Page 8 - Dincolo de praguri
P. 8

Daniel-Dumitru Darie

        tre, ne cheltuim pe noi, cu un soi de disperare
        fără limită, pentru a  evita ceea ce nu ştim că
        trebuie  să  evităm,  scenarizând  idei  pe  care  le
        credem a fi soluţii, ale faptelor dintr-un prezent
        ce va fi altfel în viitorul care se va numi, în acel
        moment, prezent.
           Teoretizăm şi punem în ecuaţiie existenţiali-
        tăţii un arseanl întreg de cunoştinţe, variate şi
        fără,  de  multe  ori,  legătură  între  ele,  timpuri
        trecute de prezenturi ce au trecut odată cu noi,
        încrâncenându-ne a vrea, de ne-ar fi în putere,
        să fim creatorii primului început al vieţii, după
        exemplul, luat ca primordialitate, a ceea ce oa-
        menii  au  numit,  paradigmatic,  Big-Bangul...
        Mult ne-am dori să fim, pentru viaţa noastră,
        în acel pseudo-timp al primei frânturi de secun-
        dă în care acel mare şi covârşitor bang a creat
        marea  secundă  în  care  a  început  criptarea
        noastră, moleculară, în aşa fel făcută încât să
        nu se găsească cineva să o decripteze, pe veci,
        până  când  va  fi  să  se  termine  începutul  exis-
        tenţial mare  bang... Ne-am dori acolo, atunci
        să fim, pentru că ceea ce suntem, de multe ori,
        în mod evident, nu vrem să fim...
           Este  visul  nebuniei, este dorinţa neputinţei,
        care, în loc de a se privi pe sine, a se schimba în-

        6
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13