Page 128 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Mai mult cenuşă decât drum

E timpul să te întreb, fără să mai spun
cuvinte de început, fără să mă mai duc şi
să mă mai întorc pe drumul pe care te-ai
trecut spre a veni în această întâmplare
care ne-a făcut, şi ne face, să ne aducem
aminte că eram la început doi necunos-
cuţi doar pentru că ţineam de cele până acum, aici, învăţate, doar
pentru că aşa ne era mai convenabil, spunând că e firesc, putând să
mai dosim una-alta, câte-o faptă, câte-un gând, câte-o trăire, ca să o
spunem după ce ne cunoştem mai bine, cât mai ai de gând să stai
cu un picior în prag şi cu celălalt să baţi un pas care face pragul să
se mire de câtă neîncredere ai tocmai în tine, şi asta doar pentru că
apleci urechea la cei care se văd creatori ai lumii, dar nici măcar
vorba pe care ei o spun, pe care ţie vin să ţi-o spună, nu pot să şi-o
înţeleagă întru totul şi, uneori, deloc?
Loc de întors nu mai are nici unul dintre noi. Suntem faţă în faţă
cu noi, cu ceea ce va fi şi cu ceea ce se va numi faptă care nu stă să
aştepte nici nehotărârea să se transforme în hotărâre, nici teama să
se preschimbe în curaj, nici tocmeala în spusă fără loc de alte înţe-
lesuri. Nici drum de întoarcere nu mai avem, toate trecuturile s-au
adunat la un loc şi s-au amestecat de nu ştim care este al meu şi
care este al tău. Şi, dacă aşa s-a întâmplat, nu avem decât să luăm
totul ca firesc şi firesc să ne mai deprindem, iarăşi, cu ceea ce doar
absurzilor le pare absurd, numind ei totul după cum le e credinţa,
că totul se aseamănă doar cu ei şi cu faptele lor, nicicum cu altci-
neva, nicicum cu altceva, să ne deprindem cu pasul deodată pus,
cu fapta împreună făcută şi trăirile asemenea trăite, în clipa în care
Cerurile se vor coborî dedesubt de adevărul care ne face, aşa cum
ne-a mai făcut, nu doar o dată, aşa cum ne va mai face, ai timpului
trăitori în nemurire.
Evidente sunt realităţile, şi tocmai ele sunt cele care îţi dau de
furcă, cele care te fac să priveşti un orizontul întreg dar să nu vezi că
la doi paşi de tine se adună cenuşa fierbinte semn că multe adevă-
ruri au putrezit, aşteptând să le iei în seamă măcar înainte de ceasul
al doisprezecelea, când vor bate clopotele a semn de răspântie, în
care drumul pe care l-ai mers şi de vrei, şi de nu vrei, se lasă pierdut
pentru totdeauna. Ca oricare drum, care s-a lungit doar pentru că
s-au mai încăpăţânat câte unii să meargă pe el, prin hârtoape şi
bălţi, căci nicicui nu-i era de folos să-l îngrijească, ştindu-se că doar
126