Page 123 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 123

Amintiri înspre viitor


                                             Cuvântând prin cuvinte

                                       Luat la-ntâmplare, cuvântul nu-i decât
                                    o vorbă-n vânt pe care o aud cei care au
                                    urechi  să  audă.  Cuvântul  este  început,
                                    continuare şi sfârşit, pentru fiecare, după
                                    cum  îşi  poate  purta  trăirile  şi  duce  gân-
                                    dul. Şi nimic nu e, nici auzit nu e, când
           toate se aud doar din gândurile care lasă vraişte, în toate felurile,
           tot ce nu e aşa cum ele vor, tot ce nu se poate recrea după chipul şi
           asemănarea născocirii lor.
              E la mare căutare cuvântul şi nu pentru ceea ce este să fie, ci
           pentru că despre el se spune că a fost întâiul de toate făcător, dar nu
           se întreabă nimeni cum de cel care l-a rostit a pus în el puterea de a
           crea, şi nu puterea de a distruge, puterea de a apropia şi nu puterea
           de a depărta, puterea vieţii şi nu puterea morţii. Şi se tot învârt cu
           lopata cuvintele mari, ca să nu se vadă că din pleavă se iau, pleavă
           sunt şi ca pleava se risipesc.
              Nu ştiu dacă îţi mai pierzi timpul căutând să-i faci, pe cei ce nu
           aud, să nu spună că nu aud, pentru că sunt surzi. Se pare că încă nu
           te-ai convis că surzii te văd măcar că le vorbeşti şi aşa cum pot ei,
           aşa cum cred ei, caută să înţeleagă de la tine şi nu îţi dau răspuns
           din ceea ce cred ei. Aceia pe care tu tot ţi-ai mai dori să te audă nu
           sunt surzi, aud orice în afară de ceea ce li se spune, când vor ceva
           să audă, dar cuvântul este cuvântat şi nu doar spus. N-au ce să audă
           pentru că pentru ei totul este ştiut, n-au pentru ce să audă fiindcă ei
           sunt  singurii  care  nu  pot  greşi!  Pentru  ei  cuvântul  este  vorbă  în
           vânt, şi nu a unei adieri ci a furtunii dezlănţuite. Tu rosteşti cuvinte,
           ei aud vorbe!
              Uzurpatorii sunt peste tot, de ceva vreme nici nu le pasă că ar fi
           ştiuţi şi după nume şi după chip. De nimeni, de nimic, nu le pasă, se
           unesc şi se războiesc pentru orice. N-au teamă căci au cuvântul ca
           armă. Cuvintele lor clevetesc împotriva firescului, de orice fel ar fi,
           chiar împotriva firescului omenesc. Sunt peste tot, chiar cei de lân-
           gă noi. Şi tu, aşa cum fac şi eu de multe ori, le ţinem deschise porţi-
           le, le deschidem uşa cu drag, stăm ziua, stăm noaptea, aproape de
           ei, cu ei. Ştim, sau aflăm, vorbele ce nu ni le spun nouă, doar altora,
           dar îi mai lăsăm o zi, şi încă alte zile nebotezaţi pe numele ce-l poar-
           tă cei ca ei. Dar atât de dor ni se face de cuvinte care nu se lasă gân-
           dite şi nu stau să aştepte urmări... Şi aşa tu-mi apari din scrisul meu!
                                                                       23.04.13
                                                                       121
   118   119   120   121   122   123   124   125   126   127   128