Page 97 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

au în simplitatea lor tot ceea ce trebuie, nimic nu trebuie lăsat deo-
parte, nimic altceva nu mai trebuie în plus. Aşa au fost începuturile,
când oamenii pământului erau fericiţi. Noi i-am numit primitivi şi
am căutat să facem reguli, ca să nu mai fim ca ei numiţi. Din tot ce
ai învăţat, poţi să spui că ai găsit un drum pe care să nu te plouă, să
nu te bată vântul? De câte ori n-a trebuit să te fereşti de ploi, să cauţi
adăpost contra vânturilor... Şi ce să mai zic de vremurile când tuna,
când fulgera şi când vântul te arunca încolo şi încoace? Acum,
când te-ai pus sub adăpostul visului împlinirii prin altceva, ţi se
pare că mergi sau că stai pe loc şi te mişti, din când în când, în jurul
adăpostului, să te dezmorţeşti?
Uite, vezi, ce repede trec vremurile... Şi trece şi timpul. Trece al
tău, trece al meu... Nici măcar această trecere nu e la fel ca toate ce-
lelalte. E o trecere care să nu lase, celor ce vor să ştie tot, nici măcar
o fărâmă de îndoială, să creadă că tot ceea ce şi-au vrut, tot ceea ce
şi-au dorit, au şi îi lasă încrezători în tot ceea ce ei vor şi doresc ţie şi
vieţii tale. Şi, e de la sine înţeles, că şi mi-e, la fel, de-ar fi să fac ceva
care le-ar strica socotelile.
Ţi-ar fi mai uşor, îţi zici, de-ai şti de pe-acum ce mai e, ce e, de
făcut. Ba chiar te gândeşti că de ar fi să ştii, le-ai face fără zăbavă. În-
să tot fără zăbavă te-ai porni să-ţi pui întrebări şi să cauţi alte căi, căi-
le ce acum, ori atunci când vei vrea hotărî ceva, ţi-ar fi cele mai bu-
ne. De o întrebare însă ai fugi, o întrebare, numai una, ai ocoli. În a-
cea întrebare ar sta, ca şi până acum de alt fel, începutul ori sfârşitul
unor vremuri la care de gândit de poţi gândi, dar de ştiut nu ai a-
vea nici de unde, nici cum să ştii cum ar fi. Nu ţi-ai pune niciodată
întrebarea care să lase vieţii dreptul de a se arăta în tot adevărul ei...
Nu te-ai întreba niciodată dacă vieţii tale calea aleasă chiar i-ar fi de
trebuinţă.
Ar fi, aşa cum începusem să îţi zic, multe de luat în seamă şi tot
la fel de multe, de lăsat să-şi obosească puterile, contrazicându-se
singure, faptă pe faptă, vorbă pe vorbă sau chiar gând pe gând. Ace-
le vremuri, când te trezeai din somn să-ţi iei din spate pietrele de
moară ale vorbelor mânioase, scot şi acum scântei, lovindu-se de
dorinţa de a merge, de a alerga. Alergătură-ţi este şi acum viaţa, dar
cu folos de clipă furată simplei dorinţe de a nu uita ceea ce trăieşte
de la începuturi şi peste sfârşituri în oricine. Alergătură-ţi este viaţa
în aşteptarea împlinirii visului. Tocmai de-aceea, ţie, visul de-mpli-
nit îl vrei, până una alta, îţi vorbesc din tăcerea aşteptării mele. Cu
tine, doar împreună cu tine, acele mici amănunte ce lipsesc între-
gului, ca să poată să nu se mai proptească în orice fir de praf, le
vom pune pe roate, cu rosturile din începuturi, vieţi şi vise.
24.03.13
95