Page 134 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Focul de ieri, scrumul de azi

Caută înspre departe spre altcineva,
chiar spre oricine, dar mai bine spre cel
ce nu ai avut niciodată de ce să îl cunoşti,
dacă vrei să îţi aduci aminte de mersul pe
care ţi-l tot făgăduieşti, de drumul pe ca-
re-l tot cauţi, de luminile orizontului ne-
mărginit şi de întunericul a ceea ce rămâne în urmă, trecut prin fo-
cul vieţii trăite prin propriile simţiri, zi de zi.
Rămasă în urmă e vremea căutărilor pe care le-am înţeles, şi în-
ţelese au fost până când ai început să le baţi cap în cap cu vreascuri
de trăiri şi sensuri de dorinţe, cu învăţări şi învăţături fugare, cu obi-
ceiuri şi obişnuinţe scoase din cufărul cu vorbe date spre ţinere de
minte, toate fiind acelea care, din când în când, când nu erai a-
morţită de amintirile nedesluşite ale trecutului, le voiai înţeles şi lă-
sate la o parte până ce puteai să simţi că viaţa nu se trăieşte nici pe
apucate, nici pe furate, nici pe sărite, că viaţa e un azi care nu se re-
găseşte într-un mâine confundat cu ieri. Rămasă în urmă e vremea
în care vorbelor le căutai fapte spre a nu fi vorbe aruncate în vânt şi
spre a se avea, prin fapte şi prin tine, ca motiv al împlinirii întru
menire şi destin.
Iar dacă vrei să vorbim deschis, încearcă să te aduni, la un loc,
cea care erai, cea care ai fost, cea care eşti... Adună-ţi şi ideile, şi
gândurile, şi vorbele, şi faptele... Eu nu vin să judec, nu vin să aduc
argumente, eu sunt doar martor... Nu martorul judecăţii, nu-i cin-
stit, faţă de mine în primul rând, să-ţi arăt eu un drum, să spun eu
ce văd că e rău şi ce văd că e bine. Numai tu, tu, parte din întregul
care toţi suntem, căci în toţi o parte din întreg este, mai mult ori
mai puţin, după cum punem sau nu punem frâu sufletului, poate
să-şi găsească acel adevăr, parte din adevărul întregului, şi nu un a-
devăr care n-are nimic de-a face cu „totdeauna” şi nici cu „pentru
mai toţi”. Adunându-le pe toate, haide, vezi tu, care sunt cele ade-
vărate, nu lă-sa pe niciuna deoparte. Martor sunt tocmai pentru a-ţi
spune că toate sunt ale tale, că, deşi s-au bătut cap în cap, după
cum simţeai că bate vântul, le-ai fost, întru totul, apărătoare şi, de
nu ţi-au mai părut bune, doritoare de uitare.
S-au întâmplat multe, spunem toţi când nu mai avem în ce,
unde, şi cum să ne mai ascundem şi apărăm de noi înşine. Şi tot
pentru asta, oricui găsim o vinovăţie care, dacă nu e destul de ma-
re, măcar ştim că o putem lua drept punct de sprijin al paşilor noş-
132