Page 7 - Drumuri împreună
P. 7
Niciodată singuri...
Într-un fel pe care nu ştim să-l definim, tră-
im contemporani cu propria noastră existenţă, de
care - câteodată unii, de multe ori alţii, nimeni
însă niciodată - ne facem că nu ştim, ne prefa-
cem a fi altceva decât suntem, alte repere punem
la vedere şi mergem, târâş-grăpiş, pe acea că-
rare, spunându-ne, cu o încredere arătătoare a
marii dezdejdi, că este drumul pe care ni l-am
dorit şi-l tot dorim, spunându-ne mereu, ca noi
înșine să ajungem să credem, că nicicum nu
poate fi altfel...
Aşa se fac începuturile şi tot aşa se fac sfâr-
şiturile, aşa se face drumul cel bun sau se face
drumul cel rău, aşa se merge spre bine, aşa se
merge spre rău, spun toţi cei pentru care accep-
tarea necondiţionată este mai de preţ decât orice
credinţă. Zic şi eu, ca ei, când e vorba de începu-
turi şi sfârşituri, doar că nu am puterea să le dau
şi mai departe dreptate și nici să le dau apă la
moară. Fiindcă mai departe se deschide drumul
