Page 100 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 100
Daniel-Dumitru Darie
normal, s-a spus ceea ce nu se voia vreodată să se întâmple. Aşa s-
a început furtuna. S-a început cu o rafală. Şi-ncă una. Şi-ncă una.
Trebuiau toate să spună că ceea ce este nu este bine, trebuiau să
arate că drumul nu este drum ci doar o ieşire în decor. Prima m-a
surprins, reacţiile au arătat netemeinicia. A doua m-a avut ca in-
strument, cel ce face aşa cum se dorea. Cea de-a treia a fost cola-
terală, însă tot am fost instrument. M-a surprins si pe mine deşi
chiar de la început am fost atenţionat de propriile-mi reacţii. Dar
nu credeam că aşa e scenariul ce trebuia să mă aibă ca rol: vio-
lenţa. Că prima nu a avut forma “cerută” este doar “meritul” Sine-
lui şi a egoului stăpânit. Că a doua a fost manifestată într-o formă
interpretabilă este meritul celor trimişi să ne ocrotească, ei de-
turnând forma “cerută” spre un alt plan, care nefiind nou, nu şi-a
făcut pe deplin efectul. Iar cea de-a treia a fost să se manifeste altfel
pentru că cineva, neştiut, “neprogramat”, a acţionat conform a ce-
ea ce avea de alţii “programat”. Dar, chiar aşa, fără ca acţiunile să
fie directe, trebuia să se considere ca şi cum ar fi fost directe. A-
ceasta a fost prima “înfruntare” cu noua “forţare” ca replică a noii
“sforţări”. Şi, cu toate acestea, nu s-a înregistrat “reacţia” care să
strivească drumul, fără a fi îndeplinită şi o altă condiţie: depărtarea
fizică respectiv apropierea pentru a se continua lucrarea veche.
De-abia când normalul a dus să se îndeplinească şi această con-
diţie, a început reacţia. Reacţie care nu prea era conformă cu “lec-
ţia” ce fusese impusă, ce trebuia să fie învăţată temeinic.
Înspre al doisprezecelea ceas
Azi îmi este uşor să privesc în urmă.
Nu pot să spun totuşi că, atunci când au
fost întâmplate şi trăite aceste “întâmplă-
rile” despre care scriu acum, mi-a fost u-
şor, că eram la fel de liniştit ca şi acum.
Liniştea de acum nu reprezintă nicide-
cum pasivitate. A venit pas cu pas, călire
în luptă fiind dintr-un anumit punct de vedere, dar pe de altă parte
această linişte vine din desluşirile informaţiilor ce mi-au venit pe
diverse căi: astrale, înţelegerea obişnuinţelor, înţelegerea compor-
tamentelor, senzaţiilor şi trăirilor celor ce le aveau, unde şi când le
aveau, decodarea viselor, altele decât cele personale, timbre voca-
le şi schimbarea acestora, şi, nu în ulti-mul rând, vorbe spuse, a-
proape fără suflare. Cine poate să nege faptul spusele din popor:
“Copiii, beţivanii şi nebunii spun totdeauna adevărul” şi “Gura pă-
cătosului adevăr grăieşte”?
98

