Page 104 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 104

Daniel-Dumitru Darie

         plet este să spun somn de somn) ca să se ajungă la punctul de rup-
         tură. Dar cine e atât de sigur pe el că un ic nu sare chiar înspre cel
         care îl bate, tocmai când crede că e bine bătut?
            Percep gândurile şi le înţeleg sensurile nerostite. Le înţeleg şi
         motivele. Le văd însă rotindu-se într-un sens giratoriu. Un sens gi-
         ratoriu cu o ieşire înspre trecut. Doar că acel trecut a trecut şi mo-
         mentul prezentului îl pune sub auspiciile irealismului. De fapt a-
         ceastă împingere spre trecut îmi arată cât de absurd este jocul din
         umbră. Pentru că, realizând că ceea ce s-a dorit nu se mai poate
         împlini de vreme ce până acum nu s-a împlinit, aparent cu scop
         nobil, se pune la dispoziţie un suflet spre a fi sacrificat. Nici un sa-
         crificiu însă nu poate schimba ce-ea ce s-a făcut cândva, ceea ce
         cândva s-a dărâmat nu mai poate fi reparat.
            Percep gândurile şi înţelesurile şi esenţa. Dacă n-ar fi să-mi pese,
         aş face un pas înapoi. Ştiu însă ceva: la toate câteam spus ceva mai
         înainte, există o forţă mai mare. Vorbele spuse. Spuse nu doar o
         dată, spuse cu voce tare, spuse ca şi crez ca şi ţel. Vorbele rostite au
         o putere mare, mult mai mare decât gândurile. Efectele ar fi de-
         vastatoare, căci, din momentul în care au fost rostite, au creat un
         câmp care, cu fiecare rostire, a ajuns să aibă consistenţa existenţei.
         Doar consumarea acestei existenţe poate elibera. Altfel generează
         o suferinţă ce nu poate fi diminuată în nici un fel. Până la urmă
         nici vorba (care aici, din motive obiective o reduc parţial) ...pun în
         braţe şi apoi plec! conţine exact acest adevăr imposibil de distrus,
         chiar fiind imposibil de înţeles!


                                                    Orizonturi întunecate

                                     Dacă  faptele  vieţii  erau  acelea  care
                                  schimbau seninul orizontului în întuneci-
                                  me,  era  normal  să  privesc  înspre  fapte,
                                  căci doar faptele puteau desluşi misterul.
                                  Dar când orizontul este senin până în ul-
                                  timul  moment  şi  dintr-o  dată,  cu  expli-
                                  caţii ce veneau după ce cu abia ore în ur-
         mă ele nu-şi aveau esenţă, fiind concluzii, hotărâri, fapte şi trăiri
         opuse,  poate  cineva  să  le  treacă  spre  sens  normal?  Şi  dacă  se
         admite în primul moment normalitatea, nu este greu, pe măsură
         ce trece timpul să nu se reia firul vieţii pentru a înţelege nodul. Şi
         cum să nu se vadă că un nod s-a înfăşurat pe acel fir, nefiind vorba
         de în-nodarea firului, când după momentul apariţiei primului nod
         au mai apărut, din senin, fără motive, alte noduri? Se voiau a fi
         noduri gordiene, însă când au dispărut su-flând mai puternic peste


            102
   99   100   101   102   103   104   105   106   107   108   109