Page 119 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 119
Amintiri înspre viitor
Alături, împreună...
Lângă tine, faţă-n faţă, împreună, ca u-
nul - o realitate pentru care povestea tre-
cutului, va fi o dorinţă a celor ce sunt o-
bişnuiţi să audă poveşti şi să-şi închipuie
gândurile şi faptele fiecărui pas. Dar ade-
vărul, ştiut doar de nopţile oamenilor, ni-
ciodată, de nimeni, de noi ori de ele, nu va fi împărtăţit. Ele, nop-
ţile, ştiu mai bine decât noi, că oamenii nu-şi mai lasă nici măcar
viaţa lor liberă. Pe a altora o judecă, luându-şi dreptul de a pune e-
tichete şi a da sentinţe.
Am vorbit tăcând şi am tăcut vorbind, de câteva ori în viaţă, ni-
ciodată însă nu m-am împiedicat de gânduri, au mai scăpat câteva
ocazii în care mi-am împiedicat vorbele să lase gândurile ştiute. A-
cum însă se întâmplă, întâmplător cum altfel n-ar putea fi, vorbele
să vină în urma înţelesurilor. Aşa se face că şi povestea nu se adună
acum, prin fapte, ci ea doar trage de noi să o trăim, ştiindu-se ea pe
de-a-ntregul şi în toate amănuntele.
Umbletul zvonurilor e ca umbletul norilor, şi tot cum norii nu se
ruşinează nici de lumina soarelui şi i se pun în cale, nici de seninul
cerului pe care-l murdăreşte pentru a nu mai atrage privirile pline
de admiraţie, aşa şi zvonurile, aruncate de te miri cine, umbresc
vieţi şi destine ale unor oameni care nici lor, nici altora, nu au gre-
şit. Doar că se găsesc nişte nimici ştiutori ai asemănării cu picăturile
de apă, care nimic sunt dacă rămân picătură şi nu devin nor, adună
picături din adevăruri şi, încondeindu-le, le ţipă în contra vântului
să fie împrăştiate peste auzul celor care stau cu urechile ţintite la
vorbe, pentru a şti cât mai multe, fără a încerca să şi vadă ca să ştie.
Răsunătoare se zice că sunt doar victoriile, înţelegerea nu prea
mai e văzută decât ca o ciudăţenie, potrivirile doar nişte coinciden-
ţe date de o aritmetică ce se poate aplica oricui. La atâtea explicaţii
ce se dau, totuşi stau şi mă întreb: De ce, cât e viaţa omului de lun-
gă, de ce nu sunt mulţi care să fi trăit realitatea acestei aritmetici?
Alături, amândoi, împreună... cuvintele spuse separat au înţele-
suri diferite, fiecare poate să le vadă după propria-i dorinţă. Nu mai
vreau să caut, ştiu că nici tu nu cauţi, înţelesuri. Ridică-ţi privirea şi
lasă-ţi mâna să prindă mâna care te aşteaptă. E timpul să priveşti
dincolo de valurile ce ţi se sparg, când vesele, când furioase, sub
paşii tăi. Ridică-te, haide!
19.04.13
117

