Page 13 - Dar din dar

Dar din dar

este omul, cum îşi are credinţa, speranţa, dra-
gostea. Alături de cel mai de aproape de el, o-
mul se dezbracă de caracterul învăţăturii, devine
el, cel ce se ştie din trăiri, din simţiri, din gânduri.
Atunci, abia atunci, nu se mai poate lăsa, de te-
meri sau de mândriri, presat, atunci, abia atunci,
se arată la faţă sufletul. Atunci, abia atunci, se
arată de este trăitor al dragostei de cel de aproa-
pe, prin ceea ce face, ce zice, ce doreşte, ce-şi do-
reşte. Atunci, abia atunci, azi, se vede omul pe
el...
Ceea ce este firesc nu poate fi abătut, nu poa-
te fi combătut, şi poate chiar de aceea se supun,
unii, unor mari cazne pentru a demonstra că ve-
chiul adevăr este un neadevăr, ei fiind cei vor-
bitori despre dragoste, fără a-i avea înţelesul ei,
dându-se, prin fapte, de gol. Căci “Dragostea
trebuie să fie sinceă. Urăşte ce este rău; ţine-te
strâns de ce este bine.” (Romani 12:9). Ei se ara-
tă că tocmai cu sinceritatea şi binele nu se au
prieteni, avându-şi în minte un bine de conjunct-
tură, propriu. Vor uitare pentru făgăduinţele ce
sunt venite din trecut, la fel de actuale ieri, azi,
mâine... Aşa cum s-a spus, “Nu mă sili să te
părăsesc şi să mă duc de la tine; căci unde te vei
duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu,

11