Page 108 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 108
Daniel-Dumitru Darie
Încorsetarea-n goliciune
Laitmotiv al vieţii este omul. Mă con-
trazic unii când spun asta, aşa cum unii
nici nu vor să se gândească, măcar pe fu-
gă, sau se fac a nu mă auzi, căutând să-mi
arate, să mă contrazică evitând, că ideea
corectă este invers. Dacă acum ţie îţi spun
asta, ţie care ştiu că nu stai să iei înţelesul, aşa cum fac toţi cei care
înţeleg orice cuvânt dar niciodată o spusă întreagă, mot-a-mot, îmi
este mai clar ca niciodată că trebuie să îţi amintesc şi eu că soarele
se vede altfel când poţi să urci deasupra norilor decât atunci când
ploaia coboară norii la picioarele tale. Dacă aştepţi ploaia ca să vezi
răsăritul senin, nu ai să te bucuri mai mult decât o fac alţii, decât
trăiesc ceilalţi acea bucurie, n-ai să poţi avea decât bucuriile lor. Iar
cum ei greu mai pot să vadă că cerul e senin, aproape sigur vei sim-
ţi în tine toată goliciunea lor.
Eu îmi amintesc, de un timp încoace, de când n-am mai vrut să
pierd timpul numărând stelele care cad, ori cele care fug pe unde li
se pare că pot fi mai uşor văzute, de multe fapte pe care, dacă nu aş
fi ajuns să îmi amintesc, de unde mă ştiu ele şi de ce îşi doresc să fie
ale mele. Au fost, cândva, câteva, pe care le-am întrebat, dar n-au
vrut să-mi răspundă. M-au lăsat să găsesc singur răs-punsul, chiar da-
că le era şi lor clar că sunt, şi pe ele, şi pe mine su-părat. Le-am ier-
tat, pe ele mai întâi şi mai uşor, mai apoi şi pe mine, dar mi-am gă-
sit vinovăţia de a nu le fi înţeles şi tot nu m-am iertat pe de-a-ntre-
gul. Abia acum ştiu că pot să nu îmi mai pun povara neîncrederii în
spate, primind ca pe orice dar, ceea ce mi se dă. E greu ca omul să
vadă că bogăţia lucrurilor sărăceşte sufletul. Când lucrurile iau locul
faptelor, omul trăieşte într-o sărăcie lucie. Şi, încet, încet, nici lucru-
rile nu-i mai stau prin preajmă.
Negustorii de idei vând, când la preţ de nimic, când, de le este
cu putinţă, la supra-preţ, tot felul tot felul de spuse, aproape toate
contra-făcute. Sunt mulţi care nici n-au deprins meşteşugul de a le-
ga cuvintele ca să nu se deşire lucrătura sau să nu se vadă nodurile
care sar, ca puricii, în ochii celor ce nu şi-i vor, nu şi-i mai vor, în-
chişi, dar se dau drept negustori de viţă veche şi, ca şi căpuşele, se
bagă pe sub mintea oamenilor. Când te-ai pus a le arăta obrazul, nu
ai ţinut cont că te-au ameninţat cu exilul, şi cum nu eşti uşor de îm-
pins în prăpastie, simţi cu câtă încrâncenare aruncă bolovani şi pie-
tre. Se face şi lângă tine grămada mare, aşa cum s-a făcut şi pe lângă
106

