Page 99 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Nici o furtună de vară nu face pe oameni să tragă obloanele fe-
restrelor, să zăvorască uşile, aşa cum fac dacă se porneşte viscolul
iernii. Furtunile înteţesc focurile şi împrăştie fumul, totdeauna a-
mestecându-le, dar viscolul îl ascunde sub nămeţii zăpezii. Furtu-
nile de vară aduc ploile, izgonind arşiţa ucigătoare. Ele singure, da-
că n-ar fi fulgerele şi trăznetele, sau valurile apelor, să se folosească
de numele lor, niciodată nu aduc moartea. Doar viscolul, singur
împuternicindu-se cu drept de viaţă şi de moarte asupra altora,
omoară tot ce prinde în calea lui. Furtunile de vară redau dreptul la
viaţă, viscolele, dimpotrivă, fură dreptul la viaţă. De-atâtea ierni ce
tot ai trecut, vorbele-ţi încep să prindă promoroacă şi să se umplă
de ace de gheaţă. Şi se troienesc drumurile, cu tot cu marginile ce
te mai ajută să nu ieşi pe câmpurile fără repere, sau prin desişurile
întunecate ale pădurilor...
Iar dacă tot laşi trecutului tribut privirile tale, cere trecutului să-ţi
dea măcar câteva frânturi de amintire care să-ţi limpezească nişte
înţelesuri. Aminteşte-ţi anii de şcoală şi cei ce ţi-au fost îndrumători
ai paşilor în buchiseala acelei vremi: erau unii care, oricum făceau
ei, de-ţi dădeau mai mult sau mai puţin spre a putea tu înţelege ce-
va şi a putea face ceva cu ceea ce ai înţeles, ei îţi cereau să faci. Şi
făceau tot aşa şi când era timpul de a-ţi da o notă. Vorba lor îţi a-
minteşti de avea blândeţe? Erau alţii care îţi dădeau ceea ce dă-
deau tuturor la fel spre a putea oricine la fel înţelege. Apoi, când e-
ra să faci ceea ce aveai de făcut cu înţelesurile, fără să te certe, fără
să spună despre tine rău de era rău, îţi dădeau nota ce ţi se cuvenea
şi o luau de la capăt într-o continuare normală. Era altfel decât
blândă şi hotărâtă vorba lor? Cât de bine îţi este când te gândeşti la
unii ori la alţii? Acum, tu ce ţi-ai dori să ai aproape de tine? Pe ci-
neva ce-ţi tot îndrumă paşii certându-te de-i faci altfel sau pe ci-
neva care-ţi arată cum e mai bine, ca tu să ştii, şi apoi doar vede ce
faci tu şi merge mai departe ori se opreşte de mersului tu nu îi dai
firescul de care ar avea nevoie?
Azi aşa, mâine aşa... E firesc, niciodată două zile nu sunt la fel.
Dar cu privirile în jos şi spre trecut, chiar şi valul mării îngheaţă în
îndărătnicia cuvintelor care spulberă speranţele. Oricât ar fi să fie
soare, fulgere în miez de noapte, foc dezmorţitor, moare totul în-
gheţat, fără putinţa de a zări măcar o geană de lumină. Dacă nu gă-
seşti putinţa de a-ţi fi dor de viitor şi de seninul orizontului, dacă
nu-ţi întorci şi spre lume, spre oamenii toţi ceilalţi, privirea, cum îţi
ai în gând paşii următori, cum te gândeşti că vei găsi măcar o copcă
în gheaţă ca să poţi să-ţi încălzeşti sufletul care plânge de-atâta
îngheţ timpuriu?
25.03.13
97