Page 23 - Priviri consensuale

Priviri consensuale

Spre tine

Cu trenul am să vin la tine, printre nămeţii
proaspăt ridicaţi de freamătul continuu al ne-
buniei albe. Se scurge timpul chiar dacă mai
este vreme şi trebuie să ajung la tine. Chiar e
necesar. Nimic din tot ce a fost nu va mai fi,
nimic din tot ce este nu are cum să fie, nimic
din ce va fi nu poate fi ce este acum. Vagoa-
nele se scurg pe şine şi astfel străbat ce a mai
rămas până la gara în care tu mă aştepţi ştiind
că vin.
Am brumă pe umeri de la dorul de tine, am
fulgi de nea grăbiţi prin păr şi în palme am
căldura de la tine. În mine eşti doar tu şi nu
mi-e frig defel. E trenul gol, doar eu călătoresc
cu el, e calea mea spre cer, astfel scrie-n
Cartea primită de la tine. De vreau să schimb
ceva nu se mai poate, de vrei să adormi la loc
n-ai nici o şansă. Deci mă aştepţi şi vin spre
tine şi chiar ninsoarea cea mai aspră de va fi
să fie din drum nu las nimic nestrăbătut. E
limpede semnalul, căci zăpada l-a acoperit cu
alb şi totul străluceşte căci mi-e şi mie chipul
însorit.
Nu are staţii trenul meu spre tine, şi calea

21