Page 112 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 112
Daniel-Dumitru Darie
În viaţa unui om, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor pur-
ta frumos, alţii se vor purta urât. Astfel se va accepta iubirea care
se oferă şi va privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de a-
jutor al cuiva care suferă. Va încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa
Iubirii înăuntru – aşa cum a făcut şi el – ştiind prea bine că nu li se
pot rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abor-
dată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi
minţi.
Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu
e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai
atunci când cineva începe să țină iubirea pentru el – iar atunci, ce-
ea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine
însuşi nu se teme. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se
autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea
unui înlocuitor? Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi ex-
tindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale. Cel care se iubeşte nu iu-
beşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special
pe care să-l iubească, ci iubeşte pe cel ce se află în faţa sa. O persoană nu
este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea. Când se trăieşte Iubirea
reală, nu se mai sime separarea de alţii, starea de special, superior celui-
lalt. Se pierde orice aspect al identităţii care îl respinge pe celălalt. Se
crează o deschidere spre o realitate mai vastă – care se crează împreună
cu celălalt, prin încredere reciprocă. Judecata încetează şi acceptarea
domneşte!
Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale
şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întru-
cât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar
care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare
clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compro-
misă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi
acolo trebuie el dizolvat. Nu trebuie aşteptat că va veni cerul că să
răspândească iubirea. Omu trebuie să o facă! Asta pentru că cerul
este în ochii săi, atunci când celălalt este privit cu acceptare şi
compasiune. Este în mâinile celui ce îşi doreşte asta, atunci când
le întinde ca să ajute. Este în mintea sa, atunci când vede “bine” în
loc de “rău”.
A găsi iubirea înseamnă a te găsi pe tine însuţi.
Omul uită să se mai concentreze pe ceea ce este într-adevăr! În-
trebat dacă este când a făcut-o ultima dată, răspunsul îi poate pă-
rea uşor…. dar, oare ştie de unde să înceapă?
Unde începe „drumul” către iubire? Este nevoie de a se trece
prin experienţe dureroase care produc furie şi amărăciune. De ce?
Care e lecţia pe care o a de învaţat-o omul din aceste experienţe?
Felul în care este văzută lumea determină ce va fi lumea pentru
fiecare. Adevărul este că nu nimeni nu poate fi fericit alături de o
110

