Page 40 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Chemare înspre totdeauna

Ca şi cum am fi fost cândva, nu foarte
demult, în timpul când anii noştri au curs
odată cu anii lumii, ne regăseşte chema-
rea de a ne regăsi nopţii, celei dintâi şi a
celei care va fi următoare altora, şi a ne
retrăi zile care îşi poartă în ele amintiri a
ceea ce au fost, în timpuri care nu au loc în calendarele ce azi le
ştim. Ca şi cum, undeva, mai ieri, spre cer te-ai căţărat, apoi ai zbu-
rat şi vânturi ale înălţimilor te-au împins spre departe, spre
depărtări, aştept să te readucă o adiere uşoară de vânt, şi să te co-
boare în plutire lină, atât de lină încât în palmă să pot prinde fulgii
de zăpadă ai înaltelor înalturi, care îşi vor odihni jocul zglobiu în
părul tău.
Acum, dacă s-ar şti că ne este gând o dorinţă care răzbate până
în înaltul visurilor nopţii şi privirii înspre crestele pierdute în albul
zăpezilor, ni s-ar spune că venim din altă lume, că venim să stricăm
rostul legilor oamenilor, de parcă oamenii de azi mai au legi, şi rost
al legilor ce şi le-au dat pentru a nu lua seama la povestea pe care
o trăiesc visând, ruptă de timpul, ce-şi spun ei, că-i real, al vieţii. Şi
ne-ar arăta cu degetul la tâmplă, şi cuvinte de orice fel s-ar aduna în
jurul numelor noastre, dar din marea lor necunoaştere, ar spune
ceea ce nouă ni se arată a fi cunoscut. Cel mai mare adevăr nu-l
spun oamenii când stau să gândească, mai degrabă e adevăr ceea
ce spun la repezeală ori când un gând fugar le trece prin faţa o-
chilor şi nu pot să-şi înţeleagă propria mirare, miraţi fiind că, deşi
nu pot cuprinde mai mult decât pot crede, cuvintele cuprind infi-
nitatea pe care numai o credinţă înaltă o poate defini. Sunt atâţia
care, neîncrezându-se în propria existenţă, greu şi peste mână le
este să creadă şi să se încreadă în existenţa nemuririi şi a vieţii de-a
pururi trăitoare.
M-am depărtat de mine ca să uit ceva ce acum nu este decât o a-
diere a zbaterii care dă furtunilor temei şi curaj de a purcede la a
înconjura întreaga lume, că între lumi se duce o luptă crâncenă de
a se întemeia o nouă ordine, dând ele temei prafului care se ridică
până în înaltul cerului, de fiecare dată când o idee înfricoşătoare se
abate asupra celor care îşi au frica tovarăş nelipsit, de mare în-
credere şi puterea nedreptăţii de mare ajutor, în clipele lor de în-
cercări. Din depărtări, coborând din înălţimi, cu dor, din Cerurile
necuprinse, ţi s-a spus să fii, încă o dată, ca altădată, când erau vre-
38