Page 115 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Între noi, lângă noi şi noi

Luând la bani bărunţi vremurile de azi,
nu prea mai găsim ceva nou. Îţi este milă
să vezi că timpul pe lângă om şi omul pe
lângă timp trece. Nu-i de mirare că timpul
omului s-a refugiat din haos în dezordine
iar omul s-a plafonat în stadiul de execu-
tant al faptelor care satisfac necesităţi, lăsându-şi trăirile în paragină.
Altarele, vezi şi tu, oriunde te-ai duce, sunt goale de credinţă,
chiar dacă n-ai loc, uneori nici să întorci privirea către Cer, de-ţi e
dor de libertatea înaltului senin. Se îmbulzesc toţi să ceară, şi cer,
cu mult patos, cei ce au, mai mult să aibă şi plătesc ca şi cum ar
cumpăra. Şi, tot acolo, stau să aştepte cei ce poartă haină de cre-
dinţă, dar dedesubturile sunt doldora de nesăbuinţă şi râs în barba
ce o ţin doar ştiind-o bună la a ademeni pe cei doritori de toate la
schimb cu nimicuri şi nimicnicii.
Una peste alta, multe nu ne sunt la îndemână, nici nouă, nici la
toţi ceilalţi ce sunt pe lângă noi, de nu măsurăm de două ori şi de
două ori să facem proba, ca să putem să tragem linia care să separe
vieţuirea de trăire şi minciuna de miile de adevăruri pe care, pe zi
ce trece, tot mai mulţi le iau drept adevăruri mai mici, ca să nu le
spună că sunt minciuni mai mici. Şi în tot acest vacarm, încă avem
noi puterea să ne fim adevăr!
Repede, mult prea repede, îşi bat oamenii cuie-n tălpi, poate
pentru că ei cred că simţindu-le înţepătura, mai degrabă ajung un-
de le stă gândul. Şi după ce o fac, un timp, de bucurie îşi freacă mâi-
nile, dar când încep să li se aprindă şi să ardă, n-au, zic ei, cum să le
stingă. Zic doar asta, pentru că, de fapt, le este greu să recunoască
bătutul cuielor în tălpi şi neputinţa, ori neştiinţa de a le mai scoate.
Şi aşa rămân, ţintuiţi, ţintă a bumerangului aruncat de ei şi de care
stiau că trebuie să se ferească.
Ar trebui, de-ar fi să ne aplecăm urechea la cei ce-şi caută în că-
mară amintirea trăirilor dosite, să mai lungim vorba, să ne ferim de
fapte, ca să fie siguri că pot să stea între noi, deşi n-ar spune decât că
sunt, totdeauna, lângă noi. Nouă însă, nu lor, ni-i dată, acum, dorin-
ţa de noi, de a ne descoperi redescoperindu-ne, fără căutarea răga-
zului de a dosi trăiri pentru nopţi mai reci ori mai întunecate. Am
venit cu tot ce ne este dat spre făptuire, pentru a şti că nu ne-am lă-
sat irosiţi de trecerea timpului.
14.04.13
113