Page 106 - Pas cu pas

Daniel-Dumitru Darie

Ne-am vrut în urcări totdeauna,
Priveam, mai tot timpul, spre stele
Azi însă ne-apasă minciuna,
Uitat-am cu totul de ele.
Priveşte cum taina sihastră
Îngînă un gînd de niciunde,
Şi-ntreabă de-a fost fapta noastră,
Sau gest ce-n banal se ascunde?

Te văd învelită de lacrimi,
Şi gândul ţi-l simt dus departe,
Ne-apasă teribil, sub patimi,
Destinul prin rostu-i aparte.
Ţi-e încă-n porniri răbufnirea,
Crezându-te rază de soare,
Deşi te tot cheamă iubirea
Să fii, să rămîi... Dar te doare...

În pasul de fire răzleaţă
Îti faci jurăminte solemne,
Croindu-ţi, în vise, o viaţă
Ce-o vrei, prin minuni, să-ţi dea semne.
Dă-mi foc, e firesc, fără milă,
Şi dă chiar şi focului nume.
Că, totuşi, e prea puerilă
Privirea ce-o-ndrepţi înspre lume.

104