Page 36 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Timpuri de după lupte

Lupte pentru orice şi chiar lupte pen-
tru nimic, se pot ivi, oricând, fără a fi
nevoie de prea multe căutări, fără a fi ne-
voie prea multe sforţări, dacă în noi nu e
pace. Iar dacă cei care stau undeva a-
proape, uneori mult prea aproape decât
ar trebui să stea, trăiesc mereu cu gândul înspre orizonturi tulburi,
înspre înfurtunatele idealuri ale luptei pentru a face dovezi de su-
premaţie fără sens, luptele se trec în războaie care aduc deznădej-
dea sufletului, rupt şi lovit, de prea multe ori, în lupte.
Este mai uşor de înţeles întâmplarea care arată că dorinţa gân-
durilor a învins. E chiar firesc să fie înţeles ceea ce este simplu, ceea
ce gândul, clipă de clipă, dă formă şi contur. Dar e mult mai greu de
înţeles întâmplarea care pare că este cu totul împotrivă, agăţată de
argumente care mult prea simple sunt, luate separat, şi simple fiind
sunt uşor de înţeles. Însă când înţelesurile ce se lasă rânduite la che-
iul judecăţii fireşti devin far călăuzitor pentru cele ce luptă cu valu-
rile şi cu furtuna, şi spre acelaşi chei al portului îşi fac drum, începe
să se arate măreţia neştiutelor căi spre adevărurile ce dau haosului
eterna bucurie a întâmplării ce s-a arătat a nu fi bună doar pentru a
trăi pe deplin ceea ce e bine, dar n-ar fi putut fi văzut ca bine, de nu
ar fi fost răul care să mărginească realitatea, care să transforme mult
prea ordonatul haos într-o dezordine de nedescris.
Nu poate fi nicicum firesc să ceară cineva, cuiva, a fi aproape de
o altă umbră decât aceea care-i este potrivită. Nicicum, nici prin do-
rinţa proprie, nu se va face ceva într-un aşa fel, care să fie şi de
folos, şi nepieritor. Cu atât mai mult cu cât umbra altuia fuge spre o
altă umbră, nu poate fi forţată a fi umbră a celui care o doreşte, ci
doar a celui ce îi e pereche. Cum ar putea să vadă o umbră mare ca
fiind mică, şi cine ar putea să facă o umbră mai mare care să şi înca-
pă într-o umbră care ar forţa-o să îşi piardă conturul, şi aşa să-şi
piardă cu totul sensul? Şi tot aşa, umbra de ieri doar pentru ieri a
fost umbra cuiva, azi e o altă umbră. De nu ar fi venit întunericul
nopţii, umbra de ieri s-ar fi tot mândrit cu nemurirea, şi s-ar fi făcut
atât de mare, că zorii noii zile ar fi existat doar pentru alţii, nicide-
cum pentru cel care, pe seară, privise trecerea timpului înspre a-
pusul zilei.
Unde ar fi să se ajungă dacă tot gunoiul s-ar păstra, la loc de cin-
ste spre aducere aminte a vieţii, oricum ar fi fost ea? Iar dacă loc de
34