Page 162 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 162
Daniel-Dumitru Darie
mari poluatori se prezintă drept potenţiali mari salvatori ai plane-
tei. Imbecili ai show-business-ului, cu mari subvenţii de la firmele
multinaţionale, încearcă să convingă de faptul că o mică schim-
bare a obiceiurilor de viaţă ale individului va fi suficientă pentru
salvarea de la dezastru a planetei. Dar, în timp ce culpabilizarea
consumatorului este în toi, ei continuă să polueze fără încetare
mediul înconjurător dar, şi mai grav, spiritul. Iar aceste infime şi
infirme teze pseudo-ecologiste sunt reluate, în cor, de mulţi politi-
cieni veroşi, ca orice slogan publicitar, însă totdeauna se feresc de
a propune o schimbare radicală a sistemelor de producţie. Mai
întotdeauna ideea este de a se schimba câte ceva, detalii doar,
pentru ca totul să rămână neschimbat, la fel ca mai înainte.
Pentru a se intra însă în acea horă a consumului frenetic,
individul are nevoie de bani, iar pentru a avea bani trebuie să se
muncească. Tocmai aici se ajunge la punctul culminant, căci a-
cum intervine propria sclavizare, propria vindere. Sistemul acesta
dominant a făcut din muncă principala sa valoare pentru ca indi-
vizii, respectând această valoare înnobilantă, să muncească tot me-
reu mai mult pentru a-şi plăti, pe credite, necesităţile vieţii acestea
mizerabile. Ei se epuizează muncind, pierd cea mai mare parte a
forţei lor vitale şi se mai şi supun celor mai rele umilinţe, risipindu-
şi întreaga viaţă într-o activitate obositoare şi plicticoasă, pentru
profitul altor câţiva. În această direcţie, a muncii, a fost inventat
şomajul, modern şi el, cu scopul de a înfricoşa sau pentru a-l face
pe individ să mulţumească fără încetare puterii pentru că a fost ge-
neroasă cu el.
Ce ar fi omul fără această tortură care este munca în forma ei
modernă, fără activităţile alienante care sunt prezentate ca o elibe-
rare? Sub presiunea permanentă a cronometrului, a ceasului, fie-
care gest al muncitorului sclavizat este calculat în scopul creşterii
productivităţii. Teoretizarea muncii prin organizarea ştiinţifică a
muncii constituie esenţa însăşi a deposedării celor ce muncesc de
o parte din bucuria, din fructul muncii lor, iar pe de altă parte de
timpul ce îl petrec cu producerea în mod automatic a mărfurilor
dar şi a serviciilor. Rolul angajaţilor se confundă cu al maşinilor
din fabrici, cu cel al calculatoarelor din birouri.
Sub lozinca “timpul nu se mai întoarce”, fiecărui angajat îi este
atribuită o sarcină repetitivă, intelectuală sau fizică. Asta este tra-
ducerea specializării individului în domeniul său de producţie,
specializare care acum se regăseşte la nivelul planetei, în cadrul
diviziunii internaţionale a muncii. Şi, prin această diviziune, se con-
cepe în Occident, se produce în Orient (Asia) şi se moare în Africa.
Omul, în ansamblul propriei personalităţi, se autocondiţionea-
ză comportamentului productiv prin organizarea muncii, dar şi în
afara locului de muncă el rămâne cu acelaşi comportament, adică
160

