Page 45 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 45

Amintiri înspre viitor


                                                  Scrisoare la lumina
                                                          lumânării (3)


                                       Parcă  mai  ieri  îţi  spuneam  că  timpul
                                    trece. Şi, uite, cât timp a trecut de când
                                    nu ţi-am scris... o oră... o zi... o săptămâ-
                                    nă...  Te  uită  şi,  dacă  vei  fi  uimită,  nu  te
           gândi că doar pentru tine timpul trece fără să-i simţi trecerea. La fel
           e şi pentru mine, la fel e şi pentru alţii, la fel e, până la urmă, pentru
           tot ce e trăitor pe pământ. Cei care spun că nu este adevărat şi, ba
           spunând una, ba spunând alta, caută să nu-şi lase lor timp să se pri-
           vească în urmă, din teama de a nu desluşi rostul pe care şi l-au lăsat
           uitat în marile răscruci ale vieţii. Dar timpul trece, tot mai repede, şi
           nu se vrea nicicum convins să uite să treacă hotarul dinspre ziua
           trecută spre ziua viitoare, lăsându-ne mai săraci cu toate clipele zilei
           prezente, dacă lipsite de trăiri au fost.
              Din când în când, nicicum pentru că eu aş vrea, ca şi cum nu
           mi-ar fi îndeajuns unele sau altele, trăirile şi simţirile pe care doar
           puţini le mai vor să le ia ca ceea ce sunt, simţiri ori trăiri, alţii, fiin-
           du-le viaţa, vremelnic sau pentru mai mult timp alfel, s-au strecurat
           în lumea celor care doar de ei ţin cont, uitând că abia au plecat din
           lumea celor care ştiu să ţină cont şi de alţii, lumânarea e singura ca-
           re mă ajută să aştern pe hârtie slovele prin care pot să mai spun ce a
           fost, dar mai ales ce va fi, cu mine, cu tine, cu lumea de lângă noi,
           cu vremurile de acum şi cu cele care vor veni... În noaptea lungă a
           iernii, picurând, lumânarea îmi spune nu atât cât a fost să treacă de
           când s-a înserat, ci mai degrabă, cât va mai fi să fie până în zori. Şi
           aşa a venit şi noaptea asta, cu îndemnul de a-ţi mai vorbi ţie, aşa
           cum sufletul  de mult mai multe ori o face...
              S-au şi întâmplat multe din cele ce ţi le-am spus, în vremurile as-
           tea în care se credeau despărţite apele şi rupte în două, şi încă în
           două lumile, odată cu pământurile. Dar dacă nu s-au văzut ca fiind
           întâmplate astea, cine poate să spună ce s-a întâmplat? Eu, ştii bine,
           mă aşteptam că se vor întâmpla toate despre care vorbeau cei care
           se băteau cu pumnul în piept, la fel cum mă aşteptam ca nimeni să
           nu vadă ceva întâmplat. Şi uite că, împotriva tuturor argumentelor
           pe care s-ar putea lăsa vreunii convinşi să le pună la bătaie, de îm-
           părţirea şi separarea lumilor eu am putere să îţi spun ţie...
              S-a ridicat sabia deasupra capetelor tuturor şi lovind în toate le-
           găturile  dintre  oameni,  ceea  ce  era  în  stânga  legat  de  ceva  din
                                                                       43
   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49   50