Page 19 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

moase despre unii şi aceleaşi cuvinte urâte despre alţii. Te vor privi,
zi cu zi ce trece vor şti despre Lumina pe care o poţi da, însă nu se
vor sfii să-şi ceară partea lor, ca pe un tribut, pentru faptul că eşti
printre ei. Doar când se va arăta Lumina-ţi arzătoare de cotloane,
vor scrâşni din dinţi. Te vor vrea fără de înger, nemaiţinând cont că
tu eşti înger, în grija şi paza tainelor Slavei Cerurilor.
Povestea vremurilor în care ţi-ai ales venirea, ţi-o ştii la fel de bi-
ne cum ţi-o ştiu şi eu. Nici nu am curajul să spun că-mi aduc amin-
te, în acest perpetuum continuu al existenţei dincolo de existenţa
prin prezenţă. Dar de-ar şti ei, pândacii mei şi îmbucuraţii de cre-
zuta prindere a ta în bârlogul lor, că ne povestim despre vremurile
care vor veni, în taină, în miez de noapte, când şi păsările, dormind,
spre Poarta Cerurilor îşi ridică ochii, mie mi-ar trimite gonaci iar ţie
ţi-ar împuia auzul cu întâmplări ciudate, ce şi le au în închipuire şi
mi le pun în cârcă, spre a nu-ţi lăsa timp de a rostui ceea ce ai de
rostuit şi de a uita că minciuna are picioarele mai scurte decât, a-
cum, degetele tale...
Se tem mulţi împrejurul tău! Şi-s tare miraţi că nu te laşi la mâna
celor care s-ar bucura să fii, şi să rămâi, neştiutoare de lumeşti nele-
giuri şi cereşti legiuiri. N-ar spune vreodată că teamă li-i de tine, dar
se gândesc că te poţi arăta moştenitoarea puterii de a privi dincolo
de zidurile întunericului nopţii ori de a-ţi întinde mâna spre a do-
moli fulgerul de care se ascund cei ce se ştiu mai demult trăitori ai-
ci, doar când ştii că nu-şi are motiv să lovească. şi de a face cu o-
chiul soarelui spre a însenina cerul chiar dacă norii sunt coborâţi a-
tât de jos încât toţi le simt apăsarea pe creştet, şi nu pot accepta. Se
tem mulţi şi se vor arăta, în curând ca mari temători, de-aceea, du-
pă ce îţi vor fi slobozit veninul vorbelor împotriva a ceea ce ţi-a fost
lăsat, cuvinte pline de alint îţi vor spune la ureche.
Eşti venită sub semn de pecete spartă şi altele ştii când altele s-au
spart. Acum stă Pământul sub arsură ce nu se va vindeca, murdar fi-
ind. Oricâtă apă s-ar turna, rana nu se va curăţa... Şi se va cutremu-
ra ca să arunce de pe rana-i dureroasă pe cei ce-i caută motiv să-l
ştie în suferinţă. Sub semnul ultimei peceţi, Lumina ta se va şti şi vă-
zută va fi. Dar atunci vor şti toţi de ce unii s-au gândit să te ţină în
ascunzătoare. Şi atunci se va şti de ce mie mi-a fost rostuit drum pe
niciunde. Împreună am fi răsturnat munţii... Şi acum putem... Dar,
oricum, îi vom reclădi, de va fi necesar să existe.
Ridică-ţi privirile şi întinde-ţi mâna către stele. De va fi vreuna
care să pălească, ajut-o cu Lumina ta de înger. Lângă tine sunt unii
care încă le fură lumina. Tu ia-o înapoi şi, când va fi să fie clipa de
răscruce, fă-le iar să lumineze, drumuri şi destine.
01.11.12
17