Page 84 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 84

Daniel-Dumitru Darie

         numi descalificant. Iar alţii, cei mai mulţi, ştiitori cât de cât al ade-
         vărului l-ar numi totuşi ca unul al lipsei de curaj.
            Adevărul, doar trăitorii, oricare ar fi latura pe care se situează, îl
         ştiu.
            Mare zbatere era şi acolo unde întunericul era mare şi nici o ra-
         ză de lumină nu se accepta că există pentru a fi mai cald, mai bine,
         mai normal. Acolo se căutau drumuri care să facă să se împlineas-
         că dorinţa veche, aceea în care liniştea proprie era liniştea ce se
         credea adevăr universal. Totul era pliat pe valoare şi nimic nu era
         altfel evaluat. Dar şi aici, din păcate, condiţiile trebuiau să rămână
         neschimbate. Altfel nu se putea, altfel mai bine mers de-a buşilea,
         altfel mai bine oricâtă suferinţă.
            Arsenalul folosit era, la început unul minimal. Se foloseau arme
         de calibru mic, cu bătaie scurtă. Erau arme ce păreau a fi inofen-
         sive, se puteau confunda cu bijuteriile ce chiar şi victima accepta
         să o poarte şi uneori să o îndrepte împotriva sa. Arma se numea
         vorbă, vorbă inofensivă, cu înţeles de grijă purtată în mod natural.
         Deşi naturală nu mai era, căci timpul trecuse...
            Armele aveau tot timpul încărcătoarele pregătite, cu gloanţe de
         tot felul, de la cele doar pocnitoare până la cele de semnalizare şi
         până la cele letale şi distrugătoare. Erau ţinute pregătite în orice
         moment. Existau pregătite chiar şi minele ofensive, care să reducă
         la tăcere orice pas, orice pornire. Gândul le crease pe toate, pentru
         posibila evadare dar şi pentru posibila invazie. Şi erau mascate în
         cele mai nevinovate forme. Toate cele sfinte aveau forme ce, mas-
         când adevăruri, erau cu succes folosite. Şi, dintre toate, nevinovata
         şi necesara apă, în toate formele posibile era la mare preţ. Şi chiar
         cea purtătoare de neînsufleţire era aşezată sub paşi spre a nu se
         mai mişca.
            Cât timp nu s-a resimţit prea tare mişcarea de detaşare, gloan-
         ţele au căutat să menţină stare convenabilă. Când au început însă a
         fi prea multă vreme petrecută într-un decor ce scăpa controlului, s-
         a considerat necesară o schimbare care să facă această vreme cât
         mai mică sau chiar deloc. Era necesară o schimbare şi de strategie
         căci, prea mult durând, putea fi desluşită. Dar şi ceva din interiorul
         întunericului ţipa de frica unei lumini prea mari şi a unei alteia, la
         fel de mari. Căci de se ajungea la atât de mult, umbrele se puteau
         să dispară iar chipurile hâde să se vadă. Stăpânitorii tărâmului, fără
         amănunte, dădeau porunca spre îndeplinire, căutând să atragă şi
         alţi executanţi...
            Amalgamul avea însă şi forma potrivnică adevărului şi motive
         reale erau folosite pentru a se motiva schimbarea decorului. Şi tot
         atunci urmăritorii au văzut că se putea ca plănuita schimbare de
         decor să nu fie de folos căci drumul intra în pădurea în care ei nu
         mai puteau să vadă de la distanţă, fiindu-le teamă că prea multa
         82
   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89