Page 115 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 115

Sunt om, vreau să fiu liber...


                                                         Iubiri pervertite

                                       Când  Dumnezeu  a  creat  Pământul  şi
                                    apoi animalele şi când l-a creat pe om, a
                                    lăsat să se umple Pământul numai de ar-
                                    monie, căci hrana pentru orice vieţuitor
                                    era  rodul  Pământului.  Şi  mai  puteau  fi
                                    toate altele ce nu aduceau atingere vieţii
                                    nicicui.
              Dar cineva, cu totul altcineva decât Cel ce a Creat, şi-a băgat
           coada, a stricat rânduielile. Aşa au apărut primii vânduţi, vânătorii.
           Ei au fost şi cei care i-au ademenit pe ceilalţi. Simţind gustul bun,
           ei, la rândul lor au ademenit pe alţii. Apoi n-a mai fost nevoie de a
           ademeni, căci dorinţa de sânge s-a întipărit în structura informaţi-
           onală a omului şi copilul, a primit de la mamă, încă din fragedă
           pruncie exact acele bunătăţi ce erau stricătoarele de rânduieli. Din
           rânduielile stricate de om, pe Pământ au apărut, cine ştie de unde
           şi animalele care tot sânge voiau să simtă.
              Dumnezeu a curăţat o dată lumea de răutate şi a dat potopul.
           Dar oamenii, chiar şi după curăţare au început să facă la fel. Şi n-a
           mai putut Dumnezeu să-i ţină în ascultare.
              De  pe  atunci  oamenii  au  început  să  împrumute  apucăturile
           fiarelor: tăcerea, şiretenia, ambiguitatea, frica.
              În tăcere omul s-a apucat să plăsmuiască în gând planuri şi sce-
           narii prin care să anihileze pe alţii. Slăbindu-şi credinţa într-atât cât
           să nu mai aibă în suflet iubire, pe nimeni, nici chiar pe el nu s-a
           mai iubit. Ca să nu-şi recunoască slăbiciunea a inventat neamul. Şi
           aşa  a  conceput  că  ţinând  mereu  de  încrengătura  neamului,  are
           iubire  de  neam.  Pentru  neam  putea  să  şi  ucidă,  căci  avea  doar
           scopul de a apăra neamul. Inventase iubirea care-l făcea să uite de
           iubirea pentru el.
              Apoi a inventat familia pe care a investit-o cu autoritate. Aici a
           putut să găsească mai multe scăpări. Familia a fost decretată sacră,
           de parcă Dumnezeu nu lăsase împreunarea în fapte şi gânduri a
           bărbatului şi femeii ca fiind încărcată de sacralitate. Familia ca şi
           concept trebuia apărată, pentru existenţa familiei instituţionale nu
           era de prisos nici un gest. Iubirea de familie, izvorând din sacralita-
           tea decretată, era supremă, în numele ei orice se putea face, im-
           portant era ca familia să dăinuiască. Şi dacă faptele ce trebuiau fă-
           cute erau împotriva celor din familie, nu păta numele celui care o
           făcea, iubirea de familie scuza orice...
              În familie a inventat o altă formă de iubire, pervertind şi adu-
           nând în această iubire şi alt element de sacralitate, împreunarea în
           fapt. Această iubire, pentru mulţi, a avut forma cea mai gravă, de
           posesie. Ideea era iubesc, trebuie să fie al meu... Împreunarea, în
                                                                           113
   110   111   112   113   114   115   116   117   118   119   120