Page 112 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

fel în tiparul faptelor mele. Şi făceau din trecut puşca ce avea
glonţul pe ţeavă. Tu însă ai întrebat despre prezent, singurul care
spune ceea ce e adevărat. De-aceea-ţi pot vorbi, de-aceea cu tine,
despre mine pot vorbi.
De-aceea, tocmai pentru că ai pus degetul pe rana timpului, cu
tine vorbind, nu mai fac nici pe plac, nici temenele, tăcerii. Şi dacă
până cândva am tot vorbit, fără să fiu învins, fără să o cred pe ea în-
vingătoare în lupta cu mine, am lăsat-o să înalţe ziduri groase în ju-
rul meu ca, măcar în felul acesta, cei care auzind ce le spun despre
oameni răi, despre oameni care se arată blajini, nevinovaţi şi orop-
siţi, doar pentru că frânturi de învăţătură şi adevăruri în mai toate
părţile lumii le erau crez şi măsură de judecată a mea, fără să vrea să
dea piept cu ceea ce eu dau zi de zi, ori m-au judecat, ori m-au luat
în derâdere, ori au început să mă sfătuiască... să tac. Aşa m-au con-
vins şi aşa m-am convins că toate întrebările lor sunt doar pentru a
se arăta binevoitori şi înţelegători, fără a înţelege totuşi ceva.
Aici, lângă mine, una-două cad sufletele în întuneric, împinse şi
trase chiar de cei ce se plâng de neputinţe şi de boli. Şi se tem, se
tem de moarte, se teme om de om, se laudă şi se linguşesc pe faţă şi
numai cuvinte urâte spun, pe la spate, unii despre alţii. Dar toţi
sunt nevinovaţi şi cruci mari, întoarse, fac, ca nu cumva, cineva, să
nu le creadă nevinovăţia. Când, pe unul sau pe altul îl întreb despre
vorba pe care a spus-o, se dă de ceasul morţii să afle cine mi-a spus
şi i-aud cum noaptea, în somn, îi ia pe toţi la întrebări. Crezi că pot
să creadă că eu ştiu ce vorbesc ei despre mine, şi le spun aşa cum
au spus ei, fără ca cineva să-mi fi spus? Nicidecum, aici toţi cred că
ceilalţi sunt ca şi ei, aceleaşi fapte fac, aceleaşi vorbe spun şi ace-
leaşi putinţe şi neputinţe au.
Nici tu nu ai acum timp să ţi le spun pe toate, nici eu nu am pu-
terea să adun la un loc prea multe şi să le trec prin sita gândurilor,
ca să pot să rânduiesc slovele care pot să îţi povestească totul, pe
de-a-ntregul. Am să mai scriu, dar ţi le voi povesti eu, într-un cu-
rând ce aleargă spre noi fără să respire.
Asta e lumea, acum, pentru mine. Mă simt, în ea, străin... nu-i lu-
mea mea şi nici n-are gând de a-şi face alt orizont privirii altceva
decât pasul imediat următor. E lumea în care viitorul se defineşte
strict prin a doua zi, iar a trăi prin a da nimicurilor valoare şi plus-
valoare. Acum asta-i vremea în care să-i aflu şi, de pot să îi înţeleg,
legile atât de aproape de cele ale timpurilor de care nici eu nu-mi
aduc aminte. Tu, îmbracă-te în roşu, şi câmpurilor cu maci fi-le sim-
bol. Îmbracă-te în roşu, toamna asta, pentru cei mai mulţi săracă,
ţie îţi va fi semn de rod bogat!
11.04.13
110