Page 109 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

mine când sperau să-mi fie frică şi să tac... Eu încă vorbesc, ei vând
la alte tarabe.
Umbre, trecătoare, stau la pândă, tocmindu-se cu norii deasupra
cărora ai găsit treptele pe care să te poţi urca, fără să fie nevoie să dai
socoteală cuiva, oricând. N-ai de nimic nevoie, doar trebuie să te
doreşti bogată în cele de care chiar şi spusele negustorilor ţin sea-
ma, oricât de mare sau mic le este preţul. Dar, cei ce îmbogăţesc pe
cei care negustoresc idei nu caută bogăţia cuvintelor, ci încorona-
rea. Şi, aşa, cuvintele de ei rostite, îi încorsetează-n goliciunea pră-
pastiei ce o caută să o aibă ca oglindă. Noi ştim asta, trebuie doar să
ne dăruim bogăţii!
04.04.13

Firesc, luminată de-o stea...

Locul în care eşti acum este, încă, de-
parte de mine, chiar departe, dar cu fie-
care clipă, nu avem de cine să ne ferim şi
trebuie să ne găsim curajul de a ne spune,
că ne suntem tot mai aproape, că o tai-
nică, lăutrică şi, pe deasupra, necondiţio-
nată, chemare ne întreabă, ne bate la cap cu o singură întrebare: De
ce? Şi o auzi tu, în miez de noapte, şi o aud eu la ceas de seară, fi-
resc fiind în firescul pe care lumea, plină de ifose, frustrări şi nepu-
tinţe, o neagă şi o vrea înlănţuiţă, fiindu-i tare teamă că o poate trezi
din somnul în care se complace, dedându-se la comodităţile sin-
gurătăţii fără motive.
Amânări spre un mai târziu lăsat în aşteptarea hotărârii noastre,
sau a fiecăruia dintre noi, aşa cum ne definim prin mergătorii dru-
mului pe care şi timpul trece cu noi, timpul, cel căruia în clipa a-
mânării i-am dat puterea de a face acel orice, la care se pricepe de
minune, spre a rostogoli toate barierele pe care ce nu le vom putea
nici ocoli, nici dărâma, spre a ne alege drumul care ne scoate unul
în calea celuilalt, n-a vrut să ştie că pot fi. De-i cu mirare, cel ce se
miră să se întrebe pe sine de câte ori a bătătorit marginile ori mij-
locul drumurilor oprindu-se, când drumului a putut să-i dea şi nu-
me, şi sens, şi motiv pentru care nu l-a putut privi peste umăr ci
doar, câteodată, pierdut în orizontul pe care el, doar el, a putut să
nu îl vadă, cum îi tot spuneau alţii care au încercat marea cu dege-
tul mic şi vrând-nevrând, a trebuit să se lupte pentru a nu se îneca
tocmai la mal?
107