Page 135 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

tri. Şi pentru noi păstrăm toate atu-urile, ba chiar aşii pe mânecă,
pentru a ne încorona ca regi, ori împăraţi, după cum ni se pare a fi
mai bine, ai adevărului, dreptăţii, bunătăţii, iubirii... Nici nu mai
contează că aşii au aceeaşi culoare şi sunt de câteva ori mai mulţi
decât necesari şi fireşti, nici că vede oricine aerul de trişori ai pro-
priei realităţi... Doar aerul de nevinovăţie contează, doar culoarea
dimprejuru-ne e importantă, ca să se dea, de departe, drept aură.
Chiar dacă e fum, chiar dacă mai are şi miros, chiar dacă doar
scânteile dau lumină...
Trecutului ne-am avut, şi eu, şi tu, ca datornici, fiindu-ne nouă
datori cu toate cele ce ne-au fost fapte şi urmări. Azi, ceea ce sun-
tem, suntem ca un tot a toate, cu sau fără alte datorii, în sensul ade-
vărurilor de demult, ori ale celor pe care, acum trăind, le avem de
partea noastră ori împotrivă-ne. Şi-n lumina lor am văzut, şi doar
de asta pot eu să vorbesc fără să iau la bani mărunţi esenţialităţile
trăirilor, cum te-ai pus să faci, din reguli, când ciocan, când nicova-
lă, când săbii cu tăiş lucitor, dornic de a se arăta de folosinţă spre a
forţa mersul paşilor mei pe drumuri înstrăinării de principii şi valori
care şi-au arătat, în anii trăiţi, măcar omeneşte mai mulţi decât ai
tăi, roadele ce azi, ştii bine, sunt deja rude bune cu eternitatea...
Iartă dacă încă nu te-ai hotărât pe care drum vrei să mergi. Iartă,
iartă cu adevărat, nu lua uitarea ca pe o iertare pe care, din mărini-
mie, tu spui că o dai celor care nu ţi-au fost decât neiertători. Pe
tine iartă-te, asta ţi-o spun eu, dacă vrei să vezi cine, într-adevăr, ţi-a
greşit, greşind faţă de viaţă, ca să ştii dacă iertarea pe care nu ştii să
o dai, e de fapt iertarea pe care o cauţi, însă de primit nu o pri-
meşti, fiind sigură că nu ai de ce să fii iertată, fiind prea sigură de ca-
lea cea bună pe care eşti tu, calea pe care alţii chiar nu se gândesc
să meargă. Iartă, încearcă să vrei, doar aşa vei şti dacă poţi mai mult
şi cât de mult poţi.
Nu îţi mai aminteşti multe, de mine şi despre mine tot mai puţi-
ne, spun cei cărora le vorbeşti. Dar ţi-au spus, oare, cei cărora le dai
credit chiar viaţa ta, că se vede uşor, nici nu-ţi închipui cât de uşor,
că te joci de-a uitarea ca să-ţi ascunzi trecutul care, şi cât era una cu
viaţa ta, doar cuvinte auzite îţi lăsa să ai, când doar cuvintele altora
le puteai rosti, aceeaşi fiind cei ce te sărăceau de propria-ţi putere
de a fi, tu, însăţi tu?
Au rămas cele încă nespuse, nespuse. Eu am timp să le spun, şi le
voi spune... Doar tu să mai ai timp, că să poţi să faci să-ncapă în ba-
gajul tău şi alte păreri, ca să ştii nu doar cum crezi că eşti văzută ci
cum ai fost şi cum eşti, de alţii văzută. Cei ce nu îţi spun nimic, crezi
tu că-ţi sunt adevăraţi prieteni?
17.05.13
133