Page 111 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Cu tine, acum, despre mine...

La câte am adunat, nu ştiu dacă voi a-
vea vreodată timp să ţi le povestesc pe
toate. Nu îmi este de mirare că vrei să ştii,
nici nu mă întreb de ce ţi le-aş spune pe
toate. După judecata lumii ar fi absurd, ar
fi nefiresc. Dar eu, tu, amândoi, ne-am
pus această lume în cap nevoind să stăm în haine croite după tipa-
rele lor. E greu să ne închipuim că putem şi ca toţi ceilalţi, şi e de-a
dreptul imposibil să ne obligăm, pe noi şi între noi, să arătăm şi să
fim altfel. Aşa că, măcar dintr-atât ştii de ce şi absurdul şi nefirescul
nu mă poate face nici tăcut, nici să caut să fac o poveste cu adevă-
ruri îndreptate după cum poate să-mi fie mai bine.
Opreşte-mi tăcerea înainte de a se înrădăcina în felul de a privi
în jur! Tu poţi, nu pot să spun că mai sunt prea mulţi cei care ar pu-
tea să o facă. Am ajuns acum să lupt nu împotrivă-i, ci să lupt cu ea,
să mă răzvrătesc împotriva ei. Şi-a luat dreptul, sau cine ştie cine o
va fi împuternicit să îmi ceară să-mi fie alături, să-mi fie la toate
părtaşă, de nedespărţit, într-un fel pe care acum, tu, de-acolo din
depărtări, cauţi să îi dai, cât de cât, un înţeles. Alţii i-au căutat moti-
ve şi aşa s-au dat de partea ei. Tu, întrebându-mă, mi-ai întins o mâ-
nă şi-ai mângâiat rana ce doar eu ştiu cât de tare doare, mai ales în
zori de zi.
Răspunsuri la-ntrebări, dacă mi le pui, le vei avea. Şi tu trebuie să
le pui, ca aşa să mă rup şi eu de tăcere. De prea multele ori în care
am tot povestit, chiar şi cuvintele, în care faptele îşi lăsau nu doar
formele şi conţinuturile, ci chiar şi motivele, chiar şi puterea cu ca-
re se încredinţau prezentului lor şi viitorului făptaşilor, au ajuns din
ce în ce mai searbede, ca o înşiruire de semne care pot cumva fi a-
uzite. Pentru că erau doar auzite, fiind deja, uneori înainte de a se
ordona în gând, puse pe tipar şi condamnate şi ele la a fi răspuns la
un simplu exerciţiu de rutină, bun simţ şi demonstrare a înţelegerii
omului prin execuţie, fără drept de recurs.
Eu, despre mine... Cu ce oare ar trebui să încep, fără să aştept
întrebările tale? Mai toţi mi-au cerut să încep cu începutul, încer-
când să de-a prezentului motive. Până mai ieri le-am povestit pe
toate, deşi îi priveam curios, aşteptând să aud vorbele de dus şi în-
tors prin viaţa mea, vorbe care dădeau prezentului toate culorile,
chiar uneori era ca spuma laptelui alteori ca întunericul minelor
de cărbuni, că de luam întregul spuselor lor nu încăpea în nici un
109