Page 104 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Drumul către timpul faptei

Lung este orice drum, când, doar ca să
treacă timpul, omul vrea să vadă una-alta,
nepăsător, într-un fel, la trecerea tim-
pului... Când, aşa cum este vorba veche,
lasă timpul să treacă pe lângă el, îşi fură
singur faptele propriei vieţi. Doar că fap-
tele-s fapte, nu-s ca orice lucru care, al cuiva fiind, este ca un altul,
de acelaşi fel, al altuia. Oricine ar vrea să le fure, ele prind de veste
şi-n mintea omului se ascund, ca şi cum n-ar mai fi, crezând omul
că nu vor mai fi. Dar ele sunt mereu în aşteptarea timpului în care
omul se luptă cu alte oprelişti să şi le pună şi lor să nu li se mai opu-
nă. Şi chiar atunci, pe neaşteptate, se întâmplă.
Eu, de multe ori, când gândul caută spre tine, simţindu-ţi zbateri
care pe tine te întreaba, aproape mereu: Tu eşti, acum, tu? mă în-
treb, odată cu ele, cât crezi că te mai poţi împiedica să trăieşti aşa
cum trăiesc simţirile tale şi cât îţi mai poţi înfrâna pornirile ce ţi-au
luat-o înainte şi te cheamă să le fii alături?
Ninge peste tine, timpul, cu zăpezi care cresc mereu, cu fiecare
gând pierdut şi mai mult, privind cu întristare spre locuri calde, cli-
pe fierbinţi şi vremuri însufleţitoare ce le-ar face să aştepte timpuri-
le în care firesc s-ar ninge pe ele însele, fără nici o urmă de regret. Şi
ninge iarna, cum ninge şi toamna şi primăvara, parcă pline de a-
mar că nu le iei în seamă, dar şi vara când te poţi privi pe de-a-ntre-
gul, fără nici o urmă de umbră. Visele ţi-alungă norii, judecata ta,
după măsura lumii îi cheamă degrabă înapoi. Şi, când se răscoală
simţirile dorinţelor te miri că în tine e război şi nu ai motive de a le
face să-ţi de pace?
Undeva, acolo unde se trag sorţii vremurilor, cândva, când cea-
surilor li s-a dat motiv să ne măsoare, unele timpul care trece, altele
cel a rămas până când, întâmplându-se ceea ce, orice ar fi, oricum
am fi, nu are cum să nu fie faptă, stăm şi noi, nouă, de veghe. Neşti-
utori în parte şi nepăsători într-un alt fel aici, cu aere de nesupuşi,
ne împăunăm cu victorii asupra propriilor simţiri, îndatorându-ne
minciunii. Se vor întâmpla toate şi, abia atunci când fapta, prin noi,
cu noi, va prinde contur, vom şti să dăm nume adevărului, între-
bându-ne ce ne-a împins să ne căţărăm pe un podium de mucava
pe care, ploaia faptelor topindu-l, l-a lăsat vederii ca un morman
de timp pierdut. Trasul de timp era victoria care ne dădea aere.
31.03.13
102