Page 83 - Sunt om, vreau să fiu liber...
P. 83
Sunt om, vreau să fiu liber...
atras de mirajul unei victorii definitive obţinute foarte uşor, dar ca-
re a ajuns să fie o înfrângere de răsunet, capitularea este necondi-
ţionată şi acceptată ca un status quo pentru totdeauna. Doar că
mai există zvâcnetul interior al spiritului, manifestat de el însuşi
sau prin ceea ce el consideră a fi mod şi rost de manifestare şi face
să renască dorinţa drumului în libertate. În căutarea-i neostenită,
nu-şi găseşte odihna pentru a găsi căi şi aliaţi, pregătindu-şi, mi-
nuţios, chiar dacă uneori sincopatic, cu atenţie şi la factorii adi-
acenţi, externi, bătălia finală a luptei de eliberare şi revenire în for-
ma, fondul şi parametri iniţiali, nepervertiţi, ai misiunii sale, sau, în
înţeles uman, al destinului.
Malaxorul vieţii, deloc simple în zilele de azi, amestecă totul,
bun sau rău, amestecă adevăruri şi minciuni, oameni buni şi oa-
meni răi, vorbe ticluite şi vorbe într-o doară. În acest amalgam, şi
urmăritorii pot pierde detalii şi, ori îşi au colaboratori ori stau la
pândă pentru a sesiza schiţarea unui gest nepotrivit cu ceea ce
trebuia bine învăţat ca mod de trăire şi existenţă, pentru a sesiza
posibila căutare a unei piste de decolare spre un zbor în care nici
urmărirea nici împiedicarea nu ar mai avea sorţi de izbândă.
Şi astfel, drumul drept a început sub auspicii de speranţă dar şi
sub teama ameninţării. Alianţa amalgamului se arăta benefică,
pentru că se putea arăta că drumul stă drept şi era paravan pentru
orice pală de vânt ce putea, prin foşnetul frunzelor, să dea de veste
zbaterea interiorului...
Gândurile însă nu stăteau în adormire. Aparent, omul este bun,
dar gândul este al dracului, spune o vorbă din popor. Gândul ca-
ută în toate cotloanele. Gândul celui care a muşcat o dată, iar
muşcătura crede că i-a fost de folos, va mai muşca încă de atâtea
ori de câte ori i se va părea a fi cu folos. Şi în tot acest timp, chiar
dacă acalmia arăta a fi linişte, fremăta gândul care voia să ţină în
acelaşi tipar viaţa.
Radiografiind, nepărtinitor trăirile şi manifestările, dorinţa şi a-
devărurile necesităţilor de tot felul arătau că pierderea de viteză era
doar o aparenţă, faptul că nu era vorba de moarte ci de un somn
din care trezirea era totdeauna posibilă. Dar înainte de toate, o do-
rinţă nemăsurată de luminare şi înstelare, şi nu de poleire, aprin-
sese un foc nestăvilit. Dar, ştiindu-se că focul dă căldură, lumină şi
fum, ochii vegheau spre întuneric să vadă de nu cumva, ochii luci-
tori ai vânătorilor, dar şi către lumină către cei ce neputând să se
regăsească încă în strălucirea ei, puteau da semne ori chiar pune
piedici.
Manifestările realităţii erau încă amestecate. Cele spre împlini-
rea proprie nu-şi mai aduceau aproape, încet-încet, ascunzişurile,
cele spre apărare stăteau însă pe un palier ce unii, neştiutori, l-ar
81

