Page 131 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Acum, altfel, tu...

La margine de Ceruri ai găsit norii, de
fiecare dată, de oricâte ori ţi-ai ridicat pri-
virea spre înaltul de care ştiai că poţi să
sprijini puntea peste marginile lumilor, ca
să poţi să te rupi de un gând al faptelor
care aveau mereu o vorbă de spus trecu-
tului şi să-ţi faci de lucru doar cu drumul ce-l ai de străbătut, pentru
ca mâine să se sprijine pe el însuşi, nici pe ieri, nici pe alaltăieri, iar
de va fi nevoie, nici pe azi.
Ar fi multe de spus, multe ar fi de zis celor ce se opintesc să te ţi-
nă în loc, voindu-şi orizont ţintuit în dorinţe pe care nici de le-ar a-
vea trăite nu şi-ar putea da înţeles motivelor pentru care cred acum
că doar oprindu-ţi zborul, pentru a te coborî în acelaşi mers de-a
buşilea pe care îl au ei în tot ceea ce fac, privirile lor ar putea să cu-
prindă măcar o rază de lumină din toată lumina de care, cu nesaţ,
au vrut-o, o vor şi vor tot vrea să o ia de la tine spre a o arunca în
pustiul nemărginit.
Unii ştiu, alţii doar au auzit, că dimineţile încep chiar mai înainte
de a se contura frunza, mângâiată în căutarea ei spre lumină de a-
dierea vântului care, înainte ca oamenii să-şi facă nerespirabil ae-
rul, îl curăţă şi-l înnobilează cu prospeţimea avântului de care doar
păsările ce zboară înspre cerul înalt pot să vorbească, atunci când
dau piept cu praful şi pulberea lumii care, şi când nu se ridică ase-
menea norilor, tot le îngreunează aripile, smulgându-le din aripi
puful ce le lasă plutirii de care au nevoie spre a găsi momentul cel
mai potrivit spre a-şi atinge depărtarea de care nu se pot, pentru
nimic şi pentru nimeni, lipsi.
Rost cuvintelor dă tu, acum când ştii că, la fel ca tine, şi eu pri-
vesc. Zborului tău nu are rost să-i laşi umbra trecutului. Acum, când
nu doar gândul ci, pentru câţiva ani, şi nu puţini, şi eu cu tine sunt,
în mâinile tale ia totul. Nu-i nevoie nici să alergi, nici să te mai as-
cunzi de ceva... Cerul îţi va fi senin. Şi, de e nevoie, din puterea
mea de a spune „nu” când e nevoie de „nu”, de a spune „da”, când
„da” trebuie spus, da, fără să te mai întrebi nici de ce spui „nu”, nici
de ce spui „da”... Spune, fără teamă ceea ce ai de spus.
Au plouat destul norii ploile pentru care au umbrit seninul ce-
rului. Chiar şi lacrimile s-au dedat, până acum la obiceiul ploilor.
Azi, din afară totul e la fel, în tine e altfel, acum, totul ...
15.05.13
129