Page 98 - Corolarele întâmplării
P. 98

Daniel-Dumitru Darie


        Îmi coboram privirea prin fântâni,
        Tot căutam şi-acolo o lumină,
        Şi-i întrebam mereu pe cei bătrâni
        Dacă ei ştiu că apele suspină.

        Mi-aduc aminte vise de copil,
        Când,printre şoimi,zburam mereu spre stele
        Şi vântul încerca a-mi fi ostil,
        Ca să n-ajung, cumva să fiu ca ele.

        Când toţi spuneau că-i iarnă şi e frig,
        Priveam spre câmpuri pline de zăpadă,
        Şi îmi venea, din când în când să strig,
        Că nu-i aşa, şi lupii-s o dovadă.

        Aşa am învăţat că-n sus, spre Cer,
        Urcarea nu-i deloc o simplă joacă,
        Că nu e greu să dormi o noapte-n ger
        Când ochii ţi se-mbracă-n promoroacă.

        Mi-aduc aminte că eram copil
        Şi nu credeam în moartea unor stele,
        Cum nici s-accept postura de docil,
        Uitând să-mi caut locul printre ele.
                            08.12.15





        96
   93   94   95   96   97   98   99   100   101   102   103