Page 102 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Înţelesuri în tăceri

M-am întrebat, mă întreb şi încă mă voi
mai întreba, de ce ţii tăcerea, când şi cu
cine nu trebuie, la rang de mare cinste?
Mă tot întreb, ştiind că ştii, de ce dai altă
faţă feţei tale, încercând să te arăţi sub
masca nepăsării, chiar şi când, chiar şi cu
cine, nu trebuie. Ştii bine, mai bine decât oricine, când şi cu cine
nu trebuie. Mă întreb cât te vei împotrivi vindecării rănii? Şi mă mai
întreb de durerea timpului în care tăcerea din juru-ţi apasă pe tine
şi apăsarea i-o simţi, grea, acolo unde ar trebui să simţi mângâierea
ce ţi-ar fi trebuit să-ţi fie de atâta timp?
Iau eu, şi mă întreb de ce nu ai lua şi tu, înţelesul prezentului ca
o simplă continuare a ceea ce urmează a fi normalitate şi adevăr. În
stupul prea plin de trântori, moare matca, de nu se îngrijeşte ni-
meni să-i alunge acolo unde ei pot fi de trebuinţă. Acolo unde-i şi
miere bună şi rod pe măsură, vin, de multe ori, şi ei. Ştiindu-se de
nefolos, tac spre a nu se lăsa nici alungaţi, nici plecaţi... Ceea ce vei
fi, cele ce vor fi, încep să se întâmple şi, cu prea mulţi fără folos prin
împrejurul tău, faptele vor sta să aştepte limpeziri fără de care s-ar
putea umple de golul privirilor hapsâne. Chiar şi eu, ştiind câte ce-
va de cei ce privesc seara la stelele ce cad aşteptând luceafărul di-
mineţilor pe cerul plin de nori, voi privi depărtările neconturate,
doar-doar, vor înţelege absurdul clipei în care sunt trăitori ca mar-
tori, stându-ne aproape.
Hotarele minţilor sunt tainice, spun toţi cei cărora le este frică,
pentru ei prima dată şi mai apoi că se poate şti ceea ce le stă în min-
te să facă, că le pot fi ştiute gândurile. Tu ştii cât de mult vor unii să
tacă cei ce ştiu că nu-i aşa. Tu ştii că unii îţi vorbesc în faţă una, pen-
tru a avea, cum spun ei, loc de bună ziua, dar acolo unde cred că
pot să-şi arate faţa, pe om îl desfigurează şi-i pun în spate răutăţi din
cele mai mari, adăugând faptelor adevărate toată încărcătura, ce
greu o suportă, a faptelor lor. Şi, de multe ori, doar pentru a arăta
cât de bine se pricep a înţelege pe alţii, câteodată pentru a apăra pe
cineva asemenea lor sau, unii mai temători decât toţi cei care au
curaj să recunoscă temerile ce le au, pentru a se privi pe ei înşişi în
admiraţia celor ce îi ascultă.
Astăzi, când timpul faptelor se sfârşeşte înainte de a se face orice
faptă, când doar vorbele, cred oamenii, că sunt îndeajuns ca leac,
alinare ori ajutor, mare sforţare este de trebuinţă, pentru ca ele să
100