Page 62 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 62

Daniel-Dumitru Darie

         meni să spună că respectă regula repetabilităţii. El recepţionează
         informaţia venită prin cuantele energetice, în cea mai mare măsu-
         ră lumina. Dar dacă în acest stadiu al ştiinţei doar fotonul, cuanta
         energetică a luminii, este relevantă, poate cineva da asigurări că
         este  unica?  Dacă,  într-un  fel  sau  altul  şi  tachionul,  cunata  ener-
         getică informaţională, mai nou introdusă în discuţia fizicii cuantice
         este răspunzătoare de deformarea realităţii vizuale?
            Marjez pe această idee, din ceea ce cunosc eu, fără să încerc să
         demonstrez  aici,  acum  ceva.  Va  veni  şi  acestă  demonstraţie  să
         completeze cadrul de percepţie a realului prin subtil.
            Toate  cele  de  până  acum  formau  imaginea  fizică  şi  socială  a
         spiritului şi a trupului ce-l purta. Avea formă, conţinut şi aspect.
         Repet, nu doar fizic.
            Venise vremea în care să i se atragă atenţia că ceva trebuie să se
         schimbe dar mai ales faptul că singurul şi unicul purtător de grijă
         este el însuşi. Laudele nu-s o perie ce-l curăţă de praf, sunt mai re-
         pede păturile ce i se scutură în cap. Vorbele răutăcioase nu–s ca-
         racterizări ci mai repede cuţite înfipte de dragul tirului, fiindcă ori-
         când omul fizic este ţinta unor vânători pe toate planurile. Ceea ce
         nu se învăţase trebuia să se înveţe, repede şi bine de data aceasta,
         căci se apropia momentul în care spiritul să-şi reintre în destin dar
         şi momentul în care, prin manifestare, trebuia să-şi arate statura. O
         statură înaltă, chiar dacă acum, gârbovită, părea mai scundă.
            Dintr-o pornire, care putea să se interpreteze ca o tentativă de
         drum ales pe latura sentimentală, dar şi de o realitate pe acelaşi
         plan, în alt context, spiritului i s-a dat să se manifeste pe planul
         transmiterii unei informaţii ce nu era direct relevantă, pe care nu
         în orice condiţie putea fi percepută. Căci mulţi scriu şi nu transmit
         nimic. Căci tone de hârtie se pot imprima cu scrieri ce, informa-
         ţional, se poate strânge într-o cutie de chibrituri. Puţini însă pot să
         scrie în aşa fel încât textul scris să fie un suport doar ce poartă in-
         formaţia care ajunge în sufletul celuilalt, fără să provoace alte sen-
         zaţii. Menirea se arăta prin această formă.
            Ca orice, în această lume în care totul este interpretat spre de-
         liciul si plăcerea celui ce interpretează, ochiului vigilent al celor ce
         sunt puşi pe a îngropa, a ucide, nu i-a scăpat această formă de de-
         finire. Era pus să o îngroape. Şi cum şi altădată în istorie, cărţile au
         fost arse pe rug, şi acum scrisul a fost ars pe rug, e adevărat, doar
         pe planul nevăzut, iar spiritul “vinovat” adus în faţa anchetatorilor
         şi  executorilor.  Judecătorii  au  fost  ocoliţi,  achetatorii  preluând
         rolul lor. Şi a fost legat la ochi spiritul şi omul atras iarăşi spre o altă
         cărare. Şi începuse să meargă pe ea, atras de cuvinte ticluite. Mer-
         gea, legat la ochi, dar în spate i se arunca acid ce trebuia să-i ardă
         urma de întoarcere. Aburii acidului l-au atins însă...

         60
   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66   67