Page 148 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 148

Daniel-Dumitru Darie

            Fiica acelei persoane ajutate era cu un băiat de patru ani. El era
         cu o condiţie materială precară. Mama, îngrijorată pentru viitor,
         deşi ei erau pe cu totul altă poziţie socială, i-a cerut să îi despartă şi
         să o căsătorească cu cineva ce era dorit de ea. Zis şi făcut! Într-un
         an de zile s-a întâmplat conform dorinţei pentru împlinirea căreia
         plătise. Fusese fericită acea mamă!
            Au trecut anii, şi, dacă la început a mai trecut acea mamă pe la
         ea, lăudându-se cu fericirea fetei şi cu bunătatea ginerelui, de mai
         mult de 10 ani nu ştia nimic. În primăvară s-a trezit cu ea la poartă.
         Era supărată, neagră de supărare. Îi cerea să o ajute încă o dată. A-
         cum era ceva mai complicat: era vorba de nepoata ei, fiica fiicei
         care avea nevoie de o corectare de destin. Ce se întâmplase de
         fapt? Studentă fiind, întâlnise un bărbat, mai în vârstă, de care s-a
         îndrăgostit! Şi nu doar atât, a rămas însărcinată şi hotărâseră să se
         căsătorească. Nici unul dintre ei nu ştiau, nu aveau de unde să ştie,
         unul de altul. Abia când a spus părinţilor ceea ce vrea să facă, ros-
         tirea numelui bărbatului către mamă, a făcut-o să simtă că se învâr-
         te şi cerul şi pământul: era bărbatul cu care ea fusese împreună
         patru ani şi de care se despărţise aşa cum numai ea ştia. Nu avea
         curajul de a spune soţului ei, care era destul de grav bolnav, po-
         vestea. A spus-o mamei. Era o lovitură pe care nimeni nu se putea
         gândi: ironia sorţii sau mâna divinităţii? Atunci, mama, ajunsă bu-
         nică, pusă fiind în situaţia de a-i despărţi, ar fi făcut-o cu ceea ce
         ştia dar se punea problema acum şi a unui avort în luna a patra
         sau a cincea. Ce putea să facă? A mers la cea care a ajutat-o. Mo-
         tive legate de să nu se întâmple şi la fata mea ceva rău, au făcut-o pe
         vrăjitoarea care o învăţase cândva ce are de făcut, să o refuze. La
         scurt timp soţul vrăjitoarei a început să se simtă rău. Vrăjitoarea
         credea că de la acea fostă clientă vine răul lui, dar spunea că n-are
         ce să-i facă (mamei clientă) pentru că ea ştie tot ce ştie şi ea!
            Au şi ele regulile lor... Povestea însă, aceasta şi altele două, cu
         ciudăţeniile  lor,  mi-au  rămas  în  memorie. Atunci  nu  aveam  cu-
         noaşterea  necesară  de a  înţelege  ceea  ce  trebuia  înţeles. N-aş  fi
         crezut-o dacă nu mi-ar fi spus şi numele bărbatului şi a fetei. Aş fi
         putut să verific, nu avea de ce să mă mintă. Şi oricum, nu o făcea
         spre a se lăuda!
            Acum, cu toate câte le cunosc, îmi este mai uşor să înţeleg şi să
         nu mai cred ciudăţenia ciudată. Şi nici să o mai consider o ironie a
         sorţii ci dreptate divină. Ţine de karmă dar şi de alegerea pe care o
         face un spirit pentru a veni pe pământ. El trebuia să vină într-un
         cuplu în care mama şi tatăl trebuiau să îndeplinească anumite con-
         diţii. Tatăl era acelaşi. Mama însă nu ar mai fi putut să devină ma-
         ma sa, fiindu-i corectaţi la negru parametrii vieţii. Şi cum ajunsese la
         o vârstă la care nu mai putea fi mamă, nimic nu s-ar mai fi putut
         întâmpla. Şi nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu ar fi intervenit acea
         146
   143   144   145   146   147   148   149   150   151   152   153