Page 8 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

durerile şi amarul adunat prin faptele altora către ei, lăsându-le lor
doar povara faptelor lor, pe care trebuie să le îndrepte spre a bucu-
ra ei pe alţii şi a se uşura ei. Şi, chiar dacă un cuţit de ghilotină ce se
arată gata oricând să cadă spre a-mi reteza orice pas, ori chiar do-
rinţă, de a-mi face drum înspre tine, spre a-ţi putea privi zâmbetul
chipului când în vise te iei la întrecere cu razele stelelor în a lumina
cât mai departe, ori a cunoaşte ce se întâmplă prin ungherele întu-
necate ale vieţilor de oameni, gândul mi se va face pas, acolo unde
pasul va lipsi, şi, nevăzut, şi neştiut, aşa cum cred oamenii că este
gândul, voi fi, şi sunt, de veghe, somnului tău.
Numai eu ştiu câte simt şi câte ştiu din cele ce se cred neştiute,
făcute fiind să schimbe drumuri şi să oprească cuvintele ori faptele
care să dea pe faţă jocul de-a viaţa, să arate că multa curăţenie a o-
brajilor pe care lacrimile curg doar, neoprindu-se în nici o cută
prin care se arată durerea sufletului, şi nu a minţii, este faţa care es-
te arătată spre a fi văzută, nicidecum cea adevărată, cea care se bo-
ţeşte şi se înspăimântă şi ea, la miez de noapte, de ea înseşi, ştiind
gândurile ce şi le are, cele care leagă drumuri, fură minţi, înfige
pumnale şi aruncă ploi de pietre în drumul pe care s-ar putea să vi-
nă cei care ar avea dreptul şi voia de a veni, dar venirea lor lasă fri-
ca să dea pumnilor putere de a lovi, ori de a arăta slăbiciunile celor
care se vor văzuţi ca fără greşeli şi fără de păcat. Ştii şi tu, ce vânzo-
leală e în jurul tău, câteodată, după ce clopotele bat miezul nopţii,
când se spune că dorm toţi, chiar şi păsările cerului.... Atunci vin şi
la mine hoţii să-mi fure, zice-se pentru tine, până şi gândul de a a-
vea ceea ce este drept să am. Şi fură şi tot fură, nu se lasă deloc ple-
caţi cu mâna goală, chiar dacă, nemaigăsind ceva de luat, nemai-
putând ceva să ia, se mulţumesc şi cu o lacrimă rămasă rătăcită,
pierdută în zbuciumul sufe-rinţelor. Însă va veni clipa în care vor
duce poruncitorilor lor doar praful de pe toba ce bate şi tot bate şi
doar acel praf le va fi avuţie şi venit.
Atât de greu e pentru unii să fie oameni şi omenoşi... Acum deja
vezi şi tu, auzi şi tu, cum cioburile râd de oalele crăpate şi cât gunoi
e sub preşurile spoite cu roşu, ca să se arate gloria către cei atraşi de
poleieli. Şi-i vezi cum, asemenea argintului viu sunt în a-şi muta
gândul, privirea şi vorba înspre cei care le aduc folos, cei pe care îi
cred buni spre a le aduce câştig, ori spre acei care-i umplu de
laude. În mâinile tale îngerii vin şi plâng cu tine, când plângi, se
bucură cu tine, când te bucuri. Şi împrejuru-ţi sunt să nu lase pe a-
cei ce scutură, pe ascuns, cearceafurile noaptea murdărite şi pă-
turile de prea mulţi prăfuite, în marea lor încercare de a se arăta
curaţi... Atât de greu e!
30.01.13
6