Page 13 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Scrisoare înspre final (1)

Se grăbesc vremurile de acum să ple-
ce. Timpul nici nu-şi mai înţelege rostul
de a sta de veghe vieţii oamenilor. Aş-
teaptă clipa în care va putea să-i lase pe u-
nii din mână pentru ca aceştia să-şi urce
scara pe care ştie şi el ce greu şi ce migă-
los şi-au lucrat-o, trăire cu trăire, faptă cu faptă, gând cu gând. Îi vor
rămâne destui în împărăţia sa şi va trebui să aibă destulă grijă de ei.
Vor avea timp să-şi reia lecţiile pe care nu le-au învăţat sau pe care
au crezut că sunt neînsemnate. Vor avea timp de nopţi de nesomn
şi de aduceri aminte a adevărurilor pe care, din multa orbire a ne-
încrederii în ei, din nebuneasca laudă de sine, le-au prefăcut în
minciuni şi le-au aruncat altora în spate. E timpul deci să-ţi scriu, î-
nainte de a nu mai putea avea vreme de asta, înainte de a se în-
tâmpla să trec hotarul acestei lumi care se ţine să aibă un stăpân ca-
re nu are grijă de nimic altceva decât de propria-i trecere.
Ieri a fost timpul ce ne-a fost dat să ne fie împreună. Deloc scurt,
unii zic lung, alţii chiar îl numesc o viaţă. Un final de viaţă, îi zic eu,
fără să fiu cumva privitor cu rău. A fost ceea ce i-a fost dat să fie din-
tr-un şirag plin de toate. Acum a fost vremea de final dar şi vremea
de alegeri. Eram pietre tari şi mari ce puteau fiecare să fie cap de
pod. Dar nu amandouă odată. Prin alegere doar se putea să fie una
de folosinţă şi una de aruncat iar în apa care să o şlefuiască. Doar
ciocnite una de alta puteau să se aleagă singure...
Orologiile se grăbesc. Vine acum vremea să plecăm fiecare în lu-
mea lui. Regretele de om ţi-au venit mai înainte şi le-ai făcut cuvin-
te de promisiune. Ele vor fi farul ce te vor calăuzi în venirea de altă
dată, spre mine spre a le împlini. Şi atunci vom fi tot aşa: Eu voi fi
eu, tu vei fi tu! Spuse de acum vor fi alegere de atunci. Dar legea ce
atunci va fi, nu-ţi va da drept de a fi doar parte, vei fi întreg. O în-
treagă viaţă, o altfel de viaţă, de la început la sfârşit.
Nimic nu se poate schimba. Ai ales lovitura pe la spate. De aceea
acum vom pleca nu în aceeaşi lume, ci în două lumi. Una a mea,
una a ta. Una ştiută, una neştiută. Fiecare pe drumul ales de fapte.
Iar în acel timp mult, fapte au fost atâtea câte trebuiau să fie spre a
nu lăsa loc de tăgadă ori de şovăire, spre a nu mai fi de trebuinţă
nici o altă faptă, spre răscumpărarea altora... Nimic nu se mai poate
schimba, şi nici înapoi nu se poate da. Doar aşa se mai poate acum,
după legea Cerurilor.
11