Page 51 - Corolarele întâmplării
P. 51

Corolarele întâmplării










           Departe noaptea, departe ziua

           De ce îmi eşti departe?… E-ntrebarea
           La care-n zori de zi îi vreau răspuns,
           Când noaptea-n vis îmi văd mereu chemarea
           Ce-n tine arde ca un rug ascuns.

           N-am cum găsi motiv de împăcare
           Cu-n efemer motiv de rost normal,
           Când simţul îmi e pus la încercare
           De-al visului consimţământ real.

           La ceas de seară las, prin raţiune,
           Să cred că doar a mai trecut o zi,
           Că doar, din grabă, sufletul îmi spune
           Că pierd din timpul meu de a trăi.

           În zbateri stă banala mea dorinţă,
           Când stelele se urcă înspre cer,
           De-a-ţi arăta că-mi este cu putinţă
           Fapta ce-n gânduri abia o mai sper.
                                                    49
   46   47   48   49   50   51   52   53   54   55   56