Page 81 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 81
Sunt om, vreau să fiu liber...
dăduseră chiar pe faţă făcătorii vânturilor pentru a fi siguri că din
coroana roditoare mugurii pot fi rupţi şi coroana aplecată cu
fruntea până în pământ. Şi se îngropaseră parâme groase ce tre-
buiau să-l ţină aplecat pe totdeauna şi-ntotdeuna.
Ceva însă se tot uitase. Se uitase că orice, oricât de ancorat şi în-
nodate sunt parâmele, cât nu e rupt definitiv, caută a se îndrepta,
zvâcnind, rupând legăturile...
***
Chiar dacă legate erau trăirile şi simţirele, pe dinăuntru totul era
în adormire şi nimic nu murise. Durerea şi frica omorâse dorinţa
de fapte, ascunse erau normalităţile, dar simţurile celor ce ei acele
normalităţi le căutau, nu le puteau ignora.
***
Oamenii se vor totdeauna curaţi, perfecţi, fără greşeală, fără eroare.
Uită ca a greşi e omenesc şi că oamenii sunt supuşi greşelii. Asta însă
nu îi face ca, întotdeauna, să caute, pentru tot ceea ce merge prost, pe
altcineva ca vinovat, căci nu se poate niciodată pe sine vinovatul. Mereu
caută şi găseşte un ţap ispăşitor. Invariabil se folosesc aceleaşi scuze, a-
celeaşi argumente: “Da, am greşit, dar...”, “Da, am greşit, dar am fă-
cut-o pentru ca...”, “Nu aveam altă soluţie”. Sunt toate acestea argu-
mente care subliniază existenţa unui ţap ispăşitor, mereu responsabil
pentru vinovăţia care nu se poate asuma. Evident, nu s-a vrut, au existat
doar “obligaţii” sau constrângeri datorate împrejurărilor, ori provocări,
ori... Este eliberator sentimentul ce-l dă posibilitatea de a da vina, pentru
orice, pe oricine.
Aceasta este logica celui care, în taină, dă cu parul sau doar cu
palma când simte tendinţa de a se elibera de tutoriat a celui ce de
tutori nu mai are nevoie. Un orgoliu nemăsurat îl face să se consi-
dere deţinător de adevăr absolut, unic şi clar. Toate greşelile vin de
la cel ce nu acceptă o copilărie dusă dincolo de limitele copilăriei,
de la cel ce nu acceptă că trebuiă să îşi refacă un cordon ombilical
în locul celui tăiat la naştere.
***
E greu să se creadă că totuşi există oameni ce greşesc fără vină. E
greu să se creadă că există oameni care se consideră vinovaţi fără a
greşi, chiar fără a face fapte. Ei iau asupră-le vina lăsându-se ali-
mentaţi de vina celor vinovaţi. Şi o fac şi o tot fac, până când su-
fletul fierbe. Oricât de mare ar fi dorinţa conştientă de a se confor-
ma dorinţei de auto-învinovăţire, nimic nu poate să învingă ceea
ce doar sufletul ştie. Îl murdăresc faptele, vorbele şi gândurile pro-
prii, faptele, vorbele şi gândurile altora. Dar el, sufletul, mai repede
duce pe om spre pierzanie, fizică sau psihică decât să-l lase să cadă
în prizonieratul destinului contrafăcut, unui destin hăituit, unui
destin îmbâcsit de praf şi pulbere. El trage de manetele de frână ale
mecanismelor ce cuplează mersul spre motoare false şi face din
79

