Page 144 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 144

Daniel-Dumitru Darie

         care, într-o realitate subtilă, sunt cele pe care le-a inhibat aceea ca-
         re s-a coborât sub rangul de om. Altfel spus, celor care urmează, li
         se  împrumută  destinul,  în  tot  sau  în  parte,  aducându-le  o  viaţă
         mult mai grea, pentru că, pe lângă ceea ce are fiecare individuali-
         tate de făcut ca menire, ca misiune personală, trebuie să le facă şi
         pe acestea. Cum acestea nu sunt primordiale, cel care are supra-
         destin va încerca să împlinească şi acestă impusă misiune în detri-
         mentul celei personale. Acestă încercare, ce nu se finalizează, nea-
         vând nimic în comun cu persoana devenită peste noapte responsa-
         bilă, poluează îndeplinirea misiunii personale şi aceasta nu va fi
         împlinită.  Pe  plan  real  viaţa  acestor  persoane  devine  un  calvar,
         pendulând între propria personalitate şi această dublură ce o scoa-
         te din linia comportamentului firesc, bulversând propria persoană
         dar şi pe toţi ceilalţi cu care interacţionează. Atât timp cât vrăjitoa-
         rea trăieşte, aceste persoane, chiar şi pentru a nu se afla adevărul,
         sunt  afectate,  şi,  de  cele  multe  ori  se  îndepărtează  singure,  mai
         mult sau mai puţin motivat. Cei care mai au şi curajul de a ajunge
         mult prea aproape de adevăr, sunt puse la respect, fără scrupule.
            Acest transfer de destin este blestemul de neam care identifică
         familiile în care cineva a avut buna intenţie de a se substitui divini-
         tăţii şi a hotărî, cu bună şţiinţă şi rea intenţie, un alt destin şi o altă
         soartă celor pe care îi are în apropiere.
            Doar cei care sunt ignoranţi vor putea spune că ceea ce aduc
         eu acum în discuţie este o noutate. Chiar preoţii sunt destul de in-
         dulgenţi cu această idee, mergând pe o idee, nobilă în esenţă, ace-
         ea că o mamă nu poate să facă rău propriilor copii. Însă acei preoţi
         care  au  depăşit  ideea  prejudecăţilor  sentimentale  nu  s-au  lăsat
         chiar uşor ademeniţi de această idee. Părintele Ilarion Argatu, de
         exemplu, la întrebarea:
            -Părinte, sunt mame vrăjitoare care până şi copiilor lor le fac vrăji,
         cum se explică? a răspuns:
            -Oamenii  aceştia  trebuie  compătimiţi,  nicidecum  urâţi,  ei  nu  mai
         sunt proprii stăpâni, sunt stăpâniţi de diavol, stăpânul lor este diavolul,
         îi chinuieşte noaptea, dacă nu au făcut un rău ziua. Când nu au asupra
         cui trimite diavolul, îl trimit asupra proprii lor copiii, pentru ei nu mai
         există sentimentul matern şi patern. Dacă nu au pe cine trimite pe dia-
         vol, îl trimit pe animale, pe păsări, pe câini, pe pisici, pe şoareci, pe
         broaşte.  Dacă  lucrează  undeva  în  comerţ,  spurcă  îmbrăcămintea,  ali-
         mentele şi lucrurile pe care le vând la persoane pe care nu le cunosc, şi nu
         au avut motive să le urască.
            Vrăjitoria nu este o noutate. Într-o anumită perioadă a fost lăsată la
         o parte chiar şi datorită faptului că oamenii nu aveau timp şi resurse
         pentru a se adresa acestora. Însă s-au schimbat, la un moment, dat con-
         diţiile şi prezenţa ei, prin informaţii şi fapte a devenit tot mai pregnantă.
         Tocmai aceşti vrăjitori, care nu aveau nevoie de prezenţă socială, au fost
         142
   139   140   141   142   143   144   145   146   147   148   149