Page 30 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Faptele timpului potrivit

La timpul potrivit, faptele se aşează la
hotarul dintre da şi nu, şi se pun să-şi po-
vestească, una alteia, despre cum nu s-au
luat în seamă sau cum, altă dată, unele
înţelesuri bine ştiute, au fost luate la trân-
tă de unele care s-au ivit, de nicăieri, trase
de păr, doar pentru că nu erau convenabile clipei cele care nu vo-
iau să se lase trecute peste prăpastie pe o frânghie care era legată,
în partea cealaltă, de o buturugă putrezită. La timpul potrivit ur-
mele lor se lasă văzute, se lasă înţelese, nu se mai pot ascunde şi nu
mai pot minţi, numindu-se nefăcute, ori se arată ca fiind cele care
urmează a se face, a-şi schimba numele şi a rămâne şi ele în trecut.
Erau ştiute motivele şi se îmbulzeau grăbite să fie văzute la lumi-
nă, doar că, făcându-se lumină mare de la focul vreascurilor, dan-
sul umbrelor a fost mai atrăgător decât jocul stelelor care se lăsau
căzute din înaltul Cerurilor spre a trage de mânecă pe cei care îşi
lăsau închişi ochii, împinşi de la spate de îndemnul speranţei ticlu-
ite de începuturi gândite de cei care-şi dau gândului timpul vieţii,
doar pentru a o şti încărcată cu podoabe strălucitoare, furate ori a-
măgite cu învăţături de poleială. Şi graba era mare, motivele nu-şi
mai ţineau socoteală, nesocotindu-se nu se mai puteau nici măcar
căuta de vreo ascunzătoare, dându-se de gol.
Nu mai încape îndoiala între crăpărurile şi rupturile pămân-
tului, care s-a cutremurat de nesăbuinţa cu care s-au nesocotit ros-
turile cuvintelor puse la poarta grădinii mari în care, chiar îngrijită
şi bine păzită, uscăturile stau ascunse sub coroanele copacilor care,
şi ei, stau cu ochii ţintiţi înspre drumurile vânturilor ce pot, câteo-
dată, să dea iama în lăstarii pomilor roditori, ori chiar în timpul
înfloririi pomilor de rod, spre a-i rupe sau a fura florile şi a-i arăta
apoi cât de uşor trecători sunt. Când se mai zgâlţâie temeliile ca-
selor, sau chiar când doar tremurul ferestrelor face să se audă ves-
tea de cutremurare, uşile nu pot să se arate încăpătoare pentru cei
care, mai degrabă asemenea şobolanilor, se îmbulzesc spre acope-
rişul cerului...
Undeva, acolo unde nu poate oricine să meargă şi să pună între-
bări, acolo unde, cei care se arată fără putere de a înţelege că uno-
ra li se dau răspunsuri la oricare întrebare, şi-ar dori continuu să a-
jungă, se ştiu toate cele ce se fac dar şi toate cele ce se vor face. A-
colo e totul rânduit şi, tot acolo, când răscrucile drumurilor lasă o-
28