Page 129 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

spre nicăieri duce, va fi greu, vei obosi şi-ţi vei pierde cumpătul, ne-
găsind nici umbră de odihnă a clipei, nici apa care să domolească
setea mersului printr-un pustiu înfierbântat de singurătate. Evidente
şi la îndemână îţi sunt evidenţele, dar mai laşi de la tine şi ceri tim-
pului să mai treacă, aşa cum a mai trecut, cu vederea, să nu-ţi mai
amintească de tine, chiar dacă simţi că te treci, să înţeleagă viaţa a-
şa cum crezi tu că e mai bine să fie.
Nimic nu mă face să cred că nu ai văzut, cândva, într-un trecut
care s-a continuat şi-a curs precum curge apa unui râu limpede, şi
cumva vijelios, ce se întâmplă cu orice apă când oamenii o iau din
vadul ei şi-i fac ei alt vad. Dispare din ea bucuria vieţii pentru acei
peşti jucăuşi şi strălucitori, şi nici apa nu se mai limpezeşte, nu se
mai curăţă după fiecare a treia piatră peste care trece. Apa se le-
neveşte şi stă să se împreune cu tot ce curge de pe streşinile Ceru-
rilor, ceea ce n-a putut să intre în casa norilor şi a rămas agăţat pe
acoperişuri, şi cu ceea ce se prelinge pe Pământ şi prin pământ, iar
peştilor jucăuşi le iau locul peşti molatici, nevinovaţi şi peşti hră-
păreţi care, mai degrabă adormiţi şi lenevitori, aşteaptă, cu orice o-
cazie, să-şi aibă ceea ce le este de trebuinţă, de la ei, prin ei, luând,
firesc prin legea de cei ce au mutat vadul făcută, chiar şi dreptul de
a creşte, de a trăi. Iar fundul apelor se umple de mâl ce seamănă
mult cu cenuşa fierbinte de sub oceanul de gol mare ce acum este
în jurul nostru.
Aproape de răspântia timpului suntem amândoi, amândoi avem
de făcut pe cele ce le avem de făcut, deloc puţine, le-avem de făcut
şi pe cele de care ne-am considerat îndreptăţiţi să nu le luăm în sea-
mă. Nu spun prea multe, ca să nu se zică, de către cei care multe au
de zis, neavând nimic de spus, că vorbesc să mă aflu în treabă. Dar
privindu-ţi umbra luminată de lumina a ceea ce eşti, pe tine cea ca-
re acum nu-ţi mai este la îndemână să laşi zilele să treacă nevăzute
pe lângă tine, deşi încă, azi, în acest acum plin de tumult şi absurd,
îţi asumi şi înduri calvarul de a face altfel decât vrei să faci şi a vrea
altfel decât simţi că ar trebui făcute cele mai multe din faptele care
se ţin minte prin trăiri şi urmările lor nu sunt la vederea oricui, căci
doar ţie şi pentru tine sunt jaloane şi borne ale drumului adevărat.
Aşa că nu mi-a mai rămas altceva, decât să te întreb, văzându-te că
deja simţi arsura cenuşii ce se făleşte în stânga şi în dreapta, ba
chiar se mai şi ridică înspre Cer ca praf şi pulbere orbitoare, fără să
îţi mai spun de ce o fac, fără să stau să te mai ascult vorbindu-mi de
motivele pe care le-ai găsit ca să-ţi dai ţie explicaţii, cât mai ai de
gând să stai cu un picior în prag şi cu celălalt să faci, să încerci să tot
faci, un pas înapoi?
06.05.13
127