Page 116 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Printre drumuri

Parcă dintotdeauna, dar şi parcă acum
prima dată, îmi este dat să ştiu şi îmi este
lăsat să te privesc citindu-ţi slova poveştii
pe care o răstălmăceşti în creuzetul sufle-
tului, în care adaugi lacrimi de nimeni şti-
ute, şi ajunge gând al oamenilor, încer-
când să-i facă să ştie că trăiesc aceleaşi timpuri cu tine, ca să se poa-
tă împăca şi ei cu viaţa şi să caute calea de a-şi convinge viaţa să se
împace cu ei, ei cei care-i fac, la repezeală, bulucind cuvinte mari şi
ideile altora, un anumit ţel, din trăirile tale sau, pe ascuns, chiar din
tine, din ceea ce eşti tu.
Este-atâta larmă şi-atâtea vorbe poţi să auzi în jurul tău... Dacă ţii
ochii închişi, dacă uiţi că şi vântul, dar şi ploaia, pot să spargă liniş-
tea munţilor, aşa cum o fac şi şuvoaiele de apă ce îşi încearcă pute-
rea cu stâncile care, de nu le-ar sta în cale le-ar lăsa să-şi facă de cap
şi, în trufia lor ar şiroi muntele întreg, n-ar fi greu să crezi că împre-
juru-ţi stau toţi acei care fac larmă, cei care pun laudele să se înco-
lăcească în jurul cuvintelor ca să se rostogolească mai uşor şi, aşa,
chiar prelingându-se şi lăsând urme ce dispar sub lumina soarelui,
mai uşor să ajungă la tine.
Teama, teama da, îi face pe cei mai mulţi să vorbească. Spusele
temerilor, deşi s-ar putea să creadă că se pot mai uşor simţi decât
cele dospite în copaia intenţiei, trec, pe drumul vorbelor fireşti de
parcă fireşti ar fi. Uneori, împuternicindu-le frica, spre a nu-ţi lăsa
timp să le înţelegi, ca să te facă să crezi că sunt cel mai mare adevăr
care ţi se spune, ca să te laşi îmbătată ca de mirosul primăverii, fac
tumbe, dau din coate şi ţi se bagă în faţă şi îţi atrag mereu privirea,
stând tot timpul cu privirea în sus, îşi caută un fel de treabă, ca tu să
nu le poţi cumva dibui. În urma lor, cine nu se lasă prins în păienje-
nişul lor şi vrea să le vadă drumul, abia când sunt ajunse acolo
unde sunt trimise, vede că firescul drumului, care le era mândrie,
nu-i decât un simulacru de cărări întortocheate şi înnodate spre a
se arăta deplin şi luminos.
Ridică-ţi privirea când auzi că ropotul vorbelor nu se dă oprit pâ-
nă ce nu le dai măcar bineţe. Dacă nu te laşi sedusă de omenescul şi
firescul obicei de a le mulţumi, vei putea uşor să vezi cum nu zăbo-
vesc şi vor chema, de-acolo de unde au plecat şi ele, alte vorbe ti-
cluite după învăţăturile celor venite la-nceput, încredinţate fiind că
au lovit bine în zidul cetăţii care eşti şi poartă largă şi-a deschis cel
114