Page 112 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 112

Daniel-Dumitru Darie

            În viaţa unui om, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor pur-
         ta frumos, alţii se vor purta urât. Astfel se va accepta iubirea care
         se oferă şi va privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de a-
         jutor al cuiva care suferă. Va încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa
         Iubirii înăuntru – aşa cum a făcut şi el – ştiind prea bine că nu li se
         pot rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abor-
         dată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi
         minţi.
            Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu
         e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai
         atunci când cineva începe să țină iubirea pentru el – iar atunci, ce-
         ea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine
         însuşi nu se teme. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se
         autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea
         unui înlocuitor? Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi ex-
         tindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale. Cel care se iubeşte nu iu-
         beşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special
         pe care să-l iubească, ci iubeşte pe cel ce se află în faţa sa. O persoană nu
         este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea. Când se trăieşte Iubirea
         reală, nu se mai sime separarea de alţii, starea de special, superior celui-
         lalt. Se pierde orice aspect al identităţii care îl respinge pe celălalt. Se
         crează o deschidere spre o realitate mai vastă – care se crează împreună
         cu  celălalt,  prin  încredere  reciprocă.  Judecata  încetează  şi  acceptarea
         domneşte!
            Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale
         şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întru-
         cât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar
         care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare
         clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compro-
         misă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi
         acolo trebuie el dizolvat. Nu trebuie aşteptat că va veni cerul că să
         răspândească iubirea. Omu trebuie să o facă! Asta pentru că cerul
         este  în  ochii  săi,  atunci  când  celălalt  este  privit  cu  acceptare  şi
         compasiune. Este în mâinile celui ce îşi doreşte asta, atunci când
         le întinde ca să ajute. Este în mintea sa, atunci când vede “bine” în
         loc de “rău”.
            A găsi iubirea înseamnă a te găsi pe tine însuţi.
            Omul uită să se mai concentreze pe ceea ce este într-adevăr! În-
         trebat dacă este când a făcut-o ultima dată, răspunsul îi poate pă-
         rea uşor…. dar, oare ştie de unde să înceapă?
            Unde începe „drumul” către iubire? Este nevoie de a se trece
         prin experienţe dureroase care produc furie şi amărăciune. De ce?
         Care e lecţia pe care o a de învaţat-o omul din aceste experienţe?
            Felul în care este văzută lumea determină ce va fi lumea pentru
         fiecare. Adevărul este că nu nimeni nu poate fi fericit alături de o
         110
   107   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117