Page 123 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Cuvântând prin cuvinte

Luat la-ntâmplare, cuvântul nu-i decât
o vorbă-n vânt pe care o aud cei care au
urechi să audă. Cuvântul este început,
continuare şi sfârşit, pentru fiecare, după
cum îşi poate purta trăirile şi duce gân-
dul. Şi nimic nu e, nici auzit nu e, când
toate se aud doar din gândurile care lasă vraişte, în toate felurile,
tot ce nu e aşa cum ele vor, tot ce nu se poate recrea după chipul şi
asemănarea născocirii lor.
E la mare căutare cuvântul şi nu pentru ceea ce este să fie, ci
pentru că despre el se spune că a fost întâiul de toate făcător, dar nu
se întreabă nimeni cum de cel care l-a rostit a pus în el puterea de a
crea, şi nu puterea de a distruge, puterea de a apropia şi nu puterea
de a depărta, puterea vieţii şi nu puterea morţii. Şi se tot învârt cu
lopata cuvintele mari, ca să nu se vadă că din pleavă se iau, pleavă
sunt şi ca pleava se risipesc.
Nu ştiu dacă îţi mai pierzi timpul căutând să-i faci, pe cei ce nu
aud, să nu spună că nu aud, pentru că sunt surzi. Se pare că încă nu
te-ai convis că surzii te văd măcar că le vorbeşti şi aşa cum pot ei,
aşa cum cred ei, caută să înţeleagă de la tine şi nu îţi dau răspuns
din ceea ce cred ei. Aceia pe care tu tot ţi-ai mai dori să te audă nu
sunt surzi, aud orice în afară de ceea ce li se spune, când vor ceva
să audă, dar cuvântul este cuvântat şi nu doar spus. N-au ce să audă
pentru că pentru ei totul este ştiut, n-au pentru ce să audă fiindcă ei
sunt singurii care nu pot greşi! Pentru ei cuvântul este vorbă în
vânt, şi nu a unei adieri ci a furtunii dezlănţuite. Tu rosteşti cuvinte,
ei aud vorbe!
Uzurpatorii sunt peste tot, de ceva vreme nici nu le pasă că ar fi
ştiuţi şi după nume şi după chip. De nimeni, de nimic, nu le pasă, se
unesc şi se războiesc pentru orice. N-au teamă căci au cuvântul ca
armă. Cuvintele lor clevetesc împotriva firescului, de orice fel ar fi,
chiar împotriva firescului omenesc. Sunt peste tot, chiar cei de lân-
gă noi. Şi tu, aşa cum fac şi eu de multe ori, le ţinem deschise porţi-
le, le deschidem uşa cu drag, stăm ziua, stăm noaptea, aproape de
ei, cu ei. Ştim, sau aflăm, vorbele ce nu ni le spun nouă, doar altora,
dar îi mai lăsăm o zi, şi încă alte zile nebotezaţi pe numele ce-l poar-
tă cei ca ei. Dar atât de dor ni se face de cuvinte care nu se lasă gân-
dite şi nu stau să aştepte urmări... Şi aşa tu-mi apari din scrisul meu!
23.04.13
121