Page 119 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 119

Sunt om, vreau să fiu liber...

        destinaţia şi evenimentul şi indiferent de consecinţele pe care le-ar
        putea avea asupra vieţii mele personale.
          Acelor care încă nu au încercat acest lucru, şi nici nu se gân-
        desc să încerce, le pot spune doar că ar rămâne uluiţi, uimiţi în ce
        aventură se poate transforma subit viaţa şi ce cunoaştere îţi oferă,
        cum primeşti acces la cunoaştere atunci când te laşi dus de val şi
        renunţi să te mai războieşti cu ea, de teamă să nu pari diferit de
        majoritate, de a ieşi în afara convenţiilor sociale general accep-
        tate, de teama de a nu fi respinşi. Dar întrebare pe care mulţi uită
        să şi-o pună este Respinşi de cine? Daca te uiti cu atenţie, respins ai
        fi doar de o selecta societate de urangutani, coţofene şi coropiş-
        niţe ce se consideră mai catolică decât Papa.
          Cândva, o super-instuţiune, numită Inchiziţia, pretindea că ea
        ştie, ea cunoaşte totul, şi nu era voie ca cineva să se îndoiască de
        nimic din ce spunea ea. În prezent trăim într-o altfel de inchiziţie,
        inchiziţia socială, reprezentată de societatea în care trăim, care ştie
        tot şi îţi spune, sau impune, cum ar trebui să fie viaţa ta ca să fii
        bifat bun, ce este adevărat sau ce este valoros. Omul, comod, se
        bucură că există aceste jaloane prestabilite, dar e vai de omul care
        dispune de suficientă energie şi, firesc, omeneşte, doreşte altceva...
        doreşte să ştie, să cunoască, să perceapă... adică mai mult decât a
        sta între jaloane. Închiziţia aceasta e la fel de puternică şi hotărâtă,
        şi vrea să strivească, la fel ca şi cealaltă. Remediul nu e decât unul:
        O comunitate, chiar mică, din care să faci parte, un loc în care pa-
        radigma este astfel schimbată, şi care îţi va arăta cât de repede poţi
        progresa, cât de altfel poate fi totul. Ei, da, din acel punct, a apărut,
        în mod spontan, remarca mea despre urangutani, coţofene şi co-
        ropişniţe, altfel nu sunt un om cu inima neagră, cu gândirea în-
        tunecată.
          Cel care alege un asemenea remediu, nu pot spune că ar putea
        avea speranţe, deşarte, despre cum va fi tratat de alţi oameni. Ori-
        cum nu merită mai multă atenţie doar pentru că acel cineva vrea
        să te doboare! Nimeni nu e calificat ca doctor în subiectul vieţii tale, şi
        chiar dacă, femeie fiind, te vor numi cumva, nimeni dintre ei nu
        ştie cum ai trăit tu în viaţa ta, cum a arătat ea, sau câte nopţi ai
        dormit singură. Deci, fii rezonabilă! Căci oricum, fiecare îşi trăieşte
        doar viaţa lui, nu pe a altuia şi nu în condiţiile altuia, ci doar ale
        lui... şi deci nu trebuie să dea socoteală cuiva.
          La urma urmelor, totul depinde de nivelul tău de energie, res-
        pectiv de comoditatea la care eşti forţat de deficitul tău energetic,
        şi de mediul favorabil sau nu dezvoltării în afara graniţelor vechi,
        graniţelor impuse!
          Cum oare cineva poate să creadă că ar putea avea acces la ini-
        maginabil, dacă nu învaţă să gândescă în termeni inimaginabili? Se
        poate spune oare că cineva ştie totul, că nu mai există nimic de
                                                     117
   114   115   116   117   118   119   120   121   122   123   124