Page 99 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 99

Amintiri înspre viitor

              Nici o furtună de vară nu face pe oameni să tragă obloanele fe-
           restrelor, să zăvorască uşile, aşa cum fac dacă se porneşte viscolul
           iernii.  Furtunile înteţesc focurile  şi împrăştie  fumul,  totdeauna  a-
           mestecându-le, dar viscolul îl ascunde sub nămeţii zăpezii. Furtu-
           nile de vară aduc ploile, izgonind arşiţa ucigătoare. Ele singure, da-
           că n-ar fi fulgerele şi trăznetele, sau valurile apelor, să se folosească
           de numele lor, niciodată nu aduc moartea. Doar viscolul, singur
           împuternicindu-se  cu  drept  de  viaţă  şi  de  moarte  asupra  altora,
           omoară tot ce prinde în calea lui. Furtunile de vară redau dreptul la
           viaţă, viscolele, dimpotrivă, fură dreptul la viaţă. De-atâtea ierni ce
           tot ai trecut, vorbele-ţi încep să prindă promoroacă şi să se umplă
           de ace de gheaţă. Şi se troienesc drumurile, cu tot cu marginile ce
           te mai ajută să nu ieşi pe câmpurile fără repere, sau prin desişurile
           întunecate ale pădurilor...
              Iar dacă tot laşi trecutului tribut privirile tale, cere trecutului să-ţi
           dea măcar câteva frânturi de amintire care să-ţi limpezească nişte
           înţelesuri. Aminteşte-ţi anii de şcoală şi cei ce ţi-au fost îndrumători
           ai paşilor în buchiseala acelei vremi: erau unii care, oricum făceau
           ei, de-ţi dădeau mai mult sau mai puţin spre a putea tu înţelege ce-
           va şi a putea face ceva cu ceea ce ai înţeles, ei îţi cereau să faci. Şi
           făceau tot aşa şi când era timpul de a-ţi da o notă. Vorba lor îţi a-
           minteşti de avea blândeţe? Erau alţii care îţi dădeau ceea ce dă-
           deau tuturor la fel spre a putea oricine la fel înţelege. Apoi, când e-
           ra să faci ceea ce aveai de făcut cu înţelesurile, fără să te certe, fără
           să spună despre tine rău de era rău, îţi dădeau nota ce ţi se cuvenea
           şi  o  luau  de  la  capăt  într-o  continuare  normală.  Era  altfel  decât
           blândă şi hotărâtă vorba lor? Cât de bine îţi este când te gândeşti la
           unii ori la alţii? Acum, tu ce ţi-ai dori să ai aproape de tine? Pe ci-
           neva ce-ţi tot îndrumă paşii certându-te de-i faci altfel sau pe ci-
           neva care-ţi arată cum e mai bine, ca tu să ştii, şi apoi doar vede ce
           faci tu şi merge mai departe ori se opreşte de mersului tu nu îi dai
           firescul de care ar avea nevoie?
              Azi aşa, mâine aşa... E firesc, niciodată două zile nu sunt la fel.
           Dar cu privirile în jos şi spre trecut, chiar şi valul mării îngheaţă în
           îndărătnicia cuvintelor care spulberă speranţele. Oricât ar fi să fie
           soare, fulgere în miez de noapte, foc dezmorţitor, moare totul în-
           gheţat, fără putinţa de a zări măcar o geană de lumină. Dacă nu gă-
           seşti putinţa de a-ţi fi dor de viitor şi de seninul orizontului, dacă
           nu-ţi întorci şi spre lume, spre oamenii toţi ceilalţi, privirea, cum îţi
           ai în gând paşii următori, cum te gândeşti că vei găsi măcar o copcă
           în  gheaţă  ca  să  poţi  să-ţi  încălzeşti  sufletul  care  plânge  de-atâta
           îngheţ timpuriu?
                                                                       25.03.13
                                                                       97
   94   95   96   97   98   99   100   101   102   103   104