Page 117 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 117

Amintiri înspre viitor

           care nu se va sfii, chiar dacă va intra ori chiar dacă niciodată nu va
           păşi peste urmele zidului, să îşi spună sieşi, şi altora să spună, laude
           despre sine şi despre uşurinţa de care oricine se poate folosi pentru
           a fi învingător. Şi de va fi aşa, alai de lăudători ţi se va înşira în faţa
           ochilor, ce vor veni să-ţi fure meşteşugul răstălmăcirii, spre a putea
           fi înţeleasă, povestea despre om şi trăirile sale.
              Unde nu-i cap, picioarele rămân să îndure arsura cărbunilor în-
           cinşi. Câteodată, prea îndestulate de arsuri, singure merg să se ştie
           de ape, ori de pământ, ori de amândouă apărate, căci altfel şi de es-
           te focul stins, vântul le înteţeşte usturimea. Iar acel cap care atunci
           când trebuia să vadă unde merge s-a pierdut, dorindu-şi să meargă
           mai mult decât îi era dat, atunci când s-a-nfricoşat că altcineva, de
           nu poate fi supus, are un alt cap, care are grijă de tot, de picioare,
           de trup, şi de omenie, se lasă de picioare dus acolo unde merg ele.
           Şi cum ele de acolo nu mai vor să iasă, acolo şi el, fără să mai poată
           face ceva, pe totdeauna rămâne.
              Ţi-e gândul spre departe, spre tărâmul cerului senin, acolo unde
           soarele răspunde tuturor celor care-i dau bineţe. Tu înspre acolo
           mergi, temătorii spre înapoi, dar ca să nu-şi recunoască teama, se
           tem că tu poţi să şi ajungi. Ţi-e drumul printre drumuri, drumuri bă-
           tătorite şi uscate de paşii lor, cei care una-două o iau la fugă spre a-
           colo, când e să încerce să oprească pe cineva, sau chiar când cred
           că pot ajunge agăţându-se de cineva, dar stau cu ochii la drumul
           altora, să vadă dacă nu li-i mai bine şi mai uşor să fie părtaş de o
           noapte drumurilor altora, convinşi că ştiu drumul şi nu sunt decât
           binevoitorii care s-au întors, după ce-au cunoscut culmile semeţe
           ale  măreţiei  şi  recunoaşterii  fireşti,  a  tuturor,  nu  doar  a  unora,
           pentru a fi călăuze, fără vorbe spuse, doar prin fapte arătători ca bi-
           nevoitori şi dezinteresaţi.
              Adevărul e că toată vorbăria e doar treaba ce şi-o fac unii, ca să
           nu se spună că stau degeaba. Stând ei, degeaba, îşi caută folos ca să
           tragă foloase şi nimeni să nu le spună că tot ceea ce fac este din in-
           teres. De-aceea numai gust de lapte şi de miere îşi vor cuvintele în-
           drugate. Dar gustul, dacă cineva începe a le lua drept adevărate,
           chiar dacă paharul, în care sunt cu dărnicie puse, nu e luat drept
           leac pentru sete, chiar dacă paharul, din care mai că dau pe din a-
           fară, nu e băut până la fund, se simte gustul amar, mai amar ca peli-
           nul. Iar faptele şi urmările lor sunt pline de amărăciune. Ca să nu te
           amărăşti fără motiv, ca să nu-ţi câştigi dreptul sau obligaţia, faţă de
           tine, de a avea regrete, drumul tău lasă-l pe unde ţi s-au pus paşii
           să-l meargă, printre drumuri prea bătătorite şi dinadins poleite cu
           lumina împrumutată de la alţii...
                                                                       17.04.13
                                                                       115
   112   113   114   115   116   117   118   119   120   121   122