Page 102 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 102

Daniel-Dumitru Darie

         ţiile vin permanent, şi strategia se poate schimba. Nu se schimbă
         însă motivul, motivaţia şi ţelul luptei.
            Pentru tot acest fel de a fi trebuie să îndur, ca om, afirmaţii nu
         tocmai conforme cu adevărul. Căci această lume omenească a fost
         infectată de unii, cu bună ştiinţă, înspre folos al propriei persoane,
         cu idei otrăvite. Chiar dacă trebuiau şi ei să fie luptători pentru ca-
         uza adevărului, s-au mutat cu unele idei în tabăra cealaltă, găsind
         acolo o modalitate prin care să-şi satisfacă ego-ul prea mult cres-
         cut: a nu pleca din luptă „cu coada între picioare”, a nu trăda, au
         tradus ei prin a nu accepta bărbăteşte o anumită situaţie. Este şi
         ideea folosită de ceilalţi pentru a îngenunchea şi a câstiga, uşor, o
         luptă. Sau de a o câştiga înainte de a începe. Ei, da, acestei idei, bi-
         ne şlefuite, nu îi cedez, prefer ironice vorbe: N-ai să accepţi nicio-
         dată, Nu poţi accepta bărbăteşte şi să pleci, N-ai să pleci niciodată. Şi
         cu toată ironia şi răutatea din ele, am învăţat că nu mă pot cutre-
         mura la prima rafală de vânt, că nu este nedemn să-ţi duci menirea
         la bun sfârşit şi că, şi aici, ca şi Acolo, există doar o singură cale ce
         mă poate împiedica să-mi ţin legămintele: moartea mea! Iar vic-
         toria înseamnă nu moartea agresorului ci aducerea lui pe drumul
         cel bun, cel dat de Dumnezeu oamenilor, chiar şi lui înainte de a
         se deda la pactul cu cel opus vieţii adevărate. Orice altceva nu mă
         poate  opri:  frigul,  foamea,  sărăcia,  însingurarea.  Lupta,  din  mo-
         mentul în care a început nu se poate să se oprească până la final.
         Accept doar armistiţiile cu durată fixată.
                                          * * *
            Nu sunt la prima luptă. Nici la prima luptă în care sunt direct
         implicat nu sunt. Căci trebuie să spun că prima mea luptă de care
         am  fost  conştient,  venind  din  lumea  materială  în  care  totul  era
         explicabil prin ceea ce mi se părea a fi simplu pentru cei care au
         învăţat conceptele acelei ştiinţe, a fost chiar o luptă a mea. Acea
         luptă nu a fost scurtă, şi nu a fost scurtă pentru că eu am lăsat să fie
         atât de lungă, prin modul în care am abordat-o. Nici semnele nu
         le-am vrut ca fiind de luat în seamă. Mi se părea că totul este o-
         menesc şi că omeneasca realitate putea să rezolve totul. Şi de ace-
         ea acea primă luptă a fost una în care am fost tăvălit rău de tot. O
         luptă de ucenicie, în care am învăţat tehnici de luptă, metode de a
         găsi  esenţa  informaţiilor  şi  totodată  prima  dată  când  informaţia
         mi-a provenit de altundeva, cu lux de amănunte pământene, căci
         altfel niciodată nu aş fi putut să o aflu. Căci de amănunte nu pun
         problema,  acelea  şi  acum  cred  unii  că  sunt  închise  între  patru
         pereţi.
            Începusem lupta cu o eroare. Chiar şi primii paşi în acea luptă îi
         consideram greşiţi. În timpul de aici această ambiguitate a ţinut un
         an fără trei zile. Trei ore au schimbat mai mult decât atâtea trecute.
         Trei ore în care a curs, pentru prima dată filmul vieţii din viitor.
            100
   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106   107