Page 20 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Scrisoare înspre final (3)

Te vei întoarce... Eu ştiu, tu ştii, tu ştii
chiar şi motivul pentru care o vei face...
Puţini înţeleg, puţini cred că se mai poa-
te. Într-atâţia ani petrecuţi pe aici, n-aş fi
putut spune asta niciodată. După acele ja-
loane pe care le-am avut, şi încă, în multe
alte fapte şi întâmplări, le mai am, nici măcar eu nu aş fi putut în-
ţelege ceea ce acum afirm. Dar azi nu-mi mai caut înţelesuri. Tu, a-
şa cum eşti, aşa cum nu vrei să te ştiu, negând un întreg tot, dar nu
re-negând, te-ai întrebat, te întrebi şi te tot întrebi, dacă ţi-aş mai
lasă privirea să caute privirea mea. Ştii bine că mult mai multe simt,
dar oare cum să nu simt gândul ce te apasă la ceas de seară, cel ca-
re îţi sparge visările în cioburi care prind a străluci şi îţi cuprinde
mintea spre a o dezlega de coşmarurile care-ţi tot fură liniştea,
liniştea pe care şi aşa o ai rar şi greu, oricât ai vândut chiar din su-
fletul tău, oricâte înţelegeri ai schimbat, pentru a ţi-o avea, pentru
a-ţi fi redată... Chiar şi numele mi-l rosteşte gândul tău... îl aud, ori-
cât de departe am fost împins să fiu de tine, oricât lăsatu-te-ai as-
cunsă, oricare s-a vrut să fie motivul pentru care binele a fost ticluit
după importanţa îndelung cântărită.
Luminii nu te poţi ascunde... Aripile ţi s-au tăiat încă odată... De
data asta ştreangul fricii ţi l-ai pus singură la gât, la porunca ce ţi s-a
dat, pentru a face tuturor cunoscut că ai acceptat să-ţi îndrepţi ceea
ce s-a văzut a fi greşit, prin cele ce ţi s-au spus să le faci. Şi te-ai mai
ales şi cu o condamnare pe viaţă, pe toată viaţa asta, să faci ceea ce
mi-ai spus că vrei să faci, că vei face... Ştiu, aşa cum îţi este de îm-
bălsămat destinul, cum îţi este de pitrocită simţirea, gândirea şi făp-
tuirea, eşti pusă să spui “Nuuu!”... dar îmi ştii zâmbetul ce totdeauna
l-ai văzut pe chipul meu de fiecare dată când una spuneai şi alta ur-
ma să faci... Şi ştii cum te arătai, ziceai, supărată că prea ştiam dina-
inte ceea ce va fi... Acelaşi zâmbet îl am şi acum, amintindu-mi vii-
torul. Şi-mi amintesc, ca şi cum acum ţi-aş spune, că am spus că to-
tul este scris, că aşa e dat să fie...
O rânduire a trecuturilor nu moare, dacă nu se face să fie după
cum a fost dată, dacă este oprită, prin alegere sau prin piedici, să se
facă şi apoi să-şi plece ea singură din rostul ce-l avea. Vei reveni
pentru tot timpul care a rămas, în ceea ce nu doar eu, nu doar tu,
ci şi alţii îl vor numi timp al noii înţelegeri, vremuri ale împlinirii.
Au vrut unii să fie mai târziu, în jug, pentru acest mai târziu, te-ai
18