Page 42 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

el, scrisă, şi din îndemnul aceluiaşi întâi cuvânt, încheiată cu po-
runca de a rămâne totul ca însemn al veşniciei. Şi tot ca o poruncă,
aceea ce ne-a fost să ne regăsească, ne-a fost dat să fim, cândva,
început, acum, continuare.
Ivirea zorilor, în ziua de după noaptea fără de întuneric, doar as-
cunsă sub pleoapele ochilor doritori de a privi regăsirea celor ce se
tot caută, ne va găsi tot pe noi, aceiaşi, cei de seara, întrucâtva
preschimbaţi din cei vechi în cei noi, ce nu vor ruga munţii să le
deschidă drum, de munţi li se vor pune în cale, ci, dintr-o privire,
împreună munţii vor muta în locul de unde au fost aduşi, şi nici
peste ape nu vor face pod, de apele de vor găsi să fie piedici, ci, cu
pas voios, mână în mână, drum vor tăia drept prin apele care, din
puterea gândului împreună, vor simţi îndemnul de a se da la o par-
te şi a usca drumul, pentru ca acel drum să fie asemenea drumului
de piatră bătătorită mii şi mii de ani, pe care au trecut, dus, şi chiar
întors, vieţi nenumărate, oamenii. Oricâtele fapte ale trecutului se
vor aduna, se vor aduna spre a se curăţi şi a se lăsa ştiute ca cele ca-
re au fost să fie pentru că erau date să fie, contopind trecutul în tre-
cuturi, se va fi acea zi o nouă zi de naştere împreună, început bote-
zător cu raze blânde şi pline de seninul şi măreţia Cerurilor. Şi se
vor aduna pentru ca, împreună cu abia trecutul prezent, să aibă
toate motivele pentru a defini imediat viitorul prezent, temelie a
ceea ce va fi, prin firească urmare, viitor şi, dincolo de el, viitorul
cel de totdeauna.
Atunci când după toate câte sunt ştiute că vor fi să fie, timpul nu
va mai avea pentru noi măsură ce acum o are, acum când este pus
să tragă, grăbit, de noi, pentru a găsi o altă cale de a amâna spre vii-
toruri ceea ce este înscris pe cerul nopţii la fiecare răsărit şi apus al
stelelor, şi se apropie de noi cu fiecare stea care se lasă căzută din
înalturi, înspre Cerul ce-l privim, şi din el către noi. Nu ne este dat
nouă să facem să treacă altfel, dar el, ştiindu-se folosit cândva, se va
revolta şi, spre a se arăta drept, aşa cum e, dacă nimeni nu-i pune
în spate vinovăţiile celor care, prin vorbă îngânată fac să fie simţit
ca trecând în mare grabă, ori de-a dreptul uitând să treacă, pentru a
fi timp al gândurilor trimise să bată la porţile din spate ale vieţilor şi
doar pentru a se crede că bate, fără ca cineva să ştie dacă şi acolo va
fi bătut. După întâia zi şi după întâia noapte, de după-ţi coborârea
din zborul revenirii, când depărtarea se va face apropiere, şi Cerul
şi Pământul vor fi noi pentru noi, şi noi fiind noi, cu totul şi cu dru-
mul purtat de chemarea înspre totdeauna, ea însăşi, chemarea fi-
ind dintotdeauna şi rămânând să fie pentru totdeauna, împreu-
nătoare, împlinitoare şi înălţătoare.
14.01.13
40