Page 120 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Paşii următori

De-ar fi fost să-mi fi căutat curajul să îţi
scriu, unele din cele ce s-au întâmplat în
ultimul timp, nu te-ar mai fi luat prin sur-
prindere şi nici nu te lăsau pradă tristeţii
gândurilor. Însă ştii cum e pe aici, cu tre-
burile şi nimicurile clipei,uităm până şi de
noi. Aşa-i şi-n lumea în care gândurile vin în urma simţirilor: ba cu
una, ba cu alta, ba cu cei care pe nimeni nu lasă în pace. Şi aşa a
trecut timpul. M-am trezit că e timpul să îţi spun că poţi opri ceea
ce trăirile tale spun că e aproape. Nu, faptele nu sunt de oprit, doar
moara care te-ar zdruncina, încercând să te macine, o poţi opri.
Ajung mai greu la tine şi trebuie să stau cu ochii în patru ca nu
cumva o umbră, din cele atâtea care te pândesc, să mi se arate ase-
menea la chip cu tine şi să ducă pe căi ocolite, prin hârtoape ori pe
prea înalte podiumuri, ca, nevăzute, celelalte să îşi facă de cap,
prinzându-te între cuţit de ghilotină şi nicovală. Îmi dau de furcă,
îmi dau bătaie de cap, dar nu mă las nici sedus, nici înfricoşat de e-
le. Stau pe aproape pentru că aşa e dat şi cât încă e pace, nu tulbur
apele. Doar cine are răbdare să aştepte furtuna să pornească singură
va avea toate înţelesurile care dau pe faţă motivele ei. Eu am timp
să aştept, ele nu au...
Nici pentru tine nu e uşor. Sunt tot mai multe cumpenele pe ca-
re trebuie să treci, de care trebuie să treci sau cele în care trebuie să
stai, confruntând adevărul cu realitatea şi întâmplarea cu premedi-
tarea. Le împaci, la limită, dar nu te desparţi de îndoiala care te cu-
prinde dimineaţa, când întrebi, de ce, dacă tot ai hotărât, încă o da-
tă să laşi de la tine, nu te poţi simţi împăcată cu tine, şi-ţi spui că ul-
ciorul, prea des dus la apă, se împotriveşte a păstra gustul searbăd al
izvorului care se laudă că dă speranţe celor ce îi zăresc tremurul
plin de mândrie.
Amputarea adevărului nu-i, azi, ceva nou. De-aş fi auzit că ade-
vărurile ce ţi se spun sunt curate ca lacrima, m-aş fi bucurat, dar îţi
recunosc mirarea că cineva are curajul să înfrunte mersul de-a-ndă-
rătelea al lumii şi să privească în faţă, păşind. Dar paşii sunt ai pi-
cioarelor scurte... Tu nu te gândi că paşii tăi se pot asemăna, pri-
veşte-ţi urma ce rămâne când calci şi vei găsi spinii pe care calci,
însă înţepătura nu le-o simţi doar pentru că mai poţi pluti. Ai grijă,
în curând pasul tău va trebui să fie hotărât şi apăsat..
20.04.13
118