Page 50 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Locul adevărului nu poate să fie luat de nici o minciună, şi nici
înlocuit nu poate să fie. Mulţi, mulţi sunt cei care mint, şi toţi cei ca-
re mint se şi mint, se mint mult. Dar mai sunt unii care doar pe ei se
mint. Cei care o fac fără să fie conştienţi că o fac sunt, ştii şi tu, uşor
de citit. Ei îşi dau culoare vieţii lor şi dau culoare vieţii altora, fiind,
în realitate, doar nişte pete, cu o culoare ce aproape se confundă
cu decorul. Nici măcar atunci când forfotesc nu prea sunt văzuţi,
decât dacă se îmbulzesc unii pe alţii, ori se îngrămădesc unii în alţii.
Dar tu de ce ţi-ai ales să te minţi? Ceea ce trăieşti nu este nici răspla-
tă a faptelor, nici însemnul vieţii tale. Ai vinovăţii, într-adevăr, cum
oricine are, vinovăţii faţă de tine, şi în primul rând pentru că te con-
sideri vinovată pentru alţii, pentru cei care, prea doritori, au căzut
în plasa ispitei, ispita care s-a plămădit din propriile lor dorinţe. A
fost aşa să fie, lângă tine şi cu tine să fie, la momentul acela, când is-
pitei i-au cedat puterea de a fi oameni şi, fără măcar să le pese de
clipele viitorului, s-au pus pe fugă, temându-se de umbra ce a lor
era şi le era mereu în spate, crezând că vrea să-i prindă şi să-i întoar-
că, să îi împiedice şi să nu ajungă mai repede unde voiau, chiar şti-
ind că acolo nicicând nu vor ajunge, oricâtă strădanie ar fi pus lân-
gă dorinţe. Căile lor s-au încurcat, aşa cum căile lumii sunt acum,
încurcate. Încurcătura aceasta a fost piedica ce s-a pus în calea u-
nor întrebări pe care, dacă ţi le puneai, le-ai fi găsit răspunsul şi a-
cum n-ai mai fi stat la nici o răscruce.
A venit timpul să priveşti către o clipă, clipa în care ai trecut un
prag, plecând. Atunci pasul a poposit mai mult decât trebuia dea-
supra unui fir de praf care rămăsese după ce apa ce a fost, într-un
fel convinsă, deşi mai bine ar fi să se ştie că a fost obligată, să aducă
spre tine, la plecare, piedica ce fusese cândva bine legată, apoi arsă
spre a nu mai fi de nimeni dezlegată, de nu va exista curajul, ab-
surd, ca cel care a fost împiedicat să se împiedice singur, crezând că
ar trebui să se împiedice, iar de va încerca, să se simtă prăbuşit, gân-
dindu-se că tu l-ai vrut împiedicat. Oricine nu va şti, nu va avea cu-
rajul... A şi trecut cineva pe lângă tine, ştiutor şi curajos, doar că ţie
ţi-era privirea-n altă parte. Toţi ceilalţi trecători n-aveau putere în
privirile lor, nepăsătoare sau mai degrabă bine ţintite, să vadă o
scânteie în colbul drumului, şi de-aceea i-ai văzut plecând cu căl-
câieile aprinse. Cu doar o clipă mai devreme ţi-am spus cele pe ca-
re acum sunt deja poveste, dar nu te întreba de ce am curajul să
ştiu. N-am avut timpul să spun şi despre alt motiv, de care n-ai a-
vut ştire când ţi-ai pus la vedere ipotezele, şi aşa, din toate conclu-
ziile, încă este una eronată... Nu mai am timp acum să ţi-l spun, tre-
buie să plec... E larmă mare în Ceruri.
21.01.13
48