Pământul numai de ar-
monie, căci hrana pentru orice vieţuitor
era rodul Pământului. Şi mai puteau fi
toate altele ce nu aduceau atingere vieţii
nicicui.
Dar cineva, cu totul altcineva decât Cel ce a Creat, şi-a băgat
coada, a stricat rânduielile. Aşa au apărut primii vânduţi, vânătorii.
Ei au fost şi cei care i-au ademenit pe ceilalţi. Simţind gustul bun,
ei, la rândul lor au ademenit pe alţii. Apoi n-a mai fost nevoie de a
ademeni, căci dorinţa de sânge s-a întipărit în structura informaţi-
onală a omului şi copilul, a primit de la mamă, încă din fragedă
pruncie exact acele bunătăţi ce erau stricătoarele de rânduieli. Din
rânduielile stricate de om, pe Pământ au apărut, cine ştie de unde
şi animalele care tot sânge voiau să simtă.
Dumnezeu a curăţat o dată lumea de răutate şi a dat potopul.
Dar oamenii, chiar şi după curăţare au început să facă la fel. Şi n-a
mai putut Dumnezeu să-i ţină în ascultare.
De pe atunci oamenii au început să împrumute apucăturile
fiarelor: tăcerea, şiretenia, ambiguitatea, frica.
În tăcere omul s-a apucat să plăsmuiască în gând planuri şi sce-
narii prin care să anihileze pe alţii. Slăbindu-şi credinţa într-atât cât
să nu mai aibă în suflet iubire, pe nimeni, nici chiar pe el nu s-a
mai iubit. Ca să nu-şi recunoască slăbiciunea a inventat neamul. Şi
aşa a conceput că ţinând mereu de încrengătura neamului, are
iubire de neam. Pentru neam putea să şi ucidă, căci avea doar
scopul de a apăra neamul. Inventase iubirea care-l făcea să uite de
iubirea pentru el.
Apoi a inventat familia pe care a investit-o cu autoritate. Aici a
putut să găsească mai multe scăpări. Familia a fost decretată sacră,
de parcă Dumnezeu nu lăsase împreunarea în fapte şi gânduri a
bărbatului şi femeii ca fiind încărcată de sacralitate. Familia ca şi
concept trebuia apărată, pentru existenţa familiei instituţionale nu
era de prisos nici un gest. Iubirea de familie, izvorând din sacralita-
tea decretată, era supremă, în numele ei orice se putea face, im-
portant era ca familia să dăinuiască. Şi dacă faptele ce trebuiau fă-
cute erau împotriva celor din familie, nu păta numele celui care o
făcea, iubirea de familie scuza orice...
În familie a inventat o altă formă de iubire, pervertind şi adu-
nând în această iubire şi alt element de sacralitate, împreunarea în
fapt. Această iubire, pentru mulţi, a avut forma cea mai gravă, de
posesie. Ideea era iubesc, trebuie să fie al meu... Împreunarea, în
113

