Page 162 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 162

Daniel-Dumitru Darie

         mari poluatori se prezintă drept potenţiali mari salvatori ai plane-
         tei. Imbecili ai show-business-ului, cu mari subvenţii de la firmele
         multinaţionale, încearcă să convingă de faptul că o mică schim-
         bare a obiceiurilor de viaţă ale individului va fi suficientă pentru
         salvarea de la dezastru a planetei. Dar, în timp ce culpabilizarea
         consumatorului  este  în  toi,  ei  continuă  să  polueze  fără  încetare
         mediul înconjurător dar, şi mai grav, spiritul. Iar aceste infime şi
         infirme teze pseudo-ecologiste sunt reluate, în cor, de mulţi politi-
         cieni veroşi, ca orice slogan publicitar, însă totdeauna se feresc de
         a  propune  o  schimbare  radicală  a  sistemelor  de  producţie.  Mai
         întotdeauna  ideea  este  de  a  se  schimba  câte  ceva,  detalii  doar,
         pentru ca totul să rămână neschimbat, la fel ca mai înainte.
            Pentru  a  se  intra  însă  în  acea  horă  a  consumului  frenetic,
         individul are nevoie de bani, iar pentru a avea bani trebuie să se
         muncească.  Tocmai  aici  se  ajunge  la  punctul  culminant,  căci  a-
         cum intervine propria sclavizare, propria vindere. Sistemul acesta
         dominant a făcut din muncă principala sa valoare pentru ca indi-
         vizii, respectând această valoare înnobilantă, să muncească tot me-
         reu mai mult pentru a-şi plăti, pe credite, necesităţile vieţii acestea
         mizerabile. Ei se epuizează muncind, pierd cea mai mare parte a
         forţei lor vitale şi se mai şi supun celor mai rele umilinţe, risipindu-
         şi  întreaga  viaţă  într-o activitate  obositoare  şi plicticoasă,  pentru
         profitul altor câţiva. În această direcţie, a muncii, a fost inventat
         şomajul, modern şi el, cu scopul de a înfricoşa sau pentru a-l face
         pe individ să mulţumească fără încetare puterii pentru că a fost ge-
         neroasă cu el.
            Ce ar fi omul fără această tortură care este munca în forma ei
         modernă, fără activităţile alienante care sunt prezentate ca o elibe-
         rare? Sub presiunea permanentă a cronometrului, a ceasului, fie-
         care gest al muncitorului sclavizat este calculat în scopul creşterii
         productivităţii.  Teoretizarea  muncii  prin  organizarea  ştiinţifică  a
         muncii constituie esenţa însăşi a deposedării celor ce muncesc de
         o parte din bucuria, din fructul muncii lor, iar pe de altă parte de
         timpul ce îl petrec cu producerea în mod automatic a mărfurilor
         dar şi a serviciilor. Rolul angajaţilor se confundă cu al maşinilor
         din fabrici, cu cel al calculatoarelor din birouri.
            Sub lozinca “timpul nu se mai întoarce”, fiecărui angajat îi este
         atribuită o sarcină repetitivă, intelectuală sau fizică. Asta este tra-
         ducerea  specializării  individului  în  domeniul  său  de  producţie,
         specializare care acum se regăseşte la nivelul planetei, în cadrul
         diviziunii internaţionale a muncii. Şi, prin această diviziune, se con-
         cepe în Occident, se produce în Orient (Asia) şi se moare în Africa.
            Omul, în ansamblul propriei personalităţi, se autocondiţionea-
         ză comportamentului productiv prin organizarea muncii, dar şi în
         afara locului de muncă el rămâne cu acelaşi comportament, adică
         160
   157   158   159   160   161   162   163   164   165   166   167