Page 82 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 82
Daniel-Dumitru Darie
mers o învârtire continuă până îl ameţeşte pe omul aflat în mers
forţat pentru a-l trezi şi a-i face cunoscut mersul ce-l are de mers.
***
Din întâmplare s-a întâmplat să se arate că se poate să fie rău, ră-
ul ce trebuia să arate că necesara normalitate se simţea dar să arate
şi că răul trebuia să nu fie necesar să apară, că în locul lui trebuia să
fie ceea ce era firesc. De-ar fi fost să fie altceva decât ca semn, totul
se ducea până la capăt, nimic nu-l putea opri. Dar s-a oprit prin
vorba şi s-a oprit prin fapte, dar l-a oprit şi trimisul întâmplător
spre a opri definitiv şi asigurator acel rău.
Semnul era deja dat. Omul înţelegea ceea ce putea, dar el, su-
fletul primise semnalul mersului spre ceea ce ştia că trebuia să
meargă, căci pe om îl făcuse să se arate, fugar şi trecător a şti ce
urmează. Primul semn al deja ştiutului drum fusese fugar. Al doilea
semn fusese aşa cum era menit să fie, fugar ca şi primul. Dar o
vorbă înţeleaptă spune că “prima dată nu, a doua oară nu, a treia
oară sigur se trece nu-ul în da fără a se mai aştepta voia celui me-
reu răzgânditor”. Şi da-ul, trecând peste cumpăna de ani, căutând
pasul înspre viitor, a trebuit să îndure efectul legăturii ca să poată
zvânci departe de locurile în care parâmele erau prea puternic le-
gate. Şi pasul nu a putut sta nici o clipă în loc, şi s-a lăsat purtat de
chemări lăuntrice pentru a nu se lăsa frânt sau îngheţat. Se dezră-
dăcinaseră din strâsoare rădăcinile şi zvâcnetul lăsa ca măreţia
trunchiului să se vadă şi coroana să poată, urcând înspre razele
soarelui, iarăşi face rod.
Un pas doar, dar un pas dublu, un pas în doi, doar în doi, de ni-
meni ştiut...
Paşi şi drum drept
E greu să se creadă că într-o urmărire,
cel care urmăreşte se lasă păgubaş. De-
pinzând de ceea ce caută să obţină, pot
exista şi aparente situaţii când se crede că
a încetat această continuă supraveghere.
Cum şi urmăritul, de atâta timp, a realizat
că fiecare pas îi este căutat chiar şi sub
talpă, se învaţă să păşească în vârful degetelor pentru a lăsa cât mai
puţine urme.
Când şi drumul este drept, urmăritorul se mulţumeşte a sta la o
oarecare distanţă pentru a sesiza mişcările posibile în afara dru-
mului, permiţând şi admiţând doar pe cele de absolută necesitate.
Libertatea se pierde uşor şi se recâştigă greu. Iar dacă peste toată
înfrângerea din luptă vine şi regretul unor bătălii în care s-a intrat
80

