Page 12 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Şi legea cuvântului au făcut-o oamenii să fie altfel. Aşa „a da“a a-
juns să creadă oamenii că înseamnă „a dărui. Din „a se dărui“ nu a
mai rămas decât „a se da“, asemănate fiind, de cei mai mulţi, întru
totul, în marea-i dorinţă a omului de a mânui cuvinte frumoase
care să-i ţină numele pe buzele tuturor, atât timp cât se aduce el în-
suşi în faţa privirilor oamenilor sau în auzul lor. Căci cei ce „dau“ o
fac din gând, cei ce „dăruiesc“ o fac din suflet, tot la fel cum cei ce
„se dau“, se dau pentru că le spune gândul să facă asta, dar doar cei
care „se dăruiesc“ ascultă de suflet şi nu se întreabă de ce o fac, nici
nu se laudă că au făcut-o. Cei ce „se dau“ gândesc, şi dau din Lumi-
na lor, cei ce „se dăruiesc“, simt, şi răsplată din Ceruri îşi primesc,
întreit pe cât lasă celui care primeşte dăruirea, Lumină primesc, în-
treit faţă de cât dăruiesc.
Au pus oamenii aripi unor cuvinte şi, fără pricepere le aruncă
din praştie, crezând că vor zbura, sperând că prin zborul lor se pot
şi ei înălţa. Dar după ce legătura, ce le ţine aripile întinse, se rupe,
nu mai plutesc şi se prăbuşesc prin toate înţelesurile. Cel mai ade-
sea, la cuvinte s-au repezit oamenii cu prostia lor dobândită prin
mândrie nemărginită, au scos cuvinte la vedere şi, atârnând de ele
piatre de moară, le-au întunecat. Doar cei luminaţi ştiu să le vadă
când sunt întunecate şi când au toată strălucirea, nerostindu-le ori
rostindu-le, în aşa fel încât cuvintele să nu se ruşineze de ele însele,
dar să dea toată strălucirea lor faptelor omului, când faptele sunt
înălţătoare.
E dat, e scris, e adevărat. Dacă ai puterea, când te ştii coborâtor
din lumină, de a sta în Lumină, poţi şti când omul îşi pune la îndo-
ială faptele, timpul sau vremea, ori când îl opresc, împământenite
efemer, condiţii, când îşi caută motive pentru a fi pe placul celor
cărora le este în obicei să tragă pe altii la răspundere. Aşa poţi să aş-
tepţi clipa în care omenirea nu se mai pune de-a curmezişul ome-
niei. Ai doar obligaţia de a da vestea în tot adevărul ei, spre a avea,
în limitele vieţii, timpul şi spaţiul întreg făptuirii celor scrise.
Ştiind şi cunoscând, laolaltă, sufletul se grăbeşte arătând limita fi-
nală a alegerilor trecute, arătând pe cele bune, arătând pe cele
deloc bune. De-acum nu mai poate fi alegere, poate să fie doar îm-
potrivire. De mult aşteptatul pas nu se sfieşte a fi precum mugurul
de floare ce şi dacă frigul vrea să-l ţină a înflori, îşi crapă ochi spre
razele soarelui, ca să poată deveni rod bogat şi pe mai departe trăi-
toare floare binecuvântată. Vrerea oamenilor nu poate sta împotri-
va voii destinului precum nici gheaţa nu se poate îngheţa spre a nu
se topi în lumina care-i dă puterea de a fi iarăşi apă, de a avea iarăşi
suflet.
19.09.12
10