Page 66 - Pas cu pas

Daniel-Dumitru Darie

Şi cunoscând firescul,
să ştiu care mi-e vina
Când dau cu pietre-n mine,
având motiv trecutul.

Privesc în depărtare
când cerul e senin,
Departe de lumină
nu mi-aş simţi trăirea,
N-aş mai simţi nici frigul,
nici ploile când vin,
Şi, neştiind ce-i umbra,
n-aş şti ce-i amăgirea.

De-ar fi să nu văd noaptea,
nici stelele, nici luna,
Pe pajişti poleite
de neguri în uitări,
Tristeţea m-ar cuprinde
şi, trist, pe totdeauna
Aş rătăcii pe drumuri,
fugind de înserări.

Mă ştiu mereu pe drumuri,
scurtând îndepărtarea,
Ştiu cât de-aproape poate
să mă aducă pasul,

64