Page 105 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 105
Sunt om, vreau să fiu liber...
ele, precum zboară orice scamă, poţi ne-ga întrebarea ce trece
oricui prin minte?
Aşa a început seria de întrebări. Seria de întrebări ce mi-a des-
chis “apetitul ” spre informaţii care să confirme sau să infirme in-
formaţiile ce le primisem, omeneşte, cât se poate de normal. Abia
atunci, ceea ce se conturase din alte contraste ce arătau marea di-
ferenţă între ce se voia percepe şi realitatea verificabilă, am înce-
put să caut cât de exagerate erau spusele. “Până nu voi pleca de
acolo nu mă pot elibera! ” a fost prima “exagerare ” ce s-a relevat a fi
dur şi de netăgăduit adevăr. Pentru un om ce avea decenii de tre-
cere prin viaţă, se poate spune, de către oricine, că nu este posibil,
nu este normal, a sta sub controlul unui “orar de viaţă socială ”,
decât dacă nu cumva viaţa se desfăşoară într-o interdicţie impusă
de fapte antisociale, adică o viaţă de deţinut. Căci el, doar el, tre-
buie să dea raportul şi despre faptele din timpul acestui orar şi, mai
mult, să fie oricând de găsit informativ, pentru a se putea exercita
controlul asupra lui. Planul subtil nu este decât o transpunere a
planului real, de fapt este baza planului real, căci planul real este
modelat, înainte de toate, prin gând. Şi, aşa, viaţa bate, prin ab-
surd, orice film de groază. Sau bate orice piesă de teatru absurd.
Nu este necesar să se discute de ce s-a ajuns în postura de de-
ţinut. Mai degrabă cum s-a ajuns în postura de deţinut urmărit ca şi
unul deosebit de periculos? Răspunsul nu acum se poate ta, căci la
sfârşit se va regăsi inclus în ceea ce va însemna “În sfârşit, viaţa...”.
În timpul studiilor de master la facultatea de drept, discutam şi
despre verdicte şi condamnări absurde, altele decât cele date de
erorile juduciare. Printre ele a fost un caz (şi am să-l caut, ori să mi-
l amintesc cu lux de amănunte) în care chiar judecătorul fusese
făptaşul infracţiunii şi găsise un ţap ispăşitor pe care l-a condamnat
cu maximă severitate... Faptul că pe patul de moarte judecătorul a
spus adevărul, nu a mai schimbat cu nimic starea deţinutului care
a fost eliberat după ce ani mulţi şi i-a petrecut în celulă.
Readucând în discuţie planul subtil şi planul real, nu este greu
de a trage cu ochiul la unele ţări care vor să folosească tehnologia
nouă în planul controlului foştilor deţinuţi şi Anglia a dat tonul:
implantarea de CIP-uri în organismul foştilor deţinuţi periculoşi,
care, dau localizarea exactă a acestora, prin sem-nalele emise,
folosind ca sursă de energie chiar bio-energia acestora. Atunci, în
planul subtil, unde totul se poate modela şi “emiţătorul” funcţio-
nează permanent, mai ales că e vorba de puţini deţinuţi, de ce ar fi
greu ca un singur “monitor” să ţină sub observaţie şi control trei-
patru persoane? Doar puterea acestora de a realiza monitorizarea
şi controlul poate opri sau denatura informaţia emisă. Analogia nu
este întâmplătoare şi va reveni în discuţie.
103

