Page 47 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

sunt renăscuţi sau îşi numără ultimele zile. Unii pleacă şi îşi numesc
plecarea plecare, alţii o numesc moarte, şi nu-i pot contrazice, ei
ştiu mai bine decât oricine ceea ce urmează a face. Chiar dacă nu
mai e ceva neştiut, în lume e şi frică, şi tristeţe, şi disperare, tot mai
multă. Înfricoşaţii nu-şi mai găsesc locul şi dau din colţ în colt, în
goană după alte fapte ce, cred ei, le va da curaj şi dorinţă de a privi
apusul soarelui ca venirea timpului în care gândurile să se facă fap-
te care să stea deoparte de faptele de după răsăritul care să-i găseas-
că puşi pe treabă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Face frica
din ei nişte înfometaţi de laude, că nu-şi mai află odihnă gândurilor,
care fac ce fac şi aduc zvon de nelinişte minţilor pe care, cei mai vi-
cleni încearcă să le cuminţească, ştiindu-le prea dezvelite, ori, când
nu mai poate, fără ştire, dezvelitoare de ascunzişuri bine, şi cu sâr-
guinţă, tăinuite.
Câte lumânări va avea, oare, nevoie această noapte ca să se ştie
cu totul trecută? Câte fapte vor mai fi adunate, la un loc, spre a se
şti cine, de ce, pentru ce şi cum le-a făcut? De câte gânduri are ne-
voie o faptă ca să fie făcută, e uşor de spus, dar greu de spus e câte
gânduri trebuie să apară, să dispară ori să se întoarcă din drum
pentru ca fapta să aibă înţeles. Când am aprins prima lumânare, mă
gândeam că voi îmbătrâni cu încă o noapte şi voi putea, aşa, să ştiu
câte nopţi mi-au trebuit să ajung să mă gândesc la câte nopţi îmi
vor trebui să îmbătrânesc. Şi gândeam asta, ştiind că dacă voi cal-
cula cu exactitate, voi putea, când va veni vremea, să opresc tim-
pul cu totul, apoi să-l fac să-şi întoarcă spatele către mine, ca să
meargă invers şi, când cei care stau să îl măsoare se vor trezi, dimi-
neaţa, să nu mai înţeleagă în ce lume au ajuns, văzându-mă, nu îm-
bătrânit cu o noapte, ci întinerit cu o noapte. Mi-e teamă însă că,
neînţelegând, aşa cum nici acum nu înţeleg decât legea pe care ei
au făcut-o pentru a condamna timpul să fie în slujba lor, se vor gră-
bi spre înapoi, neştiind că ei, prin acea lege, întorcându-se, vor
merge spre niciodată, spre nicăieri, spre propria lor nenaştere, de-
venind astfel ucigaşi ai propriilor părinţi.
Ce-ţi mai aminteşti despre trecut? Când ne-am întâlnit prima
dată, mai ştii? Şi ce s-a întâmplat prin vieţile noastre îţi mai amin-
teşti? Mi-am adus aminte şi chiar voiam să-ţi spun ce ştiu eu, dar o
întrebare m-a făcut să împrumut câteva amănunte umbrei ce între
timp a mai plecat şi s-a întors de câteva ori. Ştii ce mi-a spus acum?
Mi-a spus că dacă ştii că se apropie clipa în care tu vei ţine sabia ri-
dicată şi vei lovi, tăind ceea ce este de tăiat, tot trecutul se va con-
topi cu prezentul. Acum eu stau şi mă întreb: ştii că vei tăia în cu-
rând ceea ce este de tăiat?
18.01.13
45