Page 80 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 80

Daniel-Dumitru Darie

         rului arbitru, dincolo de toate ideile ispititoare în a se da apă la
         moară modernismului feminist.
            Însă El le-a aranjat pe toate. Chiar şi motivul pentru care a adus
         pe  cineva  aproape,  pentru  ca şocurile să nu existe, sau  şocurile
         mari să fie înlocuite de altele mult mai mici.


                                            Neaşteptatul pas înspre viitor

                                     Pe o câmpie liniştită şi întinsă, străbătu-
                                  tă în lung şi-n lat, ani la rând, greu e să se
                                  aştepte cineva că se poate să se întâmple
                                  ceva  ce  ar  ieşi  din  firesc,  normal,  real.
                                  Nici ploile, nici zăpezile, nici viscolul, nici
                                  furtunile nu sunt motive de îngrijorare că
                                  ar putea schimba ceva.
            S-ar putea aştepta oare ca să apară o erupţie vulcanică sau o
         explozie ce ar schimba peisajul? Răspunsul este evident: nu!
            Şi totuşi, s-a mai întâmplat ca, acolo unde nimeni nu se aştepta,
         când nimeni nu se aştepta, un proiectil, pierdut din cine care ştie
         care timpuri ale războaielor, să deschidă un crater sau să ridice o
         movilă stricătoare a netezimii cunoscute.
                                          ***
            Încă mai existau urmele vechi, tainele nu erau arse, căci cenuşa
         arderii lor era încă fierbinte. Şi parcă nu fuseseră îndeajuns. Veni-
         seră acum să aglomereze cerul cu norii grei, gri, ai urmării faptelor
         dar şi ale nebuniei fără margini. Ba chiar şi nebuniile trecătoare ale
         unor trecători se întreceau a arăta că preamultele căi se ştrangu-
         lau între ele spre a lăsa drumul liber şi uşor de a fi vizibil pentru toţi
         cei care încă mai încercau să-l înfunde.
            Se făcuse în jurul drumului câmp cu verdeaţă, câmp al libertăţii
         şi al privirii până înspre orizont. Se pierduseră aridităţile, căzuseră
         gardurile, totul rămăsese în urmă. Erau toate ca să fie timpul dorit
         şi timpul promis, timpul în care, prăbuşindu-se sub cutremure, cas-
         telele  de  nisip  să  se  coboare  în  nisipul  din  care  înalţate  se  vru-
         seseră.
            Fuseseră multe, prea multe taine ce loviseră şi se marcaseră ca
         şi timbrul sec pe paginile trecute ale vieţii. Atât de adânci erau ur-
         mele că paginile încă nedeschise se amprentaseră şi ele cu aceeaşi
         formă ce doar după mereu altele trecute uitate se puteau fi. Dar se
         treceau...
            Taine  vechi  săpaseră  pe  sub  rădăcini  şi  pietre  se  tot  puseseră
         spre a le înţepeni în pământurile aridului timp fără schimbări. Şi
         crezându-se de-a dreptul înţepenite, se puseseră să sufle vânturile
         vorbelor pentru a împietri aplecat măreţul trunchi ce putea fi. Se

         78
   75   76   77   78   79   80   81   82   83   84   85