Page 47 - Pas cu pas
P. 47
Pas cu pas
Nimbul de lumină
Ninge cu lacrimi de soare
Peste multele-amintiri,
E real şi mi se pare
Că mă pierd printre iubiri.
Iarna, noaptea, geruieşte
Şi dă beznelor lumină,
Şi, în taină, îmi vesteşte
Vremea care-i dat să vină.
Dacă văd că nu-i lumină,
Nu mă-ntreb de ce n-ar fi,
Nici n-aștept ca luna plină
Să preschimbe noaptea-n zi.
Frigul încă mă îngheaţă,
Vrând să-mi dea, totuși, putere
Să văd dincolo de ceaţă
Când speranţa asta-mi cere.
45