Page 26 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

înţeleagă de-i lăstăriş în jurul tulpinilor sau de-s crengile ce se aplea-
că până la pământ. Desişul lor, prea mare pentru ei, ori că văd
crengi coborâtoare, ori lăstari urcători, îi lasă fără înţeles şi, de multe
ori, fără pornirea de a mai căuta tulpinile.
Oricui nu vede, chiar şi celor ce văd, dar n-au ajuns să vadă to-
tul, le era greu să creadă că suntem două tulpini unite prin rădăcină.
E ceva ce nu se prea mai întâlneşte pentru că în lumea aceasta
chiar şi copacii sunt egoişti şi dacă dintr-o rădăcină pleacă două tul-
pini, una pe alta vrea să se omoare, până ce una răzbeşte a urca
mai sus şi a birui. Şi nici oamenii nu mai sunt ţiitori de aceleaşi ră-
dăcini, în lumea a ceea ce se arată privirii şi se lasă atingerii, fraţi
aşa cum se numesc, unii pe alţii încearcă să se lase în urmă, nicide-
cum să se ridice împreună.
Nici chiar nouă, după ce ne-am aflat unirea printr-o rădăcină, nu
ne-a fost pe deplin înţeles şi încă acceptată această prea puţină co-
borâre a Cerurilor pe Pământ. Poate chiar această puţinătate să ne
facă temători de înţeles şi căutători de alte drumuri ori cărări în lu-
mea dezvelită de apă, de foc şi de pământul din care ne-am ridicat
ca fiinţe şi ni s-a dat putinţa de a arăta că nu rădăcina din pământ
trebuie să fie împreunătoare, ci împreunarea care arată şi dă înţeles
rădăcinii unice pe care în Ceruri o avem?
Suntem copaci ce şi-au regăsit rădăcina când, după furtună, s-au
privit a se şti câte crengi le sunt rupte şi cum se pot arăta soarelui.
Şi-atunci s-au coborât sevele în tulpină, căutând să-şi afle izvorul
din care vin spre a putea urca iarăşi în vârful ce scrutează zările,
spre a-l urca sus şi tot mai sus. Suntem două tulpini ce prin rădă-
cină, unindu-se, pot fi, prin tine, de dimineaţă până înspre seară
motiv de cutezanţă şi, prin mine, de seara până în următoarea di-
mineaţă, motiv de înălţare şi mers al drumului spre marile înălţimi,
fără frica de geruri, de viscole, de furtuni sau de fulgerele ce pot ar-
de, de nu-s dorite ca luminătoare de drum.
Acum înfurtunările altora, contra noastră, au dat, ţie spre ştiinţă,
mie spre înţeles, întregul înalt din care eu cobor spre întregul ce nu
se ridică singur, dar nimic nu-l poate mişca pe valuri şi-ntre care în-
treite legături sunt făcute, ca să facă un alt întreg care de oriunde ar
fi privit, de jos sau de sus, din trecut ori viitor, de departe ori de a-
proape, la fel este văzut şi orice parte de netăgăduit, la fel.
În flacără pâlpâitoare de lumânare, picăturile de ceară iau forme
cu înţeles. Se citesc şi pot să scriu ceea ce ele-mi arată. De-acum ră-
mâne sensul lor ţie, spre înţelegere, nouă spre făptuire şi vremurilor
care încep ca adevăr prin împreunarea trăirilor înrădăcinându-ne
unul în celălalt.
17.12.12
24