Page 158 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 158

Daniel-Dumitru Darie


                                      Lumea dinspre azi spre mâine

                                     Dacă cineva m-ar întreba, cu privire la
                                  viitor, cum sunt, aş spune că sunt în ace-
                                  eaşi măsură optimist pe cât sunt de pesi-
                                  mist. Optimismul meu se bazează pe cer-
                                  titudinea că această civilizaţie se va sfârşi
                                  în curând, iar pesimismul pe faptul că a-
                                  ceastă  civilizaţie,  în  cădere,  va  face  tot
         posibilul pentru a ne antrena în propria-i prăbuşire.
            William Sheakespeare spunea cândva: “Ce epocă îngrozitoare este
         aceea în care idioţii îi conduc pe orbi!”. Trăim acum ca orbii, fără con-
         ştiinţă acceptăm să fim servili. Servitutea modernă este o servitute
         voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi, ce-şi mai şi arogă titul
         de oameni liberi, care efectiv se târăsc pe suprafaţa pământului. O
         mulţime care, în mod absolut identic, îşi cumpără mărfurile care îi
         aservesc şi mai mult. Pentru aceste cumpărături aleargă toţi către o
         muncă tot mai alienantă, ce le este oferită printr-un consimţământ
         generos, dacă se dovedesc a fi suficient de cuminţi. Dar dreptul de
         a-şi alege stâpânii pe care îi vor servi.
            Pentru ca această tragedie, amestecată cu doza mortală de ab-
         surditate, să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să se extir-
         pe acestei clase, clasa celor care muncesc pentru a cumpăra, orice
         urmă a conştiinţei legată de exploatarea şi, deopotrivă, alienarea
         ei. Aceasta este strania modernitate, absurdul modernism, al epo-
         cii noastre.
            Istoria mai aduce aminte de alte forme de sclavie, de aservire.
         Dar spre deosebire de sclavii Antichităţii, de iobagii Evului mediu
         ori de muncitorii din timpul primelor Revoluţii industriale, azi e-
         xistă clasa total aservită, dar care nu ştie acest lucru, sau, mai trist,
         nici nu vrea să ştie de această. În acest fel ei nu cunosc revolta, re-
         acţia legitimă a celui exploatat, acceptând fără să crâcnească viaţa
         jalnică  ce  le-a  fost,  încet,  sigur  şi  ocult,  construită.  Resemnarea,
         renunţarea  la  orice  reacţie,  încăpăţânarea  de  a  rezista  –  dacă
         acceptăm sensul negativ al ideii – în această condiţie, sunt sursele
         nefericirii lor.
            Aşa s-ar putea defini visul nefericit al sclavilor moderni ce nu
         mai aspiră, în final, decât la a se lăsa prinşi în această horă amenin-
         ţătoare, dar macabră, a sistemului, perfectibil mereu, de alienare.
         Opresiunea se modernizează pe zi ce trece, întinzându-şi, ca o ca-
         racatiţă, formele de mistificare care să permită mascarea formei de
         sclavie şi a condiţiei de sclav.


         156
   153   154   155   156   157   158   159   160   161   162   163