Page 14 - Corolarele întâmplării
P. 14
Daniel-Dumitru Darie
sându-l să vadă orizontul, să-şi facă de lucru cu
ceea ce vede, dar, mare fiind, valul l-a dus acolo
unde avea să găsească ceea ce avea nevoie...
Când depăşim clipa de furie oarbă pe noi,
când renunţăm a mai fi furioşi, a ne urî, când
acceptăm că n-avem cu ce ne lăuda, în afara
faptului că existăm, ne ies în cale înţelesurile.
Aşa reuşim să ştim că şi faptul că avem acel
puţin cu care ne lăudăm, tot întâmplării îl dato-
răm, că întâmplător s-a acceptat că vom exista,
că întâmplător s-a început drumul nostru spre
existenţă, că întâmplător am ajuns în lume în-
tr-un moment şi într-un loc în care era necesar
să ajungem, că întâmplările ne-au pus în cale
alegeri, că tot ele ne-au scos în cale oameni care
să ne dea dreptul de a ne manifesta, sau cu care
a ne putea manifesta, a face rău sau bine, a ne
facem rău sau bine. Întâmplarea, întâmplările
au fost şcoala vieţii, în care am absolvit clasă cu
clasă, am rămas sau nu am rămas niciodată
repetenţi, sau am tot fost repetenţi şi, într-un
anumit moment a venit clipa în care să re-
nunţăm la repetenţie, învăţând... Şi tot întâm-
plările ne-au premiat sau ne-au pedepsit, ori
din întâmplare am fost premiaţi sau pedepsiţi.
Rostul premiilor sau pedepselor, meritate sau
12