Page 110 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Umblă vorbele, dintr-o margine într-alta a lumii, întrecându-se
cu gândurile care, şi ele, prin toate caută comori, închipuindu-se
mai presus de rosturile ce chiar pe ele le-au făcut să aibă puterea că-
utării şi recunoaşterii a ceea ce le era dat să găsească. Umblă vor-
bele, de multe ori doar pentru a găsi, cei ce le duc dintr-o parte în
alta, treabă, ştiindu-se în neputinţa de a găsi în ei ceva ce poate fi
spus şi înţeles. Verzi şi uscate, albe şi negre, toate, la un loc sunt pu-
se şi spuse, întru găsire de rost sau pierdere de vreme, şi aşa ade-
văruri se strică ori se îmbracă în hainele altor adevăruri fără de tre-
buinţă. Şi tot aşa oameni se strică, învăţându-se cu ceea ce nu e de
folosinţă şi lipsindu-se de altele ce le-au fost de folos. De-auzi vorbe,
întreabă-te pe tine mai întâi, de îţi sunt adevărate şi doar atunci
foloseşte-te de ele, ori te uită cu băga-re de seamă la cei ce le spun.
Dacă nu le găseşti pe toate în faptele lor, nu te întreba “De ce?”,
întreabă-te de ce ţi-ar fi ţie de folos?
Renegate sunt azi legile de început, şi chiar cele de mai apoi, ale
lumii. Şi se neagă, se re-neagă şi se reneagă, tot şi tot mai multe, pe
zi ce trece. Aşa am ajuns să avem pe buze întrebări nerostite, şi ui-
tăm să mai deschidem gura, neavând nici un răspuns de dat. Alte
întrebări vin să ia locul unui îngăimat răspuns, iar faptele ne trec,
peste noapte, dintr-o parte într-alta a unui adevăr, şi el prins între
ciocan şi lame de cuţit. Aşa şi tu, aşa şi eu, ca şi mulţi alţii, care au
putut, mai apoi, deosebi firescul de nefiresc, aşa şi mulţi, mai mulţi
alţii, care s-au afundat, adânc, până când au orbit, în mlaştina unui
firesc pe care niciodată nu au încercat să-i dea înţeles. Îţi aud câteo-
dată mirarea că nici cuvânt, nici spate drept, nici privirea înainte nu
o mai au mulţi... Mai bine nu te-ai mira şi ţi-ai lăsa timp să mergi î-
nainte, căci nu au cum să privească înainte. Orbii simt pe înainte, ei
sunt doar fără de simţuri, doar orbiţi...
Ai, dintr-o dată, în faţa ta, un orizont care, de-ai să poţi să treci
pragul, îţi dă, iarăşi dreptul de a alege drumuri şi cărări, de a trece
prin porţi deschise ori de a bate la porţile ce pot rămâne, pe totdea-
una zăvorâte. Ca să nu-ţi mai fie, orizontul, vis, drumul spre pragul
înalt găseşte-l. Ca să poţi s-ajungi mai repede, mai repede şi chiar
mai uşor, într-un fel, lasă-te să-ţi fii model şi motiv, lasă-te, firesc, lu-
minată de-o stea, de steaua care de-atâtea ori ţi-a ieşit în cale, din
întunericul nopţii, de sub norii grei, de sub vălul ceţilor ori prin
copcile de gheaţă, când malurile nu ţi s-au arătat primitoare şi iar-
na te-a prins căutând ţărmul liniştirii viselor care, credeai tu, joacă
la două capete. Şi-acum, în juru-ţi e totuşi lumină, şi dacă nu-ţi laşi
capul în pământ şi privirile nu le afunzi în adâncuri, te vei putea
privi în apa izvoarelor, firesc, luminată de-o stea.
08.04.13
108