Page 14 - Corolarele întâmplării
P. 14

Daniel-Dumitru Darie

        sându-l să vadă orizontul, să-şi facă de lucru cu
        ceea ce vede, dar, mare fiind, valul l-a dus acolo
        unde avea să găsească ceea ce avea nevoie...
           Când  depăşim  clipa  de  furie  oarbă  pe  noi,
        când renunţăm a mai fi furioşi, a ne urî, când
        acceptăm  că  n-avem  cu  ce  ne  lăuda,  în  afara
        faptului  că  existăm,  ne  ies  în  cale  înţelesurile.
        Aşa reuşim să ştim că şi faptul că avem acel
        puţin cu care ne lăudăm, tot întâmplării îl dato-
        răm, că întâmplător s-a acceptat că vom exista,
        că întâmplător s-a început drumul nostru spre
        existenţă, că întâmplător am ajuns în lume în-
        tr-un moment şi într-un loc în care era necesar
        să ajungem, că întâmplările ne-au  pus  în cale
        alegeri, că tot ele ne-au scos în cale oameni care
        să ne dea dreptul de a ne manifesta, sau cu care
        a ne putea manifesta, a face rău sau bine, a ne
        facem rău sau bine. Întâmplarea, întâmplările
        au fost şcoala vieţii, în care am absolvit clasă cu
        clasă,  am  rămas  sau  nu  am  rămas  niciodată
        repetenţi, sau am tot fost repetenţi  şi, într-un
        anumit  moment  a  venit  clipa  în  care  să  re-
        nunţăm la repetenţie, învăţând... Şi tot întâm-
        plările  ne-au  premiat  sau  ne-au  pedepsit,  ori
        din întâmplare am fost premiaţi sau pedepsiţi.
        Rostul  premiilor  sau  pedepselor,  meritate  sau

        12
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19