Page 73 - Corolarele întâmplării
P. 73
Corolarele întâmplării
Învăţ, iarăşi învăţ...
Învăţ din nou, acum, ca altădată,
Că vorba nu-i de-ajuns de-a face bun
Pe cel ce n-a privit măcar o dată,
Uitând de sine, stelele ce-apun...
Şi nici nu-l face, cumva, să-nţeleagă
Ce rost, firesc, îşi are-al iernii ger,
Dacă n-a stat măcar o noapte-ntreagă
Înfrigurat, pierdut cu ochii-n Cer.
Nu pot schimba, când nu îşi vrea schimbarea,
Pe cel ce crede că îi e ştiut
Cât de departe este depărtarea
Şi cât înseamnă minus absolut.
Nu-i cale să-nţeleag-a sta departe
De a fura ce n-are ca avut,
Dacă rosteşte vorbe ca la carte,
Dar rostul cărţii nu l-a priceput.
71
