Page 106 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Călătorind eu, aşteptând tu...

Călătoresc, departe, dincolo de orice li-
mite ale văzutului, căutând liman împlini-
tor, gândurile tale. Le găsesc scrutând de-
părtările şi aşteptând, parcă încremenite
de teama zădărniciei, cam în fiecare zi,
când dau să se trezească zorii pentru a pu-
tea da oamenilor de ştire că vine peste ei timpul şi-i ia la întrebări
despre faptele ce stau degeaba, uitate prea cu multă dorinţă de a se
aciui pe la cei ce sunt mai repede făptuitori. Călătoresc şi eu, în că-
utările mele spre a găsi motivele relelor unora sau altora, ale mele,
şi drumuri bat în sus şi în jos, dar nu am puterea pe care o ai tu în a
încremeni timpul, pentru ca să te poţi afla, dacă nu de-a pururi,
măcar pentru o clipă, în calea împlinirii grabnice.
Legată de stâlpul timpului te-ai lăsat şi chiar şi sufletul ţi s-a prins
de nodurile parâmelor pe care abia acum vrei să le vezi căzute la
picioarele tale. Până mai ieri doar căutai să-ţi slăbească strânsoarea,
crezând că de ţi-ai voit statornice faptele, firească e şi prinsoarea şi
stânsoarea. Poate doar vântul, risipind copacilor frunzele, ţi-a ară-
tat că oricât se vrea frunza privitoare a lumii, de sus, când vine
vântul şi aduce adierea schimbării, multe sunt cele care aleg liber-
tatea ultimelor clipe. Cele încăpăţânate, ştiindu-se de nimeni văzu-
te, numite mai mult pete ruginite, dau fuga să mai împiedice câte
un trecător spre a le lua în seamă. Rămân deasupra tuturor, de ne-
dezlipit, doar acelea care, trăind, au toate motivele să încoroneze
copacul ce le dă drept la viaţă prin propria-i viaţă.
Aproape că îţi văd tresăririle când foşnetul apelor care şiroiesc
malurile te îndeamnă să porneşti oriîncotro, chiar înspre mează-
noapte, chiar şi spre nord, de ceva te împiedică înspre răsărit sau
meazăzi, aşa cum chemarea-ţi, de care n-ai vrut să ştii, îţi vorbeşte
şi ţi se-arată aidoma oricărui chip de om care a venit spre tine să îţi
dea puţinele veşti bune, din toate câte au fost şi n-ai vrut să le auzi,
ale atâtor ani în care le-ai tot aşteptat. Şi-ţi aud plânsul amintirilor
gândurilor ce le-ai vrut făptuite în sens de trăiri şi nicicând, nici-
cum, de sforţări.
Ultimul crâmpei de somn s-a desprins de tine pe nesimţite, dar
încă mai crezi că poţi fura, zilei abia începute, o clipă de răgaz în
care să se arate minunea pe care o voiai cândva şi la care, din frica
de a te trezi căutând o insulă, pe care să-ţi odihneşti visul dar găsind
un întreg continent, înconjurat de un ocean pustiit până în depăr-
104