Page 159 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 159

Sunt om, vreau să fiu liber...

              Încerc şi eu, ca şi alţii, să arăt faptele şi lucrurile aşa cum sunt
           ele reale în această realitate năucitoare, altfel decât sunt prezenta-
           te, tot timpul, de către cei ce au ajuns să deţină puterea politică,
           mânaţi de la spate de cei care deţin adevărata putere. Chiar dacă
           mă înscriu în cei ce declanşează cea mai subversivă, autentică, for-
           mă de luptă şi nesupunere, prefer să nu fiu unul dintre cei mulţi ce
           tac şi se supun. Şi cu asta îmi mai asum şi riscul, cu tot anonimatul
           şi neînsemnătatea mea, ca cineva să vrea să mă reducă la tăcere.
           Doar adevărul spus şi mărturisit este cu adevărat revoluţionar.
              Guy Debord în La societe du Spectacle spunea că „urbanismul
           este acea formă de luare în posesie, a mediului natural şi uman de către
           capitalismul care, dezvoltîndu-se logic în dominaţie absolută, poate şi are
           dreptul să refacă în totalitate spaţiul, amenajându-l ca pe propriul de-
               1
           cor”  . Azi, pe măsură sclavii ce-şi construiesc propria lume, prin e-
           fortul muncii, deja alienate, decorul noii lumi devine închisoare în
           care aceştia, şi urmaşii lor, vor trebui să-şi trăiască aşa-zisa viaţă, de
           fapt sclavia. Această lume este o lume sordidă, nu are gust, nu are
           miros, dar poartă în ea toată mizeria modului de producţie domi-
           nant. Decorul e mereu în schimbare, în construcţie, însăşi cons-
           trucţia fiind fără de sfârşit, totul fiind instabil. Reflecţia permanentă
           a  acestui  decor,  al  acestui  spaţiu  ce  înconjoară  umanitatea  îşi
           găseşte justificarea într-o amnezie generalizată şi în insecuritatea
           pe care trebuie să o simtă cei ce trăiesc în ea. Trebuie mereu refă-
           cut  totul  în  aşa  fel  încât  reflecte  perfect  imaginea  sistemului.  Şi
           astfel lumea devine din ce în ce mai zgomotoasă, mai murdară, fă-
           ră linişte, precum o uzină.
              Această uzină este dezvoltată pe mai multe proprietăţi spaţiale,
           locative, care totdeauna sunt fărămiţate. Fiecare fărâmă a acestui
           spaţiu aparţine cuiva, statului sau unei persoane private. Aparte-
           nenţa exclusivă a pământului este materializată prin omniprezenţa
           zidurilor, gardurilor, porţilor, barierelor, frontierelor sau însemne-
           lor de demarcaţie. Acestea sunt urmele unui jaf social realizat prin
           această separaţie care invadează totul. Însă, în paralel, apar uni-
           ficări de spaţii conforme interesului culturii de piaţă, interes ce re-
           prezintă marele obiectiv al acestei tot mai triste epoci. Căci ceea ce
           este necesar marii construcţii este tocmai existenţa unor mari au-
           tostrăzi,  optimizate  la  extrem,  care  să  faciliteze  transportul  măr-
           furilor.  Pentru  construcţia  acestora,  cu  scop  clar  şi  precis,  orice
           obstacol, uman sau natural, trebuie înlăturat, eliminat, distrus...


           1   L’urbanisme est cette prise de possession de l’environnement naturel et hu-
           main par le capitalisme qui, se developpant logiquement en domination abso-
           lue, peut et droit maintenant refaire la totalite de l’espace comme son propre
           decor.
                                                                           157
   154   155   156   157   158   159   160   161   162   163   164