Page 122 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

pot să vadă mai multe, mai multe decât cei mulţi din cei care sunt
vieţuind ca oamenii ai lumii... Poate că doar îşi închipuie câte unii,
care pierd timpul căutând să vadă dacă mai povestesc ceva stelele,
unii din cei care s-au recunoscut învinşi de adevăr, dintre aceia ca-
re băteau tobe şi trâmbiţau zi, oră, sau chiar minut de cotitură pen-
tru oricine, pentru toţi deodată, lăsându-se seduşi de înălţimile pe
care şi le închipuiau, tot aşa cum azi de închipuire se folosesc.
Pentru tine a venit timpul să începi să te accepti, să te crezi că pe a-
cele înălţimi ai urcat, când, dincolo de cele învăţate, ţi-ai aruncat
masca şi ai trecut în faţa paravanului care-ţi fusese, până cu o clipă
în urmă, tălmaci infidel, mai degrabă spus, un răstălmăcitor al spu-
selor tale, spre a te avea împotrivă-ţi.
Clopotele furtunii bat în dungă, deşi vântul are doar o adiere ce-i
lasă, pe cei ce doar dacă reuşesc să creadă că ei sunt ceea ce vor să
fie, neîncrezători în propriile credinţe! Este jocul prin care li se arată
cât de puţin cred ei că pot face prin ceea ce sunt, lipsiţi fiind, fiind-
că s-au lăsat lipsiţi, de orice convingere, de orice speranţă că li se
spune adevărul, neavând nici măcar credinţa că ei reprezintă un a-
devăr. Este jocul destinului care nu se lasă la cheremul lor, al acelo-
ra care, în fiecare dimineaţă şi de câte ori îşi amintesc, peste zi, îşi
croiesc alte haine care să arate bine, chiar dacă măsura nu are nici
o şansă de a se potrivi, fără a şti că orice haină dacă e strâmtă se ru-
pe şi fără a avea alt motiv, iar dacă e prea largă se lasă singură căzu-
tă, dezvelind tocmai goliciunile care se vor acoperite. Iar dacă-i fă-
cută prin asemănare cu alta, care pe altcineva stă bine, acel altci-
neva va fi văzut, nicicum cel care se căzneşte să o poarte doar pen-
tru că i s-a spus de alţii, sau crede el, că aşa e bine, că şi pe el stă la
fel de bine, sau chiar mai bine.
Este acum timpul, după atât cât s-a şi trecut într-o destul de mul-
tă neînsemnătate a trecerii sale, da este timpul, să priveşti amiaza
soarelui. Este timpul să i te laşi ei şi să nu îţi mai întorci privirea că-
tre orice strigăt de ajutor, de oriunde ar veni el, fiindcă este de mul-
te ori prefăcut ori al disperării vreunuia, care se vrea ceea ce nu es-
te şi vrea să aibă ceea ce nu poate avea, crezând că se poate şi că
merită luna, stelele şi toate Cerurile, să se coboare în curtea lui, să-l
ia în braţe şi chiar să-l încoroneze ca stăpânitor absolut a tot ce se
poate supune lui. Nevăzuţi trec şi tot nevăzuţi vor trece, dar vor
muşca totdeauna mâna ce li s-a întins. E timpul să te ţii, pentru Aici,
şi pe tine, aproape de tine, ca să poţi să înfrunţi vijeliile care îţi stau
în preajmă. Iar pentru Acolo, să te ai în grija aceleia din tine pe ca-
re, acei ce strigă, cu drag, cu bucurie, ţi-ar da o mână de ajutor pen-
tru a o alunga şi astfel tu să fii a lor şi asemenea lor.
21.04.13
120