Page 62 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 62
Daniel-Dumitru Darie
meni să spună că respectă regula repetabilităţii. El recepţionează
informaţia venită prin cuantele energetice, în cea mai mare măsu-
ră lumina. Dar dacă în acest stadiu al ştiinţei doar fotonul, cuanta
energetică a luminii, este relevantă, poate cineva da asigurări că
este unica? Dacă, într-un fel sau altul şi tachionul, cunata ener-
getică informaţională, mai nou introdusă în discuţia fizicii cuantice
este răspunzătoare de deformarea realităţii vizuale?
Marjez pe această idee, din ceea ce cunosc eu, fără să încerc să
demonstrez aici, acum ceva. Va veni şi acestă demonstraţie să
completeze cadrul de percepţie a realului prin subtil.
Toate cele de până acum formau imaginea fizică şi socială a
spiritului şi a trupului ce-l purta. Avea formă, conţinut şi aspect.
Repet, nu doar fizic.
Venise vremea în care să i se atragă atenţia că ceva trebuie să se
schimbe dar mai ales faptul că singurul şi unicul purtător de grijă
este el însuşi. Laudele nu-s o perie ce-l curăţă de praf, sunt mai re-
pede păturile ce i se scutură în cap. Vorbele răutăcioase nu–s ca-
racterizări ci mai repede cuţite înfipte de dragul tirului, fiindcă ori-
când omul fizic este ţinta unor vânători pe toate planurile. Ceea ce
nu se învăţase trebuia să se înveţe, repede şi bine de data aceasta,
căci se apropia momentul în care spiritul să-şi reintre în destin dar
şi momentul în care, prin manifestare, trebuia să-şi arate statura. O
statură înaltă, chiar dacă acum, gârbovită, părea mai scundă.
Dintr-o pornire, care putea să se interpreteze ca o tentativă de
drum ales pe latura sentimentală, dar şi de o realitate pe acelaşi
plan, în alt context, spiritului i s-a dat să se manifeste pe planul
transmiterii unei informaţii ce nu era direct relevantă, pe care nu
în orice condiţie putea fi percepută. Căci mulţi scriu şi nu transmit
nimic. Căci tone de hârtie se pot imprima cu scrieri ce, informa-
ţional, se poate strânge într-o cutie de chibrituri. Puţini însă pot să
scrie în aşa fel încât textul scris să fie un suport doar ce poartă in-
formaţia care ajunge în sufletul celuilalt, fără să provoace alte sen-
zaţii. Menirea se arăta prin această formă.
Ca orice, în această lume în care totul este interpretat spre de-
liciul si plăcerea celui ce interpretează, ochiului vigilent al celor ce
sunt puşi pe a îngropa, a ucide, nu i-a scăpat această formă de de-
finire. Era pus să o îngroape. Şi cum şi altădată în istorie, cărţile au
fost arse pe rug, şi acum scrisul a fost ars pe rug, e adevărat, doar
pe planul nevăzut, iar spiritul “vinovat” adus în faţa anchetatorilor
şi executorilor. Judecătorii au fost ocoliţi, achetatorii preluând
rolul lor. Şi a fost legat la ochi spiritul şi omul atras iarăşi spre o altă
cărare. Şi începuse să meargă pe ea, atras de cuvinte ticluite. Mer-
gea, legat la ochi, dar în spate i se arunca acid ce trebuia să-i ardă
urma de întoarcere. Aburii acidului l-au atins însă...
60

