Page 111 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 111
Sunt om, vreau să fiu liber...
mul a fost condiţionat să preţuiască doar atunci când oamenii re-
acţionează pozitiv faţă de el. A învăţat că valoarea sa era stabilită în
exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a
lungul vieţii sale. Nici experienţa părinţilor săi şi nici cea a copiilor
săi nu a fost diferită de a sa. Toate abuzurile şi erorile trebuie con-
ştientizate, iar emoţia ataşată lor trebuie eliberată.
Aceasta este calea prin care toate fiinţele rănite trec de la expe-
rienţa iubirii condiţionate la experienţa iubirii, a iubirii fără con-
diţii. În cadrul procesului vindecării se învaţă oferirea spre sine a
iubirii care nu a fost primită niciodată de la părinţii biologici, în
acest proces este „născut din nou” şi înfiat din nou, dar nu de alte
figuri autoritare, ci de însăşi Sursa lubirii dinăuntrul propriei per-
soane.
Când se învăţă a se da iubire fiinţei lăuntrice rănite, se începe
schimbarea completă a convingerii că valoarea de sine trebuie să
se bazeze pe modul în care alţii reacţionează faţă de persoana pro-
prie. Încetul cu încetul continuă antrenamentul prin care omul să
se preţuiască aşa cum este – aici şi acum – fără condiţii. Nimeni alt-
cineva nu poate face asta pentru de el
Oamenii îl pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu îl poate învăţa
cum să se iubească pe sine însăşi. Aceasta este lucrarea fiecărui su-
flet individual. Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se
confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la
începutul sejurului sufletului aici, capacităţii sale naturale de a iubi
şi de a-i include pe alţii în trăirea acestei iubiri i se impun anumite
condiţii.
Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total.
Dacă sufletul părăseşte lumea fizică, crezând că este victima expe-
rienţei sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa
de această convingere. Încercarea de a găsi iubire în afara propriei
persoane eşuează mereu, pentru că nu se poate primi de la altci-
neva ceva ce omul nu şi-a dat şie însuşi. Când se privează de iu-
bire, sunt atraşi în viaţă alţii care fac acelaşi lucru. Experienţa iubi-
rii începe în propria inimă, propriul suflet, nu în ale altcuiva!
Nu trebuie condiţionată capacitatea iubire a propriei persoane
de capacitatea altcuiva de a o iubi. Şi nici nu se va pune încrede-
rea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă,
căci acestea sunt tranzitorii şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu
zi. Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma
prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente,
lipsite de formă, este înăuntrul propriei persoane. Acolo trebuie
pusă încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice se va
cunoaşte vreodată; atunci când Ea este ferm aşezată în inimă nu va
mai fi nevoie a se căuta fericirea în afară.
109

