Page 27 - Corolarele întâmplării
P. 27
Corolarele întâmplării
Îşi scutură cerul...
Îşi scutură cerul albastrul din gene
Şi pune-n lumină absurde miraje,
Pe care le punem şi noi prin bagaje
Alături de gânduri de-a dreptul obscene.
Sub vălul privirii se-ntâmplă de toate,
Vin gânduri prin gânduri, uitând să respire,
Vin dinspre urcare, cu sens de grăbire,
Ori dinspre cădere, ca beţele-n roate.
Din ură-n iubire, din viaţă în moarte,
Prin dolii prelungi ş-aşteptări inutile,
Trec zilele-n noapte şi nopţile-n zile,
Şi timpul se trece, mereu mai departe.
La capăt de ţărmuri, în margini de lume,
Pe unde, din ceruri, cad stelele-n mare,
Stau unii ca mine, cerând derogare,
De-a fi şi ai vieţii nu doar prin postume.
Își scutură cerul albastrul din gene,
De moarte nu-i pasă, de vreme nu-i pasă,
În marea-i răbdare trăirii ne lasă
Speranţe măreţe, dorinţe obscene.
12.02.15
25
