Page 138 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Litere în flori de lotus

Literele, fără grabă, se adună, îşi dau
mâna după alegeri doar de ele ştiute, de
dinainte de a găsi oamenii de cuviinţă să
le scrie, într-un cerc, ca o horă, spre a fi
buchet de ţinut în braţe ori coroană de
purtat pe creştet de cei ce îşi apleacă o-
chii, mintea şi sufletul asupra înţelesului pe care îl aduc, de de-
parte, din depărtările înaltelor Ceruri, prin omul care şi el le pri-
meşte în dar, ca har, de-acolo de unde nu poate lua, de unde chiar
dacă vrea sau cere, nu totdeauna i se dă, şi de unde nu vin răs-
punsuri ci doar urmări.
De pe unde au fost să vină, jucând în juru-mi hora înţelesurilor,
le-am dat doar o mână de ajutor să ajungă mai repede, negru pe
alb, la tine, cea care aveai un munte de întrebări alături de întinderi
nemăsurate de răspunsuri cărora nu le găseai cheia prin care se le-
gau de întrebările tale şi astfel nu-şi potriveau ceasul cu al trăirilor
tale şi veneau când prea devreme, şi nu ştiai de-i la mijloc adevărul
sau piedici puse de cine mai ştie cine, sau prea târziu, şi atunci te a-
pucai să cauţi scânteia de început în grămezi de cenuşă.
Fără să caut să aflu mai mult decât mi se spune, aşa cum de o
vreme fac, chiar despre ceea ce nu mi-ai vorbit am aflat. Am aflat
chiar de la tine din acel suprem care tot tu eşti, dar pe care nu-l as-
culţi decât rar, mai mult ca să vezi dacă ascultă de tine şi ţi se supu-
ne, obicei deprins de la oameni. Eu îl ascult pentru că înainte de a
învăţa să ascult ce-mi spune al tău, după vremuri în care şi eu fă-
ceam ca tine, am învăţat celui ce în mine este, dar mai multe ştie şi
pricepe decât pot eu cu mintea mea, să-i dau ascultare, să-i dau
crezare şi să fac aşa cum ar face el în locul meu. Aşa am descoperit
că eu rămân tot eu, dar mă întregesc şi nu mai simt fiorul fricii de
urmări şi fapte.
Din aşteptările florilor lotusului care eşti tu şi care-şi vrea înflori-
rea, vin cohorte de litere care, răstălmăcindu-se, spun ceea ce tu nu
îţi găseşti curaj de a spune. Despre clipa înfloririi şi a ochilor ce prin
ele vor privi spre a face drum înaintea ta spre Ceruri, nici eu nu-ţi
spun, că nu m-ai crede, doar poarta înţelegerii ţi-o deschid, ca tu,
cândva, ştiind ce ţi-am spus, să nu mai cauţi mlaştina lumii, căreia
să-i dai dreptate. Ţi-am scris şi voi mai scrie de câte ori îmi vei spu-
ne tu să scriu, când dat e să scriu...
04.05.13
136